Toti parintii vor ce e mai bun pentru copilul lor, toti vor sa il educe cat mai frumos si sa il pregateasca cat mai bine pentru viata. Insa daca asta te transforma intr-un parinte perfectionist, nu e bine! Copilul tau ar putea avea de suferit!
Cea mai ecologica marca de scutece, cea mai sanatoasa alimentatie pentru mama care alapteaza, cel mai bun sterilizator de biberoane, diversificare ca la carte. Iata tot atatea dovezi ca parintele este interesat de binele copilului sau, ca s-a informat, ca decide in cunostinta de cauza.
Dupa toate acestea urmeaza bona cu cele mai bune recomandari, alegerea celei mai bune gradinite sau a scolii.
Undeva insa in tot acest hatis care se numeste cresterea copilului, unii parinti ajung sa faca exces de zel. Copilul lor trebuie sa fie primul care merge, primul care vorbeste, primul care a invatat o poezie. El trebuie sa aiba rolul cel mai lung la serbare, sa se joace cu toti copiii din parc si sa imparta cu ei jucariile dragi, sa stea cuminte cand adultul are treaba si sa nu vorbeasca neintrebat ca nu cumva sa fie suspectat de proasta crestere. Este caracteristica parintilor perfectionisti!
De ce perfectionismul e un defect?
In primul rand, pentru ca de multe ori parintii perfectionisti uita sa traiasca clipa.
Bebelusul lor nu va mai avea din nou 2 luni si sa miroasa a laptic, chiar daca uneori regurgiteaza sau saliveaza. Copilul lor nu va mai avea niciodata un an si jumatate, varsta la care stalceste primele cuvinte intr-un mod absolut adorabil. Nu se va intoarce niciodata la varsta de 2 ani, cand da, face tantrumuri memorabile pentru intreg cartierul, insa la sfarsitul lor se agata cu atata daruire de gatul parintelui pe care tocmai era suparat.
Parintii perfectionisti nu accepta ideea ca fiecare copil are ritmul sau. Ei fac mereu comparatii intre copilul lor si ceilalti copii cu care intra in contact. Ceilalti copii merg mai devreme, au un vocabular mai bogat, dorm mai bine noaptea, se joaca si singurei, plang mai rar, sunt mai sociabili si lista poate continua la nesfarsit.
Prin urmare, in loc sa se bucure de fiecare mic progres al copilului propriu, parintele perfectionist cauta mereu nod in papura si traieste un sentiment surd de invidie.
Parintii perfectionisti sunt mereu ingrijorati. Ingrijorati ca cel mic nu se dezvolta conform varstei, ca nu ii plac fructele, ca nu vrea carne, ca nu mananca destul, in general ca nu face si nu drege.
Insa de fiecare data ei sunt singurii ingrijorati, caci medicul pediatru ii asigura iar si iar ca au un copil perfect normal, care este insa un individ unic, cu dorintele si nevoile sale, care s-ar putea sa nu coincida cu cele ale parintelui.
Parintii perfectionisti nu se bucura impreuna cu copilul lor. Asta este un lucru foarte trist pentru orice parinte, dar mai ales pentru orice copil. Este extrem de dureros, copil fiind, sa vezi ca progresele tale nu sunt apreciate pentru ca parintele tau s-ar fi asteptat sa ajungi la scopul final din prima, fara nici un efort.
Parintii perfectionisti sunt extrem de greu de multumit, stacheta lor este foarte sus, iar copiii lor traiesc cu sentimentul continuu ca nu se ridica niciodata la inaltimea asteptarilor.
Parintele perfectionist este cel care in loc sa isi laude din suflet copilul de 2 ani care s-a incaltat singur pentru prima oara, clatina nemultumit din cap si ii reproseaza ca si-a pus papucii invers…
Parintii perfectionisti doresc copii perfecti. Pana la urma, de aici pornesc toate problemele. Ei nu isi accepta copiii asa cum sunt ei, cu bune si rele ca orice alti copii, ci si-ar dori sa ii schimbe ca sa ii faca sa se muleze pe modelul de copil din propria imaginatie.
Aceasta duce la o lupta permanenta intre parinte, care apeleaza la metode neortodoxe de educatie (pedepse, santaj, santaj emotional, dresaj) pentru a obtine rezultatul dorit si copil, care are nevoie sa isi afirme propria identitate.
Parintii perfectionisti nu sunt parinti conectati. Fericirea copilului, dezvoltarea sa psihica si emotionala armonioasa depinde intr-o masura uriasa de capacitatea parintelui de a fi mereu conectat la nevoile celui mic.
Din pacate, parintele perfectionist tinde sa puna pe primul plan alte aspecte cum sunt propriile convingeri, parerea lumii, sfaturile celor din jur si asa mai departe.
Asadar, dragi parinti, perfectiunea este o utopie! Lasati-o in grija altora, iar voi bucurati-va de copiii vostri si de fiecare clipa pe care aveti ocazia sa o petreceti impreuna!
