Mulți părinți se întreabă dacă este mai avantajos pentru bebeluș să meargă într-un colectiv sau să rămână acasă cu o bonă sau bunici. Socializarea timpurie aduce beneficii uriașe: dezvoltarea abilităților de comunicare, adaptabilitate și independență. Pe de altă parte, îngrijirea acasă poate oferi mai multă atenție și un mediu mai liniștit. Care variantă este mai potrivită pentru copilul tău? Descoperă avantajele și provocările fiecărei opțiuni și ia decizia informată!
Teoretic, statul român le oferă mamelor șansa de a sta acasă cu bebelușii lor până când aceștia împlinesc 23 luni. Totuși, multe mame aleg să revină la serviciu mai devreme de atât, din motive personale. În plus, la vârsta de 23 luni, copilul nu poate fi dus, încă, la grădinița de stat, iar grădinițele private au și ele locuri limitate și impun cheltuieli destul de mari. În acest context, mamele trebuie să ia o decizie grea și importantă: să ducă bebelușul la creșă, să îl țină acasă în grija vreunei bunici pensionare, sau să îi caute o bonă?
Avantajele colectivității – Ce spune știința?
Există studii care arată că bebelușii care sunt îngrijiți de către bunici atunci când mama este la lucru vor fi, în viitor, mai puțin pregătiți pentru mediul școlar decât copiii care merg la creșă. Este adevărat că bunicii sau o bonă dedicată vor lucra mai mult la dezvoltarea vocabularului bebelușului, dar ei nu reușesc să ofere la fel de multe experiențe educaționale sau sociale – nu la fel de multe câte ar trebui.
Conform cercetărilor efectuate de Institutul Educației, copiii crescuți de bunici de la vârsta de 9 luni ajung ca, la 3 ani, să fie mai puțin sociabili decât copiii care au mers la creșă și chiar decât copiii care au fost crescuți de către o bonă!
Îngrijirea oferită de personalul specializat îl ajută pe copil în ceea ce privește dezvoltarea cognitivă
Un alt studiu, efectuat în Marea Britanie, a inclus 4800 de copii născuți între anii 2000 și 2001; cercetătorii i-au împărțit în două grupuri: copii crescuți de bunici, respectiv copii duși la creșă. Rezultatele au demonstrat că îngrijirea formală oferită de personal calificat, conform unei curicule adaptate vârstei, contribuie la dezvoltarea cognitivă a copilului mai mult decât îngrijirea plină de dragoste oferită de bunici, vecini, prieteni sau bonă. Copiii cu vârsta de 3 ani, duși la creșă de la 9 luni, erau mai pregătiți din punct de vedere academic, demonstrând o mai bună înțelegere a culorilor, literelor, număratului, dimensiunilor, comparațiilor și formelor.
Această observație a fost valabilă atât pentru copiii proveniți din familii cu studii superioare și cu venituri peste medii, cât și pentru micuții din medii dezavantajate, ceea ce demonstrează că creșa poate reduce inechitatea socială și diferențele asociate acesteia. Pe de altă parte, copiii crescuți de către bunici au obținut punctaje mai bune din punct de vedere al vocabularului. Dr. Kristine Hansen a remarcat că „bunicii sunt mai dispuși să facă efortul de a discuta față în față cu copiii, compensând astfel pentru lipsa de activitate fizică; aceștia au o gramatică mai bună și un vocabular bine dezvoltat și îi vor corecta pe copii în această privință, mai mult decât o va face un educator.”
Dr. Hansen recunoaște beneficiile statului cu bunicii și ale îngrijirii 1 la 1, dar este de părere că „abilitatea cognitivă a unui copil de 3 ani este un indicator precis al succesului academic mai târziu în viață”, în timp ce impactul unui vocabular dezvoltat, în absența altor achiziții, nu este clar cuantificat.
Statul copilului mic cu bunicii are, cu siguranță, avantajele sale
Mai ales în cazul copiilor mici, studiile privind abilitățile cognitive uită să ia în calcul importanța pe care iubirea și îngrijirea provenite de la o persoană de încredere le are în viața și viitorul copilului. Bunicii merită, cu siguranță, apreciere și recunoaștere a meritelor și a dragostei cu care își îngrijesc nepoții. Beneficiile implicării acestora sunt incontestabile! Probabil, cea mai bună soluție este calea de mijloc, cu implicarea creșei și a bunicilor în viețile copiilor, pentru obținerea unei dezvoltări complete, nu numai din punct de vedere cognitiv, ci și afectiv. Cele două instituții nu se pot înlocui reciproc, dar pot contribui, alături de părinți, la dezvoltarea armonioasă a micuților.
Citește și despre:
Vârsta potrivită pentru grădiniță – Este pregătit copilul pentru colectivitate?
Vrei să-ți dai seama pe mâna cui lași copilul? Întrebări simple pe care să i le adresezi educatoarei
Cum arată copilul care NU este pregătit de grădiniță: urmărește aceste indicii
Cele mai importante 5 sfaturi pentru o acomodare ușoară a copilului la grădiniță
Este bona o soluție?
Cu siguranță, bona este o soluție pentru anumite familii. Atunci când bunicii nu mai există, sunt prea departe sau încă lucrează, o bonă de încredere, aleasă cu grijă, educată și informată le poate lua locul. De multe ori, legătura care se formează între bonă și familie este una puternică și rezistă și după ce serviciile sale nu mai sunt necesare.
Evident, alegerea bonei trebuie să ia în calcul numeroase aspecte. Părinții se vor gândi la siguranța și calificările persoanei în grija căreia își lasă copiii și vor lua în calcul faptul că aceasta nu are, încă, o legătură emoțională formată cu cel mic.
În funcție de așteptările părinților, nivelul de educație al bonei poate fi important: dacă discutăm doar despre o persoană de îngrijire, lucrurile sunt mai simple; dacă este vorba despre un copil ceva mai mare, capacitatea acesteia de a se implica în procesul educativ devine importantă.
Care este vârsta potrivită pentru colectivitate?
Părerile specialiștilor sunt împărțite, atunci când vine vorba despre acest subiect. Unii copii înfloresc în colectivitate, încă de la vârste foarte mici; alții se dezvoltă mai bine în colectivitate decât ar putea-o face stând acasă, chiar și cu părinții.
În condițiile din România, unde mulți părinți au rețineri legate de comportamentul persoanelor de îngrijire din creșe sau al educatoarelor, vârsta potrivită pentru colectivitate este adesea considerată vârsta de 3 ani – când copilul poate fi integrat la grădiniță și comunică, deja, suficient de eficient încât să poată povesti ce se întâmplă acolo. La această situație contribuie și numărul redus de creșe la nivel național, mult mai mic decât nevoile concrete ale mămicilor.
Este important să spunem că, în cazul în care intrarea în colectivitate se produce după vârsta de 3 ani, socializarea copilului cu alți micuți apropiați ca vârstă este esențială. Părinții, bunicii și bonele trebuie să caute soluții practice pentru ca micuții lor să se joace cu alți copii de vârsta lor, să comunice cu aceștia și să își dezvolte abilități sociale adecvate. Citește și despre: Mărturiile mamelor: grădiniță de stat sau privată?
