Sustinerea capului la bebelusi
Încă din momentul nașterii, bebelușii au nevoie de multă dragoste și mult ajutor. Nou-născuții nu pot nici măcar să își susțină singuri greutatea capului, astfel că au nevoie de sprijin până ce musculatura gâtului se dezvoltă. Reflexul de a-i susține capul celui mic de fiecare dată când îl ții în brațe se formează imediat, dar cât va dura această perioadă?
Vârsta exactă la care bebelușii reușesc să își susțină greutatea capului diferă de la un copil la altul, dar în medie, asta se întâmplă pe la 4 luni. La această vârstă, mușchii jumătății superioare a corpului sunt destul de bine dezvoltați încât să susțină capul și gâtul atunci când copilul e ținut într-un unghi de 45 grade.
Când încep bebelușii să își susțină capul?
La naștere, capul bebelușului cade spre spate dacă nu este susținut. În timpul săptămânilor și lunilor următoare, musculatura se va dezvolta, gâtul va crește și se va tonifia, astfel încât bebe își va susține și controla capul independent, în preajma vârstei de 4 luni.
La primul copil, mi se părea că nu face decât să zacă acolo, în pat, și să dea din mâini și din picioare, complet necontrolat și fără scop. Îmi amintesc cât de mirați am fost când medicul ne-a explicat că toate aceste mișcări din brațe și picioare și felul în care își balansa capul când spre stânga, când spre dreapta, sunt un antrenament eficient pentru dezvoltarea mușchilor…!
Bebelușii sunt diferiți și au, fiecare, propriul ritm de dezvoltare, dar în general respectă cam aceleași etape. La început, încearcă să își susțină capul pentru intervale scurte de timp, apoi reușesc să îl controleze suficient încât să urmărească obiecte aflate în mișcare. În sfârșit, progresează către alte etape: rostogolit, stat în șezut, mers de-a bușilea și mers independent. Pe la vârsta de 3 luni, majoritatea bebelușilor reușesc să își ridice capul și pieptul atunci când sunt așezați pe burtică. Pe la 4 luni, controlul asupra capului e complet. Pe la 7 luni, majoritatea bebelușilor stau singuri în șezut. Citește și despre: Iată-mă acasă, cu nou-născutul în brațe 15 lucruri care m-au luat prin surprindere în primele săptămâni de viață ale bebelușului
De ce e important să îi susții bebelușului capul?
Dacă nou-născuții sunt manevrați fără să li se susțină capul, există riscul producerii unor accidente. Iar momentul în care cei mici reușesc să își susțină capul le oferă acestora un nivel de minimă protecție. Cât mușchii gâtului sunt subdezvoltați, există riscul de asfixie pozițională – bărbia cade în piept și obturează traheea, împiedicându-i să mai respire. Afixia pozitională (posturală) poate determina decesul inclusiv la bebelușii supravegheați direct de către un adult. Acesta este motivul pentru care e cu atât mai important ca musculatura gâtului să se dezvolte cât mai repede. Pentru ca bebelușul să fie protejat, este extrem de important ca de fiecare dată când doarme, să fie amplasat pe o saltea tare, pe spate, fără perne sau pături sau jucării de pluș. Citește și despre: Cum îl ajuți pe bebe să eructeze – Tehnici simple după fiecare masă
Cum poți ajuta bebelușul să își dezvolte mușchii gâtului?
Din fericire, nu e nevoie să faci nimic deosebit pentru a antrena mușchii gâtului bebelușului. Abilitatea se dezvoltă zi de zi, pe măsură ce micuțul crește. Poți fi de ajutor atunci când îl așezi pe bebe pe burtică și îl încurajezi să își susțină capul și pieptul pe brațe și să privească în jur. La început, 3 – 5 minute pe zi sunt absolut suficiente. Citisem să trebuie să îl pun pe bebe pe burtică, pe saltea, ca să își antreneze spatele, dar de fiecare dată plângea de rămânea fără aer. Când am văzut că nu se poate și că nu sunt de ajutor nici măcar jucăriile, am început să îl țin pe burtică, pe brațe. Mai ales când eram afară, era atât de curios să privească în jur încât își încorda întruna gâtul ca să se ridice. CITEȘTE ȘI: 11 Clipe înfricoșătoare împreună cu nou-născutul pentru orice mamică la primul bebeluș
Sustinerea capului la bebelusi – Statul pe burtică ajută? Sfaturi practice
De multe ori, bebelușii nu sunt deloc încântați de ideea de a petrece timp așezați pe burtică.
Următoarele sfaturi practice te pot ajuta în acest sens.
Include statul pe burtică în rutina schimbării scutecului;
Cel puțin la început, încearcă să te așezi în fața bebelușului, cu chipul la nivelul său;
Apelează la jucării sau la cărți pentru bebeluși, pentru a-i distrage atenția;
Dacă bebe nu e încântat, așează-te pe spate și sprijină-i burtica pe genunchii tăi îndoiți.
Citește și despre: Când și de ce să așezăm bebelușul pe burtică? Cum îl faci pe bebe să accepte statul pe burtică
Sustinerea capului la bebelusi – Când e cazul să te îngrijorezi?
Fiecare bebeluș are ritmul său de dezvoltare, dar uneori există întârzieri care trebuie evaluate de căte medicul specialist. Astfel, dacă există vreo problemă, se poate interveni cât mai repede. Modul în care bebelușul își controlează capul și gâtul este evaluat de către medici de la primul control. La vârsta de 2 luni,medicul va verifica dacă bebelușul își susține singur capul când stă pe burtică.
Dacă la 3 luni micuțul nu are control asupra musculaturii gâtului, evaluarea de către medicul specialist este obligatorie. E posibil să fie nevoie de sprijin suplimentar pentru a-l ajuta. Citește și despre: Normalitatea somnului la bebeluși. Cum este bine să (a)doarmă bebe
Sustinerea capului la bebelusi – Bebelușul tău la ce vârstă a început să își susțină capul singur?
CITEȘTE ȘI: Când încep bebelușii să meargă de-a bușilea?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.