Infectiile urinare sunt mai frecvente la fetițe decât la băieți, deoarece uretra fetei este mai scurtă, bacteriile pot intra cu ușurință în vezica urinară. Adesea infectiile apar în primele luni de viață si sunt cauzate de bacteriile din scaun. Există două tipuri de infecții urinare, renală sau pielonefrita si infecția vezicii urinare denumită si cistită.
Simptomele infectiei urinare la bebeluși
La un copilul cu vârsta sub 3 luni, febra alerteaza în principal o infecție a rinichilor. La nou-născuți și sugari, ea se manifestă cel mai adesea prin temperatură izolată de 39 sau 40 ° C și oboseală severă, uneori vărsături și diaree, dureri abdominale sau renale și frisoane.
Cistita afectează în principal fetele de peste 3 ani și se manifestă prin dificultăți de a urina cu plâns, arsuri la urinare, frecvență crescută și urgență de urinare sau sânge în urină, uneori febră, dar rămâne moderată (în jur de 38,5 ° C).
Cauzele infecției tractului urinar la copii
Infecția tractului urinar al unui copil este cauzată de bacterii care se dezvolta în vezică sau ajng mai sus, în rinichi. Aceste bacterii călătoresc în tractul urinar de pe piele sau din tractul digestiv al bebelusului infectat.
Constipația, posibilă cauză a infecție urinare la copil.
Tulburările de eliminare urinară și igiena personală deficitară favorizează infecțiile. Scutecele sunt adesea incriminate atunci când apare infecția tractului urinar. Într-adevăr, contactul prelungit între organele genitale și fecalele bebelușului este un factor de risc semnificativ pentru infecția ascendentă a tractului urinar. În plus, anumite anomalii anatomice pot explica apariția infecțiilor repetate ale tractului urinar la copiii mici.
Germenii implicați în infecția urinară la copil sunt:
Escherichia coli (sau E. Coli) în 80% din cazuri;
Proteus mirabilis în 10% din cazuri;
Mai rar: streptococ D, enterobacteriacee, stafilococi.
Infecția tractului urinar la copii este frecvent legată si de o malformație sau disfuncție a sistemului urinar, care favorizează creșterea bacteriilor la rinichi. Aceasta ar putea fi :
– Reflux vezicoureteral (VUR)
– Sindrom de joncțiune pielo-ureterală
– Un rinichi multi-chistic: prezența chisturilor în rinichi;
– Un mega-ureter: dilatarea ureterului.
Examinările efectuate pentru a detecta aceste anomalii sunt o ecografie a tractului urinar și o cistografie retrogradă. Acest test implică umplerea vezicii urinare printr-o mică sondă cu fluid vizibil pe raze X pentru a studia modul în care funcționează vezica urinară atunci când se golește. Acest lucru permite diagnosticarea fiabilă a refluxului și a malformațiilor ureterale, nedetectabile la ultrasunete. Cistografia retrogradă trebuie făcută in afara infecției tractului urinar.
CITEȘTE ȘI: Copilul meu vomită. Intoleranță alimentară, reflux, gastroenterită sau gastrită?
Crezi că fetița ta are cistita – Iată ce să faci
Cistita nu este o urgență pediatrică, așa cum poate fi pielonefrita. Cu toate acestea, este o afecțiune foarte incomodă pentru copil care necesită tratament prompt. Ideal este să aduceți urina colectată cu puțin timp înainte de consultație pentru un sumar de urină (în recipient normal) și urocultură (în recipient steril). Aceste recipiente se găsesc în farmacii sau vi le poate da laboratorul medical unde veți duce probele pentru examinare. Este foarte important să colectati urina în condiții excelente (pentru a nu fi proba contaminată cu bacterii din mediul înconjurător). Atunci când nu a existat o bună curățare locală cu săpun sau o soluție antiseptică sau a așteptat câteva ore la temperatura camerei, testele pot fi fals pozitive și copilul poate fi tratat eronat.
CITEȘTE ȘI: Deshidratarea ușoară, moderată, severă la copii
Dacă testarea probelor de urină este negativă, nu este vorba de cistită.
Dacă benzile sunt pozitive, se va efectua, de preferință, examen citobacteriologic al urinei. Dacă se găsește un germen, se va testa sensibilitatea acestuia la antibiotice (antibiograma) pentru a adapta tratamentul cu antibiotice. Tratamentul cu antibiotice va fi adaptat antibiogramei. Durata medie a tratamentului în caz de infecție urnară este de minim 5 până la 8 zile. Chiar dacă simptomele dispar rapid, terminați tratamentul pentru a evita recurența (de întălnită).
Dacă există semne de cistită incipientă, dați-i copilulu multe lichide, încurajați-l să facă pipi des. Puteți oferi preparate farmaceutice din afine concentrate. Desigur consultați imediat medicul pediatru sau medicul de familie. De asemenea, cistita se poate întoarce, motiv pentru care este important să urmați câteva reguli pentru a împiedica copilul să dezvolte o nouă infecție:
– Incurajează-l să bea în mod regulat și suficient, 2 pahare la fiecare masă dacă este posibil.
– Tratați orice constipație, acest lucru este foarte important.
– Asigurați-vă că este așezat corespunzător pentru pipi pentru a-și goli complet vezica.
– Asigurați-vă că copilul dumneavoastră urinează.
CITEȘTE ȘI: Câtă apă ar trebui să bea un copil? | Necesarul zilnic de apă la bebeluși și copii
Când să suspectăm pielonefrita la copii
Pielonefrita este o forma de infecție urinara complicată care poate avea cauze virale sau bacteriene. Pielonefrita apare prima oara în uretră sau vezică și apoi urcă în tractul urinar datorită înmulțirii germenilor, se deplasează catre unul sau ambii rinichi. Infecția renală trebuie tratata imediat. In caz contrar, pielonefrita poate afecta permanent rinichii sau, în alte situații, infecția se poate răspandi în tot corpul prin sânge, lucru care pune viața pacientului în pericol. Cele mai predispuse persoane la pielonefrita sunt femeile, în general, femeile însărcinate, copiii cu vârsta sub 2 ani și persoanele cu vârsta de peste 60 de ani.
Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie oferă următoarele informații:
PIELONEFRITA ACUTĂ LA COPIL
Pielonefrita acută (PNA) – primul episod al procesului infecţios-inflamator tubulo-interstiţial al rinichiului, cu
afectarea preponderentă a sistemului pielo-caliceal, cu evoluţie ciclică pînă la restabilirea completă a funcţiilor
renale şi remisie clinico-paraclinică.
Pielonefrita primară – procesul infecţios-inflamator nespecific al interstiţiului renal şi sistemului pielo-caliceal, la care, în condiţii moderne, nu se depistează cauzele ce favorizează dezvoltarea acestuia.
Pielonefrita secundară – procesul infecţios-inflamator nespecific al interstiţiului şi sistemului pielo-caliceal al rinichiului, dezvoltat pe fondalul unor anomalii, dereglări funcţionale sau organice ale sistemului urinar, dereglărilor metabolice sau displaziei ţesutului renal.
Bacteriurie semnificativă – prezenţa nu mai puţin de 105/ml de tulpini bacteriene în urina colectată la micţiune spontană din „mijlocul” jetului sau 103/ml şi mai mult – în urina colectată prin cateter, şi orice cantitate de tulpini bacteriene în urina obţinută prin puncţie suprapubiană a vezicii urinare.
Bacteriurie simptomatică – bacteriurie semnificativă în combinaţie cu semne clinice de ITU.
Bacteriurie asimptomatică – bacteriurie semnificativă izolată, neavînd manifestări clinice, ce decurge latent şi este depistată ocazional în cazul dispensarizării copiilor.
Simptomele pielonefritei la copii sunt:
– Febră izolată, însoțită sau nu de frisoane
– Vărsături, greață, dureri abdominale, diaree, oboseală
– Durerea în partea din spate, în lateral sau în zona înghinală
– Urinarea frecventă și posibil dureroasă
– Urină de altă culoare sau miros, sânge în urină sau plâns la urinare
– Pierderea poftei de mâncare sau a greutății
– Copil refuză laptele sau alimentele solide, poate fi palid.
CITEȘTE SI: Copilul cu febră și abuzul de antitermice
Mergeți de urgență la medic cu copilul dacă suspectați pielonefrita (infecția rinichilor). O forma gravă de pielonefrita poate produce complicații periculoase. Solicitați îngrijiri medicale urgentă dacă observați simptome de pielonefrită însoțite de urină cu sânge sau greață și vărsături.
Pielonefrita acută este tratată cu antibiotice. Medicul alege tipul de antibiotic în functie de bacteriile care au provocat infecția, după antibiogramă (oferă informații despre antibioticul la care este sensibilă bacteria care a provocat infecția). Daca copilul se simte foarte rău și nu descoperă repede care sunt bacteriile care au cauzat pielonefrita, se folosește un antibiotic cu spectru larg.
Cu toate că antibioticele pot îmbunătăți simptomele de pielonefrită în termen de 2-3 zile, antibioticul trebuie administrat pe întreaga perioada recomandată (de obicei 10-14 zile) neparat! Printre antibioticele care pot fi recomandate se numără: levofloxacina, ciprofloxacina, ampicilina. În unele cazuri, terapia cu medicamente nu este eficientă. In cazul unei pielonefrite grave, medicul poate decide spitalizarea pacientului. În timpul spitalizării, pacientul primeste hidratare intravenoasa si antibiotice timp de 24-48 de ore. Se vor recolta probe de sânge și urină pentru a urmări evoluția infecției. După externare pacientul va fi nevoit, cel mai probabil, să ia antibiotice orale timp de 10-14 zile.
CITEȘTE SI: 15 semnale de alarmă ale nou-născutului care te trimit de urgență la medic!!
