Intarcarea bebelusului

Intarcarea este un moment firesc care intervine mai devreme sau mai tarziu in relatia mama-copil alaptat. 

Din pacate, din lipsa informatiilor, sub presiunea familiei sau din alte motive de multe ori intarcarea survine mult prea devreme, dupa doar cateva luni desi intarcarea naturala, conform studiilor antropologice, survine in intervalul 2-6 ani, cu o medie de 4,2 ani. Daca ar fi sa clasificam tipurile de intarcare am putea spune ca exista: intarcare brusca, intarcare lenta si intarcare naturala

Intarcarea brusca

Intarcarea brusca este cea mai traumatizanta pentru copil, fie ca survine in urma unui eveniment nedorit si neasteptat de mama fie ca survine la hotararea deliberata a mamei.

Daca nu exista cauze obiective, de neevitat pentru intarcarea brusca, trebuie sa o evitam caci este foarte dureroasa atat pentru mama cat si pentru copil.

Copilul nu va avea doar suferinta de moment (unele mame se consoleaza cu idea ca “va plange cateva zile si nopti si apoi va uita si totul va intra in normal”) ci se va alege si cu probleme de incredere, atasament si relationare cu semenii. Iar mama prin intreruperea brusca a alaptarii va avea probleme cu angorjarea sanilor, stagnarea laptelui in sani, putand ajunge la mastita sau probleme medicale mai grave.

Iar daca alege sa ia pastile de oprire a lactatiei in majoritatea cazurilor va experimenta groaznice stari de rau.

Intarcarea lenta

Pentru mamele care constientizeaza pericolele intarcarii bruste dar nu au disponibilitatea afectiva si fizica sa mearga pe intarcarea naturala, este preferabila varianta intarcarii lente.

Aceasta nu trebuie sa inceapa totusi inainte de 1 an, stiindu-se ca recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii recomanda un minimum de 2 ani , alaptarea fiind atat in beneficiul copilului cat si al mamei. Procesul de intarcare lenta poate dura cateva luni chiar si un an si implica:

• Distragerea copilului spre alte activitati pentru a scadea frecventa alaptarilor,
• Inducerea unor noi rutine pentru a abate atragerea copilului de la supt (citirea unei povesti in loc de alaptare seara, petrecerea a mai mult timp in compania tatalui sau a altor rude, frecventarea gradinitei)
• Evitarea situatiilor pe care copilul le asociaza cu alaptarea (prezenta mamei la somnul de pranz, odihna pe un anumit fotoliu)
• Negocierea cu copilul (timp limitat de stat la san, amanarea alaptarii, oferirea de fresh de fructe in loc de lapte matern)

In acest fel copilul se va obisnui sa suga din ce in ce mai putin pana va renunta. Totusi trebuie sa tinem cont ca aceasta intarcare trebuie sa fie blanda si sa nu puna mare presiune pe copil.

Daca vedem ca se soldeaza cu proteste energice, cu regrese din partea copilului (scapat pe el, udat patul noaptea, tantrumuri etc) trebuie sa incetinim procesul intarcarii sau sa il amanam, copilul fiind evident nepregatit.

Nu exista o reteta universala pentru intarcarea lenta deoarece unii copii accepta mult mai usor indepartarea de sanul mamei, altii sunt foarte atasati si presiunea asupra lor le cauzeaza probleme emotionale.

Fiecare mama ar trebui sa fie atenta la semnalele date de copilul sau si sa actioneze astfel incat procesul intarcarii sa-l gaseasca pregatit.

Intarcarea naturala nu survine inainte de 2 ani, cand un copil se intarca singur.

Daca intarcarea survine inaintea acestei varste de fapt este vorba de o confuzie a mamei care a luat o greva a suptului (aceste greve putand aparea la intervale si varste diferite la toti sugarii) drept intarcare. Un copil este intarcat natural atunci cand ii dispare total reflexul de a suge, astfel ca un copil care continua sa bea lapte cu biberonul dupa incetarea alaptarii nu este de fapt intarcat.

Intarcarea naturala este un proces indelungat, la fel ca si intarcarea lenta, doar ca dureaza ani. Majoritatea copiilor sunt pregatiti sa renunte definitiv la supt in jurul varstei de 4 ani-4 ani jumatate.

Intarcarea totala poate fi precedata de lungi perioade, chiar si de luni de zile, in care copilul cere sanul din ce in ce mai rar, la cateva zile, uneori chiar si cateva saptamani, pana cand mama are surpriza de a constata ca alaptarea nu mai este ceruta deloc de copil.

Intarcarea naturala presupune credinta mamei ca este cel mai firesc si mai potrivit lucru pentru copil, mai presupune si mare disponibilitate fizica si afectiva si abilitatea de a trece peste problemele inerente.

Orice mama se confrunta si cu perioade cand simte ca nu mai poate, cand si-ar dori ca intarcarea sa survina mai repede, cand intervine oboseala noptilor cu multe treziri etc dar daca are resurse pentru a trece peste aceste episoade va avea certitudinea ca a facut lucrul cel mai benefic pentru copilul sau.

Tu la ce varsta l-ai intarcat pe cel mic? Ce ai dori sa transmiti altor mame care trec printr-o experienta similara.