Mă numesc Nicoleta, am 35 de ani, sunt născută în Suceava, dar stabilită de 11 ani în Belgia, Bruxelles. În toamna anului 2019 am aflat că sunt însărcinată. Bucuria a fost imensa avand in vedere ca pierdusem deja o sarcina in 2017. La ecografia de control de la 3 luni am descoperit ca pe langa bebelusul meu se mai afla in uterul meu o brida amniotica. Nu auzisem niciodata despre asa ceva. Ginecologul mi-a spus sa stau linistita ca nu este nimic grav, dar ca o vom tine sub control. Cautand pe internet mai multe informatii am descoperit ca aceasta brida amniotica poate provoca malformatii fatului la contactul cu acesta. Panicata mi-am sunat doctorul pentru o programare. Mi-a explicat inca o data ca nu trebuie sa imi fac griji pentru ca aceasta brida se afla intr-o parte si nu avea cum sa atinga fatul. M-am linistit.
La controlul de 6 luni, aceasta brida disparuse. Bucurie mare pentru mine, va dati seama. Am lucrat in sectorul HORECA pana la 7 luni jumate de sarcina. Apoi a urmat pandemia cu Covid 19 si astfel, in Belgia, toate unitatile din sectorul horeca au fost inchise. S-au impus reguli stricte chiar si in spitale. La ultima ecografie, sotul meu nu a putut sa ma insoteasca deoarece era strict interzisa prezenta unei a doua persoane in incinta cabinetului.
La 38 de saptamani am avut niste pierderi de sange, astfel ca am sunat la urgente si mi-au recomandat sa ma prezint sa vada exact despre ce este vorba. Am urmat sa precizez ca bebelina mea nu s-a intors cu capul in jos pe tot parcursul sarcinii. La ecografia efectuata de urgenta au remarcat ca lichid amniotic incepea sa se reduca si ca ar fi mai bine sa nasc pentru a nu aparea complicatii. Mi s-a recomandat o VME (versiune manuala externa), adica sa incerce ginecologul, impreuna cu moasele sa imi intoarca bebele cu mana, fiindu-mi administrata o solutie pentru a relaxa muschii uterului. Din pacate, aceasta versiune nu a functionat. Bebelina mea nu a dorit sa se invarta. Asa ca am avut optiunea de a naste normal sau prin cezariana. Avand in vedere ca aceasta versiune a fost foarte dureroasa, cel putin pentru mine, am hotarat sa mi se faca cezariana.
Astfel am fost programata pentru cezariana in data de 8 mai 2020. Mi s-au dat anumite produse de igiena cu care m-am spalat acasa, atat seara cat si in dimineata respectiva. Am plecat cu emotii la spital, nestiind ce ne asteapta. Sotul a putut sa fie alaturi de noi, dar ni s-au efectuat teste PCR cu 48 de ore înainte de cezariana. La spital totul a fost foarte bine organizat. Mentionez ca am nascut la un spital universitar de stat (Erasme).
CITEȘTE ȘI: Cum s-a poziționat bebelușul pentru naștere? Când se întoarce bebelușul cu capul în jos
Acum urmeaza partea cea mai emotionanta din aceasta poveste.
De cum am ajuns la spital, mi s-a facut o monitorizare, inca o ecografie pentru a vedea daca intre timp s-a intors bebelina, avand inca optiunea de a naste normal. Precizez ca in Belgia, majoritatea mamicilor nasc natural. Doar daca exista anumite probleme medicale se naste prin cezariana. Nu se poate sa mergi la doctor si sa ii spui : eu vreau sa nasc prin cezariana. El decide metoda nasterii impreuna cu un comitet de alti doctori si moase, in urma unei reuniuni.
In timpul nasterii mele am fost inconjurata de 15 cadre medicale care au facut ca nasterea sa fie de vis.
Aflandu-ma in salon, a venit un domn la vreo 50 de ani si mi-a zis ca ma va transporta spre blocul operatoriu si ca sotul va putea sa ma acompanieze. Incepeau emotiile sa isi spuna cuvantul. Ajunsa in blocul operatoriu am descoperit ca eram inconjurata de 15 cadre medicale. Le-am numarat pentru ca eram surprinsa sa vad atat de mult personal medical pentru o cezariana. In tot acest timp sotul a stat intr-o camera aparte pentru a nu asista la procedura de anesteziere.
Am facut cunostinta cu tot personalul, fiecare si-a manifestat dorinta de a ma ajuta pentru a trece mai usor peste emotii si peste toata operatia in sine. Din momentul respectiv eram in „mainile lor”. Atata amabilitate si sustinere nu am vazut niciodata. Precizez ca toti erau tineri. In timpul anesteziei, aveam in spatele meu doi anestezisti, in fata mea erau doua moase, una dintre ele imi spunea cand trebuia sa respir adanc pentru a nu simti durerile anesteziei, o alta moasa imi tinea umerii intr-o anumita postura pentru a nu-i misca cand simteam intepaturile.
In timpul nasterii erau 2 ginecologi langa mine si imi spuneau ca sunt o mamica frumoasa si ca in curand voi avea parte de momente magice pline de emotii, ca ma vor ajuta sa devin mamica, dar ca o vor face in liniste. M-au intrebat daca am anumite preferinte in ceea ce priveste taierea cordonului. Sa il taie mai repede sau sa-l mai lase 5 minute. Daca doresc contactul imediat cu copilul sau daca tatal va fi cel care va avea contact piele pe piele cu el. O alta moasa mi-a zis ca daca doresc poate sa faca fotografii sau video pentru a avea o amintire.
Un alt student a venit si mi-a zis ca era prima data cand asista la o nastere prin cezariana si ca ii face placere de a lua parte la un astfel de eveniment important din viata noastra de parinti. O alta moasa m-a intrebat daca suport masca pe fata sau daca am puseuri de caldura sa imi tamponeze fruntea si pieptul cu apa. Daca doresc sa diminueze lumina in sala, daca doresc muzica, daca doresc sa vad si sa particip/ sa imping atunci cand o vor scoate bebelina. O alta moasa a venit si mi-a zis ca ginecoloaga mea era prin telefon si ca imi ureaza succes si ca ma va suna spre seara.
CITEȘTE ȘI: Ce e bine să știi în caz că ajungi la cezariană deși nu îți dorești
Vreau sa va spun ca tot timpul mi s-au explicat procedurile ce urmau a fi facute. Emotia a fost imensa.
Sotul a participat tăind cordonul ombilical. Totul a fost de vis. Nu mi-am imaginat niciodata ca voi fi atat de bine inteleasa si ajutata in astfel de momente. In timpul in care eu eram cusuta, bebelina era pe pieptul taticului ei, in contact piele pe piele pentru regularizarea temperaturii. Ajunsa intr-un salon de „reanimare”, am putut profita de cateva ore doar noi 3. Eu, Ema si sotul meu. Bineinteles ca aveam un buton prin care puteam sa chem oricand moasa. Intre timp am ajuns in salon propriu zis in care am stat pe tot parcursul sejurului.
Tot timpul moasele au venit in salonul meu sa ma intrebe daca totul este bine, mi-au recomandat sa beau multa apa deoarece am decis sa alaptez. In Belgia se incurajeaza foarte mult alaptatul. Am avut la dispozitie si un curs de alaptare inainte de a naste cu un consultant in alaptare. Cursul a costat 10 euro. Mi s-au explicat toate pozițiile de alaptare, cum trebuie bebele sa stea cu sanul in gurita, cum sa o stimulez mai ales in primele zile, cum sa imi dau seama daca apare vreo problema (mastite, canale blocate, perle de lapte etc.).
CITEȘTE ȘI: Mamele renunță prea ușor la cea mai naturală metoda de hrănire a bebelușului, cea cu lapte matern. Principalele motive
La controlul pediatric, doctorul a observat un clic clac la solduletele Emei si mi-a recomandat o ecografie. Inainte de externare am fost si i-am facut Emei ecografia respectiva si i s-a detectat o displezie de solduri datorita pozitiei in uter ( in sezut). In momentul in care am aflat mi-a cazut cerul peste mine. Am trecut intr-o secunda de la extaz la agonie. Ma invinovateam, necunoscand cauzele care pot duce la acest diagnostic. Mi s-a sugerat sa ii pun un pampers invers si unul peste normal, pentru a-i tine picioarele departate. Ulterior un ortoped a venit in salon sa imi explice pe indelete tot ce se intampla in cazul displaziei de sold la bebelusi.
Daca v-am spus ca in blocul operatoriu au fost 15 persoane, ei bine cand mi s-a dat diagnosticul acesta au venit 10 persoane. A venit un psiholog, 2 pediatri, 2 moase, 1 chirurg ortoped, un ortoped, ginecoloaga, kinetoterapeut si o asistenta. Si toti au incercat sa ne explice ce e cu acest diagnostic, provenienta lui, etc. Ni s-au dat toate informatiile posibile. I-au pus Emei un ham de Pavlik pe care l-a purtat timp de 3 luni. Deja, dupa prima luna solduletele erau mai bine, dar pentru a fi stabile in continuare s-a optat pentru menținerea acestui ham. Am avut pana in prezent mai multe controale si totul arata ca solduletele sunt bine.
CITEȘTE ȘI: Displazia de sold la bebeluși. Fetițele născute în prezentație pelvină sunt mai afectate. Cum se pune diagnosticul?
Ema are azi 19 luni si e o fetita dinamica, ascultatoare si se dezvolta normal ca orice alt copil. Alearga, danseaza, face la toaleta, stapaneste foarte bine limbajul semnelor, este foarte descurcareata in motricitate fina, vorbeste destul de bine pentru varsta ei (in casa se vorbesc trei limbi : franceza, romana si albaneza). Mananca singura, isi strange jucariile, se imbraca singurica cu geaca, se dezvolta normal.
Aceasta este povestea noastra. Va voi lasa si cateva fotografii cu minunea noastra.
Mult curaj tuturor mamicilor din lumea intreaga.
Va multumesc pentru ca mi-ati oferit ocazia sa imi spun povestea.
CITEȘTE ȘI DESPRE: Povești direct din sala de naștere. Ce spun mamele când nasc? Și cât de taaare?
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
