Principalul scop al metodei de crestere si educatie cunoscuta ca metoda atasamentului securizant este acela de a creea legaturi emotionale puternice, sanatoase si autentice intre parinti si copii, indeplinind nevoia copilului de incredere, empatie si afectiune. Astfel, se pun bazele viitoarelor relatii sociale sanatoase pe care le va accepta copilul de azi, adultul de peste cativa ani. Pentru a veni intrucatva in ajutorul parintilor dornici sa adopte aceasta metoda de parenting, au fost formulate cele 8 principii de baza ale atasamentului securizant. Pe scurt, ele pot fi rezumate astfel:
- Informeaza-te si pregateste-te pentru sarcina, nastere si pentru a fi parinte.
- Hraneste-ti copilul cu dragoste si respect.
- Raspunde cu empatie solicitarilor copilului.
- Apropierea fizica – un alt fel de „hrana”.
- Odihna securizanta si securizata
- Ofera o ingrijire plina de dragoste.
- Aplica disciplinarea pozitiva.
- Lupta pentru echilibru in viata personala si profesionala.
Regula de baza a atasamentului securizant
Cea mai importanta regula a acestei metode de educatie, atasamentul securizant, singura pana la urma, caci toate celelalte deriva din aceasta – este aceea ca trebuie ca mereu sa iti tratezi copilul cu respect, asa cum ti-ai dori sa fii tu insati tratata.
Exista un curent de opinie care sustine ca metoda atasamentului securizant se bazeaza pe o lipsa a regulilor, fapt ce poate fi potrivit in cazul copiilor docili si intelegatori, dar care va duce la „scaparea din mana” a copiilor incapatanati si cu o personalitate puternica. Nimic mai fals! Din contra, atasamentul securizant presupune instituirea unor reguli si respectarea lor cu consecventa, singura cerinta este ca aceste reguli sa fie potrivite varstei copilului si sa implice dragoste si respect, nu doar obedienta.
Ce este disciplinarea pozitiva?
Disciplinarea pozitiva se bazeaza pe pornirile empatice naturale ale copiilor, care au cu totii o anumita disciplina interna, care trebuie ajutata sa se manifeste. Disciplina nu trebuie sa mai insemne norme rigide si pedepse, ci poate insemna empatie, rabdare, dragoste, respect, menite sa il ajute pe cel mic sa capete autocontrolul asupra propriei persoane.
Riscurile disciplinei clasice
Disciplina, in conceptia multora, este sinonima cu ascultarea neconditionata din partea copilului. Desi poate suna comod, este un scop greu de atins, iar metodele clasice sunt de multe ori absolut lipsite de respect, rabdare si intelegere. Actele de indisciplina sunt traditional…pedepsite. Pedepsele insa au ca unic rezultat instalarea unui sentiment de teama, rusine si umilinta. Pe termen lung, acestea se asociaza cu probleme de comportament, abuz, dependente. Si chiar daca nu privim atat de departe in viitor, ce preferam: sa fim persoanele cele mai de incredere din vietile copiilor nostri, sau judecatorii impartiali si obtuzi de care sa se ascunda?
Disciplinarea clasica este de multe ori dura si implica mici pedepse corporale. Singurul mesaj pe care acestea il transmit copilui este ca problemele se rezolva prin violenta – fizica sau verbala – ca cel mai puternic are intotdeauna dreptate si ca este inutil si riscant sa iti sustii punctul de vedere. O alta metoda traditionala de educare este cea bazata pe recompense, manipulare si santaj. Mesajul transmis in acest caz? Iubirea este o recompensa, conditionata de adoptarea comportamentului dorit de cel de alaturi. Cu alte cuvinte, drumul cel mai scurt catre acceptarea, ca adult, a diverselor forme de abuz…
Ce propune disciplinarea pozitiva?
In primul rand trebuie sa ai in vedere ca acest tip de disciplina incepe inca din prima zi de viata a bebelusului. Parintele care este mereu pregatit sa raspunda cererilor de apropiere si afectiune ale bebelusului nu face altceva decat sa ii transmita acestuia ca este mereu aproape si demn de incredere neconditionata. In locul conditionarilor, disciplinarea pozitiva prefera sa utilizeze tehnici ca anticiparea, distragerea atentiei sau substituirea activitatilor riscante sau nedorite cu altele acceptabile. Desigur, in acest punct trebuie sa te opresti o clipa sa te gandesti daca regulile pe care doresti sa le impui sunt cu adevarat necesare, sau sunt absolut dispensabile, nascute din propria oboseala, comoditate sau din simplul fapt ca nu reusesti mereu sa redevii copil.
Pe durata intregii sale copilarii, cel mic trebuie ajutat si incurajat sa descopere si sa exploreze in siguranta. Iti va fi util sa uiti din cand in cand de cliseele mostenite din propria copilarie, cu „asta nu se face” si „cealalta nu e potrivita”, cu „de-acum esti mare”, „baietii nu plang”, „e rusine sa…”. Desigur, nu il vei lasa pe cel mic sa isi puna in pericol integritatea fizica, dar de multe ori consecintele naturale ale gesturilor sale sunt lectii mai bune decat povestile si avertismentele teoretice pe care i le transmiti verbal, fii aproape, gata sa alini micile julituri – fizice sau sufletesti – fara a-l opri insa sa alerge, sa se catere, sa se tavaleasca pe jos, sa sara in balti, sa se distreze, sa fie copil.
Ai mereu in vedere faptul ca un copil mic nu stie mereu sa isi exprime sentimentele, insa comportamentul sau ofera o oglinda destul de fidela a trairilor sale. Fii mereu atenta la starile prin care trece, anticipeaza momentele de oboseala, frustrare si nervozitate, destinde atmosfera atunci cand pare tensionata; ii oferi astfel un exemplu de a reactiona cu zambetul pe buze si de a se relaxa in momentele de criza.
Atunci cand, din diverse motive, nu a fost posibil sa anticipezi si sa previi un conflict, cautati impreuna o cale de rezolvare care sa fie acceptabila pentru toata lumea. Nu-ti imagina ca daca cel mic e….mic, trebuie sa „taca si sa asculte”; invata-l sa devina un bun negociator, sa accepte limitele care nu pot fi deplasate si sa le traseze singur pe cele lipsa. Relatiile dintre membrii familiei sunt de asemenea un bun exemplu de viata, interactiunile sociale ale celui mic fiind transpuneri ale propriilor observatii facute si insusite inconstient in sanul familiei.
Desigur, nu poti fi mama perfecta, 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana. Cu totii gresim, ne pierdem cumpatul, generam tensiuni inutile sau ii ranim pe cei din jur. Atunci cand ti se intampla, cel mai bine este sa reactionezi sincer, cum ai face-o si in fata celei mai bune prietene. Repara „stricaciunile” explicand cu rabdare unde ai gresit „Mami nu ar fi trebuit sa tipe la tine”, reasigura-l pe cel mic de dragostea ta neconditionata „Mami te iubeste tot timpul, indiferent ce faci”, de faptul ca este un copil bun, chiar daca uneori faptele sale sunt rele „Eu nu sunt suparata pe tine, sunt necajita pentru ca ai facut/ai dres”.
5 Instrumente pentru implementarea disciplinarii pozitive
Este important sa iti adaptezi metodele si tehnicile in functie de varsta, temperamentul si nevoile de moment ale copilului. Exista insa cateva „instrumente” cu care ar trebui sa te obisnuiesti, deoarece sunt foarte utile si inlesnesc drumul catre succes.
Ai grija sa mentii o relatie pozitiva cu copilul tau.
Este mai important sa eviti si sa previi conflictele, decat sa iti dovedesti puterea si „muschii” impunandu-ti vointa odata ce ele s-au declansat. Vino in intampinarea nevoilor copilului, tine-l aproape, tine-l ocupat implicandu-l in activitati potrivite sau adaptate varstei, intereselor si abilitatilor pe care le detine.
Inconjoara copilul cu un mediu pozitiv, evita pe cat posibil interdictiile directe de tipul „NU”.
Nu iti pierde niciodata empatia si respectul, fii mereu pregatita sa cautati solutii impreuna; invatati amandoi ca unele lucruri pot fi transmise prin joc. Fii mereu pregatita pentru schimbare: a copilului, a ta, a casei, a relatiilor din familie, a modului in care va exprimati si interactionati in intimitatea caminului.
Evita sa pretinzi ceva, sa etichetezi si sa judeci sau sa impui.
In cazul conflictelor, ajuta intai copilul sa se linisteasca, reconforteaza-l si abia apoi fii pregatita sa discutati cele intamplate. Emotiile copiilor sunt de multe ori explozive si infricosatoare si pentru ei; ajuta-l sa le accepte, sa le controleze si sa le depaseasca.
Bazeaza-te, in lectiile tale despre viata, pe consecintele naturale
Vorbeste-i si previno-l inainte de a interveni direct; lauda-i faptele bune mai degraba decat sa il critici pentru micile neajunsuri si imperfectiuni.
Si mereu, mereu, mereu, intreaba-te daca merita sa iti impui vointa !
Te-ar mai putea interesa:
Ce influenteaza dezvoltarea copilului?
Cele 10 lectii de baza ale unui copil fericit
Moduri de socializare a copilului la 1an, 2 ani, 3 ani – Etape diferite
Ce este atasamentul securizant?
Cum invata copilul politetea?
Chiar este bataia rupta din RAI?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
