Numele meu este Sabina, citesc zilnic postarile de pe clubulbebelusilor.ro si am vazut ca imi pot face povestea publica. Nu este una dintre cele mai fericite povesti dar a fost cu un final fericit. Sunt impreuna cu sotul meu de aproximativ 2 ani, in anul 2021 in septembrie am aflat ca sunt însărcinată, bucurie mare de ambele părti si in familia sotului, deoarece este primul nepot. Am cerut părerea despre un doctor care sa-mi monitorizeze sarcina, totul bine si frumos, am mers la controale si am facut un dosar de analize, majoritatea cu plata ca asa este in România… Am aflat ca este băiețel printr-o analiza pe care am platit-o cu 2000lei, cei drept am aflat prin luna a 4 a sexul copilului pentru ca eram foarte nerăbdătoare…
Am ajuns în luna 7 de sarcină și de aici au început surprizele…doctorița care îmi monitoriza sarcina mă informează că fiind la privat dânsa nu va putea să mă asiste la naștere dacă doresc să nasc într-un spital de stat, bineînțeles că mi-aș fi dorit să nasc la privat dar nu dispuneam de o sumă mare de bani așa că am ales să nasc la stat… Dupa ce mi-a spus doctora cele de mai sus, m-am panicat pentru ca imi era foarte frica sa nasc cu cineva care nu ma vazuse niciodată pana la momentul cand ar fi trebuit sa nasc, asa ca am vorbit cu sotul si prin niste cunostinte am ajuns sa nasc la ,,Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului Alfred Rusescu”, Maternitatea Polizu din București, am mers inainte la un control am discutat cu doctora care imi fusese recomandată si aveam termen pe data de 10 iunie sa nasc natural un baietel de 2900gr dupa spusele doctorilor care l-au vazut la ecograf.
Am plecat acasă, a trecut o săptămână si am inceput sa am niste contractii, am mers la spital insa nu era inca timpul de nastere asa ca am revenit din nou acasa si am vorbit cu sotul care a spus sa mergem sa stam la mama lui care locuia in zona spitalului ca in cazul in care ma vor lua durerile sa pot ajunge cat mai repede la spital. Zis si facut si pe data de 22.05.2022 la ora 5 dimineata mi s-a rupt apa, am sunat la salvare pentru ca efectiv nu puteam merge de durere. A venit salvarea si am ajuns la spital, unde o doamna de la intrare m-a luat la trei metri ca de ce nu mi-am pus un absorbant din acela special, ca aoleu am murdarit peste tot…m-au bagat la urgente unde m-a consultat, intr un mod barbar si mi-a spus ca trebuie sa nasc insa nu aveam dilatatie deloc.
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
Citește și: Iată-mă acasă, cu nou-născutul în brațe 15 lucruri care m-au luat prin surprindere în primele săptămâni de viață ale bebelușului
Cum a decurs nasterea la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului Alfred Rusescu
M-au dus pe sectia de nasteri naturale, mi-au pus un aparat pentru monitorizare pe burta si m-au lasat acolo, durerile deveneau din ce mai puternice, iar frica imi cuprinsese tot corpul, efectiv plangeam de durere, de frica, de tot…Au venit dupa cateva ore sa ma mai consulte si dilatatia era 2cm sau 3cm nu imi amintesc exact apoi mi-au facut o injectie in coloana pentru diminuarea durerilor insa va spun sincer ca eu tot simteam durerea…acolo toata lumea ma certa ca ma vait, ca sperii celelate mamici din saloane si asa au trecut aproape 12h de dureri, chin, plans si consultatii dureroase maxim pentru mine…
A sosit timpul sa nasc, a venit o doctorita rezidenta, pentru ca cea la care fusesem pentru control nu era de serviciu si mi-a spus ca voi naste cu ea, impreuna cu o moașă si restul care mai erau pe acolo…la momentul respectiv m-au pus sa imping si efectiv nu mai puteam, asa ca moasa m-a apasat cu toata puterea pe burta pentru a putea naste…intr-un final am reușit, l-au luat l-au cantarit, a avut 3500gr, mi l-au dat in brate dupa ce m-au cusut si ce au mai facut acolo, era mic, frumos si grăsan, era asa cum mi l-am imaginat, am incercat sa-l alaptez insa dintr-o data m-au luat niste dureri de credeam ca nasc a doua oara, am cerut unei asistente care era acolo sa-l ia pentru ca am o durere foarte mare.
L-au luat si am strigat dupa un doctor o asistenta care bineinteles nu m-au bagat in seama imediat, dupa ceva timp a venit cineva si m-a consultat…aveam un hematom destul de mare, atat am auzit si am lesinat in timp ce incercau sa ma ridice ca sa ma mute pe alt pat si se certau doctora cu anestezista ca nu stiu ce nu facuse bine …
M-am trezit cand incercau sa-mi faca anestezie cu o mască si intrebam unde este copilul meu, apoi am adormit… Nu stiu cat se facuse ceasul insa eram la terapie intensiva, dupa o operatie de extirpare a hematomului, m-au monitorizat, mi-am spus acea greutate pe burta pentru retragerea acesteia… Au urmat cateva ore in care nu mi-am simtit corpul insa simteam durere, durere si iar durere…credeam ca traiesc un cosmar si vroiam sa ma trezesc din el insa nu puteam pentru ca era real… Mi-am dorit sa ma recuperez repede pentru ca fobia de spital si de tot ce mi se intamplase ma faceau sa fiu trista, sa plang , sa numai vreau sa fiu acolo.
Se facuse luni, 23.05.2022, nu stiam nimic de copil nimeni nu spunea nimic, unde e, cum e, nimic…
M-au transferat in salon, mi-au spus sa beau lichide multe, sa incerc sa merg cat mai mult si ca ne vedem mai tarziu. Am facut tot ce mi s-a spus, dar nu stiam nimic de cel mic, la toate mamele le aduceau copiii numai al meu nu apărea, am intrebat asistentele, doctorii de la neonatologie , doctora care am nascut si imi spunea ca este bine, nu este pe sectia de copiii dar este bine…
S-a facut marti 24.05.2022, dimineata la prima ora m-au consultat si surpriza trebuia sa ma opereze din nou de hematom pentru ca ,,se formase din nou”…mi-au spus sa nu mananc, sa nu beau apa ca vine sa ma ia pentru operație, totul a fost ok, venise doctora la care fusesem pentru consult si dansa m-a operat…iar au urmat ore de durere doar ca acum si noaptea, iar asistentele dormeau in timp ce pacientii se vaitau la terapie intensivă…am reusit sa trezesc o asistenta care a venit la mine cu ochii intre deschisi de somn sa-mi puna pe branula calmat pentru durere…
S-a facut 25.05.2022, miercuri…eu ma recuperam dar tot nu stiam nimic de copil, am vorbit cu prietena mea si cu sotul ei care m-au ajutat enorm…au venit la spital si au ,,intrat cu forta” peste doctori si asistentele care erau jos la parter pentru a le lua la intrebari si a le solicita sa vorbeasca cu mine, sa-mi spuna unde este copilul, ce are, de ce nu este la neonatologie si este in alta parte, de ce nu ma lasa sa-l vad…si asa am aflat ca era si el la sectia de terapie intensiva deoarece mi s-a spus ca nu s-a adaptat la viata extrauterina foarte bine, manca si vomita…dupa aceasta ,,interventie”, a venit medicul de la terapie intensiva unde era baietelul in salon mi-a spus ce s-a întâmplat, a fost lasat si soțul sa intre sa-l vada, a fost lasat si la mine sa vina in salon si mi-au adus si copilul care avea deja icter si l-au tinut la acea lampa specială vreo 3-4 zile si a continuat sa-i faca tratamentul pe care il administrase la terapie…si cam acestea erau momentele cand le vedeam la fata pe cele de la neonatologie…adica la 12h si cand se schimba tura…
Nimeni nu mi-a aratat cum sa il schimb, cum sa-l atasez la san, pentru ca mi se angorjase foarte rau sânii, pana intr-o zi cand am inceput sa plang si a venit o doamna in varsta care mi-a explicat ce trebuie sa fac, si inca o fata tânără care a fost foarte empatica.
Toata povestea nasterii si a zilelor ce au urmat a ajuns la directorul spitalului, un om de nota 10000, pacat de angajatii pe care ii are in subordine…acesta a trimis pe cineva pentru a discuta cu mine in salon, am reusit sa ies si afara sa fac cateva plimbari prin curtea spitalului si in cele din urma am plecat acasa dupa 9 zile de stat acolo cu o frica de spitale, de doctori si un gust amar fata de raceala pe care o au acesti oameni. Imi doresc din suflet sa fim sanatosi cu totii si sa nu ajungeti pe mana medicilor. Iar daca as putea da timpul înapoi as face orice sa nasc intr-un spital privat, unde desi platesti, macar se poarta frumos cu tine in cele mai grele momente, orice mama merita un comportament civilizat din partea cadrelor medicale.
Acum suntem bine si eu si copilul, la 1 an si 16zile pot sa vorbesc despre ce s-a întâmplat atunci insa si acum imi vine sa plang si trauma mea pshica va ramane pentru totdeauna. Va multumesc si sper din suflet sa-mi puteti face publica intamplatea pentru a afla si alte mamici care aleg sau vor sa aleaga spitalele de stat. Multa sanatate va doresc si putere sa treceti peste toate. Noi femeiele suntem minunate si puternice insa uneori avem nevoie si de cineva care sa ne sustina moral, psihic si fizic cu empatie, blandete si bun simț.
Citește mai multe povești de naștere trimise de mămici:
Bebe Cristian a venit pe lume la 34 de săptămâni. Decizia de a mă externa fără el mi-a rupt inima în bucăți
Am leșinat când l-am văzut pe bebe, era mov și toată substanța albă era uscată pe el, era tot umflat dar cel mai frumos
Îi căuta inima cu ecograful și nu o auzea. Atunci am știut ca s-a terminat totul. Am simțit ca nu o mai am pe fetița mea
La 3 luni după naștere încă nu puteam să stau pe scaun ca un om normal, sau sa urc scările, de relații intime nu mai vorbesc
Doare nașterea naturală, travaliul poate fi extrem de dureros, dar aș mai naște de 1000 de ori tot natural, la privat
Nașterea mea a durat 36 de ore. Existau 2 variante: să scoată bebelușul cu o ventuză ori să mergem direct în sala de operații
