Unii copii obtin mai repede capacitatea de auto-control, le vine natural acest lucru, pentru altii insa este o mare provocare. Este evident ca a ne exprima simtamintele este ceva deosebit de important pentru faptura umana insa este de preferat ca aceasta exprimare sa tina cont si de respectul fata de ceilalti iar acest lucru se invata in timp si devine o abilitate sociala importanta, altfel lumea ar fi plina de adulti in plina criza de nervi.
Toata lumea a auzit de tantrumuri sau le-a cunoscut “pe propria piele”, ca sa zicem asa. Ce nu stiu multi insa e ca aceste manifestari nu sunt nici dovezi de “proasta crestere”, nici semne de “caracter dificil” sau “tulburari de personalitate” ci incapacitatea de a gestiona emotiile, lucru firesc la varste mici.
Desigur ca un adult nu urla pana se invineteste de furie ca nu a gasit un produs la raft, nici nu se tavaleste pe jos de ciuda ca e prea mare coada la casele de marcat dar asta nu inseamna sa avem aceleasi asteptari de la copii! Decat sa avem asteptari nerealiste am putea mai bine sa-i ghidam in gestionarea emotiilor, sa le usuram exprimarea sentimentelor de orice fel, sa-i invatam auto-controlul, cu multa rabdare si dragoste.
Unii copii obtin mai repede capacitatea de auto-control, le vine natural acest lucru, pentru altii insa este o mare provocare. Este evident ca a ne exprima simtamintele este ceva deosebit de important pentru faptura umana insa este de preferat ca aceasta exprimare sa tina cont si de respectul fata de ceilalti iar acest lucru se invata in timp si devine o abilitate sociala importanta, altfel lumea ar fi plina de adulti in plina criza de nervi.
Prin urmare avand in vedere ca noi, adultii, stim sa ne gestionam emotiile, ne revine noua rolul de a ne ajuta copiii sa-si gestioneze si ei trairile, sa le manifeste intr-un mod potrivit si sa tina cont si de ce simt altii, nu doar ei.
O greseala pe care o fac multi parinti sau educatori este ca se concentreaza pe comportamentul copilului in timpul tantrumurilor si cauta modalitati strict sa le previna sau sa le pedepseasca pentru a nu se repeta.
Cand criza de nervi se sfarseste unii parinti apeleaza la “scaunelul de time-out” pe care copilul sa mediteze “la ce a facut”, ii pun buline negre pe un panou sau il trimit sa se izoleze pana “constientizeaza ce a facut”. Dar aceasta atitudine nu-i ajuta cu nimic in gestionarea emotiilor pe viitor!
Tantrumurile nu sunt “comportamente rele” care trebuie pedepsite ci sunt manifestari expozive ale emotiilor care il depasesc pe copil, emotii atat de puternice incat copilul nu le poate face fata.
Iata cum il poti ajuta tu sa-si infrunte emotiile puternice si sa le exprime intr-un mod potrivit:
Fii un bun model pentru copil.
De cele mai multe ori copiii preiau comportamentele parintilor. Daca in familia voastra izbucnirile nervoase sunt frecvente, daca frustrarile cotidiene se lasa cu strigate si crize de nervi, nu prea te poti astepta sa ai un copil “zen”. A lucra la propriul nostru auto-control este primul pas in a-l ajuta pe copil sa-si capete propriul auto-control.
Fii un parinte atasat.
Atasamentul, conexiunea dintre copil si parinte, sunt extrem de importante. Pentru ca o persoana sa ajunga la independenta trebuie sa fie lasat sa traiasca etapa dependentei iar in primii ani de viata un copil nu poate fi decat total dependent de mama, in special in primii 3 ani.
Incercarea de a forta independenta copilului in acest rastimp, chiar daca se face cu intentii bune, are efecte negative, unul dintre acestea fiind acumularea de frustrari care se vor revarsa prin tantrumuri. Nu e o coincidenta ca unii copii incep tantrumurile cand sunt intarcati brusc, cand sunt dati la cresa/gradinita inainte sa fie pregatiti, cand mama se reintoarce la serviciu si copilul e lasat cu cineva cu care nu este obisnuit.
Un atasament sigur inlesneste copilului exprimarea si reglarea emotiilor. Atunci cand i se raspunde prompt nevoilor, cu caldura si intelegere, cand copilul se simte in siguranta, atunci hormonul stresului este inlocuit cu “hormonii dragostei”, cum e oxitocina.
Asigurati-i ca toate sentimentele pe care le resimt sunt valide.
Niciodata sa nu spunem copilului ca sentimentele lui sunt rele, ca ar trebui ascunse, ca ar trebui sa se rusineze pentru ca le simte! Chiar daca e vorba de invidie, gelozie, dorinta de razbunare, ura, sentimentele pot fi absolut normale, nu trebuie sa inducem copilului ca nu e normal ca resimte aceste sentimente.
Nu sentimentele sunt “rele” ci posibila lor manifestare, de aceea copilul nu trebuie invatat ca trebuie sa le reprime ci ghidat spre a le verbaliza si manifesta corespunzator. Noi trebuie sa le acceptam orice sentiment insa sa avem grija la modul in care aceste sentimente tind sa fie transpuse in comportament.
Toate sentimentele sunt acceptabile, dar nu toate comportamentele. Daca raspundem copilului cu empatie si intelegere in scurt timp vor prelua si ei asemenea atitudini.
Ajutati-i sa cunoasca si sa-si identifice emotiile si sentimentele.
Asa cum il inveti partile corpului asa ar trebui sa te preocupi si de a-l invata “partile psihicului”, sa stie nu doar ce are in corp ci si un suflet. Cand il vezi depasit de o emotie ajuta-l sa o identifice, verbalizeaza tu pentru el: ”te vad suparat, nervos, speriat … fiindca vrei sa mai stai in parc, urmeaza sa mergem la doctor”.
Asigura-l ca e in regula ce simte:”e normal, de inteles sa te simti asa … dar trebuie sa mergem pentru ca acasa te asteapta o mancare buna, te vei face bine”.
Cu timpul copilul va invata atat sa-si recunoasca propriile emotii cat si pe ale altora, isi va dezvolta atat inteligenta intra-personala cat si pe cea inter-personala. Il poti invata si dand mereu exemple proprii: ”sunt atat de bucuroasa ca, am emotii ca, ma ingrijoreaza ca…” si astfel copilul va intelege ca e perfect normal sa iti exprimi starile.
Nu pedepsi ci redirectioneaza.
Unii copii tind sa manifeste la furie comportamente inacceptabile cum ar fi lovitul altora, muscatul, spartul obiectelor. Nu trebuie sa pedepsim asemenea tendinte ci sa ne folosim imaginatia pentru a le “deturna”. Daca copilul se elibereaza lovind putem sa-i dam o perna sau chiar sa-i facem un “sac de box”, sa-i dam mingi care se strang in mana pentru detensionare, sa-l incurajam sa muste dintr-o anumita jucarie de dentitie daca tot are asemenea tendinte.
Nu in ultimul rand asigura-l ca esti alaturi de el orice ar fi.
Copilul are nevoie sa stie acest lucru mai ales cand se afla intr-o stare de “haos sentimental”, atunci are cea mai mare nevoie sa i se ofere iubire neconditionata. De multe ori intr-un tantrum e suficient sa stam langa el, sa-i fim alaturi la propriu si la figurat. Chiar daca pe moment nu pare, asta il ajuta mult pre copil.
Daca ne respinge imbratisarea, atingerea fizica, nu trebuie sa il fortam, e suficient sa-i stam in apropiere. Trebuie sa intervenim impotriva vointei lui doar daca se pune in pericol pe sine sau ii pune in pericol pe altii, altfel e bine sa-i acordam spatiul si timpul de care are nevoie pentru a se calma.
Trebuie sa avem tot timpul in minte ca nu e nici usoara nici rapida calea spre maturizare si, cum spuneam, sa nu avem asteptari nerealiste de la copil. Nu trebuie sa luam in deradere nici motivele care le declanseaza crizele de furie, ceea ce pentru noi poate parea ridicol, pueril, pentru ei chiar poate fi luat in tragic. Este bine sa le aratam intelegere si sa-i ghidam cu pricepere in gestionarea propriilor emotii si exersarea auto-controlului.
