Aveam programare la maternitate sa ma vadă doctorul mei pe 30.01, sa verifice colul, greutate lui bebe, starea mea generala, având în vedere că împlineam 39 săptămâni de sarcină. În noaptea dintre 29 și 30 pe la 4 dimineața m-a trezit o contracție, ca să zic așa o durere ca la menstruație… (sincer, nu știu exact cum sunt durerile acestea pentru ca n-am avut niciodată, dar clar erau total diferite față de contracțiile false). M-am dus la baie, ca de obicei, după care am încercat sa readorm, ca de obicei. Însă nu mă lua somnul deloc. Ba pe stânga, ba pe dreapta. Îmi zic „Doamne, dacă tu vrei sa nasc azi așa să fie. Știu ca ești lângă mine și hotărârile le iei tu”. Nicidecum să adorm vreo secundă. Se face 7, sună telefonul, mă ridic din pat, ruptă de somn că na. Soțul se trezește, se uita la mine „ce-i cu fața asta?”. I-am povestit și el îmi spune „ți-am zis că e leneș și sigur nu vine azi. Stai liniștită.” Și eu în sinea mea aveam aceeași părere.
Bebe era mititel. La 38 săptămâni avea 2700 gr, căpșorul de 9 cm.
Dacă știu ca voi avea următoarele travalii ca acesta, mai fac 5 copii, nu încă 2 cum ne-am propus! Citește în continuare povestea de naștere a Corinei, trimisă în exclusivitate pentru clubulbebelusilor.ro. Dar ajungem la maternitate. Doctorul mă controlează și-mi zice „rămâi la internare pentru că ai colul deschis și nu reziști până joi, până diseară îl ai în brate”. Menționez că, doleanța mea a fost să nasc cu dânsul de gardă. Nu vedeam altfel nașterea! Și atunci am hotărât să rămân.Bagajul îl aveam în mașină, documentele erau cu mine. Ies la mașină și ii zic soțului „astăzi nasc..” s-a uitat la mine cu ochii limpezi, deschiși mari și mi-a zis „știu ca poți și eu sunt cu voi. Ești puternica!”
Râdeam ca o tâmpă… Mergeam pe holuri și eram toată un zâmbet…
Mi s-au făcut toate procedurile pentru internare, analize, întrebări, fise, etc… Foarte drăguțe toate doamnele… Nimic de reproșat…
De emoții, nici nu știu la ce etaj al spitalului am născut, ca să vedeți ce Beldie sunt 😊
Ajung sus, las bagajul (care apropo de asta putea fi și mai complex, important să fie fără roți),.. Îmi scot vata, telefonul, apa și discut cu una dintre moașe (era una tânără și una mai în vârstă, nu pot spune bătrână pentru ca avea undeva între 50 și 60)… „ia zi mămico, pregătită?!”.. Eu de colo „daaa, abia aștept să-l vad. Sunt convinsă că o sa fie scurt travaliul”.”Depinde de materialul clientului la noi, prima sarcină, poate ține de regula 10-12h, așa că avem de petrecut timp împreună”.
A venit, mi-a explicat să mă urc pe masă (una lată, ca de ginecologie cu un cearceaf verde)… Și m-a întrebat dacă știu cum sunt contracțiile…” sunt ca durerile de menstruație la început și cu cât se intensifică o sa le simți mult mult mai tare, să nu te sperii. Vreau sa fii puternică și să nu cedezi să ceri cezariana, că domnul doctor va face asta doar în caz de forță majora. Da?”
Eu convinsă că ce poate fi asa rău!? Ii spun, da, dar îmi doresc dacă încep cu dvs travaliul, să-l și terminam împreună” (nu eram deloc încântată de cea tânără. Mi se părea prea tânără. Avea 27 ani nenăscută. Pe bune?! Ce poate ști din experiență?) și îmi spune că dânsa are programul până la 18 și că nu promite (am ajuns la 10.30 sus, calculând 10 h.. Clar depășea ora 18)… Nu m-am panicat, nu aveam de ce?! Nu știam cât va tine. Singurul era Dumnezeu.. Și jur ca m-am lăsat în mâinile Lui.
Știți, eu sunt foarte curioasă de felul meu și îmi doresc sa știu ce îmi băgați ca tratament și pentru ce anume. Se poate?!
Da mămico, nu e corpul tău? Dar trebuie să știi că tot ce fac e pentru binele tău să știi.
Bun… „optezi pentru epidurală? Să știu dacă discut cu anesteziști.
Nu, ca mi-e frică de forceps sau vacuum.
Perfect, lasă că te ajut eu sa ameliorăm durerile, când o să apară”…
M-a urcat pe masă la 10.05 ca să îi monitorizeze bătăile inimii lui bebe, să se asigure că nu intră într-o suferință fetală.
După asta, mi-a montat o branulă. Din câte vene aveam, toate zici că au dispărut. A trebuie sa mi-o pună la mijlocul mâinii de unde se ia de obicei sânge „sper sa nu ți creeze disconfort la naștere, dar n ai alta vena. De obicei se pune pe antebraț ca să nu te doară sau sa o scoți în travaliu. Părea foarte încântată de branulă, dar, „lucram cu materialul clientului”.
Îmi pune calciu și mă anunță „ușor, ușor o sa simți contracții să știi, să nu te sperii”.
La 10.53 am avut prima contracție. Neavând dureri de burta la menstruație nu mi-am dat seama. Vine, pune mâna pe burtă „mămico, ai ceasul sus, vreau sa te uiți de fiecare data când ai câte una și să mi spui la cât timp vin”.
Dar nu știu ce să monitorizez?!
Acum ai o contracție. Simți că burta e pietroi? Când se relaxează trece și apoi reapare. Când apare ții minte. Eu ma duc la celelalte fete sa vad ce fac. Suntem 2 pentru 5 mămici. Dacă ai nevoie de ceva ma strigi.
Zis și făcut. Prima 10.53, apoi au urmat 11.01, 11.05, 11.09…
Vine „ia zi la cât timp ai contracții?” îi arat ecranul și mi zice n-ai cum. „Stai ca monitorizez eu” și îmi pune una bucată plastic pe burtă legată pe burta pentru contracții și dă drumul la un grafic, ca la EKG sa vadă dacă e real ce spun. După 10 min vine: „te miști bine mămico.. Naști repejor”. In tot acest timp discutam cu bebe „să o ajuți pe mami, să împingi și tu cu ea ca să ne cunoaștem repede da?!”..
Se uita la mine, zâmbește. vine și doctorul.
„Ia zi, cum stăm?!”
„Ea (adică eu) are cele mai bune contracții..”
„Apa?”
„Momentan nimic”
„Rupem apa mămico sau așteptăm?!”
„Rupem, pentru că vreau să-l cunosc”.
Zâmbește, ma cheamă într-un cabinet alăturat sălii de naștere, mă urc pe masă, desfac picioarele, pune mănuși, bagă degetele și apoi bagă ceva ca o pensă, am crezut că o sa doară tare, dar nu. Am simțit cald pe fund . Apoi îmi bagă 2 supozitoare în fund, asta ca să nu-mi facă clisma. Am uitat numele lor, dar știu ca m-a ajutat să dilueze tot ce era pe traseu ca bebe să iasă fără probleme. Mă șterge asistenta cu betadină, mă dau jos și mă duc înapoi în sala de nașteri, asta după ce îmi face antibioticul pentru a nu face infecție în corp. Eh, și de aici începe distracția… 😊 La nici 20 minute au început durerile. Cum să explic durerea?! Pentru 30-40 secunde simțeam cum îmi primeam crampe de nedescris în uter, implicit în burtă…
Și au început să se intensifice după alte 10 minute… Ma țineam cu mâinile de barele de la pat și simțeam cum le scot efectiv din balamale… (si nu, alea nu se mișcau deloc).. S-a uitat la mine moașa si nu-i venea sa creadă ca așa intense sunt contracțiile… I-am cerut un calmant și mi-a făcut fără sa ezite un No spa care pentru vreo 5 minute m-a calmat…
După alte 15 minute (știu timpul pentru că aveam ceasul deasupra capului meu și nu vedeam ora să-mi spună împinge să scap)…
La 1.30 mă exorcizam. Asta e clar. Pe lângă mine, nu se mai auzea nimic.. Niciuna nu avea nici un fel de contracții, iar eu eram pe punctul de a-l scoate afară pe bebe…
CITEȘTE ȘI: Cum percepe bebe nașterea în fiecare stadiu, ce simte în acele momente pas cu pas
Vine moasa, își pune mănușile și-mi zice „mami, când ai contracția nu încordezi colul pentru că vreau să-ti văd dilatația să știm cum stăm”. Nu termină de zis și eu iau barele în mâini, gem într-un mod de nedescris și ea bagă degetele adânc…”mămico în max 1 oră îl ai în brațe la cum te prezinți. Ai dilatație 7 după câte îmi dau seama, dar va trebui să mai reziști ceva. Ești puternica și pentru bebe trebuie s-o faci”…
M-am uitat la ea, îmi venea să mă dau jos sa-i rup capul. Nu ea suferea, ci eu..
Surpriză. Îmi vine sa merg la baie… „nu am cum sa te duc la baie ca dacă îți vine să împingi și faci vreo prostie iese colul și uterul cu totul.. Trebuie sa te ții. Chiar asa urgent e?!” și ii zic ca da. Simțeam cum fac pipi pe mine. Mă dă jos de pe masa și mă ia o contracție. M-am sprijinit de masa cum am putut, asta ca să nu cad din picioare pentru că am zis ca n-am picioare de la genunchi în jos. Atunci am văzut verde (nu glumesc.. Verde era în jurul meu). Ea pune repede mâna pe mine „Respiră.. Respiră.. Respiră… Nu îți tine respirația ca nu te ajuți și nici copilul nu va avea oxigen. Te rog concentrează-te. Te urc înapoi sau reușești sa mergi?!”. Eu batman. „mă duc pentru că fac pe mine…”..
Eh ajung și ce vedeți? Cred ca 10 ml… Dar e mult.. 5 picături și aia a fost. Dar contracțiile puternice mă făceau să simt că am vezica atât de plina încât îmi era rușine sa nu fac pe mine.
Ma întorc cu mâinile de pereți și cu moasa lângă mine. Dau sa ma urc și BAM contracție. Dacă ea nu era lângă mine de data asta cădeam efectiv. Deci nu înțeleg cum pot spune mămicile că au reușit sa nască din alta poziție decât întinse pentru că eu nu puteam să stau altfel.
Reușește să mă urce, îmi atașează iar aparatul pentru bătăile inimii și pentru contracții, deja contracțiile erau din 50 în 50 secunde. Nu mai trecea timpul o data. Aveam o amețeală în priviri de nu mai vedeam. Între contracții deliram. Vorbeam cu bebe și îl întrebam de ce nu vrea să iasă, vorbeam cu moașa despre ce o să fac când ajungem acasă, doctorul se amuza că eram comică, dar știa că trebuia să suporte tâmpeniile mele.
Și a sosit momentul să mă controleze ultima dată. Din nou, mănușă, contracție, degete…mămico la următoarea contracție împingi… Fii atentă că vreau sa împingi ca și când ai face caca nu ca și când ai face pipi. Dacă împingi greșit te rupi. Dacă mă asculți o sa fii bine.
Și vine contracția… Și ma apuc de împins, de scremut, de gemut și de țipat (toate la un loc) și o aud „stop ca nu împingi cum trebuie. Ti-am zis ca și când ai face un mare caca, din fund ca scoți uterul cu totul. Respira adânc pe nas și expiră pe gură… Hai ca poți…” până să mi dau seama a trecut contracția…
Erau în jurul meu moasa mea, moașa tânără, infirmiera care pregătise punga pentru scurgeri, găleata, ustensilele pentru curățat și pentru cusut de după, doctorul, neonatoloaga și asistenta neonatologului.. Toți se uitau în același loc… Drăguț, nu?
Eh uite ca acum constientizez ca păsărica mea a devenit vedetă, doctorul a trebuit să se retragă de urgenta pentru o cezariana. Nici nu am simțit ca nu e. Era ora 14.30. Și am împins asa cum mi-a zis moașa.
Citește pe larg despre: Câtă magie are loc într-o oră bebelușească? Cum putem beneficia în maternitățile de stat de ora magică
După 7 împingeri (zici că ies ochii, îți vine să rupi tot și să țipi până la epuizare) simt că mă apasa pe fund ceva, ca un guguloi mare, simt că trage și moașa de perineu si de pielicica mea și o aud „îi vad capul așa că împinge, nu te lăsa hai hai hai hai”… Am împins atât de tare că am zis că o sa pierd tot intestinul gros. Și simt o eliberare. Îi vad parul între picioarele mele și aud „nu mai împinge că acum îmi fac eu treaba”. Nu e ca mai aveam forța, dar oricum în momentul ală zici că ai renăscut.
Î aud pe bebe „oaaaa, oaaaa”.. Instant am început sa plâng. M-am uitat la el, ele toate s-au mobilizat pentru că aveam și pachetul de celule stem foarte stufos și aveau multe de făcut și simteam cum rămâneam fără aer de la plâns.
Il văd pe medic în ușa, se uita la mine și îl întreb dacă m-am rupt „nu.. deloc… bravo mămico”…
Atunci am început sa plâng ca un copil, i-am întins mâna, mi-a oferit-o pe a lui și aș fi vrut sa cobor sa-l iau în brațe. Mă uitam la moașa, ea aștepta placenta care a fost un mizilic pe lângă naștere… S-a apucat de apăsat pe burta ca să eliberez tot sângele dar n-am mai simțit durere. Și de cusut (a făcut 2 noduri la labii pentru ca i s a părut ca sângerează și preventiv a considerat că e mai bine asa). Plângeam și așteptăm să mi-l aducă în brate. Cred că a durat 3, 4 minute și mi-l dă… Am apucat-o pe neonatoloaga de mâna și i-am mulțumit în lacrimi și când l-am văzut am uitat toată durerea… Mi-a fost luata cu mâna doar prezenta lui…
Citește și despre: Cred în dragoste la prima vedere deoarece sunt mămică! Prima zi din viața unui bebeluș, magia primei întâlniri
N-am crezut ca e real dar este. Nu am mai știut cât am țipat, cât am îndurat..
Am mai rămas pe pat în jur de 10 minute și la 15.10 am fost dusă într-un cărucior cu rotile într-un salon apropiat pentru a sta sub supravegherea lor. Am avut de apăsat pe burtă cu o pungă cu gheață, asta pentru a elibera ce sânge mai aveam în plus și pentru a nu se inflama…. Am rămas acolo cca 2 ore, timp în care n-a mai venit nici măcar o mamică din cele 4 care mai erau în travaliu…
Plina de vânătăi de la tratament, injecții, branule, usturimi de la cusatură, durere la fund ca acolo a apăsat cel mai mult… Dar astea sunt detalii care nu contează. Fiind rapida, am urcat la salon și am putut sa ma întâlnesc cu comoara mea, la care mă uitam, plângeam și nu-mi venea a crede ca e al meu, ca e perfect, ca e superb…
Toate mi l-au lăudat ca e un mâncăcios și un plângăcios pana obține ce vrea, toate mi l-au lăudat ca e cel mai frumos dintre toți cei 23 copii născuți pe 30.01…Despre naștere cam atât… Dacă știu ca voi avea următoarele travalii ca acesta, mai fac 5 copii, nu încă 2 cum ne-am propus!
CITEȘTE ȘI: Bebelușul tău nu seamănă cu ceilalți bebeluși! 9 Adevăruri după un an minunat, primul an de mămicie
Citește și despre: Am 26 de ani și 5 nașteri naturale, primele 4 au fost superbe, spontane. Ultima mi-a pus capac, era să-mi pierd copilul
