Multa vreme utilitatea sa a fost ignorata, insa cercetarile medicale moderne au demonstrat de ce este atat de important ca dupa nastere, si nu numai, bebelusul sa stea in contact piele pe piele cu mama lui. Afla si tu!
Contactul piele pe piele este o modalitate miraculoasa de a-l ajuta pe cel mic sa se adapteze la lumea in care tocmai a intrat. Efectele sale pozitive pe termen scurt si lung sunt de necontestat si demonstrate din punct de vedere stiintific.
Desi mama si copilul se vor atasa unul de celalalt si daca ora magica nu este respectata, toti cei care au trait-o sau care au asistat la ea sunt de acord ca ceva fantastic se petrece in acest interval de timp.
De aceea este important sa nu privam familiile de acest moment unic, din contra, mamele ar trebui informate, iar spitalele ar trebui sa isi ajusteze protocoalele de nastere in asa fel incat sa poata fi asigurata aceasta prima ora de liniste si fericire pura din viata noului om.
Pana nu de mult, mamicile erau puse sa poarte mascuta atunci cand isi alapteaza bebelusii. Paturile mamei si al bebelusului trebuiau sa fie musai diferite si nu se acceptau exceptii. Se considera ca bebelusul este prea mic si fragil ca sa intre in contact cu microbii pe care ii poarta adultii. Cercetarile recente au demonstra insa tocmai contrariul.
Contactul piele pe piele are, inca din primele clipe dupa nastere, beneficii de necontestat atat pentru mama cat si pentru bebelus, atat din punct de vedere fizic cat si psihic si afectiv.
Inca de la nastere, bebelusul este pur si simplu creat sa interactioneze cu mama lui. Daca nu se afla sub efectul anesteziei administrate mamei lui, el este alert si interesat de mama, cea a carei voce a auzit-o timp de cateva luni, al carei miros ii este familiar si cu care a stabilit deja o legatura unica.
Cercetatorii au afirmat ca timp de cateva luni dupa nastere, mama si bebelusul formeaza inca un singur „organism psihobiologic”. Experienta nou-nascutului separat de mama sa este similara, considera specialistii, cu cea a dependentului de heroina caruia i se refuza, deodata, drogul.
Care sunt avantajele contactului piele pe piele?
Din punct de vere medical s-a descoperit ca acest contact piele pe piele al bebelusului cu mama sa aduce numeroase beneficii.
Contactul piele pe piele asigura stabilitatea fiziologica a nou-nascutului. Atunci cand nou-nascutul si bebelusul se afla in contact piele pe piele cu mama sa, respiratia si oxigenarea acestuia sunt net superioare si stabile.
Nivelul glicemiei este de asemenea in limite normale si stabil, temperatura sa este cea optima, hormonii de stress au un nivel redus, tensiunea e in limite normale, plansul se reduce iar bebelusul se afla intr-o stare linistita dar alerta.
Ca prin magie, in aceste momente de dupa nastere temperatura corporala a mamei creste in zona pieptului, pentru ca ea sa isi poata incalzi pruncul. Similar, mai tarziu, in contact cu un bebelus febril, temperatura mamei scade pentru a-l putea racori pe cel mic.
Un studiu efcetuat asupra bebelusilor nascuti prin cezariana a demonstrat ca desi contactul cu pielea tatalui nu a avut aceeasi eficienta, el a fost totusi net superior decat in cazul bebelusilor lasati singuri.
Contactul piele pe piele favorizeaza atasamentul matern. dupa nastere, ajutand la eliminarea placentei si a lohiilor si la reducerea hemoragiei.
Un studiu efectuat in anii 1980 a demonstrat ca mamele care au beneficiat de 15 minute de contact piele pe piele cu bebelusii lor imediat dupa nastere petrec mai mult timp cu bebelusii lor, sunt mai putin expuse riscului de depresie postnatala, isi alapteaza copiii mai des si au un contact fizic mai strans cu acestia decat mamele care au fost separate de copii imediat dupa nastere, pentru macar 4 ore.
Contactul piele pe piele favorizeaza dezvoltarea optima a creierului. Creierul nou-nascutului nu este nici pe departe matur. El are abia 25% din dimensiunea pe care o va avea la maturitate, si desi neuronii se afla la locul lor, mielinizarea si dezvoltarea sinapselor nu este inca realizata. Contactul piele pe piele contribuie esential la maturizarea functiilor creierului.
Studiile efectuate pe pui orfani de maimute au aratat ca acestia prefera sa stea in contact cu un surogat matern cu blana, decat cu unul cu un biberon cu lapte, dar lipsit de par. Pe de alta parte, contactul fizic nu este suficient, se pare ca miscarea este la fel de importanta.
Tot la maimute s-a demonstrat ca puii orfani crescuti cu surogate cu blana, nemiscate, au fost incapabili de o dezvoltare neurocognitiva normala, spre deosebire de puii care au fost crescuti in prezenta unor surogate care efectueaza miscari aleatorii.
Iata o explicatie perfecta in favoarea purtarii bebelusului in sisteme de purtare ergonomice, permitandu-le sa stea in contact prelungit cu mamele lor si in defavoarea lasarii bebelusului in patuturi, balansoare, tarcuri si alte sisteme neanimate.
O serie de studii antropologice efectuate pe culturi primitive inca existente in zone izolate ale globului au demonstrat ca purtarea copiilor se asociaza cu existenta unei comunitati pasnice, in timp ce comunitatile care nu isi poarta copiii sunt cele mai violente. Alaptarea copiilor pana la varsta de macar 2 ani si jumatate, in aceleasi societati, este asociata cu totala absenta a pornirilor suicidale.
Se pare de asemenea ca primele experiente pe care le traieste cel mic ii traseaza si felul de a fi de mai tarziu. Un mediu ostil genereaza un sistem nervos in perpetua defensiva, in timp ce un mediu cald si sigur ii permite creierului sa infloreasca.
Contactul piele pe piele creste rata si durata alaptarii. Toate mamiferele sunt dotate cu mecanismele si instinctul necesar pentru a se hrani la san indata dupa nastere. In mod si mai spectaculos, nou-nascutul este cel care initiaza procesul alaptarii, nu mama.
Aflat in contact piele pe piele, nou-nascutul efectueaza celebra deplasare pana la san, fara nici un fel de ajutor din exterior.
Studiile au demonstrat ca toti bebelusii reactioneaza la fel imediat dupa nastere. Intr-o prima faza plang puternic, plans din care se linistesc brusc atunci cand sunt pusi in contact piele pe piele cu mama.
Timp de 2-3 minute bebelusul ramane nemiscat, dupa care deschide ochii si gura si face efocrturi sa isi miste capul ca sa priveasca in jur. Incet incet el incepe sa caute instinctiv sanul cu gura, in timp ce face mici miscari de taraire catre san.
Eforturile sale de a ajunge la san sunt intrerupte de perioade de odihna, in care interventia pentru a-l ajuta are mai degraba efect opus decat cel scontat. Odata ajuns la san, nou-nascutul nu se ataseaza de la inceput, ci pipaie sanul, il atinge, il mangaie, il gusta. Dupa cel mult 20 de minute el se va apuca de primul supt din viata sa, si va adormi la san pentru prima oara.
Ce se intampla cand nou-nascutul este separat de mama lui?
Din punctul de vedere al bebelusului, aceasta despartire pare sa ii puna in pericol viata. Toti puii mamiferelor raspund la fel in momentul separarii de mama: intai protesteaza, apoi sunt cuprinsi de disperare.
In prima faza activitatea puiului de om este intensa, el plange puternic ca raspuns la faptul ca a fost scos din mediul cald, sigur, cunoscut. Plansetul puternic este menit sa ii atraga atentia mamei, care il va readuce in contact cu propriul corp, salvandu-l de frig, foame sau de riscul de a fi ranit.
S-au efectuat studii care compara plansetul bebelusilor separati de mama cu cel al bebelusilor care se afla in contact piele pe piele cu mama lor, si s-a observat ca cei care au fost luati de langa mama plang mai mult si mai prelung.
Din pacate, in lumea moderna separarea nou-nascutului de mama este atat de frecventa, incat plansul nou-nascutului este privit ca normal, insa el nu ii face bine micutului om. Plansul puternic afecteaza negativ functionarea plamanilor, creste presiunea intracraniana si creste secretia hormonilor de stress.
Daca separarea de mama continua, bebelusul se linisteste, din disperare. Pur si simplu oboseste si renunta. Toate organele sale isi incetinesc functia, ca sa poata rezista cat mai indelung la lipsa mamei.
Temperatura scade, ritmul cardiac descreste, metabolismul incetineste. Hipotermia, bradicardia si hipoglicemia sunt complicatii care ii afecteaza pe nou-nascutii separati de mame, chiar daca se afla in unitati speciale de terapie intensiva.
Daca perioadele scurte de separare, care declanseaza proteste, sunt considerate inofensive, perioadele de disperare repetate sunt nocive si pot avea consecinte negative pe termen lung.
Un studiu efectuat pe primate, cele mai apropiate rude ale omului, au demonstrat ca separrea precoce a puilor de mamele lor are consecinte severe asupra dezvoltarii acestora. Puii astfel separati devin retrasi, deprimati, iar la maturitate par sa le lipseasca abilitatile sociale si devin patologic violenti.
Dar primatele nu sunt singurele mamifere pe care s-au efectuat studii de acest tip. Separarea purceilor de mame, pentru doar 2 ore pe zi, a dus in mai putin de doua luni la o crestere ponderala inferioara, un nivel de activitate redus, o cantitate crescuta de hormoni de stress si o deficienta functionala a sistemului imunitar.
Un alt studiu absolut relevant in ceea ce priveste importanta orei magice si a contactului piele pe piele a fost realizat la cai. Dupa nastere, unii manji au fost tinuti cu blandete de catre un ingrijitor, in prezenta iepei dar fara sa aiba posibilitatea sa intre in contact direct cu aceasta. Dupa o ora, ei au fost eliberati si lasati sa se intoarca la mamele lor.
Pe termen lung insa, s-a constatat ca si la varsta de aproape un an acesti manji dadeau semne de atasament insecurizant, stand mereu in compania mamelor lor si fiind mai putin interesati de activitatea semenilor lor.
