Nisipul kinetic pare să fie cea mai mare invenție în materie de jucărie a acestui secol. Joaca cu el are o mulțime de beneficii, ceea ce îl face foarte potrivit atât pentru copii, mai ales pentru cei cu probleme de comportament, dar și pentru adulți. În plus, acest nisip are avantajul că poate fi folosit în casă, fără să existe riscul de a murdări totul în jur.
Pune-l la joacă! Nisipul kinetic pare să fie jucăria momentului. Dar ce spun eu, nu e doar o jucărie, e aproape un terapeut. Ieftin, însă extrem de eficace. Trei specialiști confirmă acest lucru. În plus, avem și rețeta simplă cu ajutorul căreia poți face singură nisip kinetic acasă!
Mai în glumă, mai în serios, cei care l-au încercat spun că este făcut din 98% nisip și 2% magie. În realitate, cei 2% reprezintă niște polimeri, care permit nisipului să stea lipit, exact așa cum se întâmplă cu nisipul ud, dar în același timp este uscat și nu se lipește nici de mâini, și nici de haine, de fapt de nicio suprafață cu care intră în contact. Se modelează ușor, ceea ce face ca joaca să fie și mai interesantă, și nu este toxic. Polimerii de care vorbeam mai sus sunt dioxidul de silicon și polydimethyl siloxanul, ambii siguri pentru copii, ultimul apărând listat în produsele de tip fast-food.
Nisipul kinetic, folosit în terapia copiilor cu autism
Fiind ușor de modelat, de decupat în diferite forme, tăiat cu cuțitul sau foarfeca, dar și pentru că se poate întinde sau strânge în bile, nisipul kinetic a captat repede atenția tuturor copiilor, părinților, dar și a terapeuților.
De ceva vreme, atunci când terapiile clasice nu mai dau roade și copiii sunt irascibili și necomunicativi, ori nu se pot concentra, cabinetele de psihoterapie, dar și cele de kinetoterapie îl folosesc. Cum ne ajută în astfel de cazuri si de autism ?
La cabinetele de terapie, în încăperi numite camere de stimulare multisenzorială, se creează un mediu special, menit să ajute persoanele cu desincronizări la nivel senzorial, dar și cu probleme neurologice. Aici, terapia de integrare senzorială se axează pe corectarea, îmbunătățirea și/sau compensarea tulburărilor de integrare senzorială.
Dezvoltarea motricității fine
Terapia ocupațională este un tratament care ajută în dobândirea independenței în toate zonele de activități. Cu ajutorul terapiei ocupaționale, un copil cu probleme în dezvoltare va învăța să interacționeze cu membrii familiei, dar și să dezvolte relații sociale cu alți copii. Terapia ocupațională ajută în:
- mișcarea și dexteritatea mușchilor mici din mâini și degete, dar și a mușchilor mari din brațe și picioare;
- deplasarea pe baza percepției informațiilor vizuale;
- mișcarea mușchilor din gură, buze, limbă și maxilar (suptul, mușcatul, mestecatul și linsul);
- îmbrăcat, hrănit, folosirea toaletei;
- dezvoltarea abilității de a sorta și de a răspunde informațiilor primite din mediul înconjurător.
„Este folosit, în special, în terapia ocupațională a copiilor cu afectare a abilităților motorii fine sau cu dificultăți de integrare senzorială. Poate fi utilizat în orice activitate gândită pentru dezvoltarea psihomotorie a copiilor preșcolari, fiind plăcut de către toți copiii. Dar în special în terapiile copiilor cu afecțiuni motorii fine (mai exact, folosirea degetelor în activități care implică coordonare vizual-motorie, precizie, finețe în execuție), cu deficite cognitive, cu deficite de integrare senzorială, care sunt frecvent întâlnire la copiii cu tulburări de spectru autist, și, în general, la copiii cu diferite tulburări de neurodezvoltare.“, ne spune Monica Bolocan, psiholog clinician specialist. CITEȘTE ȘI: La 1 an explorarea este modul natural de învăţare
Nisipul kinetic stimulează motricitatea fină a copilului – Experiențe senzoriale
Slaba dezvoltare a motricității fine este unul dintre aspectele tot mai des întâlnite la copiii de grădiniță. La vârsta aceasta, copii nu știu să țină corect creionul, lingura cu care mănâncă, întâmpină dificultăți la îmbrăcare sau la legarea șiretelor.
Motricitatea fină este fundamentală în dezvoltarea abilităților de mai târziu, fiind prezentă de-a lungul întregului proces de educație și formare, precum și în viața de zi cu zi. Pentru o motricitate corect dezvoltată este nevoie ca prin intermediul jocurilor să pregătim mai întâi degetele celor mici pentru activitățile zilnice care au nevoie de mișcări fine, de mare precizie.
Isabelle Meier, profesor învățământ primar și preșcolar, spune că nu doar motricitatea fină se dezvoltă, ci și creativitatea copilului care se joacă zilnic cu acest nisip kinetic: „Ușor de realizat, ușor de curățat, nisipul kinetic reprezintă o atracție pentru orice copil. Însă, mai important, este că în spatele acestui joc, copilul are experiența dezvoltării armonioase, în acord cu transformările pe care le parcurge din punct de vedere psihic, fizic și emoțional. Materialul din care este făcut permite diverse mișcări ale musculaturii mâinii: copilul strânge nisipul în mâini, îl frământă, îl modelează, îl grupează, îl întinde. Poate fi folosit inclusiv în modelarea literelor și a cifrelor într-o manieră atractivă pentru copil. Toate aceste mișcări de dezvoltare a motricității fine asigură acțiunile de autonomie de mai târziu, legatul șireturilor, închisul și deschisul nasturilor sau, de exemplu, ținerea corectă a creionului în mâna, toate acestea fiind baza mai multor deprinderi necesare pe tot parcursul vieții.“
Nisipul kinetic dezvoltă creativitatea
Am asistat într-o zi, la grădinița fiicei mele, la o activitate în care rolul principal era nisipul kinetic. N-am mai întâlnit niciodată o situație asemănătoare: 25 de copii, calmi, relaxați, a căror singură preocupare era să transforme în mânuțele lor nisipul fiecare pentru tema pe care o primise. Doamna educatoare îi împărțise în echipe și fiecare echipă primise altă temă.
Am văzut atunci 25 de copii ușor de controlat, care discutau între ei, unii aveau de modelat animalele pentru o grădină zoologică, alții înghețate la cornet pentru părinți, alții cifrele, literele iar alții „modelau“ picturi pe planșe de lemn. Am văzut atunci implicarea copiilor în jocul propus de educatoare. Cei care făcuseră înghețate exersau fără să-și dea seama jocul de rol, ceilalți își dezvăluiau creativitatea adăugând forme modelate în picturile lor cu volum. Ajută atât la dezvoltarea limbajului nonverbal, cât și la dezvoltarea cognitivă și cea emoțională.
Aur în kinetoterapie – Beneficii educaționale
Kinetoterapia folosește efectele terapeutice ale nisipului kinetic, ne spune Adriana Șerban, kinetoterapeut, pentru stimulare senzorială, dezvoltare motorie fină și în dezvoltarea abilității de coordonare bilaterală:
„În stimularea senzorială, nisipul kinetic este materialul perfect pentru copiii care își doresc sau sunt sensibili la atingerea diverselor obiecte. Are un beneficiu deosebit pentru copiii care doresc să atingă totul, nisipul putând fi stors, modelat, oferind astfel o presiune profundă cu efect calmant deosebit. Pe de altă parte, copiii sensibili sau cei care evită să încerce jocuri noi în general, vor fi mai deschiși să se joace cu acest tip de nisip datorită texturii sale moi, care nu zgârie.
În același timp, ajută la tonifierea musculaturii degetelor și a mâinii, la obținerea dexterității și coordonării prin strângere, stoarcere, zdrobire sau aruncare a nisipului, scoaterea nisipului din forme precum și prin tăierea acestuia.
Folosind ambele mâini în același timp pentru a modela nisipul, pentru, spre exemplu, formarea și rotirea unor bile de nisip, aplatizarea ei, sau cu ajutorul formelor de plastic pentru construirea castelelor de nisip sau a prăjiturilor), copilul își dezvoltă abilitatea de coordonare bilaterală. Astfel, este folosit în afecțiuni precum traumatisme ale mâinii și antebrațului (fracturi, entorse, luxații), sechele după arsuri la nivelul mâinii, tulburări de sensibilitate, de coordonare, hipotonie sau hipertonie musculară, infirmitate motorie cerebrală, hemipareză, tetrapareză, neuropatii, distrofii musculare progresive, paralizie de plex brahial, paralizie a nervilor mâinii, malformații congenitale ale mâinii, dar și în autism, sindrom Down sau alte afecțiuni genetice.“
Cum facem nisip kinetic acasă
Ingrediente:
- 1 lingură cu detergent lichid de vase
- 1 lingură cu vârf de amidon alimentar
- 150 g de nisip fin alb (pentru acvariu; 1 kg costă aproximativ 8 lei)
- 1 cană cu apă
- colorant alimentar (opțional)
Mod de preparare:
- Amestecă nisipul cu amidonul alimentar și amestecă până se amestecă bine.
- Adaugă detergentul de vase în apă și amestecă bine.
Dacă vrei să faci un nisip colorat, acesta este pasul în care trebuie să folosești colorantul. El se adaugă pentru a se dizolva tot în apa în care ai pus detergentul de vase.
- Adaugă puțin câte puțin apa preparată la pasul 2 peste amestecul de nisip și amidon alimentar. Adaugă apă de câte ori este nevoie, mai exact până ce consistența amestecului pe care îl prepari capătă aspectul nisipului kinetic din comerț. Adică este fin, umezit și colorat uniform (asta dacă ai folosit și colorant alimentar).
- Când ajunge la această consistență, scoate-l din vas și începe să-l frămânți ca pe un aluat. Dacă e prea tare, mai poți adăuga apă cu detergent de vase și colorant. Dacă, însă, e prea moale și prea umed, poți să mai adaugi făină albă.
Nisipul kinetic astfel preparat este gata de joacă dacă, pus într-o formă, rămâne modelat după forma în care a fost pus.
CITEȘTE ȘI: 12 pericole de care să îl ferești pe copilul tău când se încălzește vremea
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.