Micuți vs. adolescenți sau care dintre ei te solicită mai mult
„Copiii mici nu te lasă să dormi, cei mari nu te lasă să respiri” (proverb)
Anii adolescenței pot necesita mai multă grijă decât perioada în care copiii sunt bebeluși sau mai mărișori. Motivele vă sunt relatate în cele ce urmează!
Imaginează-ți că într-o dimineață, la prima oră, alergi ușurel după copilul tău de 4 ani, care se deplasează cu bicicleta pe trotuar și, în același timp, ești cu ochii și pe celălalt copil al tău, preșcolar, care se dă cu trotineta, în viteză, mult în fața frățiorului. Cui să-i acorzi mai repede atenție? Iar vecina de vis-a-vis tocmai se întoarce de la școală, unde și-a lăsat pentru câteva ore micuții (a II-a și a IV-a) și, văzându-te, exclamă: Hei, timpul trece atât de repede! Odată o să ne trezim cu ei (copiii) adolescenți! Scăpăm de griji, dragă, de abia aștept! Cam așa își închipuie mămicile (și tăticii), în linii mari, parcursul în parenting. Atât de mult se înșeală!
În calitate de mamă de 4 copii, aflați în diferite stadii de dezvoltare, Melissa Willets, scriitor cu o experiență în parenting de peste un deceniu, susține că adevărata muncă începe atunci când copiii tăi ajung la anii de gimnaziu și cei de liceu. Iar ea nu e singura care recunoaște pubertatea ca fiind reala provocare a unui părinte.
Mulți adolescenți se confruntă cu diverse probleme emoționale, sufletești, emotive
Un studiu recent realizat de Pew Research Center arată că, în prezent, părinții sunt mai impacientați ca niciodată de echilibrul psihic al copiilor lor. 40% dintre părinții intervievați au declarat că sunt foarte neliniștiți de faptul că, la un moment dat, copilul lor se va confrunta cu anxietatea sau depresia. Această grijă se află în topul listei cu preocupări ale părinților, înainte de, ATENȚIE, hărțuire sexuală, bullying, tentația drogurilor, a alcoolului, sarcina timpurie sau faptul că adolescenții nu respectă legea. (Parenting in America today-Pew Research Center 2023)
După cum observați, rezultatele sunt culese de pe teritoriul SUA, o altă țară, un alt continent, dintr-un alt film. Ce ne-ar putea interesa? Scenariul plauzibil, nu foarte departe de adevăr, pliat într-un viitor apropiat și pe generațiile puberilor din arealul nostru național.
Rata sinuciderilor în rândul adolescenților crește dramatic (cu 52%, între 2000-2021), copiii cu vârste cuprinse între 10 și 24 de ani reprezentând nu mai puțin de 15% din totalul victimelor. Este de fapt a doua cauză de deces pentru această grupă de vârstă. Studiile la care tot facem trimiteri sunt realizate în SUA. Pe fondul acestor cifre alarmante, milioane de adolescenți continuă să declare că suferă de depresie și anxietate. Conform Youth Risk Behavior, în anul 2021, 42% dintre elevii de liceu s-au simțit triști sau lipsiți de speranță, aproape în fiecare zi, timp de minimum două săptămâni la rând. Fapt ce i-a determinat să renunțe dezamăgiți, la activitățile lor obișnuite.
Nimeni nu prea spune cum să fiți părinți pentru cei mari, pentru adolescenți. Auzim, în schimb, tot ce trebuie să faceți pentru a fi părinții perfecți ai unui bebeluș. Evident că nu se ratează prima serbare sau primul meci de fotbal! Evident că e minunat să-i citești puiuțului seară de seară, înainte de culcare. Evident că-l ajuți la spălatul pe dinți, pentru că vrei să dobândeasca rutina igienei orale, cât de devreme posibil! Ce ar fi nepotrivit? Dacă micuțul rămâne ore în șir cu ochii blocați la televizor, timp în care tu îți faci de lucru cu altceva, evaluat mai important, în acel moment.
Provocările părinților în creșterea copiilor mici și mari
La varste mici, nemulțumirile legate de copilaș sunt, de fapt, niște aspecte minore. Că plânge mult, nu mănâncă legume, adoarme greu, numai dacă-i leganat sau altele din același registru, sunt nesemnificative. Credeți-ne! Adevărata îngrijorare apare odată cu pubertatea/adolescența, găsindu-și rostul în întrebări fără răspuns:
Cine-i băiatul ăla mai mare care te-a salutat în mall?
Ce-ai găsit atât de amuzant încât sa râzi isteric când te uitai pe Messenger, cu prietenele?
De ce plângi mereu când vii de la școală? Caz în care o durere cronică de masea ar fi o bucurie, pe lângă bullying-ul colegilor de clasă, de exemplu.
Copii mici probleme mici, copii mari probleme mari!
Stimați părinți, grijile nu dispar odată cu trecerea anilor, ci se înmulțesc. Cine își imaginează despre adolescentul său că a acumulat destule pentru a da piept cu viața, că le știe pe toate ori că se descurcă oriunde și oricum, s-ar putea să aibă mari surprize. Și atunci inima ar începe să doară rău, în special cea a mamei.
Dacă ratezi o serbare la gradiniță, nu-i mare lucru. Copilașul nu va fi afectat pe termen lung, ci numai pe moment sau preț de o zi, două. Dacă-i cumperi și o jucărie preferată, uită de absența ta, din secunda 2. Dar dacă ratezi, să zicem, sesizarea simptomelor unei depresii la copilul tău de clasa a VII-a, cam cum ar fi? Grav. Periculos. Greu de gestionat. Pentru a le evita, tu ca părinte, ar trebui să fii conectat cu adolescentul tău, zi și noapte. Mereu. Să fii implicat în tot ce face (unde și cu cine merge, când vine acasă, câte ore stă online, ce citește, ce mănâncă, ce-i place, ce iubește, de ce e trist, de ce a plâns, de ce a trântit ușa, de ce e dezamăgit).
Fii la curent cu întâmplările din viața lui, chiar și cu cele aparent nesemnificative! E o muncă obligatorie, cu normă întreagă, unde se cer atenție, responsabilitate, răbdare, toleranță, tact, timp și înțelegere. Retribuția nu vine lunar, dar e pe măsura așteptărilor. Mizele sunt mari la pubertate și continuă să crească odată cu vârsta. Rezultatele parentingului pe acest segment te vor încânta, atâta timp cât nu tragi chiulul.
Conform Dr. Scott Roth , fondator și director clinic al Applied Psychological Services din New Jersey, cei mai mulți părinții au impresia că dețin controlul asupra vieții copilașului lor. Cum micuțul crește, și controlul slăbește, făcând loc anxietății în sufletul părintelui (vezi replicile gen „Nu mă ascultă”, „nu mă sună”, „mă enervează ca nu-mi povestește nimic de la școală”, „renunță la facultate”, „ia în calcul emigrarea”, „pe vremea era altfel”), destul de dificil de digerat din postura de mamă/tată. Dr. Roth afirmă că adolescenții au o teribilă dorință de independență și de autonomie, deși nu sunt încă la nivelul funcțiilor executive sau de luare a deciziilor. Iar dacă sunt monitorizați în exces, apare riscul de a nu dezvolta abilități de adaptare suficient de puternice.
A se închide prea mult în sine, poate face ca adolescentul să se simtă izolat, vulnerabil, lipsit de sprijin. Ce trebuie să faceți în calitate de părinți? Să căutați întotdeauna echilibru în modul vostru de a vă supraveghea copilul! Este esențial, ne sfătuiește același Dr. Roth. El se referă la chibzuință, rațiune și moderație. Știați că există destui adolescenți care râd impreună cu prietenii lor de penibilitatea mamei/tatălui? Nu mai intrăm în detalii, sunt cunoscute din categoria cicălelilor părintești. Ca atare, nu-i bine să forțați sprijinul acordat copilului, că s-ar putea să se întoarcă împotriva voastră!
“Dezvoltarea modelelor de implicare și suport trebuie să înceapă de la o vârstă fragedă”, spune Dr. Roth. În acest fel, când micuții devin adolescenți, încrederea în mami și tati este deja formată, stabilită. Iar când va veni momentul binecuvântat al confesiunii copilului -adolescent, părinții n-ar trebui să facă altceva decât să-i valideze sentimentele și să nu să-i ignore problemele, considerându-le prostești sau lipsite de importanță. Știați că până și faptul că diriga l-a mutat din bancă poate fi un motiv de suferință, care să ruineze ziua unui adolescent? Ne vine a râde, gândindu-ne la adevăratele motive de supărare, pe care existența ni le oferă fără a ne întreba dacă suntem pregătiți sau nu.
Există și situația în care mama/tata nu e întocmai persoana adecvată cu care adolescentul ar putea discuta. Și atunci, el clar va avea nevoie de un adult de încredere, pe umărul căruia să se bazeze. Un anumit profesor, un psiholog, un duhovnic, prietenii apropiați sau chiar părinții prietenilor, pot fi atunci interlocutori ideali pentru destăinuiri. Fiți mereu atenți la semnalele de avertizare (adesea, modificările de comportament), ce arată că adolescenții au nevoie de ajutor din partea unui specialist. Dacă adolescentul vostru este în mod natural un extrovertit, popular, plin de viață, dar dintr-o dată devine apatic, izolat, retras, aveți de-a face cu indiciul unei probleme serioase. De asemenea, schimbările în performanțele academice, în relaționare sau dezinteresul față de activitățile care până nu demult îi aduceau bucurie sunt laolaltă, un alt semnal de alarmă.
Nu vă speriați, toate trăirile sunt firești, normale, comune! Toate problemele au rezovare. Până la urmă, părinții își cresc copiii și în funcție de împrejurări, conjunctură și alți „n” factori, nu doar după carte. Important este să fie îndrumați frumos, corect, după repere valoroase și principii sănătoase. Rolul de a fi părinte e constant, restul variabile. Bebeluși, mărișori, adolescenți, ei trebuie iubiți, înțeleși, ajutați necondiționat. Este important ca echilibrul și armonia să se regăsească în viețile voastre!
