Pentru rosu in gat la copii merita sa incerci un tratament naturist. Există câteva opțiuni care pot oferi un confort și o ușurare temporară a simptomelor. Este important să rețineți că, în cazul unui gât roșu care persistă sau se agravează, este esențial să consultați un medic pediatru pentru evaluare și tratament adecvat. Iată câteva remedii naturiste care pot fi utile.
Ce trebuie sa stii despre rosul in gat la copii?
Rosul in gat, celebrul rosu in gat, cauza atator nopti nedormite! Stiai ca rosul in gat poate fi de multe ori tratat natural si eficient, fara a apela la o sacosa de medicamente si, mai ales, fara a te apropia de flaconul de antibiotic?
In peste 85% dintre cazuri, rosul in gat este simptomul unei afectiuni virale. Pin urmare, nu este nevoie de antibiotic pentru a-l trata!Rosul in gat de origine bacteriana este asociat cu la fel de faimoasa amigdalita pultacee, puroiul pe amigdale. In acest caz este recomandat sa efectuezi intai un exsudat faringian si o antibiograma, pentru ca medicul sa stie ce antibiotic este cel mai eficient in situatia copilului tau. Cel mai mare pericol pe care il ridica rosul in gat este legat de deshidratare. Multi copii refuza sa se alimenteze si sa consume lichide, prin urmare se deshidrateaza, au o stare generala proasta, le creste temperatura si din acest motiv.
Cum poti trata rosul in gat al copilului?
In primul rand facem precizarea ca aceste sfaturi pot fi aplicate in functie de varsta copilului si de opinia medicului curant, care trebuie sa evalueze starea de sanatate a copilului si sa monitorizeze evolutia bolii. Cu siguranta in cazul unei amigdalite pultacee sau a unui copil cu o stare generala foarte proasta, vei respecta recomandarile medicului!
Rosu in gat la copii tratament naturist
Miere pentru rosu in gat. Ofera-i copilului tau cate o lingurita de miere pe care sa o tina in gura cat mai mult timp, sa o suga si sa o inghita incet. Mierea este un foarte bun dezinfectant dar nu se ofera inaintea varstei de 1 an.
Propolis. Propolisul este bine cunoscut pentru efectele sale antivirale si antibacteriene. Poti apela la diverse dropsuri pe baza de propolis sau ii poti da copilului chiar o biluta de propolis natural, sa o suga. Desigur, ar fi o idee buna sa testezi inainte de asta daca cel mic nu are vreo alergie la diverse produse apicole. Copilul trebuie sa aiba minim varsta de 3 ani. CITEȘTE ȘI: Infecție virală sau bacteriană? Cum îți dai seama?
Ceaiul caldut cu miere si lamaie. Este o veritabila alinare pentru gat. Vitamina C va ajuta organismul sa lupte mai eficient impotriva bolii! Ceaiul fierbinte nu se recomanda pentru rosu in gat putand chiar sa agraveze simptomele de boala.
Salvia. Este un foarte bun antiseptic si cicatrizant. Se gaseste sub forma de planta uscata pentru ceai sau de extract hidroalcoolic. Exista inclusiv sub forma de spray, potrivit pentru pulverizarea locala.
Cataplasmele cu cartofi. Nu stim sa iti explicam exact cum functioneaza, insa sunt testate si eficiente. Cartofii se spala, se curata de coaja si se taie felii subtiri, se stropesc cu o solutie diluata de otet, se aseaza intr-un tifon impaturit si se leaga la gat cu ajutorul unui fular. Se lasa, preferabil, peste noapte.
Laptele de pasare (sodoul). Poate ti-l amintesti, din copilarie. Pentru unii dintre noi laptele de pasare cea mai buna parte a unei raceli, nu-i asa? Lapte cald, cu miere si galbenus de ou, cu putina coaja de lamaie pentru gust. Un deliciu! si o adevarata bomba proteica, necesara pentru un organism care lupta cu boala. CITEȘTE ȘI: 8 produse esențiale în lupta cu răceală și gripă la bebeluși și copii
Limonada indulcita cu miere. O alta metoda eficienta de a-i oferi celui mic o doza crescuta de vitamina C potentata de efectul antiseptic al mierii.
Cataplasma cu frunze de varza. Desi, la fel, explicatia stiintifica ne scapa, cataplasma cu frunze de varza si-a dovedit eficienta de-a lungul timpului. Desfa cateva foi de varza, aseaza-le intr-un tifon si striveste-le cu ciocanul de snitele. La fel, leaga-le la gatul celui mic cu ajutorul unui fular. Vei fi surprinsa!
Inghetata. Nu, nu radem de tine, inghetata este un remediu minunat pentru rosul in gat. Secretul este simplu: fiind rece, scade inflamatia la nivelul gatului si amelioreaza durerile. Asadar cel mic se va simti ceva mai bine pentru o vreme, si poate va accepta chiar cateva lingurite de mancare.
Gargara cu apa cu sare. Desi aplicabila doar copiilor ceva mai marisori, care stiu sa faca gargara, este totusi o metoda extrem de eficienta. Intr-o cana de apa calduta adauga o lingurita de sare, amesteca bine pana se dizolva sarea si da-i celui mic sa faca gargara. Pentru a-l motiva, poti face si tu impreuna cu el!
Pentru rosu in gat la copii ce tratament naturist ai mai incercat?
Care s-a dovedit cel mai eficient in cazul micutului tau?
CITEȘTE ȘI: Antibioticele – salvatoare DOAR în infecțiile bacteriene. Altfel, letale!
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.