Este România pregătită pentru a introduce educația sexuală în școli? Suntem noi, ca părinți, de acord să-i oferim școlii din România posibilitatea de a ne educa din punct de vedere sexual copiii? Ce cadru didactic ar fi potrivit pentru a susține o asemenea temă? De la ce vârstă e indicat să se înceapă discuțiile despre sexualitate? La toate aceste întrebări ne vor răspunde psihologul Monica Bolocan, Teodor Baconschi, autorul celei mai bine vândute cărți despre educație în România (n.red. Averea bunei educații) și Marilena Iovu, agent literar și traducător al multor cărți pentru copii.
Camera Deputaților a votat miercuri, 3 iunie, proiectul de lege prin care educația sexuală va putea fi predată copiilor în școli doar dacă părintele sau tutorele își dă acordul în scris pentru acest lucru. În conținutul legii a fost înlocuită expresia de „educație sexuală“ cu „educație sanitară“. 269 de deputați au votat pentru, 3 s-au abținut iar alți 35 s-au abținut.
În multe state europene, educația sexuală s-a introdus în școli încă de acum o jumătate de secol. În unele, de la vârsta de 5 ani (Anglia și Portugalia), în altele mai târziu, de la 14 ani (Spania și Italia). În Austria, spre exemplu, educația sexuală este obligatorie din anul 1970. În funcție de anul de studiu, elevii austrieci învață la școală despre diferențele dintre sexe, procreare, funcțiile organelor sexuale, menstruație, masturbare. Și în Danemarca este obligatorie, tot din 1970, însă este lăsată la alegerea profesorilor când și cât timp să aloce acestor lecții. În Finlanda și Franța, educația sexuală a intrat în școli în anul 2001 și este obligatorie indiferent de forma de învățământ – de stat sau privată. Și în Germania este obligatorie și nu există clauze care să permită părinților retragerea copiilor de la aceste lecții. Școlile germane sunt însă obligate să informeze părinții despre conținutul acestor lecții și despre metodele de predare. În Italia, educația sexuală începe abia în liceu și este predată de profesori de biologie.
În România, Ordinul Ministrului Nr. 44496/11.082004 a aprobat introducerea disciplinei opționale Educație pentru sănătate în programele școlare. Curriculum este construit în module de studiu, astfel:
Educația pentru sănătate, clasele I/a II-a (igienă personală, sănătatea alimentației/creștere și dezvoltare în perioada copilăriei, boli cauzate de lipsa de igienă, sănătate mintală);
Educația pentru sănătate, clasele a III-a/a IV-a (igienă personală, sănătatea alimentației, sănătate mintală, cum am apărut eu pe lume/activitate și odihnă, sănătatea mediului, modificări corporale la pubertate, percepții reciproce ale băieților și fetelor);
Educația pentru sănătate, clasele a V-a/a VI-a (sentimentul de iubire față de cei apropiați și a atașamentul față de familie/prietenia și iubirea: factorii care influențează deciziile de implicare/neimplicare în relații interpersonale);
Educația pentru sănătate, clasele a VII-a/a VIII-a (ceasul organismului feminin/masculin, infecții cu transmitere sexuală, planuri de viață – familie, relații sociale, impactul vieții sexuale asupra viitorului, concepția și sarcina, sarcina nedorită și avortul, violența și abuzul sexual);
Educația pentru sănătate, clasele a IX-a/a X-a (comportament sexual – normalitate și deviație);
Educația pentru sănătate, clasele a XI-a/ a XII-a (contracepție, concepție, avort, abandon, pruncucidere, consiliere HIV/SIDA, identitate și orientare sexuală, pornografie și prostituție).
Teodor Baconschi, autorul cărții „Averea bunei educații“:
„Adepții unei legi pentru introducerea educației sexuale ca disciplină școlară sunt etatiști (n. red: etatismul este o doctrină politică care preconizează extinderea atribuțiilor și a răspunderilor statului în toate domeniile vieții sociale și economice): pentru ei, familia e incapabilă să facă asta «corect», dar statul e perfect pregătit (psihologi, profesori, discurs adecvat). Tot așa, adversarii legii nu sunt neapărat «habotnici» represivi, patriarhali sau pudibonzi: printre ei se află și «libertarieni» (n. red: libertarianismul este o doctrină care susține că oamenii se dețin pe ei înșiși pe deplin și au capacitatea de a avea drepturi de proprietate asupra obiectelor exterioare) care, poate, se ignoră. Cred că n-ar trebui în școală un curs cu zeci de ore, ci niște module care să le transmită copiilor (din primul an de liceu) câteva informații de bază: de ce violul e o crimă și cum e sancționat de lege. Care sunt riscurile legate de racolarea într-o rețea de prostituție, care sunt metodele de contracepție și ce riscuri comportă bolile venerice. Se poate vorbi, desigur, despre trauma avortului și violului, pe plan psihologic. Bine ar fi să fie abordate și temele adiacente, precum dependența de pornografie și cum distruge ea respectul față de demnitatea persoanei umane. În ce mă privește, n-ar avea ce căuta în respectivele module fanteziile legate de nenumăratele «genuri» intermediare, fabricate ideologic. Oricum, terenul e delicat și nu cred că va diminua fenomenul mamelor minore (care apar mai ales în mediile unde abandonul școlar e ridicat, deci unde nici măcar orele de educație sexuală nu sunt urmate).“
Monica Bolocan, psiholog clinician specialist, Clinica NEUROAXIS:
„Personal – ca părinte, în primul rând – consider că educația sexuală (sanitară, de fapt) își are locul numai după ce copiii ating pragul de maturitate necesar pentru a înțelege astfel de lucruri, adică după 14 ani, cel mai frecvent. Și trebuie făcută de medici, cu accent pe prevenție, protecție, consecințe etc. Nu îmi doresc ca oricine să vină să îi vorbească copilului meu despre principii și valori care, de fapt, trebuie transmise de părinți, acasă. Subiectele de tipul diversitate, nediscriminare, acceptare etc sunt deja cuprinse în educație (cred ca legea despre bullying prevede deja acest lucru) și, până acum, școala românească nu mi-a demonstrat că știe cum să le gestioneze, în afară de a le scrie pe hârtie.“
Borbala Koo, fost director al Societății de Educație Contraceptivă și Sexuală (text preluat de pe rfi.ro , articolul integral se poate citi aici):
„Școala românească nu este pregătită pentru a introduce educația sexuală în toate școlile din România. Este nevoie de resurse umane competente care înțeleg despre ce se discută în cadrul educației sexuale, ori aceste resurse umane competente nu cred că sunt disponibile la nivelul fiecărei școli. Ca atare, este nevoie ca toți copiii și toți tinerii să aibă informațiile de care au nevoie pentru a avea o viață normală și o viață sănătoasă. În același timp, trebuie să ne gândim la modalitatea cum asigurăm accesul tinerilor la aceste informații în așa fel încât ei să le și înțeleagă, dar nu numai să le înțeleagă și să le aibă, dar și să le transpună în comportamentele lor de zi cu zi. Ca atare, răspunsul meu în continuare este că școala românească încă nu este pregătită pentru a introduce de mâine educația sexuală dar, dacă nu se începe cu maximă urgență pregătirea resurselor umane pentru a susține aceste ore de educație, dacă nu se gândește un plan, nu numai bine intenționat ci și aplicabil în realitate, atuncea și peste 10 ani discutăm despre același lucru.“
Marilena Iovu, agent literar, traducător de cărți pentru copii, vine cu o completare
„O să vă poveste o întâmplare care creionează foarte bine situația în care se află societatea românească în relație cu sexualitatea explicată copiilor: într-o carte germană, unde copilul învăța să înoate, era o imagine unde, la duș, erau desenați copilul și mama cu spatele, în pielea goală. Editura românească i-a cerut editurii nemțești să le deseneze acestora slip. Așa că în ediția românească, mama și copilul fac duș cu slipul pe ei… Sigur că sunt rețineri când vine vorba despre sexualitate și, mai ales, de introducerea unor ore de educație sexuală în școală. Îmi aduc aminte și acum de ora de anatomie cu pricina, când eram toți pe sub bănci de râs… Sunt convinsă însă de necesitatea orelor de educație sexuală. A învăța copiii de ce să se ferească, dar și să facă dragoste. E foarte important să nu învețe de pe site-uri. Pot descoperi din cărți, spre exemplu. Eu i-am dat fetiței mele la 10 ani o carte – Adolescenții întreabă, doctorul răspunde. Apoi am discutat pe marginea ei. Pe această temă, ca agent literar, am publicat două cărți la Editura Niculescu – 99 de întrebări doar pentru băieți/99 de întrebări doar pentru fete. Întrebări despre prietenie, dragoste, sexualitate. Sunt recomandate pentru vârsta 11+, dar decizia privind momentul când copilul poate face cunoștință cu această temă aparține părinților.“
Obligativitatea educației sexuale este un atentat asupra inocenței copiilor, susține Patriarhia Română, citată de toate canalele media. În opinia bisericii, aceste ore ar trebui să fie opționale.
Și eu sunt părinte. Și pot înțelege gravitatea faptului că suntem pe locul întâi în Europa în ceea ce privește numărul de avorturi al mamelor adolescente. Scoasă din contextul altor statistici, cifra care relevă acest fapt, este îngrijorătoare. Însă suntem la fel de fruntași și în alte topuri – acela al abandonului școlar, al copiilor care cresc departe de părinții lor, plecați să muncească în străinătate, al violenței domestice (în contextul COVID-19, au crescut cazurile), al educației precare și al resurselor pe care statul român le asigură celor care nu dispun de acces la învățătură. Și mă întreb: predarea educației sexuale în școli va rezolva, oare, aceste probleme? Copilul care află la școală cum trebuie să se ferească de bolile cu transmitere sexuală ori de relațiile afective cu probleme, va reuși să-și educe și tatăl abuziv din bătătură? Ori mama alcoolică, absentă din rolul ei de părinte? Nu e vorba despre tine, cel care citești aceste rânduri, tu nu vei fi niciodată un subiect în această problemă. Ci de aceia la care nu ajunge niciodată această informație, de aceia care au nevoie de un real sprijin pentru a-și rezolva probleme mult mai stringente, cum ar fi ajutoare financiare pentru trimiterea copiilor la școală. Câți copii nu au putut participa la orele on-line oferite de cadrele didactice în perioada izolării? Nu e tot o cifră care ar trebui să ne îngrijoreze?
Deocamdată, școala de stat a dovedit că are propriile probleme: cadre prost pregătite, manuale pline de greșeli, dascăli care s-au dovedit a fi nepotriviți pentru a preda la clasă din punct de vedere psihologic, școli care nu asigură nici minimul condițiilor de igienă. Da, avem probleme în ceea ce privește înțelegerea unei educații sexuale, dar predarea ei în școli nu va rezolva cazurile sociale pe care statul român nu poate sau nu vrea să le observe. Exact ca în cazul cornului cu lapte – care s-a dovedit cea mai proastă investiție pentru copiii noștri, statul oferindu-le alimente pe care și pușcăriașii le-ar refuza – tot așa încearcă statul acum să ne arunce praf în ochi cu acest deloc bine pus la punct demers pentru sănătatea sexuală a copiilor noștri.
