Cum invata copilul politetea?

Trebuie sa recunoastem ca noi, majoritatea parintilor, ne simtim bine si mandri de copiii nostri cand ii vedem comportandu-se civilizat, politicos, si ne simtim incomfortabil sau ne necajim atunci cand ii surprindem vorbind urat sau actionand in afara oricaror bune manière. De aceea este firesc sa fim preocupati de intrebari precum cum invata copilul politetea? cum ajunge copilul sa-si insuseasca norme de comportament social dezirabil? ce inseamna bune maniere la un copil? de ce unii copii sunt politicosi si altii nu? 

Ce inteleg parintii prin politete?

Cand vine vorba de politetea copiilor, parintii nu au intotdeauna aceeasi definitie a conceptului. Unii parinti considera ca un copil politicos este acela care stie sa foloseasca formule de politete precum „multumesc, te rog frumos, poftim”.

Alti parinti considera ca politicos este un copil „la locul lui” si care „nu se baga in discutiile adultilor, nu-i incomodeaza pe adulti”. Altii pun accent si pe gesturi sau fapte si asa mai departe.

Cand vine vorba despre politetea unui copil de pana la 3-4 ani, nu atat insusirea formulelor de politete este atat de importanta, unii copii de 2-3 ani nici nu verbalizeaza prea bine si de multe ori chiar si daca verbalizeaza nu patrund sensul unor expresii, ci doar le memoreaza si le reproduc mecanic, cat mai ales insusirea unui comportament pro-sociale, care sa excluda violenta, insusirea unor atitudini pozitive fata de sine si fata de ceilalti.

Cum invata copilul politetea?

In primul rand se stie ca un copil invata in primul rand prin joc si imitatie, deci trebuie sa avem grija deosebita mai ales la atitudinea si comportamentul nostru, pentru a fi modele demne de imitat.

Chiar si in compania bebelusilor trebuie sa acordam mare atentie modului in care vorbim, mai ales tonului vocii noastre, caci daca noi, cei din familie, obisnuim sa folosim un ton ridicat, sa ne rastim unii la ceilalti cand nu ne convine ceva, sa strigam, sa ne certam, nu ar trebui sa ne mire daca al nostru copil isi va insusi aceste obiceiuri inca de la cea mai frageda varsta.

Chiar si un copil sub 1 an isi va insusi un comportament pozitiv, relaxat, o atitudine calma, daca a fost obisnuit ca in preajma lui sa se comunice frumos, printr-un ton bland, fara nervi si glas amenintator, fara strigate razboinice.

De asemenea inca de la 12-18 luni putem sa-i modelam copilului un comportament politicos indemnandu-l si incurajandu-l spre gesturi gentile, blande, invatandu-l spre exemplu cum sa mangaie o pisica sau in caine cu grija sa nu-i produca dureri, cum sa tina un canar in maini fara sa-l striveasca, abatandu-i atentie daca incepe sa loveasca sau sa muste (etape firesti, de altfel, in evolutia unui copil) si aratandu-i si explicandu-i ca e mai bine sa mangaiem, sa fim delicati si sa nu producem durere celorlalti.

Aceasta obisnuinta a copilului foarte mic de a fi grijuliu si delicat cu ceilalti se va transpune ulterior intr-un comportament politicos, caci la baza politetei sta sensibilitatea si constientizarea faptului ca nu e bine sa provoci suferinta.

Bunele maniere nu sunt niste stereotipuri demodate ci atentia si grija fata de sentimentele celorlalti. Un copil invatat sa-si respecte propriile sentimente si pe ale celorlalti va fi un copil manierat, politicos.

De la doi ani incolo, in afara de a-l invata pe copil sa se exprime cu calm, frumos, putem incepe sa-i explicam despre importanta de a ne astepta randul, spre exemplu in parcuri la leagane sau tobogane, putem sa-l incurajam sa-si adune jucariile sau sa-si aranjeze hainutele, putem sa-i invatam sa-si gestioneze conflictele fara violenta, putem sa-l indemnam sa se transpuna in pielea celuilalt, pentru a simti empatie.

Intotdeauna insa in prim plan trebuie sa fie propriul nostru exemplu. Cred ca fiecare a auzit, din pacate, prin parcuri, cate un parinte „educandu-si copilul” la modul : „vorbeste frumos, nesimtitule, sau alte asemenea!” sau „daca-l mai lovesti pe copil, iti dau doua palme de zbori”.

Prin urmare, ce sa NU facem?

Sa nu existe discrepante intre ceea ce „propovaduim” si modul in care ne comportam noi. Degeaba ii explicam copilului ca e politicos sa salute,sa spuna multumesc daca el ne surprinde ca nu raspundem la salutul altora sau observa ca noi luam totul ca si cum ni s-ar cuveni, fara sa multumim vreodata.

Sa nu corectam copilul de fata cu altii. Din pacate este foarte raspandit obiceiul de a face educatie cat mai „sonor” copiilor, de a le atrage atentia cu voce cat mai tare (sa auda toata lumea ca „facem educatie” !) sa salute, sa spuna „pardon” sau sa multumeasca.

Este insa frustrant si umilitor pentru un copil sa fie admonestat in public cu vorbe precum „cum te-am invatat eu? ai uitat sa saluti? spune sarut’mana la doamna ! ” si de cele mai multe ori copiii corectati astfel vor fi reticenti la a-si insusi formule de politete, tocmai din cauza acestui obicei neplacut al parintilor.

Sa nu punem accentul doar pe politetea „de suprafata” care consta in utilizarea formulelor de politete ci sa incurajam si asumarea si intelegerea unui comportament frumos, sa punem accent si pe fapte, nu doar pe vorbe.

Sa intelegem ca totusi copilul nu este un robot si asa cum si noi, ca adulti, putem avea zile proaste, si ei pot avea momente cand nu doresc pur si simplu sa salute sau uita sa spuna multumesc.

Nu inseamna ca datorita unor asemenea momente educatia lor se va duce pe rapa, nu trebuie sa acordam importanta exagerata unor asemenea scapari ci sa incurajam pe cat posibil comportamentele dezirabile.