Esti in al treilea trimestru, in luna a 9-a de sarcina care dureaza de la saptamana 37 la saptamana 40 de sarcina. Tu ai 37 saptamani de sarcina, copilul tau este in varsta de 35 saptamani. Al III trimestru dureaza de la saptamana 28 la saptamana 40, corpul tau se pregateste pentru nastere, copilul continua sa creasca.
Mama in saptamana 37 de sarcina
Ne îndreptăm cu bucurie și mari emoții spre Săptămâna 37 de sarcină, când burtica coboară, dând o altă formă corpului și scăzând presiunea asupra coastelor. Planificarea pentru naștere reprezintă activitatea principală, la ordinea zilei. Intrarea în concediu maternal e un reper important în postura de părinte. Odată încheiate activitățile la locul de muncă, rolul de mamă e luat în serios, cu o responsabilitate sporită, cu așteptări, temeri, fericire, speranțe și visuri mărețe. E un concediu meritat, plin de trăiri unice, o călătorie în care se petrec lucruri total diferite față de cele cu erați obișnuită.
În aceste ultime săptămâni, oricând se pot ivi semnele ce arată că bebelușul se angajează în naștere. Atunci, gravida va constata că respiră fără dificultate, că are o senzație de ușurare, de burtă micșorată datorită capului copilului ce pătrunde în strâmtoarea pelvină. Prin palparea zonei de deasupra osului pubian, se determină cu exactitate dacă fatul este pregătit pentru venirea pe lume ori mai aveți de așteptat.
O dorință primitivă a mamei este de a amenaja un loc sigur și confortabil pentru ea și bebeluș. A pune totul la punct în locuință, a aranja până la cel mai mic detaliu, cu un elan nemaipomenit, e absolut normal. Recomandarea de a vă doza energia, de a lua lucrurile mai ușor, e una pertinentă. N-are rost să munciți pe brânci, să vă consumați ziua întreagă agitându-vă, iar travaliul să vă surprindă, ca pe mine, atârnând perdele pe la geamuri. Oboseala își va spune cuvântul sau, mă rog, va avea ceva de punctat. Dacă însă nu aveți plăcerea de a deretica acum prin locuință, venim cu soluția salvatoare, și anume să apelați cu încredere la o firma de curățenie. Vă va face casa lună.
Burta mare din sarcina avansată și greutatea luată până în prezent pot face dificilă o parte din activitățile zilnice. Nu va mai dura mult și genul acesta de surmenaj va trece, iar corpul își va reveni la normal. Dacă vă simțiți epuizată, odihniți-vă cât de mult se poate. Energia trebuie conservată pentru momentul nașterii și pentru săptămânile ce îi vor urma. Cu răbdare și cu concentrare pe depășirea disconfortului, tot înainte, dragi mămici!
În trimestrul acesta, de altfel ca și în primul, gravida merge des la toaletă. Faptul e cauzat de presiunea fătului pe vezica urinară. Atenție la cazurile în care apar senzații de usturime, sunt semnul unor infecții urinare și trebuie numaidecât tratate.
Femeile care sunt pregătite din timp pentru ceea ce înseamnă durerile nașterii descoperă că nu e chiar atât de rău pe cât și-au imaginat și reușesc să le controleze prin diverse tehnici învățate la cursurile prenatele (de respirație și masaj). Dacă durerile devin insuportabile, pot solicita diverse medicamente, în vederea atenuării lor. Fiecare gravidă își cunoaște cât de cât limitele, știe cât poate îndura, ce înseamnă destul, unde e pragul peste care crede că n-ar putea trece, așadar va apela la ajutor pentru a face durerile suportabile. Nu vă temeți de pierderea controlului, nu va jenați de nimic, medicii și moașele au văzut tot ce se putea vedea. Țelul este de a da viață unui copil sănătos. Atunci nașterea va fi un succes.
Apetitul scade în această perioadă. Se recomandă a mânca puțin, des, echilibrat, sănătos. Pentru menținerea nivelului de energie, alimentele trebuie sa aibă un aport corespunzător de calorii și carbohidrați. Profitați de timpul liber ieșind cu prietenii la masă, în oraș. Faceți-vă poftele, întreprindeți activități creative care să vă dea satisfacție (editați o scrisoare către bebeluș, un text inspirat ce va fi trimis cunoscuților în ziua nașterii, pictați, brodați numele copilului pe o pernuță decorativă, începeți a așterne însemnări de suflet într-un jurnal de amintiri), alintați-vă într-un salon de înfrumusețare. Acum, puneți-vă pe dumneavoastră pe primul plan. Căutați să vă simțiți extraordinar. Acționați astfel încât să primiți toată atenția cuvenită.
Tații, unii dintre ei, se pot simți acum dezorientați, surprinși de iminenta venire pe lume a copilului, neliniștiți de ce va urma. Sunt luați de valul pregătirilor pentru naștere si sosirea micuțului acasă, participă la tot soiul de schimbări, își susțin emoțional partenera. Trebuie înteleși în orice reacție. Trebuie acceptate stările prin care și ei trec. Cu calm, toate lucrurile vor intra în curând pe fagașul normal.
TU: Din saptamana 36 de sarcina se recomanda controale medicale saptamanale. Doctorul verifica la fiecare control marimea si pozitia copilului si cum se prezinta colul uterin. Copilul a coborat atat de jos in cavitatea pelviana incat nevoia de a urina te insoteste permanent. Contractiile Braxton Hicks se intensifica, ceea ce este normal pentru saptamana de sarcina in care te afli. Probabil ca le simti ca niste intarituri dupa care uterul se relaxeaza. Ele nu ar trebui sa fie dureroase.
Pielea s-a intins atat de mult incat poate sa te manance. Cu siguranta ca nu mai poti de nerabdare si ai vrea sa treaca timpul mai repede. Peste putin timp de la nastere vei fi surprinsa sa constati ca-ti va fi dor de burtica, chiar daca acum iti vine destul de greu sa crezi ce se va intampla !
Gandul ca vei naste in curand ar putea sa te copleseasca. Mai ales daca esti la prima nastere. Nu trebuie sa te ingrijorezi sau sa ai unele indoieli ca nu te vei descurca. Se spune ca durerea in travaliu ghideaza femeia spre gasirea celei mai bune pozitii pentru a naste. Pozitia in care mama simte cea mai putina durere favorizeaza crearea spatiului adecvat si angajarea capului copilului.
In timpul nasterii gandeste-te ca durerea nu va dura la nesfarsit, se va termina in curand. Intrebate imediat dupa nastere cum ar descrie durerile, proaspetele mame le-au caracterizat ca fiind:
- epuizante
- insuportabile
- incomode
- inspaimantatoare
- obositoare
- controlabile
- coplesitoare.
Semnele care indica faptul ca travaliul este iminent sunt: pierderea dopului gelatinos, ruperea apei, contractii regulate puternice ce nu scad in intensitate.
- Dopul gelatinos este un dop de mucus ce a umplut colul si a protejat copilul de infectii. Poate fi de culoare roz sau cu firicele de sange si are un aspect vascos. Pierderea dopului gelatinos poate avea loc si cu 6 saptamani inainte de nastere. Anunta-ti medicul de indata ce elimini un mucus vascos.
- Cand se rupe apa simti un lichid cald, scurgandu-se. Acest lichid poate fi de culoare galbena, verde sau maronie, semn ca bebelusul a eliminat meconiu. Ruperea apei are ca efect eliminarea de prostaglandine ce stimuleaza activitatea uterului. De la ruperea apei si pana la inceputul travaliului pot trece si 24 de ore. Nu tuturor femeilor li se rupe apa. Acestea sunt ajutate de medic, asistenta, moasa.
- Cel mai evident semn ca travaliul a inceput il reprezinta contractiile regulate care au ca efect dilatarea colului uterin. Poti recunoaste cu adevarat travaliul cronometrand contractiile.
Te-ar mai putea interesa:
Pericolele nasterii medicalizate excesiv
Voi suporta durerea nasterii?
Etapele nasterii naturale
De unde vin durerile in timpul nasterii?
Epiziotomia, un rau necesar?
Cum s-a pozitionat bebelusul tau?
Cum vei naste, nastere naturala sau cezariana?
Cum te poate ajuta o doula in timpul nasterii?
Dilatarea centimetru cu centimetru
Bebe in saptamana 37 de sarcina
Copilașul e pregătit pentru venirea pe lume. Ia în continuare în greutate, prin aportul de grăsime de pe mâini, picioare și abdomen. Urechile îi sunt dezvoltate atât la interior, cât și la exterior. Auzul îl face să perceapă bătăile inimii mamei și să-i recunoscă de acum vocea. Este absolut uimitoare legătura ce se formează între cei doi! Cum arată acum, așa va arăta și atunci când se va naște. Bebe are o lungime medie de 48,6 cm și o greutate medie de 2,9 kg.
COPILUL TAU: Din saptamana 37 de sarcina se considera ca bebelusul a ajuns la termen. Cu toate acestea este important ca bebelusul sa stea in burtica cat mai mult posibil, pana in preajma saptamanii 39 deoarece pe zi ce trece el isi intareste sistemul imunitar luand de la tine anticorpi ce il vor apara de infectii la inceput vietii extrauterine.
Bebelusul se pregateste pentru viata extrauterina. Isi face provizii de fier care ii vor fi de ajuns pentru primele 4-6 luni alaturi de fierul din laptele matern sau atunci cand alaptarea nu este posibila, din laptele formula. Aceste depozite de fier ii vor asigura un sistem imunitar bun. De asemenea este important sa mai stea la tine in burtica pentru a mai lua in greutate. Nasterea poate acea loc de acum in colo oricand. Daca pana acum nu te-ai interesat de un pediatru care va urmari evolutia copilului luna de luna ar fi bine sa incepi sa o faci. Poti intreba si obtine o recomandare si in spitalul la vei naste.
Uite ce se intampla cu tine si bebelusul tau in Saptamana 38 de sarcina