Nu există nicio îndoială că cea mai bună soluție când e vorba despre hrana bebelușului este laptele matern. Totuși, uneori lucrurile nu merg ca la carte, iar alăptarea devine un stres, un chin, o povară sau un motiv de depresie. O poveste deosebită a unei mămici curajoase, care a îndrăznit să se expună judecăților și a acceptat să își împărtășească experiența.
Când am aflat că sunt însărcinată am știut că voi alăpta.
Nu exista niciun motiv de îndoială, nu era nimic de discutat sau de dezbătut.
Am început să urăsc alăptarea încă de când eram însărcinată, când a trebuit să mă înternez în spital pentru monitorizare atentă și repaus la pat. Asistentele mă întrebau cum plănuiam să o hrănesc pe fiică-mea și expirau dramatic și deveneau toate un zâmbet când auzeau că intenționez să alăptez. Încet încet am început să simt că alăptarea era singura alternativă acceptabilă din punctul lor de vedere. Și am început să mă simt presată de chestia asta și să simt că dezvolt o anumită rezistență față de subiect.
Medicul a pus problema diferit
Când medicul care îmi monitoriza sarcina mi-a adresat aceeași întrebare, deja eram puțin iritată de subiect. I-am răspuns ca de obicei, dar atitudinea lui a fost diferită. Mi-a spus că, având în vedere complicațiile pe care le aveam cu sarcina și faptul că probabil voi naște prematur, prin cezariană programată, s-ar putea să facă alăptarea dificilă în cazul meu.
Medicul m-a felicitat pentru determinare și m-a sfătuit să iau legătura cu un consultant în alăptare, care e mai în măsură să vorbească cu mine despre toate aceste lucruri. I-am urmat sfatul; nu mă gândisem până atunci că nașterea prematură e sinonimă cu un bebeluș micuț, care obosește repede, sau că cezariana programată ar putea amâna puțin instalarea lactației.
CITEȘTE ȘI DESPRE: 6 REPLICI de care NU are nevoie o mamă la început de drum în ALĂPTARE
Primul contact cu consultantul în alăptare m-a încurajat
A sunat și am vorbit cu o doamnă cu o voce foarte drăguță, care m-a încurajat mult și mi-a spus că dacă îmi doresc cu adevărat să alăptez, se găsesc soluții, ca a mai lucrat cu mame care au născut prematur și totul a fost bine, am încheiat discuția pe un ton optimist. A rămas să o anunț când programăm cezariana, ca să mă poată vizita la spital după aceea și să stabilim ce urmează să facem.
Presiunea a început înainte să treacă efectele anesteziei
Am născut, cu 6 săptămâni înainte de termen. Bebe a fost dus automat la secția de terapie intensivă pentru prematuri, pentru că era atât de mic și voiau să fie siguri că totul e în regulă cu el, iar pe mine m-au dus într-un salon. La câteva ore după ce ieșisem din sala de operații m-am trezit cu consultanta mea în alăptare lângă mine. Nu apucasem să îmi țin în brațe copilul, iar ea îmi vorbea despre pompele de sân disponibile pe piață și despre echipamentul pe care aș fi putut să îl închiriez. Când a terminat cu prezentarea, m-a întrebat când intenționez să încep să mă mulg. Nu puteam să îmi mișc încă degetele de la picioare, după epidurală, așa că am întrebat dacă a doua zi era ok pentru ea.
În secunda aceea am văzut cum i se dilată pupilele și i se schimbă expresia feței. A devenit foarte fermă, ca o profesoară la școală, și a început să mă certe, la propriu, că dacă nu voi începe să mă mulg imediat, nu voi reuși niciodată să alăptez. A început să îmi demonstreze cum trebuie să masez sânii înainte de a atașa pompa, și deși era un act medical, m-a făcut să mă simt inconfortabil.
CITEȘTE ȘI DESPRE: Orice mamă care trece prin nesomn, răni, nesiguranță, dorință de a alăpta și neputință, să știe că nu e singură și nu face nimic greșit
Consultanta a stat lângă mine să vadă cum mă mulg
În ciuda protestului meu slab și politicos, a pus presiune până când am acceptat să încep mulsul chiar atunci. A stat lângă mine și s-a uitat la mine în tot timpul ăsta, ceea ce m-a făcut să mă simt foarte prost. Mă gândeam că eu o contactasem și că aveam nevoie de experiența ei, dar pur și simplu mă simțeam ca naiba, aveam alte temeri și griji și ea era atât de insistentă!
Pur și simplu modul în care punea problema pornea de la ideea că nu există alternativă la alăptare și că numai o mamă denaturată ar putea să ia în calcul ideea laptelui praf. Și la final mi-a spus că ar trebui să pompez la 2 – 3 ore, inclusiv noaptea. Și în acel moment m-a pierdut.
Știu că există femei care ar fi mers până în pânzele albe pentru ocazia de a alăpta, dar eu nu eram una dintre ele. În ultimele două luni fusesem trezită de măcar 3 ori pe noapte de către asistente, în fiecare noapte. Dormisem pe un pat de spital, cu diferite colege de salon. Burta mea abia fusese tăiată și cusută, iar copilul meu era pe secția de terapie intensivă. Pur și simplu îmi câștigasem dreptul la câteva nopți de somn. A doua zi dimineață, când m-a vizitat din nou, nu a fost deloc încântată să descopere că nu îi respectasem recomandarea. Deși era o persoană plăcută și o doamnă drăguță, mi s-a părut că a reacționat de parcă decizia mea ar fi afectat-o sau ar fi jignit-o personal, ceea ce chiar nu era cazul.
Presiunea s-a accentuat
Deodată m-am trezit că nu mă mai întreba nimeni care sunt planurile mele legate de alăptare, ci pur și simplu toată lumea se aștepta ca eu să ofer lapte. Asistentele de la terapie intensivă mă puneau să mă mulg în fața lor și se încruntau când vedeau cât lapte am reușit să scot. Am fost chestionată de o mulțime de ori despre cât de des mă mulg, și totul a devenit atât de neplăcut încât pur și simplu mă blocam de câte ori ajungeam la subiectul alăptării.
CITEȘTE ȘI: Îngrijirea nou născutului în primele zile – Cunoaste-ți nou-născutul!
Mi-am alăptat copilul, dar nu a fost o experiență miraculoasă
Aud pe alte mame povestind despre experiența alăptării, despre cum s-au conectat cu bebelușul astfel, despre cât de incredibilă era experiența pentru ele… Eu nu am simțit asta niciodată. Pentru mine, experiența era plină de tensiune, nervozitate, frustrare și disconfort. Furtuna hormonală mă făcea, oricum, nervoasă sau plângăcioasă, în funcție de moment, și nu mă puteam gândi decât la faptul că toată lumea îmi judecă deciziile și îmi pune la îndoială calitățile, ca mamă. Am ajuns și eu obsedată de cât lapte produceam și puneam o presiune teribilă pe mine însămi, pentru fiecare mililitru în plus. Poate că era numai din cauza hormonilor, dar fiecare muls și fiecare alăptat mă făcea teribil de nefericită. Mă simțeam legată și obligată să dea lapte de 8 ori pe zi. Am început să inventez scuze ca să sar câte o repriză de pompat și înlocuiam câte o masă cu formula de lapte praf recomandată în maternitate.
M-a salvat pediatrul
La prima programare pentru evaluarea pediatrică i-am spus medicului că nu îmi place să alăptez, dar că decisesem să fac asta pentru fiica mea. Mi-a spus, relaxată, că dacă nu îmi place să alăptez, să mă opresc. Eram șocată și cred că asta se vedea, căci a adăugat că ea nu vede nicio diferență între un bebeluș alăptat și unul hrănit cu lapte praf, dar există diferențe evidente între un copil crescut de o mamă nefericită și unul îngrijit de o mamă cu mintea întreagă și împăcată. În ziua aceea am renunțat la pompă și la tot. Am devenit mult mai fericită și mai disponibilă pentru fiica mea, care a crescut frumos și e sănătoasă.
Alăptarea e o alegere personală
Este ceea ce spun oricărei mame cu care ajung să vorbesc despre alăptare. E ok să iubești etapa asta, e ok să o urăști, așa cum mi s-a întâmplat mie. Mereu mă gândesc la cel mai mare dar pe care i-l pot face copilului meu: o mamă fericită!
Citește și despre: Cu răbdare și perseverență, am ajuns până la 5 luni cu alăptare exclusivă. Momentele în care aș fi putut să cad în capcana laptelui praf au fost multe …
ÎN CLUBUL BEBELUȘILOR am pregătit un GHID COMPLET DE SUPORT PENTRU ALĂPTARE
Vizitează sectiunile de mai jos și alăptarea bebelușului va fi lină și plină de satisfacții!
ALĂPTAREA LA ÎNCEPUT
BEBELUȘI ALAPTAȚI
ALIMENTAȚIA ÎN ALĂPTARE
DESPRE LAPTELE MATERN
SPRIJIN PENTRU ALĂPTARE
TOTUL DESPRE ÎNȚĂRCARE
