Naștere la MedLife: Pe toți i-am simțit aproape … de la moașă, la anestezist, chirurgi, neonatolog și până la asistente

NAȘTEREA MEA: De la moașă, la anestezist, chirurgi, neonatolog și până la asistente … pe toți i-am simțit aproape. Andreea, mămică pentru prima oară, a născut la Maternitatea MedLife din București, în luna iulie 2020. Citește-i povestea! Și pe ea a ajutat-o să se pregătească pentru naștere poveștile altor femei care născuseră înaintea ei. 

Am aflat că sunt însărcinată în noiembrie, 2019. Sunt abonată la MedLife de niște ani, spital la care este medicul meu ginecolog, astfel că alegerea a fost destul de ușoară. Nu aveam idee ce va urma, dar am avut norocul ca două dintre colegele mele să fie însărcinate și, prin experiențele lor, am fost cumva pregătită pentru ce a urmat. Privind în urmă, nu pot decât să mă bucur de alegerea făcută.

În ultima lună de sarcină, fiecare control pe care l-am făcut a fost la maternitate. Am avut timp să mă obișnuiesc cu traseul pe care aveam să-l urmez în momentul declanșării travaliului și, în cazul în care apărea vreo problemă, puteam fi internată pe loc. Pentru aceasta a trebuit să fiu testată în fiecare săptămână. Nu m-a încântat deloc ideea de a repeta testul COVID, de a plăti pentru el (nu este acoperit de abonament), de a prinde și câteva cozi sau problema supra-aglomerării programărilor – asta din momentul în care au început testările pentru toți doritorii, pacienți sau turiști. Pe de altă parte, m-am simțit în siguranță. Fiecare persoană care intra în spital era testată, fiecare cadru medical era testat, toți purtau echipamente de protecție, pacienții intrau fără însoțitori, completau declarația pe proprie răspundere la cortul de triaj, li se lua temperatura și erau direcționați către recepție. Traseele în spital erau bine definite, nu aveai cum să te rătăcești, nu aveai cum să dai nas în nas cu pacienți testați pozitiv. Nu am simțit teamă nicio clipă în privința asta.

Ceea ce m-a deranjat a fost că odată cu testările la liber nu am mai reușit să mă programez pentru testare de pe o zi pe alta sau să primesc rezultatul de pe o zi pe alta așa cum procedasem la primele testări. Mi-ar fi plăcut să existe o diferențiere între pacienți, cei care urmau să aibă intervenții chirurgicale, și restul doritorilor. Altfel, totul a mers bine. Medicul mi-a dat trimitere pentru testare urgentă, iar rezultatul l-am primit în timp util. Pe ultimul chiar înainte să fiu internată.

Acum niște ani, pe când nășteau prietenele mele, mi-am imaginat că experiența mea va fi similară. Că îl voi avea alături pe soțul meu, că voi fi vizitată de familie, de prieteni, că ne vom bucura împreună de primele zile cu bebe. Nu a fost să fie. În iunie încă speram că voi putea avea măcar un însoțitor, dar șansele erau slabe spre zero.

În ziua în care mi s-a rupt apa, eram pregătită de marea călătorie. Am mers la cortul de triere, soțul meu era alături. Ne-au spus că doar eu pot intra și că ne vom putea auzi la telefon. Știam că așa se va întâmpla, însă tot am simțit un gol în stomac. Eram singură. Urma să aduc pe lume bebelușul mult așteptat și nu era nimeni alături de mine cu care să împart bucuria, dar și temerile care mă încercau. Până și doctorița care mi-a urmărit sarcina a lipsit în acea zi. Una dintre temeri a fost că nu voi primi rezultatul la test pentru coronavirus în timp util. L-am primit cât am stat la monitorizare în camera de gardă. Dezamăgirea a fost când doamna doctor m-a sunat să-mi spună că a ajuns la spital, dar că nu mai e valabil testul ei și că voi naște cu alt doctor. Îmi venea să râd și să plâng în același timp. Primisem mesaj de la dumneaei în acea dimineață, că va reuși să ajungă. Apoi bebe s-a hotărât să vină ceva mai devreme. Valuri de emoții m-au încercat, dar am fost asigurată că voi naște cu un doctor bun, că totul va fi bine. Și a fost.

Felicitări! Ești mămică! Ai trecut prin cel mai înălțător moment din viața ta de femeie. Povestește-ne cum a decurs nașterea ta: naturală sau prin cezariană, într-un spital de stat sau o maternitate privată? Împărtășește experiența ta altor mame! Povestea ta poate să le ajute!  Trimite-ne povestea ta cu titlul NAȘTEREA MEA, la adresa [email protected] și adaugă câteva fotografii din primele voastre zile împreună, mami și bebe. Noi le vom publica cu drag, împreună cu povestea scrisă de tine.

Singura persoană apropiată care m-a vizitat în timpul internării a fost doctorița mea. Nu am fost singură, dar am fost înconjurată de persoane necunoscute. E un sentiment ciudat să-i vezi sau să-i auzi pe cei dragi prin telefon. Să zicem că în acele zile m-am bucurat enorm că cineva a inventat smartphone-ul, că am avut internet, că am putut vorbi, că am putut schimba mesaje cu cei dragi atunci când simțeam că alunec ușor spre o stare nu tocmai bună.

Am fost internată 3 nopți, de luni și până joi. Eram în săptămâna 39 de sarcină când bebe s-a hotărât să vină pe lume. Îl așteptam câteva zile mai târziu, dar cred că i s-a părut mai interesantă ziua de luni, 20 iulie 2020. Am intrat în sala de nașteri undeva în jur de ora 15.30. Îl cunoscusem pe doctorul cu care urma să nasc cu puțin timp înainte. O voce blândă m-a asigurat din spatele măștii că totul va fi bine. Și a fost bine. Fiecare persoană cu care am intrat în contact în acele minute, de la moașă, la anestezist, doctori chirurgi, neonatolog și până la asistente, mi-au dat o stare de bine, pe toți i-am simțit aproape, m-am simțit în siguranță. A fost un moment în care am simțit cum pulsul mi-o ia razna, priveam tavanul și încercam să nu-mi pierd controlul gândurilor, dar plânsetul bebelușului m-a liniștit. Era bine. Totul era bine în lume. Au urmat multe ore de stat în terapie intensivă, o serie de analize, multe calmante și sute de mesaje scrise celor apropiați. Bebe era bine, eu am stat sub observație tot restul nopții. Din timp în timp, auzeam vocea asistentei sau a doctorului care venea la vizită: „cum se simte doamna cu placenta praevia?“

INFO Clubul Bebelușilor: placenta praevia

La unele sarcini, placenta este situată jos în uter și acoperă parțial sau complet deschiderea colului uterin. Această afecțiune se numește placenta praevia și reprezintă un pericol potențial pentru mamă și copil din cauza riscului de hemoragie abundentă înainte sau în timpul nașterii. Placenta praevia apare la aproximativ una din 200 de sarcini și are următoarele două forme. Placenta praevia marginală. Marginea placentei se află la 2 centimetri de deschiderea colului uterin, dar nu o acoperă. Nașterea vaginală este posibilă. Placenta praevia. Placenta acoperă deschiderea colului uterin, făcând imposibilă nașterea vaginală, din cauza riscului de hemoragie masivă. Cauza pentru placenta praevia este necunoscută, dar, la fel ca desprinderea precoce a placentei, este mai frecventă la femeile care au mai avut copii, la femeile vârstnice și la femeile care fumează. Operațiile uterine anterioare accentuează de asemenea predispoziția. Nașterile prin cezariană par să crească semnificativ riscul. În majoritatea cazurilor, placenta praevia poate fi detectată timpuriu și cu exactitate. Dacă placenta se întinde peste zona din uter unde se află cicatricea unei cezariene anterioare, riști să faci placenta accreta, afecțiune în care placenta crește în mușchiul uterului. Aceasta complică efectuarea noii cezariene.

Eram bine. Doctorul era mulțumit de cum decursese operația. Dacă în timpul operației am fost conștientă, dacă am avut senzația pe alocuri că-mi sunt aspirate organele unul câte unul, noaptea din terapie a fost cea mai albă noapte pe care am trăit-o vreodată. Nu am simțit foame, nu am simțit durere (mi se administrau calmante), nu m-am simțit singură. Simțeam doar obrazul bebelușului pe care l-am putut ține la piept pentru câteva minute.

Dincolo de noaptea de terapie intensivă sunt zilele în care m-am recuperat. Deși eram singură și nu puteam ieși din rezervă, faptul că era în permanență cineva care să mă ajute la nevoie, că mi se aducea bebelușul, că au fost asistente pe care mi-aș fi dorit să le pot îmbrățișa în ziua externării, m-au ajutat să trec cu bine peste acele zile și nopți. În ziua externării totul părea un vis. Nașterea, terapia, recuperarea, sfaturile doctorilor, ochii celor care intrau în rezervă (toți purtau măști), încurajările lor… Acum eram trei. Îmi tremurau genunchii de emoție. Am uitat pentru câteva clipe de durerea de burtă care avea să persiste încă niște zile.

CITEȘTE ȘI: Primele săptămâni după naștere pentru mamă și nou-născut
Îngrijirea nou născutului în primele zile – Cunoaste-ți nou-născutul!
6 motive pentru care NU arăt ca o vedetă după naștere