Co-sleeping-ul se referă la acceptarea bebelușului în spațiul de dormit al adulților. Presupune pe de o parte bunăvoință și capacitate de adaptare, dar și cultivarea unui profund sentiment de încredere totală a copilului în părinții săi, care vor fi întotdeauna acolo, alături de el.
Probabil că nicio proaspătă mămică nu a fost scutită pe de o parte de tentația de a ține bebelușul lipit de ea în fiecare secundă, din clipa în care l-a văzut prima dată, dar nici de presiunile venite din partea rudelor și a cunoștințelor binevoitoare, care o bombardează de la început cu amenințări fioroase legate de nenorocirile care se pot întâmpla dacă refuză să izoleze nou-născutul fragil într-un pătuț mare și rece, chiar dacă plin de danteluțe și de personaje de desene animate.
Unde doarme nou-nascutul?
Culcarea nou-născutului într-un spațiu separat de cel în care dorm părinții are inițial o justificare clară: se evită astfel posibilele accidente prin care acesta poate fi strivit de părintele cu un somn adânc, sau se poate sufoca, încâlcit în așternuturile acestuia. Ulterior, remarcile de genul:
- „O sa vă pară rău”
- „O să vrea să doarmă cu voi până în clasa întâi”
- „Și cu viața voastră de cuplu cum rămâne?” vor semăna îndoială.
Pe de altă parte, studiile efectuate au demonstrat faptul că în țările în care tradițional copilul doarme alături de mama sa, incidența SMSS (sindromul morții subite a sugarului) este practic nulă, ipotezele care explică acest fenomen fiind numeroase și încă nevalidate pe de-a-ntregul. De cele mai multe ori, viitorii părinți pregătesc pentru cel mic o cameră specială, frumos mobilată, cu pereții decorați, cu jucării și care să adăpostească și numeroasele accesorii necesare îngrijirii celui mic.
Interfonul se află la loc de cinste, iar părinții stiu sigur că nu vor fi prinși în aceeași plasă a slăbiciunilor, care îi face pe prietenii lor să doarmă și acum în același pat cu puștiul lor, care anul acesta va merge la școală. Și totuși, odată ajunși acasă, descoperă că nou-născutul se pierde în imensitatea pătuțului, că pare de-a dreptul părăsit în camera prea mare pentru el, ca puțin îi pasă deocamdată de picturile vesele de pe pereți… și că este mult mai simplu noaptea să întinzi o mână și să îl atingi, liniștindu-l și liniștindu-te deopotrivă, decât să străbați toată casa pentru a te ghemui într-o poziție incomodă lângă pătuț, până când va adormi la loc.
Care sunt avantajele co-sleeping-ului?
Bebelușii dorm mai mult și mai bine.
Studiile au demonstrat faptul că bebelușii simt prezența părintelui alături de ei, ceea ce le oferă un sentiment de încredere și de siguranță. Prin urmare, ei nu se mai trezesc la trecerea dintr-un ciclu de somn în altul.
Și mamele dorm mai bine.
În mod firesc, este mult mai simplu să întinzi mâna și să mângâi bebelușul când îl simți că începe să se foiască, asigurându-l de prezența ta acolo și ajutându-l să adoarmă la loc, decât să străbați toata casa de câteva ori pe noapte, pentru a liniști un micuț care s-a trezit de-a binelea.
Alăptarea este mult mai ușoară.
Mamele simt când bebelușului începe să-i fie foame și îi oferă prompt sânul. În plus, studiile au demonstrat că, în cazul femeilor care au dificultăți în a alăpta, dormitul împreună cu bebelușul joacă un rol benefic și ameliorează substanțial situația. Se pare că stimularea hormonală a lactației este mai intensă în timpul nopții, iar continua apropiere de bebeluș joacă un rol potențiator.
Copiii cresc mai bine.
Studii efectuate de Asociația Americană de Pediatrie au demonstrat că acei bebeluși care dorm alături de părinți par să atingă potențialul maxim de dezvoltare fizică, psihică și motorie caracteristic vârstei lor.
Riscul de moarte subită a sugarului este mult diminuat.
S-a constatat că respirația regulată a mamei reglează ritmul respirator al bebelușului. Totuși, având în vedere că frecvența maximă a SMSS este de 5 cazuri la 1000 de nou-născuți, acesta nu reprezintă un argument care să convingă părinții să adopte co-sleeping-ul.
Care sunt alternativele pentru co-sleeping?
Ca proaspăt părinte, este posibil să te simțiți atât de obosit și atât de nesigur în ceea ce privește priceperea și abilitățile tale, incât să-ti fie pur și simplu teamă să încălcalci regulile tradiționale și să impui propriul stil și propriile dorințe în ceea ce privește metodele de creștere a copilului. În acest caz, o soluție de mijloc care să-ti înlăture temerile, dar care să și răspundă nevoilor și impulsurilor tale, poate fi amplasarea sugarului într-un spațiu de dormit propriu, lipit de patul vostru.
Puteți încerca să îndepărtați o laterală a pătuțului bebelușului, iar marginea rămasă liberă să o lipiți de marginea dvs de pat. Astfel, veți beneficia de avantajele dormitului în același pat, înlăturând riscul teoretic de a vă rostogoli, tu sau proaspătul tătic, peste cel mic. Nu va mai fi nevoie să vă ridicați din pat la fiecare scâncet, vei putea alăpta rămânând culcată și într-o stare de semitrezie și în același timp nu vei contrazice curentul tradițional de creștere a copilului.
O altă variantă disponibilă în cazul bebelușilor cu vârsta mică o reprezintă amplasarea acestora într-un leagăn mic, de tipul covatei de odinioară, alături de patul părinților. Astfel, la fiecare trezire, bebelușul poate fi luat în pat și alăptat, sau poate fi liniștit cu o atingere sau o șoaptă. O variantă mai modernă a acestor metode o reprezintă un fel de mici pătuțuri atașabile la patul adulților, cu ajutorul unor elemente de fixare care se prind de rama patului. Avantajul metodei ar fi că ocupă mai puțin spațiu decât un patuț normal de bebeluș; dezavantajul este că perioada în care poate fi utilizat este limitată, dimensiunile sale fiind destul de mici.
Desigur, depinde doar de părinți să aleagă metoda de creștere a copilului care pare să îi avantajeze cel mai mult, care se mulează cel mai bine pe stilul propriu și pe dorințele și așteptările lor, ca indivizi și cuplu. Nu toți părinții își doresc să împartă dormitorul cu bebelușul, nici măcar pe o perioadă limitată la câteva luni. Este perfect nomal ca aceștia să aleagă soluțiile tradiționale, fără regrete și mustrări de conștiință, deoarece frustrările părinților nu fac decât să crească nivelul de anxietate al copilului.
