Tulburările de neurodezvoltare sunt acele condiții care încep încă din copilărie, afectând modul în care copilul gândește, învață, comunică sau se mișcă. Ele nu dispar „peste noapte” și de obicei au nevoie de sprijin pe termen lung.
DSM-5 este prescurtarea de la Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a 5-a – un ghid realizat de Asociația Americană de Psihiatrie, folosit în întreaga lume de psihologi, psihiatri și alți specialiști. Acest manual este considerat standardul internațional de referință în diagnosticarea tulburărilor mintale și de neurodezvoltare. Prin criteriile sale clare și uniforme, permite ca specialiști din domenii diferite să vorbească aceeași „limbă” atunci când evaluează un copil, să colaboreze eficient în stabilirea planului de intervenție și să asigure accesul la servicii, tratamente și suport educațional adaptat. Această utilizare interdisciplinară subliniază calitatea și credibilitatea DSM-5 ca instrument esențial în practica medicală și psihologică modernă.
Tulburările de neurodezvoltare reprezintă un grup de afecțiuni cu debut precoce, de regulă în perioada de dezvoltare a copilului, caracterizate prin deficite care afectează funcționarea personală, socială, academică sau profesională. Aceste deficite pot fi de natură cognitivă, comportamentală, emoțională sau motorie și, de cele mai multe ori, persistă pe parcursul vieții, chiar dacă manifestările se pot modifica odată cu vârsta.
DSM-5 include în această categorie tulburări precum: dizabilitatea intelectuală, tulburarea din spectrul autist (TSA), tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD), tulburările specifice de învățare, tulburările de comunicare, tulburările de coordonare a dezvoltării, tulburările stereotipe ale mișcării și tulburările de tic. Caracteristici comune, indiferent de tip:
Debut timpuriu – simptomele apar în copilăria mică, adesea înainte de intrarea la școală.
Impact semnificativ asupra dezvoltării – afectează modul în care copilul învață, comunică, relaționează sau își gestionează comportamentele.
Bază neurobiologică – cauzele sunt legate de diferențe în dezvoltarea creierului, influențate de factori genetici și de mediu.
Evoluție pe termen lung – nu sunt tulburări „tranzitorii”; copilul are nevoie de sprijin adaptat pe termen lung.
Necesitatea intervenției interdisciplinare – evaluarea și tratamentul implică echipe formate din psihologi, psihiatri, medici, logopezi, profesori și terapeuți ocupaționali.
DSM-5 subliniază importanța diagnosticului diferențial pentru a nu confunda aceste tulburări între ele sau cu probleme emoționale, comportamentale ori medicale. O evaluare corectă, realizată din timp, poate schimba semnificativ traiectoria dezvoltării unui copil, prin intervenții educaționale și terapeutice personalizate.
Tulburarea din spectrul autist (TSA)
Definiție:
TSA este o tulburare de dezvoltare care afectează modul în care copilul comunică, interacționează cu ceilalți și se raportează la mediul său. Simptomele variază mult – unii copii au dificultăți severe, alții au doar mici particularități.
Prevalență:
Apare la aproximativ 1 din 54 de copii (conform CDC, SUA), mai frecvent la băieți decât la fete.
TSA Criterii DSM-5:
Deficite persistente în comunicarea și interacțiunea socială, în mai multe contexte, manifestate prin toate cele trei:
Deficite în reciprocitatea socio-emoțională
Dificultăți în a iniția și a menține o conversație.
Nu răspunde la nume sau evită contactul vizual.
Interes scăzut pentru interacțiunea cu alți copii.
Deficite în comportamentele de comunicare nonverbală
Folosește puține gesturi sau expresii faciale.
Nu înțelege gesturile sau limbajul corpului altora.
Deficite în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor
Dificultăți în a se adapta la diferite contexte sociale.
Lipsa interesului de a împărți bucuriile sau realizările cu ceilalți.
Modele restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități, manifestate prin cel puțin două din următoarele:
Mișcări motorii, utilizarea obiectelor sau vorbirea în moduri repetitive (fluturarea mâinilor, ecoul vorbelor altora, alinierea jucăriilor).
Insistență asupra uniformității, respectarea strictă a rutinei, rezistență puternică la schimbări (ex.: aceeași rută spre școală).
Interese foarte restrânse și intense (obsesie pentru trenuri, hărți, cifre).
Reacții neobișnuite la stimuli senzoriali (hipersensibilitate sau insensibilitate la sunete, lumini, texturi, temperatură).
Simptomele trebuie să fie prezente în perioada timpurie a dezvoltării, dar pot deveni evidente pe măsură ce cerințele sociale cresc.
Simptomele provoacă afectare semnificativă în funcționarea socială, școlară sau în alte domenii importante.
Aceste dificultăți nu sunt mai bine explicate de o întârziere intelectuală sau o tulburare globală de dezvoltare.
Simptomele apar din copilărie și afectează viața de zi cu zi.
Elemente asociate care susțin diagnosticul de autism
- Sensibilitate crescută la zgomote, lumini, mirosuri sau atingeri.
- Dificultăți în a-și regla emoțiile (crize de plâns, furie).
- Tulburări de somn (insomnie, treziri frecvente).
- Probleme de alimentație (selectivitate extremă pentru anumite texturi sau gusturi).
- Abilități cognitive neuniforme (foarte bune în anumite domenii, slabe în altele).
- Abilități vizuo-spațiale bune (memorare de trasee, hărți, detalii vizuale).
Diagnostic diferențial – Tulburarea din spectrul autist cu:
Tulburările de limbaj: Copiii cu tulburare de limbaj pot avea vocabular și gramatică întârziată, dar caută interacțiunea socială și folosesc gesturi, expresii faciale și contact vizual normal. În autism, dificultățile de limbaj sunt însoțite de deficite sociale și comportamente repetitive.
Întârzierea intelectuală (dizabilitatea intelectuală): Copiii cu întârziere intelectuală au abilități sociale proporționale cu nivelul lor cognitiv. În TSA, abilitățile sociale sunt mai scăzute decât ar fi de așteptat chiar și pentru un copil cu același nivel cognitiv.
Tulburările anxioase (inclusiv anxietatea socială): Un copil cu anxietate socială poate evita contactul vizual și interacțiunile, dar înțelege regulile sociale și dorește să aibă prieteni. În TSA, lipsa interacțiunii este datorată dificultății de a înțelege și folosi comportamentele sociale, nu doar anxietății.
Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD): ADHD implică impulsivitate, neatenție și hiperactivitate, dar nu apar neapărat deficitele persistente de comunicare socială. Pot exista comportamente repetitive, dar acestea sunt legate de neliniște și nu au caracterul restrictiv și intens specific TSA.
Tulburări de atașament (de ex., tulburarea reactivă de atașament): Apar la copiii cu istorii de neglijare sau abuz sever. Pot imita dificultățile sociale din TSA, dar se îmbunătățesc semnificativ când copilul se află într-un mediu stabil și securizant.
Tulburări de percepție senzorială și neurologice: Unele afecțiuni, precum surditatea, pot produce dificultăți de comunicare. În aceste cazuri, dificultatea vine din lipsa de stimulare senzorială și nu din probleme de procesare socială.
Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD)
Definiție:
ADHD este caracterizată de dificultăți în menținerea atenției, controlarea impulsurilor și gestionarea nivelului de activitate.
Prevalență:
Afectează aproximativ 5-7% dintre copiii de vârstă școlară. De multe ori continuă și la vârsta adultă.
Model persistent de neatenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate care interferează cu funcționarea sau dezvoltarea copilului, prezent de cel puțin 6 luni, într-un grad nepotrivit pentru nivelul de dezvoltare.
Neatenție (≥6 simptome, ≥6 luni la copiii sub 17 ani; ≥5 simptome la adolescenți/adulți)
Copilul:
• Nu acordă atenție detaliilor sau face greșeli din neglijență.
• Are dificultăți în a-și menține atenția în sarcini sau jocuri.
• Pare că nu ascultă când i se vorbește direct.
• Nu urmează instrucțiunile și nu finalizează temele sau activitățile.
• Are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților.
• Evită sau refuză activități care necesită efort mental susținut.
• Pierde frecvent obiecte necesare pentru activități (creioane, cărți).
• Este ușor distras de stimuli externi.
• Uită activitățile zilnice.
Hiperactivitate și impulsivitate (≥6 simptome, ≥6 luni la copiii sub 17 ani; ≥5 la adolescenți/adulți)
Copilul:
• Se foiește, bate din mâini/picioare sau se ridică de pe scaun în clasă.
• Aleargă sau se cațără în situații nepotrivite.
• Nu se poate juca sau implica în activități liniștite.
• Este „mereu în mișcare” sau „ca împins de un motor”.
• Vorbește excesiv.
• Răspunde înainte ca întrebarea să fie completă.
• Are dificultăți în a-și aștepta rândul.
• Intervine sau întrerupe conversațiile/jocurile altora.
Simptomele erau prezente înainte de vârsta de 12 ani.
Simptomele apar în cel puțin două medii (acasă, școală, comunitate).
Există dovezi clare că simptomele reduc calitatea funcționării sociale, școlare sau profesionale.
Simptomele nu sunt explicate mai bine de altă tulburare mintală (ex. tulburare anxioasă, depresivă).
Elemente asociate care susțin diagnosticul de ADHD:
- Își pierde frecvent obiectele (creioane, caiete, jucării).
- „Visător” sau „mereu pe gânduri” în clasă.
- Irascibilitate și toleranță scăzută la frustrare.
- Comportamente de risc (alergare pe stradă fără atenție, urcat în locuri periculoase).
- Probleme de organizare a timpului.
- Fluctuații mari de performanță de la o zi la alta.
Diagnostic diferențial ADHD cu:
Tulburările de anxietate: Copiii cu anxietate pot părea distrași sau neliniștiți, dar asta se întâmplă pentru că mintea lor este ocupată cu îngrijorări și frici, nu din lipsa capacității de concentrare. În anxietate, neatenția este variabilă, apare mai ales în situații stresante și se îmbunătățește când copilul se simte în siguranță. În ADHD, neatenția este constantă, indiferent de context.
Tulburările de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie). Un copil cu dificultăți de învățare poate părea neatent la ore pentru că nu înțelege sarcina, nu pentru că nu se poate concentra. Dacă activitatea este adaptată la nivelul său, atenția poate fi bună. În ADHD, dificultatea de concentrare apare la toate tipurile de sarcini, nu doar la cele academice dificile.
Tulburarea depresivă: Copiii cu depresie pot părea lipsiți de energie, motivație și concentrare, dar cauzele sunt tristețea și pierderea interesului, nu deficitul de atenție propriu-zis. În depresie, simptomele apar adesea brusc, după un eveniment stresant, și sunt însoțite de tristețe persistentă, iritabilitate, retragere socială. În ADHD, dificultățile există de la vârste mici și nu sunt declanșate de un eveniment singular.
Tulburarea din spectrul autist (TSA): Unii copii cu TSA pot fi agitați, impulsivi sau părea că nu se concentrează, dar cauzele sunt legate de interese restrânse, dificultăți de înțelegere socială și răspunsuri senzoriale atipice. În ADHD, dificultățile de atenție și control al impulsului nu sunt însoțite obligatoriu de comportamente repetitive sau deficite majore de interacțiune socială.
Tulburări de somn: Copiii cu apnee de somn, insomnie sau alte probleme de somn pot prezenta iritabilitate, hiperactivitate și neatenție. Dacă problema de somn este tratată, simptomele pot dispărea complet.
Tulburări de comportament (opozant-sfidător, tulburare de conduită): Copiii pot părea impulsivi și provocatori, dar comportamentul este mai degrabă intenționat și orientat spre opoziție decât rezultatul lipsei de autocontrol involuntar.
Astfel, tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este o afecțiune de neurodezvoltare bine definită, caracterizată printr-un model persistent de neatenție și/sau hiperactivitate-impulsivitate, prezent încă din copilărie și suficient de intens pentru a interfera semnificativ cu viața de zi cu zi. DSM-5 subliniază importanța unei evaluări atente, în mai multe contexte (acasă, școală, comunitate) și pe o perioadă de timp suficientă, pentru a evita confuziile cu alte probleme, cum ar fi anxietatea, depresia, tulburările de învățare sau lipsa somnului.
Diagnosticul nu se bazează pe comportamente ocazionale, ci pe un tipar constant și repetitiv de simptome, care depășesc ceea ce este normal pentru vârsta copilului. De aceea, DSM-5 recomandă ca diagnosticul să fie pus doar de specialiști calificați, folosind observația directă, interviuri cu părinții și profesorii și instrumente standardizate (instrumente de evaluare psihologică aplicate de către un clinician). Această abordare riguroasă asigură că intervențiile și sprijinul oferit copilului sunt adaptate corect și pot îmbunătăți semnificativ funcționarea sa academică, socială și emoțională.
Tulburările specifice de învățare
Definiție:
Copilul are dificultăți persistente și semnificative la citire, scriere sau matematică, în ciuda unei inteligențe normale și a oportunităților de învățare.
Prevalență:
Afectează 5-15% dintre copii.
Criterii DSM-5:
- Probleme care durează ≥6 luni și nu se îmbunătățesc cu ajutor educațional.
- Dislexie – dificultăți de citire.
- Disgrafie – dificultăți de scriere/ortografie.
- Discalculie – dificultăți la matematică.
Elemente asociate care susțin diagnosticul tulburări specifice de învățare:
- Evitarea activităților academice (nu vrea să citească sau să scrie).
- Oboseală rapidă la activități școlare.
- Autoapreciere scăzută („Nu sunt bun la nimic”).
- Încetinire în rezolvarea sarcinilor.
- Probleme de memorie de lucru (ține minte greu instrucțiuni pe termen scurt).
Tulburări de comunicare
- Vorbire întârziată comparativ cu alți copii.
- Frustrare sau crize când nu este înțeles.
- Folosirea unui ton, volum sau ritm neobișnuit în vorbire.
- „Sări” de la un subiect la altul fără legătură.
- Folosirea neobișnuită a pronumelor („tu” în loc de „eu”).
Tulburarea de coordonare a dezvoltării
- Stângăcie evidentă (se împiedică, scapă obiecte des).
- Evitarea sporturilor sau jocurilor care implică mișcare.
- Scris de mână greu de citit.
- Dificultăți în îmbrăcare (nasturi, fermoar).
- Învățare lentă a mersului pe bicicletă sau înotului.
Tulburări stereotipe ale mișcării
- Repetă mișcări în momente de plictiseală, stres sau entuziasm.
- Poate avea leziuni de autolovire (lovirea capului, mușcarea mâinilor).
- Mișcările sunt adesea plăcute pentru copil (autoreglare).
Tulburări de tic (ex. Tourette)
- Ticurile se agravează la stres și se reduc când copilul este concentrat pe o activitate plăcută.
- Ticurile pot „migra” (apar altele noi, dispar cele vechi).
- Pot fi însoțite de tulburări anxioase sau obsesiv-compulsive.
- Copilul poate simți o „nevoie” (senzație premonitorie) înainte de a face tic-ul.
Diagnostic diferențial:
Se diferențiază de lipsa accesului la educație, deficiențe de vedere/auz, tulburări neurologice.
Tulburările de comunicare
Tipuri și definiții:
- Tulburarea limbajului: vocabular limitat, propoziții scurte, gramatică săracă.
- Tulburarea de sunet al vorbirii: probleme de pronunție.
- Tulburarea de comunicare socială (pragmatică): copilul vorbește, dar nu știe cum să folosească limbajul în conversație.
Prevalență:
Între 2-8% dintre copii pot prezenta o tulburare de comunicare.
Diagnostic diferențial:
Se diferențiază de autism, deficiențe de auz, întârziere intelectuală.
Tulburarea de coordonare a dezvoltării
Definiție:
Afectează capacitatea copilului de a coordona mișcările (scris, decupat, alergat).
Prevalență:
Aproximativ 5-6% dintre copii.
Criterii DSM-5:
- Abilitățile motorii sunt sub așteptări pentru vârstă.
- Interferează cu activitățile zilnice.
- Debut în copilărie.
Diagnostic diferențial:
Se diferențiază de paralizie cerebrală, distrofii musculare.
Alte tulburări din neurodezvoltare
- Tulburările stereotipe ale mișcării: mișcări repetitive fără scop (legănare, mușcat de mâini).
- Tulburările de tic (ex. sindromul Tourette): ticuri motorii și vocale involuntare, cu debut înainte de 18 ani.
Tabel tulburări de beurodezvoltare DSM-5
| Tulburare | Definiție | Criterii DSM-5 (simplificate) | Prevalență | Diagnostic diferențial |
|---|---|---|---|---|
| Tulburarea din spectrul autist (TSA) | Afectează comunicarea, interacțiunea socială și comportamentele. | Deficite în comunicare și interacțiune socială; comportamente/interese restrictive; debut în copilărie; afectare funcțională. | 1 din 54 de copii, mai frecvent la băieți. | Tulburări de limbaj, întârziere intelectuală, anxietate, ADHD. |
| Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) | Dificultăți de atenție, control al impulsurilor și hiperactivitate. | ≥6 simptome de neatenție și/sau hiperactivitate timp de ≥6 luni; debut înainte de 12 ani; prezent în ≥2 medii. | 5-7% dintre copiii școlari. | Anxietate, tulburări de învățare, depresie. |
| Tulburări specifice de învățare | Dificultăți persistente la citire, scriere sau matematică. | Probleme ≥6 luni în ciuda sprijinului; dislexie, disgrafie, discalculie. | 5-15% dintre copii. | Lipsa educației, deficiențe de vedere/auz, tulburări neurologice. |
| Tulburări de comunicare | Probleme în limbaj, pronunție sau folosirea limbajului în contexte sociale. | Tulburarea limbajului, a sunetului vorbirii, de comunicare socială. | 2-8% dintre copii. | Autism, deficiențe de auz, întârziere intelectuală. |
| Tulburarea de coordonare a dezvoltării | Dificultăți în coordonarea mișcărilor fine și grosiere. | Abilități motorii sub nivelul vârstei; interferează cu activitățile; debut în copilărie. | 5-6% dintre copii. | Paralizie cerebrală, distrofii musculare. |
| Tulburări stereotipe ale mișcării | Mișcări repetitive fără scop (legănare, lovire). | Mișcări repetitive, persistente; afectează funcționarea. | Date limitate, dar mai frecvente la copiii cu dizabilități intelectuale. | Autism, tulburări de tic. |
| Tulburări de tic (ex. Tourette) | Ticuri motorii și vocale involuntare. | Ticuri prezente ≥1 an; debut înainte de 18 ani. | Aprox. 1% dintre copii. | Tulburări de mișcare, comportamente compulsive. |
În contextul tulburărilor de neurodezvoltare, psihologul clinician are un rol esențial în procesul de diagnostic și în orientarea intervenției. DSM-5 subliniază că aceste tulburări necesită o evaluare complexă, nu doar observarea unor comportamente izolate. Psihologul clinician este pregătit să:
Realizeze evaluarea psihologică completă folosind teste standardizate, observație clinică și interviuri cu părinții și profesorii.
Coreleze simptomele cu criteriile DSM-5 pentru a confirma sau infirma prezența unei tulburări și pentru a stabili severitatea acesteia.
Diferențieze tulburările între ele și de alte probleme care pot mima simptome similare (ex. anxietate, depresie, lipsa stimulării educaționale, dificultăți de somn).
Recomande intervenții personalizate, adaptate nevoilor copilului, și să ghideze familia spre resursele și specialiștii potriviți (logopezi, psihoterapeuți ocupaționali, medici).
Monitorizeze evoluția și să ajusteze planul de sprijin pe măsură ce copilul crește și nevoile sale se schimbă.
Prezența unui psiholog clinician în procesul de diagnostic nu doar crește precizia identificării tulburării, ci și asigură un plan de intervenție bine direcționat, care poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții copilului și familiei sale.
Surse utilizate pentru informațiile prezentate:
American Psychiatric Association – Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition (DSM-5), 2013.
Centers for Disease Control and Prevention (CDC) – Autism and ADHD prevalence data.
Mayo Clinic – articole de specialitate despre tulburările de neurodezvoltare.
National Institute of Mental Health (NIMH) – informații despre ADHD, autism și tulburările de învățare.
World Health Organization (WHO) – International Classification of Diseases (ICD-11) pentru corelări și diferențe diagnostice.
Asociația Română de Psihiatrie și Psihologie Medicală – materiale adaptate despre DSM-5 în limba română.
