Cercul Siguranței: secretul unei dezvoltări optime și armonioase a bebelușului și copilului

Cercul Siguranței: ce rol joacă în dezvoltarea bebelușului și a copilului mic

E o responsabilitate mare să fii părinte; cu cât te gândești mai mult la asta, cu atât pare mai greu și mai complicat! Dar atunci când vine vorba despre a dezvolta o relație de atașament sigur (securizant), bebelușul este acolo ca să te ghideze: ascultă-l, urmărește-l și direcțiile de urmat vor deveni mai evidente și mai clare. Bebelușii nu sunt numai învățăcei, ei sunt profesorii părinților lor! 

Bebelușii învață cine sunt ei, conectându-se la cine suntem noi!

Bebelușii învață să facă repede diferența între o persoană de încredere care e mereu acolo (părintele) și o persoană amuzantă, plăcută, distractivă, care poate deveni un excelent partener de joacă, dar care nu va fi alături de ei în momentele dificile. În momentul în care copilul știe că are alături o persoană de încredere, el trăiește într-o bulă de confort și de conectare în care are locul necesar pentru a-și dezvolta sinele și emoțiile. 

Importanța acestui proces devine cu adevărat evidentă atunci când se vorbește despre răul făcut de lipsa de conectare. Copiii care nu beneficiază de conexiuni empatice învață mai greu și mai puțin și se dezvoltă mai lent și mai puțin armonios. Un copil lipsit de acest tip de conexiune devine furios, retras, trist și apatic, iar aceste consecințe sunt cu atât mai dramatice cu cât vârsta copilului e mai mică. 

Știi, sau ghicești care e nevoia copilului tău?

Între părintele empatic sau persoana principală de îngrijire și copil se formează o legătură atât de strânsă, încât mama poate spune, de pildă, ce își dorește bebelușul mic din modul în care sună plânsul acestuia: e plictisit, e flămând sau e murdar. Ea pur și simplu ȘTIE.

Există, însă, momente în care lumea interioară a adultului este atât de invadată de griji și preocupări, încât conectarea dintre cei doi nu mai are aceeași intensitate; semnalul se diluează printre atâția stimuli. În acest caz, un părinte își vede copilul de un an și jumătate că plânge și arată spre bucătărie și poate crede că îi e foame, când de fapt copilul dorește să îi arate că poate să umple singur sticla cu apă. În acest caz, părintele doar GHICEȘTE care este nevoia copilului – evident, rata de eroare este mai mare în acest caz. 

Evident, este normal ca părinții să greșească uneori. Nu e nici o problemă, și aceasta este o lecție pentru copil! Dar ideea de bază a atașamentului sigur (securizant) este că părinții, de cele mai multe ori ȘTIU, nu au nevoie să GHICEASCĂ, care sunt nevoile copiilor lor. 

Ce este Cercul Siguranței?

Cercul Siguranței este un concept formulat de John Bowlby și Mary Ainsworth, care au definit trei nevoi esențiale în tot acest proces de atașament: copiii au nevoie de îngrijire pentru a-și satisface nevoia de explorare și au nevoie de o bază sigură, la care să revină și care să le ofere confort în momentele dificile. Baza sigură pentru explorare și refugiul pentru liniștire sunt baza dezvoltării abilităților de reglare emoțională a copiilor. Copiii pendulează pe circumferința acestui cerc, explorând o zonă din ce în ce mai mare și revenind, de fiecare dată, pentru a-ți „încărca bateriile” în spațiul în care se simt în siguranță.

Ce rol joacă Cercul Siguranței în dezvoltarea copilului mic?

Atașamentul securizant este secretul unei dezvoltări optime și armonioase a bebelușului și copilului – este o realitate asupra căreia toți specialiștii au căzut de acord. Dar cum trebuie înțeles acest tip de atașament? Cercul Siguranței oferă o bază clară pentru înțelegerea conceptului de atașament securizant: află ce este acesta și ce rol are în dezvoltarea copilului!  Cercul Siguranței are un rol fundamental în tot acest concept al atașamentului securizant și este absolut necesar pentru o dezvoltare armonioasă. 

Copilul învață să își dezvolte un simț sănătos al sinelui

La naștere, bebelușii cred că sunt totuna cu adultul care îi îngrijește; ei resimt absența mamei ca pe o rupere acută. Pe măsură ce cresc, încep să realizeze faptul că ei înșiși sunt ființe separate, este momentul în care începe anxietatea de separare, teama că persoana de încredere va dispărea pentru totdeauna atunci când dispare din câmpul vizual. În acest proces natural de creștere, copiii încep să își descopere și să își definească individualitatea, raportându-se inevitabil la cei din jur. Este vorba de echilibrul dintre a fi „eu” și a te afla într-o relație semnificativă cu o altă persoană. 

Copilul învață abilități de reglare emoțională 

Atașamentul securizant dezvoltat încă din primele zile de viață îi ajută pe bebeluși să se co-regleze emoțional, armonizându-se cu emoțiile persoanei de îngrijire. Prima etapă, în care o persoană exterioară reglează emoțiile în locul bebelușului, evoluează apoi către etapa a doua, în care această persoană își reglează emoțiile împreună cu copilul. În cele din urmă, copilul învață singur acest mecanism, scopul final fiind acela ca, pentru tot restul vieții sale, să își dea seama când se poate baza pe sine însuși și când este nevoie să ceară ajutor din partea altcuiva. Este mult mai ușor să înveți să îți accepți sentimentele ca parte a unei relații, decât în mod independent. 

Cercul Siguranței oferă un mediu de susținere 

Pediatrul și psihanalistul Donald Winnicott a numit atmosfera creată de atașamentul securizant un „mediu de susținere”: copilul are nevoie ca părintele să recunoască provocările cu care se confruntă acesta, nu neapărat să îl ajute să le depășească. Astfel, el învață să privească diferitele provocări ca pe o parte firească a condiției umane, care poate fi depășită cu succes. 

Uneori, părintele eșuează temporar în a recunoaște nevoile copilului, așadar este incapabil să ofere susținerea de care are nevoie acesta. În majoritatea familiilor, aceasta este o situație temporară și reparabilă, care deformează ușor cercul, dar nu îl fragmentează.

Atunci când copiii se simt în siguranță, ei sunt plini de curiozitate și gata să pornească în explorarea lumii. Pentru asta, eu nevoie de un „rezervor emoțional” plin, pe care, la vârste mici, nu îl pot umple decât cu ajutorul unei relații sănătoase de atașament. Așa cum afirmă Kent Hoffman în cartea sa, Cum să crești un copil sigur de sine, „Legătura intimă a părinților cu proprii copii îi transformă invariabil în persoane mai abile, dar, chiar și având această limpezime, nevoile copiilor nu sunt întotdeauna ușor de identificat”.