Dacă bebe crește înconjurat de cărți, dacă vă vede pe voi, adulții din preajma lui, că citiți, dacă îi vei citi de când e mic, poți spune că ai parcurs deja jumătate din distanța până la momentul când va alege singur ce carte să citească. Dar de multe ori asta pare imposibil, nu-i așa? Pleci dimineața, vii seara, copilul stă opt ore plecat de acasă, la grădiniță sau școală, apoi la afterschool. Iată ce poți face dacă ești în această situație.
Primul și cel mai bun sfat pentru a-l atrage pe bebe spre lumea cărților este să faci momentul întâlnirii cu cărțile unul haios, distractiv. Când aceste întâlniri cu cartea sunt distractive, copilul dezvoltă o relație pozitivă cu cartea, una care-i face plăcere și va vrea mereu să se întoarcă la ea pentru a obține din nou aceleași trăiri. Acestea sunt suficiente pentru a-l determina pe copil să caute alte cărți, alte materiale pe care să le citiți împreună și să vă distrați. Când copilul este foarte mic, treaba asta cu cititul este mai mult despre construirea de relații (între voi, între copii, între ei și cărți) decât despre construirea IQ-ului. Dezvoltarea limbajului este un bonus. La fel și creativitatea. Nu îți face griji că nu terminați povestea. În schimb, bucură-te de un timp minunat petrecut cu cel mic. CITEȘTE ȘI: Dezvoltarea creierului copilului – Ce trebuie să știe părinții
Cum îl faci pe copil să-i placă să citească
Aveți nevoie de doar câteva minute (oricum, la o vârstă foarte fragedă, atenția copilașilor nu poate fi menținută decât câteva minute), dar fă în așa fel încât acestea să conteze. Nu e nevoie să terminați de citit povestea. Adică dacă reușești să-i smulgi un zâmbet, poți să te declari învingătoare. Privește-i reacțiile în timp ce-i dezvălui cartea pagină cu pagină. În felul acesta, ai putea descoperi ce anume îi place (o pagină sau o ilustrație) și zăbovește asupra ei suficient de mult pentru ca micuțul să se bucure de ea. Unii copii s-ar putea să-și dorească să o guste (cartea sau ilustrația care i-a atras). Nu e nimic greșit. La vârste mici, bebelușii explorează mult și cu ajutorul acestui simț.
Povestiți despre fiecare ilustrație, cântați dacă știți cântecele potrivite acestora. Nu e nevoie de text în aceste cărți, oricât de puțin ar fi, copilul nu are nevoie decât de vocea ta și de puțină imaginație. Satisfacția va fi extrem de mare când, după ce veți fi „citit“ cartea de multe ori, copilul va veni într-o zi cu cartea deschisă să-ți arate și să pronunțe cuvântul care reprezintă ilustrația lui preferată.
Lasă copilul să întoarcă paginile cărții. Desigur, bebelușii nu pot face asta, dar un copil de 18 luni va dori să încerce, iar unul de 3 ani o poate face cu siguranță. Este absolut OK chiar dacă săriți unele pagini. Povestiți mai întâi coperta cărții. Explică-i despre ce urmează să citiți, iar dacă e vorba de un copil mai mare, pune-l pe el să ghicească despre ce ar putea fi povestea.
În cazul unui copil mai mare, urmăriți cu degetul, de la stânga la dreapta, cuvintele pe care le citiți. Cuvintele mai lungi, mai greu de citit, le puteți despărți în silabe. Dă viață poveștii făcând voci diferite pentru fiecare personaj din poveste. Folosește-te și de mimică și gestică pentru a însufleți povestea. Introdu elemente personale în poveste, pentru a stimula atenția copiilor și pentru a aduce povestea cât mai aproape de realitatea cunoscută de el. În felul acesta, ați putea crea propria carte-poveste, folosind fotografii din vacanțe, ori cu el de când era mic și până în prezent. Cu un copil mai mare te poți juca în multe feluri: pune-l să povestească ce a ținut minte după ce ați citit povestea, roagă-l să-și imagineze un cu totul alt final de poveste sau oferă-i ocazia să desene ceea ce l-a impresionat mai mult din poveste. De asemenea, puteți pune în scenă povestea citită, alegându-vă costume, împărțind roluri și aranjând decorul.
Ține aproape o cărticică. Citește-i o poveste suavă când îl alăptezi sau calmează neastâmpărul celor mai mărișori la micul dejun cu o poveste interesantă. La fel poți face și când tu ești la volan, iar el în scaunul de mașină. Povestește-i despre cărticica începută aseară. Spune-i că ai tras cu ochiul peste două pagini și știi ce pățește eroul principal. Vrei să-ți spun și ție? Ascultă-mă! Există cărți despre orice… îl sperie, e curios, vrea să experimenteze.
Nu știi ce cărți să alegi pentru bebeluși?
Îi e teamă de întuneric? Citește cartea Întunericul, de Lemony Snicket.
Îi e teamă de doctor? Alege cărți care explică vizual ce înseamnă meseria de doctor.
Îi plac animalele? Își recomand seria Caută și găsește, de la Editura Casa, Unde trăiesc animalele? Sau cartea Unde locuiesc animalele? de la Editura Univers Enciclopedic.
Vârsta cărților (ghid pentru părinți)
Ce citim la bebeluși de la 0 – 6 luni
Copilul tău nu este pregătit încă să citească. Până pe la șase luni abia își pot ține capul în poziție verticală, iar vederea lor este neclară. Până pe la 4 luni nu pot distinge culorile. Caută cărți cu imagini în culori foarte contrastante (alb-negru, dungi, cercuri și forme geometrice). Îți recomandăm seria Prin ochi de bebe, pe care o poți comanda online. La fel de bune sunt cărțile cu ilustrații mari, colorate contrastant, cum ar fi fețele de animale sau de copii.
În această etapă, vocea ta reprezintă mai mult de 90% din activitate. Vocea voastră povestindu-i le atrage atenția, le stimulează și le dezvoltă capacitățile intelectuale și cognitive. Mintea lui este acum un burețel, conceput special pentru a absorbi sunete și cuvinte cu mult înainte de a putea vorbi. De aceea, nu vă sființi să repetați sunete sau să folosiți cuvinte formate din sunete repetitive.
Citește și despre: Repere în dezvoltarea optimă a limbajului copilului de 0-3 ani, cum stimulăm vorbirea la copii
Ce citim la bebeluși de la 6-12 luni
Încep să deslușească mai bine ilustrațiile, dar intră în perioada în care vor pleca să cunoască lumea din jur folosindu-se de toate simțurile. E vremea cărților care îi stimulează toate aceste simțuri — cărți cu diferite texturi incluse, cu flaps-uri, cu butoane cu diferite sunete sau cărți pop-up. Încurajează-l să întoarcă pagină cu pagină pentru asta îi dezvoltă abilitățile motrice fine. Însă alege cărți făcute din carton mai gros, pentru a rezista și după ce sunt gustate de către bebe.
Nu pierdeți niciun moment pentru a identifica ceea ce vede în carte în realitatea din jurul lui. Spune-i și arată-i în carte: „Acesta este nasul bebelușului! Unde este nasul tău?“ Apoi i-ai mânuța și pune-i-o pe năsuc: „Aici e nasul lui Matei!“.
Cântați împreună, bateți din palme, râdeți și faceți zgomote de tot felul. Bebelușii adoră să vă faceți mutre către ei și să vă prostiți! Alegeți cărți care îl vor ajuta să înțeleagă viața lui, despre rutina de culcare, despre activități la locul de joacă, despre animalele de lângă noi, despre prieteni. Îți recomandăm colecția Cărțile mele de seară, care cuprinde 9 cărți ce descriu în imagini frumos colorate totul despre activitățile de seară ale unui copil.
Ce citim la bebeluși de la 12 – 18 luni
Pășim în etapa în care copiii pot aprecia cu adevărat ce însemnă o carte, care devin mult mai semnificative, prezentând concepte precum mic/mare, sus/jos, culori, organizarea vieții la fermă, în oraș, animale din pădure, junglă etc. Sunt încă foarte bine apreciate sunetele repetitive, precum și sunetele emise de animale sau de diferite mijloace de locomoție.
Veți citi de zeci de ori aceeași carte, veți fi pus să spuneți de tot atâtea ori aceeași poveste pentru că cei mici au nevoie în această perioadă de lucruri și acțiuni cu care s-au familiarizat, le cunosc pentru a putea să se liniștească.
Cumpărați cărți moi, din vinil, și învață-l că poate citi chiar și la băiță. Ia cărți cu voi în călătoria cu mașina, cu trenul sau cu avionul. Stabiliți încă de la această vârstă un moment al zilei în care să vă liniștiți citind cărți.
Îți recomandăm cărțile cu sunetele Corpul meu, Pui de animale, La fermă, Animale sălbatice, Vehicule, Pe șantier sau primele cărți cu povești scurte, de 5 minute, despre animale.
Citește pe larg despre: Primele cuvinte – La ce vârstă începe bebe să vorbească?
Ce citim copiilor de la 18 – 24 luni
Traversăm primul val de independență, așa că va începe să „citească“ cu voce tare pentru el și pentru jucăriile lui. A descoperit deja cum se citește, te-a văzut pe tine de nenumărate ori, așa că acum joacă el rolul de învățător pentru jucăriile lui. Nu numai că „citește“ ce-și amintește din poveste, dar e capabil deja să umple golurile cu imaginație și creativitate.
Dacă vei sta să-l asculți ce inventează, vei râde cu poftă! Acum puteți alege cărți cu mai mult text pe pagină și apreciați când ia cartea din proprie inițiativă și vă citește. Crede-mă, e foarte greu să facă o alegere în această perioadă, când tot ce se întâmplă în jur îl atrage. Dacă alege să citească, eu zic că ți-ai realizat scopul și ar trebui să te bucuri și să-l aplauzi.
Îți recomand seria Mama Gâscă te învață… alfabetul, culorile, numerele, bunele maniere, precum și seria aventurilor năzdrăvanului cățel Murdărici. CITEȘTE ȘI: 9 Secrete pentru a învăța copilul să vorbeasă repede și corect!
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.