Iata cateva dintre cele mai frecvente moduri in care adultii ii umilesc pe copii, fara ca macar sa vrea sa faca asta!
Umilirea copilului este, din pacate, o practica larg raspandita in Romania, unde rata violentei fata de copii atinge cote alarmante. Umilirea copilului, chiar fara intentie, este un abuz, iar parintii trebuie sa devina constienti de greselile pe care le fac si sa inceteze cu ele.
Suntem atat de mandri de copiii nostri, ii cunoastem si stim ca sunt niste mici omuleti cu inimi uriase. Au, fiecare, talentele si pasiunile lui. Asa ca ne place sa ne mandrim cu ei si dorim ca lumea intreaga sa vada cat sunt de grozavi!
Iata insa ce spun psihologii despre asta!
In primul rand, psihologii spun ca initial, copiilor nu le pasa de admiratia celor din jur.
In primii ani ai copilariei, pentru ei este importanta reactia parintilor si a celorlalti adulti din anturajul foarte apropiat. Ei nu doresc sa castige nici admiratia, nici aprobarea cunostintelor intamplatoare si bine fac!
Copiii incep sa acorde importanta acestor lucruri numai dupa ce ii vad pe adulti ca o fac. Este, din pacate, un mod gresit de a privi viata.
Lucrurile in viata nu trebuie facute nici de teama unei pedepse sociale, nici pentru a obtine aprobarea sau admiratia celorlalti.
Motivatia actiunilor nu trebuie sa fie una extrinseca, acestea nefiind de durata si neaducand reusite de care te bucuri cu adevarat. Copilul trebuie invatat sa gaseasca motivatia intrinseca pentru lucrurile pe care le face si sa fie condus in alegerile sale de principii morale.
Tot psihologii spun ca aceasta tendinta a parintilor de a demonstra ca au copilul cel mai cel, duce la multe situatii pe care copilul le percepe ca fiind penibile si care il fac sa se rusineze.
Este ca si cum parintele uita ca si copilul este o fiinta umana cu dorinte proprii, si il percepe ca pe o extensie a sa. Multi parinti isi percep copiii ca fiind masura propriei reusite ca parinte, si reactioneaza ca atare, aratand intregii lumi ce „trucuri” stie sa faca copilul!
Cum umilesti involuntar copilul?
„Lasa, tu nu poti ca esti inca mic!” O auzim adesea prin parcuri si nu numai. Copilul este mereu subestimat si i se reaminteste intruna ca nu poate.
Uneori este adevarat, la 2 ani copilul nu poate sa isi lege sireturile intr-o funda perfecta. Insa mai mult decat rezultatul actiunii, conteaza dorinta copilului de a se descurca singur. De a incerca si de a invata. Asa ca ofera-i sansa sa incerce, fara sa ii inoculezi intruna sentimentul ca e mic si neputincios!
„Lasa ca eu stiu mai bine!” este o alta expresie des folosita si, recunoastem, de cele mai multe ori cu bune intentii. Avand in vedere ca ai cu vreo 25 de ani mai mult decat copilul, este probabil ca in multe privinte sa stii, intr-adevar, mai bine.
Insa rolul tau ca parinte este sa il inveti pe copilul tau cu rabdare, sa ii arati, demonstrezi, explici, nu sa il reduci la tacere pe principiul „tu esti mic, nu stii nimic!”.
In plus, inca din primele zile de viata, exista lucruri pe care copilul chiar le stie mai bine decat tine. El stie daca si cand ii este foame, de exemplu.
Pe masura ce trece timpul, copilul stie daca ii este sau nu frig, daca un anumit copil ii este sau nu pe plac, daca o anumita activitate ii este sau nu draga si asa mai departe.
Adesea copiii ne trimit mesaje discrete despre aceste lucruri, iar unii ne-o spun chiar in fata si este tare pacat daca suntem atat de convinsi de atot-puternicia noastra ca adulti si nu ii ascultam!
Recitatul poeziilor. Intr-un mod absolut lipsit de consideratie, unii parinti le cer copiilor lor sa performeze pentru a demonstra altora, adesea nici macar interesati, ce copii grozavi au.
Si, desigur, ce parinti extraordinari sunt ei, daca au reusit sa faca un astfel de copil! Acest gen de spectacole improvizate sunt absolut in regula in cazul copiilor carora le place sa fie in centrul atentiei si sa faca asta, insa pentru un copil mai timid, sau care pur si simplu nu vrea sa aiba cateva perechi de ochi atintiti asupra sa, cerintele de tipul asta sunt un chin.
Copilul nu se distreaza, ci se simte pus sub lupa si umilit, caci nu are dreptul sa aleaga pentru sine.
El poate ori sa accepte indemnul parintelui si sa se supuna situatiei pe care o considera penibila si care il face sa se simta prost, sau sa se opuna si sa se expuna astfel unui lung sir de insistente, amenintari si santaj.
„Cum spui cand….?”. Este modul parintelui de a-si atentiona copilul ca trebuie sa salute, roage, multumeasca si sa foloseasca alte expresii de politete.
Problema este ca intrebarea nu este menita sa ii aminteasca celui mic ca este frumos sa foloseasca expresiile de politete, copilului fiindu-i adesea neclar la varste mici la ce foloseste acest gen de salut.
Indemnul spune, de fapt „Eu il invat, dar daca nu se prinde de el…?!”. Copilul este din nou pus in centrul atentiei, intr-o ipostaza deloc apreciativa, caci tocmai a auzit toata lumea despre cum nu stie el sa salute fapt rusinos, dupa spusele tuturor.
Insa el nici nu a avut sansa sa salute, caci in loc sa fie lasat sa observe ca adultul care il insoteste si cel cu care abia s-au intalnit se cunosc, el este atentionat ca nu a salutat.
Corectarea copilului in public. Copiii gresesc. Ca si noi, adultii! Problema este ca atunci cand adultul greseste, i se ofera ocazia sa isi identifice si repare greseala, fara a fi umilit in public pentru ea.
Copiii insa, au nenorocul de a fi certati in gura mare, de a li se spune, cu martori, ca ce au facut a fost rau, de a fi corectati fara strop de diplomatie. Tu cum te-ai simti daca ai pati asta?
Asadar, parintii ar trebui sa devina constienti de toate aceste mici greseli pe care le fac, adesea din cauza mostenirii primite, la randul lor, de la parinti care i-au crescut la fel. Nu e niciodata prea tarziu sa ne schimbam in bine!
Tu ce alte moduri in care adultii isi umilesc inconstient copiii ai identificat?
