Scarlatina la copii sau varsat de vant | Semne, tratament, riscuri

Scarlatina sau varsat de vant este o boală frecventă mai ales la copiii de școală și de grădiniță, primul „cadou“ desfăcut înainte de sărbătorile de iarnă. Însă diagnosticată și tratată corespunzător evoluează fără complicații.

Ce produce scarlatina? 

Scarlatina este o boală infecțioasă cauzată de streptococul beta-hemolitic de grup A un streptococ generator de toxine. Boala prezintă caracter sezonier de toamnă-iarnă și primăvara, cu incidență maximă în luna noiembrie și minimă în luna aprilie. Microbul se găsește în nasul și în gâtul bolnavilor de scarlatină, convalescenților netratați cu penicilină, celor bolnavi de angine streptococice dar și în ale purtătorilor sănătoși.

Scarlatina sau varsat de vant se transmite prin contactul dintre bolnav sau purtător și persoana receptivă, în timpul vorbirii, strănutului sau tusei, când picăturile de salivă sau de secreții din nas infectează aerul, îmbrăcămintea, alimentele și obiectele din jur. Fiind foarte contagioasă, de cele mai multe ori, un singur bolnav poate infecta întregul colectiv al unei clase, declanșând ceea ce se numește epidemie.

Scarlatina – Care sunt semnele îmbolnăvirii?

Incubația la scarlatina durează de la două până la șapte zile, fără simptome. Scarlatina începe brusc cu febră mare (38 °C – 40 °C), vărsături la copiii mici și frisoane la cei mai mari. Urmează angina scarlatinoasă (roșu în gât), care vine însoțită de dureri foarte mari în aceea zonă, amigdalele se măresc, se înroșesc și se acoperă cu depozite albe de puroi. Limba are un aspect încărcat (limba zmeurie, caracteristică la 4-5 zile de la debut și limba lăcuită, în perioada de convalescență), cu marginile și vârful roșii. Ganglionii din zona gâtului sunt mari și dureroși la atingere.

Erupția sau exantemul scarlatinos debutează la aproximativ 24 sau 36 de ore de la începutul primelor semne. Apare, de regulă, mai întâi, în zonele cu piele mai subțire (regiunea inghinală, părțile laterale ale gâtului și trunchiului, axile) Erupția este roșie și se întinde repede pe suprafețe mari care sunt aspre la pipăit. În formele grave, erupția poate fi hemoragică.

Ce tratament se aplică in caz de scarlatina?

Copiii bolnavi pot fi internați în spital timp de 7-1o zile pentru a nu mai transmite și altora boala și, desigur, pentru tratament. Antibioticul cel mai eficace este, în acest caz, penicilina. La ieșirea din spital se administrează o penicilină-depozit, Moldamin, care se repetă la 10 zile după externare. În cazul în care copilul este alergic la penicilină, i se va administra, de data aceasta oral, un antibiotic dintr-o altă clasă.

Pentru că starea generală a bolnavului este foarte precară, se recomandă repaos la pat. Sunt indicate medicamente care ajută la scăderea febrei, precum și cele care asigură dezinfectarea nazofaringiană. Poate fi de ajutor și suplimentarea cu vitamine din grupul C și B, mai ales că e posibil să apară un deficit în cursul infecției.

Regimul bolnavului de scarlatină este unul specific în cazuri de febrilitate și când acuză dureri foarte mari la înghițire (compot, lapte, iaurt, sucuri de fructe, ceaiuri de plante cu zahăr). După primele zile sau mai bine zis după ce scade febra, se revine la un regim normal.

NU MAI ESTE NECESAR să scoateți sarea din regimul bolnavului, pentru că tratamentul cu penicilină a schimbat esențial evoluția bolii. După externarea din spital, bolnavul trebuie ținut încă o săptămână izolat de colectivitate. Membri familiei, colegii, toți cei care au intrat în contact cu persoana bolnavă vor fi supravegheați clinic timp de 10 zile, consultați fiind la 2-3 zile. În cazul unui focar de scarlatină, se va face obligatoriu dezinfecția locului. De asemenea, triajul epidemiologic zilnic, timp de 10 zile de la apariția ultimului caz de boală, ar trebui să fie obligatoriu.

Ce complicații pot apărea la scarlatina?

Complicațiile în caz de scarlatina par să apară, dacă e cazul, fie la începutul bolii, fie în timpul celei de-a 3-a săptămână de boală. În scarlatinele care nu sunt diagnosticate la timp, se poate vorbi despre otitele cu evoluție spre supurație. Alte complicații septice de vecinătate sunt adenitele, mastoidita, flegmonul palatului bucal, adenoflegmoane sau mai îndepărtate meningita purulentă, abcesul cerebral, tromboflebita de sinus cavernos.

Complicațiile renale în scarlatina au devenit rare și, în plus, nu toți streptococii A beta-hemolitici sunt susceptibili de a determina o nefrită. Reumatismul scarlatinos poate apărea fie în timpul erupției, fie mai încolo, undeva în jurul zilei a paisprezecea sau a douăzeci și cincea, devenind reumatism articular acut. Poate atinge și mușchiul inimii, de aceea este nevoie de tratament corect, care se realizează în spital.

Din fericire, îmbolnăvirea cu scarlatina oferă o imunitate durabilă față de boală, cu excepția perioadei de convalescență. O persoană aflată în convalescență poate contractat din nou boala.

Bine de știu despre streptococul care provoaca scarlatina!

Streptococul beta-hemolitic nu provoacă numai scarlatina. Așadar, dacă în urma unui exsudat faringian și/sau nazal a fost identificată prezența streptococului beta-hemolitic de grup A, nu înseamnă că diagnosticul este scarlatina. Acest streptococ este responsabil și de apariția anginei sau amigdalitei pultacee, faringitei, o afecțiune a pielii numite impedigo, reumatismului articular acut sau glomerulonefritei.

Cum ne ferim de scarlatină?

Împotriva ei nu există vaccin. Respectând măsurile de igienă, asigurându-ne un fond cât mai sănătos prin mâncare sănătoasă și făcând mișcare în aer liber sunt singurele acțiuni pe care le putem întreprinde pentru a ne feri de scarlatina.

Nu este însă necesar tratamentul medicamentos la o persoană care a luat contact cu o persoană bolnavă. Tratamentul este necesar doar la recomandarea medicului și doar după efectuarea unor analize care confirmă existența bolii. Din fericire, receptivitatea scarlatinei scade cu vârsta, având o incidență maximă între vârstele de 5 și 10 ani.

Ce boli poate provoca streptococul beta-hemolitic de grup A:

Infectii minore:
Celulita (inflamarea țesutului conjunctiv subcutanat);
Otite medii (purulente și dureroase, care aduc febră mare și chiar pierderea temporară a auzului);
Sinuzite (infecție a cavităților din spatele frunții și a obrajilor);
Faringita, amigdalitele (inflamarea gâtului, umflarea glandelor, disconfort la înghițire);
Impedigo (inflamații și cruste pe piele).

Infectii severe:
Pneumonie (inflamație a unui lob sau  a unui segment pulmonar, care se menifestă cu febră, tuse, junghiuri, expectorații);
Meningită (inflamarea meningelui, care provoacă dureri de cap, vărsături, febră, înțepenirea cefei)
Sindromul șocului toxic (foarte gravă, apare brusc după o infecție și afectează rapid organe importante, precum plămânii, rinichii și ficatul);
Fasceită necrozată (o infecție bacteriană rară care distruge pielea și țesutuile moi de sub ea, precum și grăsimea și țesutul care acoperă mușchii).

Citește și despre:
Zgârieturi, julituri, tăieturi? Primul ajutor și prevenirea semnelor inestetice
Testarea pentru infecția cu streptococ de grup B (SGB) în sarcină
Inflamaţii oro-faringiene | Cum scapam de streptococul de grup A
Bolile copilariei