Pe perioada sarcinii urmaream stiri despre vedete care au nascut si imi promiteam cu ambitie:”wooow…asa voi arata si eu la 6 saptamani dupa nastere…sau fie, la 6 luni!” Daca ele aratau fabulos chiar de pe treptele maternitatii unde li se lua interviu la externare, eu de ce nu as fi reusit?
Acum la mai bine de un an de la nastere incerc sa identific motivele pentru care nu am reusit sa arat ca o vedeta dupa nastere:
Nu aratam ca o vedeta nici inainte.
Din moment ce nu arati ca un top-model nici inainte de sarcina, e cam nerealist sa astepti asta dupa 9 luni de acumulat kilograme si vergeturi, celulita si cearcane de nesomn. Altfel…doar daca vedeta spre care tintesti e Aretha Franklin sau ursul Baloo.
Nu stapanesc “arta photoshop”.
Nu zice nimeni ca nu arata bine acele vedete dar nici chiar ca in paginile revistelor, fara urma de riduri sau cearcane, fara strop de celulita, cu pielea perfecta …
Cu niste abilitati de photoshop prin care sa ridic si sa micsorez sanii plini de lapte, sa aduc putina stralucire in ochii pleostiti de nesomn, sa dezumflu “colacul de salvare” din jurul taliei datorita caruia arat inca gravida, sa adaug cateva sute de fire de par in podoaba capilara devastata post partum si sa topesc macar 10 kilograme, cu siguranta as deveni si eu un model pentru altele.
Nu se pune presiune pe mine.
Si asta e un lucru minunat care ma face sa savurez postura mea de “om simplu, din popor”. Pe bietele femei cu statut de vedeta le urmaresc paparazzi inca din timpul sarcinii, le critica ca “au pus prea multe kilograme”, ca nu se imbraca in cele mai “trendy” si exorbitant de scumpe haine de gravida, ca s-au delasat, ca sunt “sleampete” de parca o gravida in 9 luni fix asta isi doreste, sa atraga priviri admirative mergand felin pe tocuri de 12 cm.
Dupa nastere in continuare toate privirile sunt tintuite asupra lor: a scapat de toate kilogramele in plus? Are vergeturi? Sanii sunt tot pe unde erau inainte sau “s-au lasat pe tanjala”? O incap costumele de scena de dinainte de sarcina? A ramas cu tenul patat?Pare fericita, implinita? Chiar crede ca va ramane “pe val” sau va intra intr-un con de umbra dupa ce a devenit mama?
Nu imi castig existenta pe baza infatisarii.
Nefiind nici top model, nici cantareata nici prezentatoare tv nu trebuie sa ma agit sa-mi recapat infatisarea care imi umplea conturile, nu trebuie sa merg rapid la sala pentru a putea dansa in concerte in timp ce epizotomia inca ma doare si un hemoroid obraznic nu-mi da pace.
Cei din familie ma accepta si in pijamale XL si nefardata, ca de coafat si manichiura nu poate fi vorba iar jurnalistii nu ma urmaresc astfel incat pot sa-mi vad linistita de infulecat prajituri, doar cand bebelusul binevoieste sa doarma neasistat, desigur.
Nu dispun de veniturile unei vedete.
Poate daca as avea si eu sume mari in conturi as fi tentata sa fac o super investitie in fizicul meu: un lifting, o liposuctie sau macar niste proceduri gen electrostimulare, impachetari la termocuva, un antrenor si un masseur, un nutritionist care sa-mi dea un plan personal pentru a slabi si un dresor de lei cu experienta care sa stea cu biciul langa mine pentru a fi sigura ca respect acel plan.
Asa, ma bucur ca indemnizatia imi permite sa cumpar scutece si daca mai raman niste bani ii “investesc” fara remuscari in niste bomboane de ciocolata.
Oricum ma simt ca o vedeta, ce mai conteaza ca nu arat ca una? Sunt cea mai adorata vedeta si am cel mai infocat fan: bebelusul meu. El ma aclama de cate ori intru “in scena”, urla de suparare si isi trage hainutele de pe el de cate ori parasesc “scena”, ameninta cu greva foamei daca plec de langa el, ma soarbe din priviri oricum as arata, inclusiv ciufulita si cu bluze patate de lapte regurgitat de catre el.
Sotul si restul familiei se comporta cu mine tot ca si cum as fi vedeta, una sensibila si plina de hormoni post-partum infricosatori, careia e mai bine sa-i ramani in gratie prin orice metode decat sa risti sa declansezi urgia.
Prin urmare sa ne bucuram de experienta maternitatii si sa savuram fiecare clipa fara sa ne punem “target”-uri nerealiste si care ne-ar putea abate atentia de la ceea ce este mai important acum: asigurarea unei dezvoltari armonioase a pretiosului nostru bebelus.
