„Un copil cu un deficit imun reacționează anormal la vaccinul viu-atenuat. Se știe că acești copii nu pot face vaccinuri din această clasă“, spune dr. Mihai Craiu. Întrebarea este: cum aflăm dacă micuții noștri se încadrează în aceasta clasă și, mai ales, ce variante de imunizare există pentru ei?
După natura antigenului, există două tipuri de vaccinuri: viu atenuate și inactivate.
Vaccinurile viu atenuate sunt produse prin modificarea în laborator a unui virus sau a unei bacterii care produce boala. Prin administrare, se introduce o doză relativ redusă de virus sau bacterie, care se reproduce în corp și creează o cantitate suficientă de microorganisme care stimulează răspunsul imun. Sistemul nostru imunitar nu face diferența între un virus din vaccin și unul sălbatic. Vaccinurile viu atenuate produc imunitate la majoritatea primitorilor după o singură doză, cu excepția celor orale. Pentru siguranță, se apelează totuși și la o a doua doză.
Teoretic, aceste vaccinuri sunt capabile să producă boala respectivă, fiindcă însă se pot reproduce (deși nu prea bine) și e posibil să apară mutații care să provoace o formă agresivă a patogenului respectiv. Asemenea vaccinuri sunt însă produse ținând cont de aceste aspecte și de aceea sunt atenuate, pentru a micșora cât mai mult aceste riscuri.
Cu toate acestea, s-a dovedit că aceste vaccinuri viu atenuate oferă o mai mare imunitate decât vaccinurile inactive. Pe de altă parte, cele inactive tind să fie mai stabile la depozitare și nu pot provoca bolile respective.
Vaccinurile virale viu atenuate disponibile în prezent sunt cele pentru pojar, rubeola, variola, varicela, zoster (care conține același virus ca și vaccinul pentru varicelă, dar într-o cantitate mult mai mare), febra galbenă, rotavirus și gripă (intranazal).
Cu toate acestea, există excepții. De exemplu, vaccinurile ROR și anti-varicelă sunt recomandate la copiii infectați cu HIV asimptomatici, care nu prezintă semne de imunosupresie severă. Persoanelor cu imunosupresie severă nu trebuie să li se administreze vaccinurile ROR, anti-varicelă, rotavirus sau LAIV.
Vaccinurile inactivate pot fi compuse fie din virusuri sau bacterii întregi, fie din fracțiuni ale acestora. Acestea sunt fie pe bază de proteine, fie pe bază de polizaharide. Aceste vaccinuri nu sunt vii și nu se pot reproduce, adică nu pot cauza boala din infecție, nici chiar la o persoană cu imunodeficiență.
Singurul inconvenient este ca administrarea acestora trebuie făcută în mai multe doze pentru ca organismul să capete imunitate. Ca urmare, unele vaccinuri inactivate necesită doze suplimentare periodice pentru a crește sau a stimula anticorpii.
Vaccinurile inactivate cu celule întregi disponibile în prezent sunt limitate la vaccinuri virale întregi (antipolio, anti-hepatita A si anti-rabie). Vaccinul gripal cu virus întreg, inactivat și vaccinurile bacteriale întregi inactivate (tuse convulsivă, febră tifoidă, holeră și ciumă) nu mai sunt disponibile în Statele Unite. Vaccinurile fracționare includ subunități (hepatita B, gripa, pertussis acelular, HPV, antrax) și toxoide (difterie, tetanos).
Contraindicații și precauții la vaccinare
Vaccinurile viu atenuate pot cauza reacții severe, chiar fatale, ca urmare a reproducerii necontrolate a virusului din vaccin. Aceste manifestări apar, de regulă, la persoanele cu imunodeficiență (stare ce poate fi cauzată de leucemie, tratament cu anumite medicamente sau infecție cu virusul imunodeficienței umane – HIV).
Există foarte puține contraindicații și precauții cunoscute. În general, numai patru astfel de afecțiuni sunt considerate permanente:
Reacția alergică (anafilactica) severă la o componentă a vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de vaccin.
Encefalopatia (o complicație a tusei convulsive) care apare în 7 zile de la vaccinarea pertussis. Sugarii în vârstă de sub 1 an este mai probabil să dezvolte complicații, cum ar fi: pneumonie (20%), encefalopatie (0,3%), convulsii (1%), dezvoltare inadecvată, deces (1%) – probabil din cauza abilității supresoare a bacteriei în fața răspunsul imun împotriva ei.
Imunodeficiența severă combinată (SCDI) – imunodeficiența severă combinată este rezultatul unui sistem imun atât de puternic compromis, încât este considerat aproape absent. Copiii cu imunodeficiență severă combinată pot dezvolta infecții cauzate de organisme sau vaccinuri, care de obicei nu sunt nocive la cei care au imunitate normală. Printre cele mai periculoase infecții se numără cele cu un organism numit Pneumocystis jiroveci. Acesta poate cauza o pneumonie rapidă și fatală dacă nu este diagnosticată și tratată cu promptitudine. Un alt organism periculos este virusul varicelei.
La pacientul cu imunodeficiență severă combinată, varicela poate fi fatală, deoarece nu se vindecă spontan și poate progresa în plămâni, ficat și creier. Alte virusuri periculoase pentru pacienții cu imunodeficiență severă combinată sunt virusul Herpes simplex, citomegalovirusul, adenovirusul, virusul Epstein-Barr, poliovirusurile, virusul rujeolei și rotavirusul.
Deoarece vaccinurile pentru varicelă, rujeolă, oreion, rubeolă și rotavirus sunt vaccinuri cu virus viu, copiii cu imunodeficiență severă combinată pot contacta infecții dacă primesc imunizările aferente.
Un istoric de invaginație reprezintă o contraindicație pentru vaccinul împotriva rotavirusului. Invaginația reprezintă cea mai comună cauză de obstrucție intestinală la copilul mai mic de 3 ani. Aproape 4 din 1 000 de copii sunt diagnosticați cu invaginație intestinala, tulburarea fiind mai frecventa la micuții cu vârste cuprinse între 5 și 9 luni, cu toate că poate să apară și la cei până în 6 ani. Băieții au un risc de 4 ori mai mare decât fetele de a face invaginație intestinală.
De cele mai multe ori, nu există o cauză identificabilă, uneori această boală putând apărea după un episod de gastroenterită virală sau bacteriană. Alteori, o excrescență anomală la nivelul intestinelor ar putea fi cauza. Simptomele care ne leagă de boală sunt, în general, unul sau mai multe dintre următoarele: scaun cu mucus sau sânge, apariția unei umflături în abdomen, diaree, febră, letargie ori dureri foarte mari abdominale, care apar la un interval de 15-20 de minute. De regulă, boala se poate depista prin palparea abdomenului ori cu ajutorul ecografiei ori tomografiei computerizate.
Ce analize pot scoate la iveală probleme cu imunitatea
De regulă, aceste analize se fac atunci când ne îmbolnăvim prea des. Dar cum nu întotdeauna o infecție recurentă înseamnă un deficit imun, e bine să verificăm cum funcționează sistemul imunitar. O informație necesară din primii ani de viață.
Două analize banale dau informații detaliate. Este vorba despre hemoleucograma completă și imunograma.
Hemoleucograma completă este cea mai uzuală analiză recomandată de medic pentru evaluarea stării generale de sănătate. Cu ajutorul ei, medicul poate diagnostica o gamă foarte variată de afecțiuni, de la anemie ori infecții și până la cancer. Se poate deconta total, dacă avem trimitere de la medicul de familie.
Imunograma poate fi decontată de asigurări doar dacă este recomandată de un medic specialist. Scoate în evidență 4 indicatori:
- Ig A apreciază puterea de apărare a mucoaselor din organism, adică a porților de intrare pentru microbi. Evaluați, spre exemplu, cum se apară plămânul de agenții infecțioși purtați de aer. În special la sugari și preșcolari, pot să apară acest deficit de imunoglobuline și putem să suplimentăm din afară aceste imunoglobuline deficitare. Copilul va suferi astfel mai rar de infecții respiratorii.
- Ig G arata anticorpii cu memorie din organism. Testul va spune peste ce infecții ați trecut de-a lungul timpului.
- Ig M vă spune dacă în prezent aveți sau nu o infecție în plină desfășurare.
- Ig E este markerul preferat de alergologi. Acesta poate fi mărit la orice persoana atopică, condiție care predispune la alergii.
În funcție de toate aceste rezultate, medicul poate să vă ghideze cum să vă optimizați puterea imunitară.
Surse:
