- Cum îți dai seama că bebe trece printr-o regresie a somnului
- Când apar regresiile de somn?
- Regresia de somn de la 4 luni
- Regresia de somn de la 9 luni
- Regresia de somn de la 12 luni
- Cât durează o regresie a somnului?
- Cum trecem nevătămați peste regresiile de somn?
Despre regresia somnului pun rămășag că nu ai auzit niciodată până nu ai dat nas în nas cu ea, adică după ce ai devenit mămică. Puii de somn s-au micșorat, acum nu-s mai lungi de câteva zeci de minute și puiul de om iar e treaz și se uită la tine cu ochii cât sarmaua. Dacă bebelușul tău este în greva somnului, ia și citește, ca să știi ce să faci!
În jurul vârstei de 2 luni, părinții și bebelușii lor reușesc, de regulă, să instaureze o rutină a somnului, binemeritată, de altfel. Și tocmai când se pregătesc de ședințe de somn lungi și odihnitoare, îi lovește prima grevă a somnului.
O regresie a somnului descrie o perioadă de timp de la 1 până la 4 săptămâni, atunci când un bebeluș, care dormea bine până atunci, începe să se trezească brusc noaptea și/sau să-și sară peste somnicuri (sau să se trezească mai devreme din somnul de peste zi) fără niciun motiv aparent. Adesea părinții sunt prinși cu garda la pământ: tocmai credeau că au reușit să implementeze o rutină de somn, când dintr-odată, de nicăieri, bebelușul se întoarce la nopți nedormite și renunță și la somnul de peste zi. Frustrant este doar puțin spus!
Cum îți dai seama că bebe trece printr-o regresie de somn?
Simplu! Doar somnul sau rutina cu care deja era obișnuit în ceea ce privește somnul se schimbă. În rest, alte obiceiuri nu sunt alterate: mănâncă la fel de bine, e vioi, participă activ la toate activitățile de peste zi cu care a fost obișnuit. Toată treaba se întâmplă în timpul somnului de noapte când bebe se va trezi de câteva ori sau poate avea probleme la adormire, poate deveni mai agitat înainte de somn, morocănos, devenind mai greu de liniștit. Simptomele pot diferi de la copil la copil, ținând de alte lucruri cu care a fost obișnuit copiul.
Când apare regresia somnului la bebeluși?
Regresiile de somn apar de 3 ori în decursul primului an din viața bebelușului și sunt niște trepte foarte importante în evoluția somnului copilului. Cele mai cunoscute regresii ale somnului au loc în jurul vârstei de 4 luni, 8-9 luni și 12 luni. Deci în timpul primului an de viață al copilului. Pentru că niciun copil nu seamănă cu celălalt, poate să existe o mică variație de una, două luni.
CITEȘTE ȘI DESPRE: 5 indicii că bebelușul trece printr-un puseu de creștere
Regresia somnului de la vârsta de 4 luni a bebelușului
Schimbările pe care le aduce această cea mai importantă regresie sunt cele mai mari și sunt permanente. Explicația stă în faptul că se maturizează ceasul biologic și se produce un salt mental, care îi creează copilului niște așteptări. Cu alte cuvinte, dacă somnul de zi nu-și mai găsește loc în programul zilnic al copilului sau se depășește limita de ore în care stă treaz peste zi, somnul de noapte va fi influențat negativ.
Oboseala și lipsa unei rutine de somn de peste zi, efectuarea somnului de zi la o oră prea târzie spre seară, la care se adaugă alte probleme ale perioade (apariția dinților, spre exemplu), toate acestea vor duce la un somn de noapte cu întreruperi, nesatisfăcător și obositor. Atât pentru copil, cât și pentru părinți. Această regresie a somnului de la vârsta de 4 luni poate să treacă ușor dacă începem, cu răbdare, să conturăm un program de somn bine pus la punct copilului. Cel mai ușor le e acelor copii care au o rutină de somn foarte bine organizată și/sau sunt obișnuiți să adoarmă singuri după ce se trezesc.
Regresia de somn de la vârsta de 9 luni a bebelușului
Se întâmplă, de fapt, oricând între 8 și 10 luni ale bebelușului. Este datorată etapelor de dezvoltare prin care trece bebelușul în această perioadă. În acest stadiu, majoritatea copiilor fac mari progrese fizice – învață să meargă în patru labe, se ridică, fac primii pași. Se întâmplă, de asemenea, un salt de dezvoltare a creierului – este perioada în care copilul absoarbe ca un burete toate cuvintele pe care le aude, pregătindu-se pentru primele sunete pe care le va rosti.
Durerile provocate de erupția dentară sunt, de asemenea, prezentă încă, astfel că toate acestea pot duce la treziri mai dese pe timpul nopții și, în lipsa somnului de peste zi, copilul poate fi morocănos și greu de mulțumit.
Copilul de 8, 9 sau 10 luni are nevoie, în continuare, de 11-12 ore de somn pe timp de noapte și 2-3 ore în timpul zilei. Suprasolicitările aduse de dezvoltarea fizică și cognitivă prin care trece îl pot transforma într-un mic morocănos, dacă nu vom știi să gestionăm cum trebuie programul de somn. Iar schimbarea acestuia în plină regresie a somnului nu va fi ușor de făcut. Rutina, și nu doar a somnului, este cel mai important factor în creșterea și dezvoltarea unui copil! CITEȘTE ȘI: Bebelușul vrea să își petreacă toată noaptea la sân
Regresia de somn de la vârsta de 12 luni a bebelușului
Aceasta pare să afecteze mai puțini copii, de regulă doar pe aceia care par să arate ca și cum ar vrea să renunțe la a doua repriză de somn de peste zi. Majoritatea părinților consideră că a venit vremea ca puiul să nu mai doarmă decât o repriză de somn peste zi (somnul de la prânz), însă exact aceasta este greșeala. Bebelușul nu este pregătit însă până pe la 15 luni să aibă doar o singură repriză de somn peste zi.
Secretul prevenirii acestei situații stă tot într-o rutină de somn bine stabilită. Mulți părinți renunță la unul dintre cele două episoade de somn de peste zi. Pentru unii copii nu este grav, însă recomandarea pediatrilor este să nu se grăbească în această tranziție.
Cât durează o regresie a somnului la bebeluși?
Aici apare prima veste bună (și singura, cred…). Regresiile de somn pot dura între 1 până la 4 săptămâni sau, în varianta mai fericită, perioade mai scurte, de doar 2-3 zile, apoi tiparul de somn revine la normal la fel de brusc cum s-a schimbat.
CITEȘTE ȘI: Ce ne spun bebelușii când plâng?
Cum trecem cu bine peste regresiile de somn ale bebelușilor?
Ei bine, așa cum spuneam, regresia de somn de la 4 luni aduce o schimbare permanentă și nu există cale de întoarcere la modul în care au stat lucrurile. Tot ce puteți face este să-l ajutați să depășească cât mai repede această perioadă, încercând să stabiliți niște obiceiuri clare de somn, o rutină de liniștire înainte de somn pe care copilul să o cunoască foarte bine (liniște în cameră, poate chiar semiîntuneric, muzică liniștitoare, un masaj ușor pe picioruș). Dacă va deprinde această rutină, bebelușul va reacționa mult mai bine știind ce-l așteaptă, făcând legătura între activitățile de liniștire și somnul care urmează și va fi mult mai cooperant.
Pentru a trece mai ușor peste celelalte regresii de somn, iată câteva sfaturi care să te ajute:
- Nu-ți fie teamă să-i oferi o masă, două în plus peste zi sau în timpul nopții. Regresia de somn este temporară și, după ce trece, poți reveni la programul obișnuit.
- Oferă-i toată atenția de care are nevoie, însă evită să-i faci pe plac dacă asta înseamnă să fii de acord cu niște obiceiuri rele. Evită, spre exemplu, să creezi noi obiceiuri de adormire – să-l hrănești ca să adoarmă sau să revii la a-i oferi suzeta dacă ai reușit să-l dezveți de ea.
- Cere ajutor familiei pentru treburile domestice. Poți reveni la ele după ce bebelușul depășește această perioadă.
- Pune-l la culcare mai devreme, dacă e necesar. Suprastimularea datorată marilor transformări prin care trece sau oboseala prea mare a bebelușului poate duce la greutatea de a-l adormi la fel de ușor cum era obișnuit.