Străbunica strănepoatelor stătea așezată la masa din bucătărie, cu șalul gros pe după umeri și cu mâinile muncite, cu degete noduroase, împletite în poale. Eu, când am născut-o pe maică-ta, la Brașov, nu prea se făceau cezariene. Adică așa, dacă era să moară femeia altfel, o operau, dar de multe ori o operau târziu, așa că nu prea era de bine oricum. Multe femei nici nu mergeau la spital, încă nășteau acasă, dar eu am vrut musai să merg la doctor să nasc, eram cumva nouă în oraș și nu prea cunoșteam pe nimeni și am zis că parcă așa mă simțeam eu mai în siguranță.
A fost greu, tare greu, nici nu am zis că n-o să mor. Nu de durere, de oboseală, am stat în travaliu mai mult de 24 ore, eu eram micuță, maică-ta nu voia să iasă… De asta nici nu am mai făcut alt copil. M-am jurat că eu n-o să mai fiu însărcinată niciodată. Am zis că am un copil, trebuie să fiu întreagă și să îl cresc. Mi-am dorit mult încă un copil, dar nu să îl fac eu. Mă înțelesesem cu o țigancă tânără, de prin vecini, zisese că îmi dă mie o fetiță de-a ei – printre atâția copii câți avea, era și o fetiță frumoasă foc, cu ochi albaștri ca ai lui bubu, dar pe vremea aceea fetele erau cam o povară pentru ei – zisese că mi-o dă mie în adopție, dar s-a răzgândit, în ziua în care trebuia să facem hârtiile nu a mai venit. Așa că a rămas maică-ta singură la părinți.
Când vorbesc cu mama despre cum m-am născut eu, i se aprind ochii. Deși e bunică de acum, tot e convinsă că un copil e cea mai mare bucurie din lume. Aproape că nu recunosc această pasiune, deși știu că e aproape îndrăgostită de toți bebelușii și copiii mici din lume.
Am rămas însărcinată cu tine imediat după nunta cu taică-tu. Soacră-mea îmi tot zicea că e prea repede, că de ce nu am avut grijă, că trebuia să mai așteptăm, să apucăm să ne bucurăm de viață, dar ce bucurie mai mare ar fi putut fi, decât un bebeluș? N-a fost grea sarcina, doar că am avut mereu o mulțime de contracții, dar pe vremea aia nu se făceau ecografii, cred că nu se știau prea multe și oricum, noi, ca mame, nu aveam nici internet, nici surse de informare, era cartea Mama și copilul, pe aia o citeam toată lumea…
CITEȘTE ȘI: Nașterea prin cezariană văzută prin mărturiile mamelor care au trecut cel puțin o dată prin această operație
Am dat examenul de licență și am prezentat lucrarea de diplomă prima din grupă, că după aceea trebuia să merg direct la spital, aveam nașterea programată. Tot soacră-mea, cadru medical, îl pusese pe socru-miu să aranjeze pe la medic ca să nasc cu cezariană, cică să nu mă chinui prea tare. Mama a avut o naștere atât de grea că a zis că alt copil nu mai face, așa că oricum îmi era cam teamă de momentul nașterii și am acceptat ideea de cezariană.
Mi-au făcut anestezie, dar am rămas trează mereu. Îmi amintesc că am făcut un frison teribil, nu mă puteam opri din tremurat, noroc cu o asistentă, că mi-a făcut un calciu la un moment dat. Dup-aia îmi amintesc când m-am ridicat prima oară din pat, am simțit că îmi adun măruntaiele de pe jos. A venit altă asistentă și m-a legat strâns peste burtă cu o bucată de cearceaf, mi-a zis să fac și eu la fel acasă câteva săptămâni, și a fost mai bine. Ai fost micuță, sub 3 kg. Stăteai la Maternitate și mergeam la 3 ore să alăptăm. Nu aveam lapte, așa că îți dădeau lapte praf. Tot lapte praf ți-am dat și acasă, că plângeai de foame…
CITEȘTE ȘI DESPRE: 11 Clipe înfricoșătoare împreună cu nou-născutul pentru orice mamică la primul bebeluș
Când mă gândesc la nașterile mele, ceva din experiențele imprimate de femeile cu influență din viața mea se păstrează. Sarcinile au fost o sursă puternică de stres pentru mine, mă simțeam atât de infinit de responsabilă pentru copiii mei, îmi era atât de teamă că le voi face ceva rău din greșeală sau neatenție, sau că pur și simplu corpul meu nu va reuși să ducă sarcinile la capăt cu bine, încât nu prea au fost multe momente de bucurie. Mă bucuram că voi deveni mamă, dar abia așteptam să nasc pentru că pur și simplu responsabilitatea ar fi fost împărțită, odată veniți copiii pe lume.
Am născut prin cezariană, deși citisem o mulțime și știam că cel mai bine pentru toată lumea ar fi fost nașterea naturală. Tot de frică a fost vorba, mai puțin de frica de durere, cât teama că ceva ar putea să meargă prost, că lucrurile ar putea scăpa de sub control, că nu va veni la naștere medicul meu și voi naște cu medicul de gardă și așa mai departe.
CITEȘTE ȘI: Sunt mândră de cicatricea de la cezariene, e parte din mine, din viața mea, e un semn al unora dintre cele mai mari realizări!
Prima oară am născut cu anestezie generală, a doua oară cu epidurală. Prima oară când mi-am văzut primul copil a fost a doua zi după naștere și m-am îngrozit pentru că parcă nu simțeam nimic. Soțul meu era absolut topit, eu eram… Și acum, ce mă fac? Mi-au trecut dilemele în mai puțin de 24 ore, după ce ne-au mutat, pe mine și pe ea, în același salon și am putut să o țin în brațe și să mă bucur de ea.
A doua oară am născut în maternitate în renovare, mergeam la alăptat cu program. A fost greu, abia așteptam să ajung acasă, știam ce am de făcut și eram mult mai stăpână pe mine. M-am certat cu asistentele de la neonatologie pentru că o hrăneau cu lapte praf înainte să venim noi la alăptat, deși eram la distanță de 2 uși de salonul în care erau ținuți bebelușii. Am fost foarte fericită când am plecat acasă, să fiu lăsată în pace să fiu mamă.
Dacă mă gândesc la nașterea nepoților mei, ce să zic, sper ca ei să vină pe lume frumos și liniștit. La modul ideal, le-aș încuraja pe fetele mele să nască natural, în condiții controlate, dar într-un mediu care să le trateze cu respect și căldură. Dar cred că până atunci, sursele de informare vor fi și mai numeroase, așa că ar trebui să aleagă singure. Sarcina mea e să nu le influențez alegerea prin prisma experiențelor trăite de generațiile de femei din genealogia lor.
Citește pe larg despre: Ce se întâmplă cu nou născutul în sala de naștere și până la externare, ne spune NEONATOLOGUL
