Ce înseamnă factorul SPF (factorul de protecție solară) Avem răspunsul de la dna dr. Doina Tabacila, Medic Primar Dermatologie – Clinica Medicover Victoriei.
Factorul de protecție solară măsoară durata de protecție solară oferită de o loțiune/cremă și reprezintă capacitatea filtrelor de a absorbi sau reflecta radiațiile UVB pentru a evita arsura solară. Numărul care urmează prescurtarii SPF reprezintă cantitatea de UVB care este filtrată de produsul respective. Astfel cu cât factorul este mai mare, cu atat protecția oferită este mai eficientă:
• FPS 15 blochează 93% dintre radiațiile UVB
• FPS 30 blochează 97% dintre radiațiile UVB
• FPS 50 blochează 98% dintre radiațiile UVB
Factorul de protecție solară este menţionat pe toate produsele de protecţie solară, existând patru niveluri de protecţie: scăzut (factor 6-10), mediu (15-25), ridicat (30-50), foarte ridicat (50+). Nicio cremă de plajă nu blochează razele UVB în proporție de 100%.
Alegerea factorului de protecție corect ține foarte mult de tipul pielii dvs și calitatea ei naturală de “auto-protecție” și de cât de intensă este radiația solară în acel moment.
CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să conțină o cremă de protecție solară pentru bebeluși
Care sunt cele mai periculoase radiații?
Când pielea se bronzează, aceasta practic încearcă să se apare de efectele nocive ale radiațiilor UV.
Radiațiile ultraviolete (UV) sunt o formă de energie electromagnetică ce provin din surse naturale (razele soarelui) sau artificiale (diverse lasere, aparate de bronzare, lămpi UV).
95% din cantitatea de ultraviolete care ating suprafața Pământului sunt razele de tip UVA și sunt prezente în tot timpul anului. Aceste raze trec prin geamuri și nori și afectează pielea adulților și copiilor deoarece au puterea să penetreze pielea până la derm (stratul mijlociu al pielii.). Razele de tip UVA sunt responsabile de îmbătrânire prematură, riduri, arsuri solare și anumite tipuri de cancer de piele.
Spre deosebire de razele UVA, razele UVB sunt parțial filtrate de stratul de ozon și reprezintă doar 5% din cantitatea de ultraviolete care ating suprafața Pământului. Radiațiile UVB afectează doar primul strat al pielii (epiderm). Acest tip de raze pot să producă arsuri solare sau forme severe atunci când se formează vezicule cu lichid. Majoritatea tipurilor de cancer cutanat sunt consecința expunerii neprotejate la acest tip de radiații.
CITEȘTE ȘI: Reaplicarea cremei de protecție solară | Cum se menține un nivelul de protecție optim
Pentru o protecţie optimă, protecţia solară trebuie să aibă indicatorul aferent pe ambalaj (UVB; UVA) şi să respecte recomandările UE specifice în acest sens.
Potrivit Skin Cancer Foundation, razele de tip UVB împreună cu cele UVA afectează o anumită genă implicată în suprimarea tumorilor și astfel permit celulelor deteriorate de radiații să evolueze în celule tumorale. Intensitatea razelor ultraviolete depinde și de: momentul zilei, anotimp, latitudine și altitudine, stratul de ozon, nori, reflexie.
Intervalul orar când razele soarelui sunt cele mai puternice și deci cele mai periculoase pentru piele este între orele 10 și 16 deoarece ele parcurg o distanță mai mică până la suprafața pământului în acest interval. Expunerea la radiații ultraviolete este mai puternică primăvara și vara dar radiațiile de tip UVA afectează pielea în orice anotimp. Zăpada, apa și nisipul reflectă razele ultraviolete, fenomen care le crește intensitatea și probabilitatea de a produce arsuri solare. De aceea fie că mergem vara la mare, iarna pe pârtia de ski sau la o plimbare într-o zi însorită este recomandat sa aplicam protecție solara atât pe pielea noastră dar mai ales a copiilor.
CITEȘTE ȘI: Crema de protecție solară de anul trecut mai este bună? Pe etichetă scrie că a expirat în 12 luni de la deschidere
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.