Povestea mea a început anul trecut în aprilie când am aflat ca sunt însărcinată. Emoțiile și fericirea au fost la cote maxime și de nedescris, până când pe parcurs am început sa realizez de fapt ce înseamnă și ce presupune asta. Au început temerile de a nu fi o mamă bună, de a nu mă descurca și în primul rand frica de naștere. Au început controalele, totul bine, frumos, bebe creștea perfect. Primele 4-5 luni am avut controale foarte rare gen cam de 2 sau 3 ori. Țin să menționez și sa fac o mică paranteză nu știu să vorbesc engleza doar mai înțeleg puțin dar nu știu sa vorbesc iar pe tot parcursul a celor 9 luni de mers la medic la fiecare control am avut translator. În sfârșit vestea cea mare!!! E fată sau băiat???
La controlul de aflare de sex a copilului am aflat ca o sa avem un băiețel! Bucuria a fost imensă pentru soț (pentru mine mai puțin că îmi doream fetită), dar am început să mă obișnuiesc că va fi băiețel. Începând cu luna a 5 controalele au început sa fie din ce în ce mai dese chiar și de 2 ori pe lună! Sarcina decurgea perfect, bebele creștea și era totul perfect. Fiind primul copil orice mi se părea în neregula sau suspect mă panica și mă gândeam la ce este mai rău. Asa s-a întâmplat și cu o luna înainte de naștere în noiembrie 2022, o zi normală de iarnă deja aici în Suedia, eu mă deplasam din ce în ce mai greu, însă nu îmi doream doar să stau pentru că am auzit multe „mituri”, cum că dacă faci mișcare, mergi etc o să ai o naștere mai ușoară și asta îmi doream si eu, asa că eram activă și îmi căutam mereu câte ceva de făcut zi de zi.
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
Citește și: Iată-mă acasă, cu nou-născutul în brațe 💕 15 lucruri care m-au luat prin surprindere în primele săptămâni de viață ale bebelușului
Seara a venit și soțul de la muncă și ne-am pus amândoi pe canapea să ne povestim ce am făcut în acea zi. Spre surprinderea și mirarea mea în acea zi bebe nu mișcase deloc. Era ora 20:00 iar soțul a mers la duș iar eu în camera cu gândurile mele, de ce nu a mișcat copilul, oare mai trăiește, ce s-a întâmplat cu el, si mă rugam la Dumnezeu doar să miște pentru că singura chestie care o aveam în cap era ca dacă copilul nu mai este vreau sa mor și eu, asa ca soțul vazandu-ma asa a zis hai sa mergem la urgente. Zis și făcut! Am mers la urgente mi-a făcut eco la copil se vedea deja perfect totul format tot, acolo să aflu că bebele doarme și de asta nu a mișcat.
A venit și decembrie luna în care eu aveam termen de naștere (pe data de 29). Cu cât se apropia cu atât frica era din ce în ce mai mare. Toată lumea spunea cum ar fi sa nasti de Crăciun sau de Revelion, însă oricând as fi născut ne doream doar sa fie sănătos! 25 decembrie ora 04:00 dimineata, m-am trezit cu o durere de burtă. Am mers la baie crezând că poate am mâncat ceva ce nu a fost ok. Am stat la baie 30 de minute degeaba. Am venit înapoi în pat să mă pun să mai dorm, însă durerea de burta nu înceta (nu știam cum se simte o contracție nu știam nimic, ceea ce știam era că dacă ți se rupe apa urmează), am mers din nou la baie am zis poate am vreo scurgere ceva, la fel nimic. La ora 6 îmi trezesc ușor soțul și îi spun că mă doare burta foarte tare hai sa mergem la spital.
Fără sa știu dacă o să nasc sau nu, sau dacă durerile mele de burtă sunt contracții am decis să nu luam cu noi geanta pentru spital. Am ajuns la spital am început să îmi dau seama și să înțeleg ce este aia contracție și cum se simte. Ajunsă acolo asistenta a început să mă monitorizeze, să mă consule și să îmi pună întrebări (o mică paranteză, soțul a fost non-stop cu mine și ea a vorbit cu asistenta și îmi traducea el). Mi-a fost adus micul dejun, câteva calmante, durerile nu erau de nesuportat.
Cu o scurta paranteza din nou, la una din întâlnirile cu moașa din noiembrie am fost întrebată ce îmi doresc să mi se facă la spital în asa fel încât să nu simt durere și să mă simt ca acasă, iar răspunsul meu a fost să am pe cineva în permanenta în salon, un cadru medical și nu îmi doresc epidurala pentru ca am auzit multe cazuri urâte în România. Zis și făcut am avut un cadru medical tot timpul în salon, plus soțul. Am fost tratată ca o prințesă, am fost întrebata dacă îmi doresc să stau în cadă cu apă pentru că mai ameliorează din dureri, am fost întrebată cum mă pot ajuta ei să îmi fie bine, vreau să spun că nu am suficiente cuvinte cum am fost tratata în acest spital.
Toată ziua am avut contractii, am luat calmante, etc. Pe la 21:00-21:30 au început durerile groaznice, iar atunci ei m-au întrebat dacă vreau epidurala și atunci am decis ca da. Nu am simțit nimic când mi s-a făcut. Ora 22:00, nașterea începuse, ușor ușor ne vom întâlni cu bebele. Eu stăteam pe telefon și vorbea cu prietenii și familia fără sa am vreun stres sau vreo frică, deodată parcă toată frica dispăruse. Ora 01:14 dimineata, 26 decembrie a 2 zi de Crăciun bebele a venit pe lume. 3 ore a durat nașterea naturala fără să simt nimic, singura chestie care am simțit-o a fost când a ieșit capul copilului și atunci foarte puțin nu a fost ca o durere. Un băiețel perfect sănătos de 3440 și 50 de cm, însă mami nu a fost așa bine, pentru ca am avut o ruptura bebele având capul destul de mare 33. Mi-a fost dat bebele am început sa plâns, de emoții de fericirea a fost un amalgam de sentimente. Pe lângă că soțul a fost lângă mine cum am zis non-stop și m-a ținut de mana ia și tăiat buricul copilului îndrumat de moasă.
Țin sa menționez că aici se naște cu o moasă și o asistenta atât, în caz de ceva grav este chemat doctorul. În sfârșit îmi țineam minunea în brate, iar asistenta se ocupa de ruptura mea. Vreau să zic că a fost foarte dureros procesul de „operație” a rupturii mele, atât de dureros încât nici nașterea nu a fost asa, însă nimic nu mai conta atâta timp cât bebele era în bratele mele. Am stat 3 zile în spital sub supraveghere medicală pentru a vedea cum decurge operația mea și dacă sunt bine. Bebele a stat în camera cu mine și soțul de la naștere și până am plecat acasă nu mi-a fost luat nici o secunda. Recuperarea mea a fost destul de grea și a durat cam 1 luna să mă vindec complet. Pe tot parcursul monitorizării sarcinii (controale, analize, ecografii), și plus zilele în care am stat la spital vreau sa zic ca nu am plătit nici măcar o coroana. Singura chestie care am plătit-o a fost 300 (în jur de 150 de lei pentru 4 zile cât am stat în spital) de coroane pentru soțul meu care a fost non stop la spital lângă mine atât, în rest nu am plătit nimic.
Acum avem un băiețel de aproximativ 6 luni care cântărește 8 kg (alăptat la cerere) și 66 de cm. Aceasta a fost experienta mea de naștere, am avut cea mai frumoasă experientă și în plus, nedureroasă, doresc tuturor viitoarelor mamici o astfel de naștere, iar dacă ar fi să îmi compar durerea nașterii cu cea mai dureroasa chestie care am simțit-o vreodată ar fi epilatul cu ceară. Aș mai naște de 10 ori, însă la epilat nu voi mai merge niciodată, m-a durut extrem de tare nici nu am stat pana la finalizare pentru ca nu am rezistat. Vă doresc multa sănătate vouă și piticilor voștri și viitoarelor mămici o naștere atât de ușoară ca a mea. Numele meu este Andreea, și de 3 ani locuiesc în Suedia! Anul acesta împlinesc frumoasa vârstă de 22 de ani.
Citește mai multe povești de naștere trimise de mămici:
Bebe Cristian a venit pe lume la 34 de săptămâni. Decizia de a mă externa fără el mi-a rupt inima în bucăți
Am leșinat când l-am văzut pe bebe, era mov și toată substanța albă era uscată pe el, era tot umflat dar cel mai frumos
Îi căuta inima cu ecograful și nu o auzea. Atunci am știut ca s-a terminat totul. Am simțit ca nu o mai am pe fetița mea
La 3 luni după naștere încă nu puteam să stau pe scaun ca un om normal, sau sa urc scările, de relații intime nu mai vorbesc
Doare nașterea naturală, travaliul poate fi extrem de dureros, dar aș mai naște de 1000 de ori tot natural, la privat
Nașterea mea a durat 36 de ore. Existau 2 variante: să scoată bebelușul cu o ventuză ori să mergem direct în sala de operații
