Pe vremuri, „cei șapte ani de acasă” erau văzuți ca o adevărată școală a vieții, unde copilul învăța primele reguli de politețe și de conviețuire, sub îndrumarea părinților. Astăzi, această expresie este rostită adesea cu nostalgie sau, din păcate, ca o critică atunci când cineva consideră că un copil sau un adult nu a deprins aceste valori de bază. Dar ce înseamnă, de fapt, acești șapte ani și de ce sunt ei atât de importanți? De ce tocmai șapte și care este rolul lor real în dezvoltarea copilului?
Adevărul este că această perioadă nu se reduce doar la bune maniere sau la formule de politețe, ci reprezintă temelia pe care se clădește caracterul, siguranța de sine și felul în care copilul va privi lumea și oamenii din jur.
De ce sapte ani?
Nu cu foarte mult timp in urma, cei sapte ani de acasa erau cu adevarat….de acasa! Expresia „cei sapte ani de acasa” isi are originile din perioada in care copiii stateau acasa in primii 7 ani de viata. Institutionalizarea copiilor avea loc prima oara la varsta de aproximativ 7 ani, atunci cand ei incepeau sa mearga la scoala. Pana atunci, educatia lor era in intregime responsabilitatea familiei.
La ce se refera cei sapte ani de acasa?
In prezent, atunci cand se aminteste de cei sapte ani de acasa, referirea este in general insotita de aprecieri despre cat de bine sau prost crescut este un copil. Desigur ca buna sau proasta crestere tin aproape intotdeauna exclusiv de imaginea adultului respectiv in legatura cu ce inseamna un copil „cuminte” sau „politicos” sau „care nu deranjeaza”. Insa sintagma ascunde de fapt niste adevaruri asupra carora psihologii au cazut de acord si care sunt mult mai importante decat cumintenia unui copil de nici sapte ani.
Cei 7 ani de acasă – de ce contează
| Aspect | Explicație | Importanță pentru copil | Exemple practice |
|---|---|---|---|
| Originea expresiei | Copiii stăteau acasă până la 7 ani, când începeau școala | Educația era exclusiv responsabilitatea familiei | Învățau limbajul, obiceiurile și tradițiile familiei |
| Semnificația actuală | Se referă la valorile, bunele maniere și regulile sociale deprinse acasă | Creează prima impresie în societate, formează caracterul | Salutul, politețea, respectul pentru ceilalți |
| Ce să înveți copilul | Iubire necondiționată, respect de sine, empatie, reguli de conviețuire | Baza unei dezvoltări emoționale sănătoase | Încurajează-l să își exprime emoțiile, să împartă jucăriile |
| Modele de urmat | Copiii copiază comportamentele adulților | Exemplele practice sunt mai puternice decât regulile impuse | Părinții spun „te rog” și „mulțumesc”, respectă reguli la masă |
Perspective psihologice
În primii șapte ani de viață, copilul parcurge etape fundamentale de dezvoltare descrise atât de Jean Piaget, cât și de Erik Erikson. Piaget subliniază trecerea de la stadiul senzorio-motor (0–2 ani), în care copilul explorează lumea prin simțuri și acțiuni, la stadiul preoperațional (2–7 ani), când începe să gândească simbolic, să folosească intens limbajul, imaginația și memoria, însă gândirea sa este încă egocentrică și concretă. În paralel, Erikson arată că aceeași perioadă este decisivă pentru formarea încrederii, a autonomiei și a inițiativei, aspecte esențiale pentru inteligența emoțională și socială. Jocurile de rol, sprijinul în luarea unor mici decizii și relațiile de atașament sigure îi dau copilului sentimentul de apartenență și încredere în lume. Atunci când aceste experiențe lipsesc, pot apărea consecințe serioase: dificultăți de integrare socială, lipsă de empatie, nesiguranță interioară sau comportamente antisociale la vârsta adultă.
Ce sa il inveti pe copil in cei sapte ani de acasa?
Desi modelarea caracterului copilului nu mai este exclusiv responsabilitatea familiei in primii 7 ani de viata, ea joaca totusi rolul fundamental in ceea ce priveste adultul care se pregateste sa devina. De aceea, psihologii considera ca este esential ca familia sa petreaca cat mai mult timp impreuna cu copilul si prin asta intelegem timp de calitate, in care copilul si nevoile sale sa fie in centrul atentiei.
Copilul trebuie in primul rand sa stie ca este iubit si respectat.
Ca nu trebuie sa merite iubirea parintilor sai si nu trebuie sa faca nimic ca sa o castige sau ca sa o pastreze. Ca iubirea adevarata este pur si simplu neconditionata. Copilul trebuie sa invete sa se iubeasca pe sine, pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce cei din jur vor sa il faca sa devina. CITEȘTE ȘI: Copilul tău știe că îl iubești?
Regulile de convietuire sociala vor fi deprinse incet incet de catre copil, prin expunerea zilnica si inevitabila la rigorile si cerintele mediului in care creste si se dezvolta.
Politetea si bunele maniere se deprind, conform psihologilor, prin observarea exemplului pe care il dau adultii. Atunci cand parintele omite constant sa salute, sa foloseasca cuvintele magice „te rog” si „multumesc”, este cel putin nedrept sa ii pretindem copilului sa o faca. Treptat, daca ii vede pe cei din jur purtandu-se politicos, copilul o va face la randul sau, aceste lucruri intrandu-i in obicei ca ceva absolut firesc.
Regulile de buna purtare, ca si cele caracteristice unei mese linistite in sanul familiei, se invata la fel, urmand exemplul adultilor din anturajul apropiat. Un baiat care isi vede tatal oferindu-i flori sotiei sale fara nicio ocazie speciala, va face la fel la maturitate. O fata care isi vede mama trudind din zi pana in noapte, in timp ce tatal se relaxeaza privind la televizor, va creste invatand ca aceasta este normalitatea, si o va aplica in continuare in propria familie.
Nu serveste la nimic sa ii amintesti copilului in gura mare „Cum spui cand plecam?”!
Nu faci decat sa il pui in centrul atentiei si sa il umilesti. Astfel, copilul ajunge sa asocieze folosirea acestor reguli de politete cu ceva stresant si neplacut. Daca cel mic a gresit, poti astepta sa ramaneti singuri si sa ii amintesti atunci cat este de important sa salute. In afara exemplului pozitiv pe care trebuie sa il ofere, este de datoria parintelui sa fie constant. E adevarat, regulile sunt facute pentru a fi incalcate, si cate o mica exceptie in momente neasteptate este binevenita si bine perceputa.
Daca insa mama face scandal ca masa se ia in bucatarie, dupa care se aseaza pe canapea in sufragerie, cu farfuria pe brate, la televizor, copilul va intelege ca regulile de fapt nu sunt importante si mai ales ca ele nu sunt pentru toata lumea lucru care nu va crea decat frustrari si un acut sentiment de nedreptate. CITEȘTE ȘI: Copilul nu e ascultator? Ce poate ajuta + calitățile copiilor obraznici
Care este adevarata semnificatie a celor 7 ani de acasa?
Medicii si psihologii au cazut de acord ca primii 7 ani din viata unui copil sunt esentiali pentru formarea sa ulterioara. In aceasta perioada se produc numeroase schimbari esentiale din toate punctele de vedere. Din punct de vedere cognitiv, Jean Piaget arata trecerea de la stadiul sensorial-motor, in care copilul invata prin intermediul simturilor, la stadiul preoperational, care se incheie in apropierea varstei de 7 ani, in care copilul incepe sa gandeasca folosind simboluri, sa isi foloseasca intens imaginatia si memoria.
Erik Erikson descrie principalele schimbari care au loc in ceea ce priveste socializarea copilului pana la varsta de 7 ani. In frageda copilarie copilul invata sa aiba incredere in parinti sau in adultii care il ingrijesc. Astfel, daca nu sunt dezamagiti ci dimpotriva, sprijiniti pas cu pas, invata incet incet sa aiba incredere in intreaga lume. Pe masura ce creste, copilul doreste sa devina din ce in ce mai autosuficient. El incepe sa isi doreasca sa isi impuna punctul de vedere si isi dezvolta autonomia. CITEȘTE ȘI: Vrei un copil sănătos emoțional? Iată TOT ce trebuie să faci!
Insa abia spre varsta de 6 ani copii isi dezvolta curajul si independenta si reusesc sa constientizeze ca isi pot planifica o serie de actiuni care, in derularea lor, sa serveasca scopului pe care si-l propun. Din punctul de vedere al relatiilor de atasament, in primii 7 ani de viata se pun bazele unei viitoare relatii sanatoase cu persoanele apropiate din anturajul copilului.
Daca in primele luni de viata bebelusul are nevoie de atingerea fizica a adultului care il ingrijeste, pe masura ce creste el dezvolta un simt de apartenenta si de loialitate fata de familia in care a crescut. In jurul varstei de 4-5 ani copilul incepe sa isi recunoasca locul in familie, sa se simta pretuit si important. La varsta de 6-7 ani relatia de apartenenta si apropiere fata de familie este atat de puternica incat ei se simt in sfarsit in stare sa isi divulge secretele, temerile, furia, sperantele si visurile.
Întrebări frecvente (FAQ) despre „cei șapte ani de acasă”
De ce sunt 7 ani și nu mai puțini?
Pentru că până la această vârstă copilul stătea exclusiv acasă, înainte de a fi trimis la școală. Din perspectivă psihologică, acești ani corespund etapelor fundamentale de dezvoltare cognitivă și emoțională.
Ce se întâmplă dacă un copil nu primește „cei șapte ani de acasă”?
Va fi mai greu să respecte reguli sociale, să aibă empatie sau să gestioneze relațiile. Totuși, aceste abilități pot fi recuperate prin educație, exemplu și terapie.
Ce contează mai mult: regulile sau iubirea?
Psihologii spun că iubirea necondiționată este baza. Regulile se clădesc pe un fundament de siguranță emoțională și respect reciproc.
Cum învață copiii bunele maniere?
Mai ales prin imitarea adulților. Exemplele concrete cântăresc mai mult decât corecturile verbale sau pedepsele.
Ce rol are școala în continuarea educației începute acasă?
Școala dezvoltă partea cognitivă și socială, dar fără baza emoțională formată în familie, integrarea copilului poate fi dificilă.
Surse bibliografice:
Jean Piaget – The Psychology of the Child
Erik Erikson – Childhood and Society
American Academy of Pediatrics – Early Childhood Development
Harvard University – Center on the Developing Child – The Foundations of Lifelong Health
UNICEF – The formative years: why the first 7 years matter
Tu ce ai vrea sa il inveti pe copilul tau in cei sapte ani de acasa?
CITEȘTE ȘI: Tipurile de atașamentul mamă-copil. Ce impact au în dezvoltarea și în devenirea copilului ca adult. Tu în ce tip te încadrezi?
