Teodor Baconschi: „Copilul nostru e o persoană întreagă, dar în devenire. O mare de potențial neexplorat.“ De departe cea mai bună lectură de pe piață pentru un părinte interesant de educația copilului său, cartea Averea bunei educații, apărută la Editura Univers, sub semnătura lui Teodor Baconschi, s-a vândut în peste 12 000 de exemplare în primele șase luni de la apariție. Buna educaţie îi pregăteşte pe urmaşii noştri pentru o viaţă autentică.
Fost ministru al Afacerilor Externe, diplomat de carieră, dar și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Teodor Baconschi nu oferă, așa cum poate vă așteptați, o rețetă universal valabilă a succesului în educație. Are, însă, cele mai frumoase și pertinente sfaturi, susținute de argumente solide și sfaturi practice pentru a înțelege că „buna educație nu este nicio pradă, niciun premiu, ci un spor inteligent adus propriei umanități, într-o lume complicată și nelipsită de riscuri. Odată obținută, ea îi pregătește pe urmașii noștri pentru o viață autentică, de care se vor putea bucura pe deplin, mai ales în momentele de cumpănă, când trebuie să aleagă o schimbare de parcurs.“
Citatele pe care le vei descoperi în interviu reprezintă fragmente din carte, alese astfel încât să te conving că lectura cărții Averea bunei educații vorbește despre nevoile tale, răspunzând la întrebări la care nu credeai, poate, să mai găsești răspuns.
Un interviu realizat de Laura Udrea
Clubulbebelușilor.ro: Ce anume din averea primită de la părinți, din cei șapte ani de acasă, ori din moștenirea genetică ne salvează de la ratare când vine vorba de alegerea unui viitor? Cum ar trebui să ne descoperim copiii pentru a înțelege pentru ce sunt făcuți? Cum să-i ajutăm să nu se rateze?
Teodor Baconschi: Ratat nu ești, ci te simți. Și te simți doar atunci când visezi aiurea, te supraestimezi, nu admiți că orice meserie e socialmente utilă și respectabilă. Noi avem numai datoria de a-l pregăti pe copil pentru momentul în care se conturează pentru el o vocație pentru un anumit domeniu. Să-i spunem că, dacă e printre cei mai buni într-un domeniu, nu contează care e acel domeniu. Flaubert spunea că fericirea înseamnă să fii pasionat de meseria ta. Nu-l putem contrazice.
Consider că primul „septenat“ (bătrâneștii 7 ani de acasă)
este cel mai important pentru „planul de zbor“ al fiecăruia. Până la trei ani,
copilul învață cele mai importante gesturi (postura verticală, mobilitatea,
educarea reflexelor de igienă corporală și deprinderea unor cutume alimentare).
O zestre pentru toată viața! Dar ansamblul intervalului preșcolar e decisiv. Dacă primul spectacol la care asistă copilul e o familie armonioasă, trăitoare într-o casă unde, pe lângă computer, smartphone și tabletă, există și cărți frumoase, înaripate prin vocea maternă
(bun, și de ce n-ar citi și tati povești?), el începe să descifreze realitatea într-o cheie destinsă
și încrezătoare. Din păcate, părinții sunt împinși de societate
către o atitudine hiperprotectivă…
Clubulbebelușilor.ro: Le vorbim în diminutive, îi înfofolim, îi îndopăm, îi ferim de „curent“, de „răceală“, îi creștem după niște „rețete“ universal valabile (cărțile de parenting)… Uneori, chiar dacă știm că nu e chiar așa, folosim în continuare aceste informații eronate, le transmitem mai departe. Care este calea de vindecare pentru asta?
Teodor Baconschi: Nu suntem „vinovați“, ca părinți, decât de faptul că nu ne luăm în serios rolul de educatori – am lăsat cam totul în seama „autorităților competente“. Prea mult timp alocat carierei înseamnă neglijarea posturii pedagogice private. Copilul nostru e o persoană întreagă, dar în devenire. O mare de potențial neexplorat. În cartea mea, pledez pentru regăsirea acestui „magisteriu“ familial: bibliotecă pentru cei mici, dialog continuu, relaxat și cu încredere că micuțul sau micuța noastră nu e doar un receptor pasiv, ci un partener. Să mergem în vacanțe, dar să nu ratăm muzeele. Să-i ducem la un concert simfonic și la o vecernie oficiată la Sucevița. Să le luăm jocuri video, dar și Lego. Să creăm, altfel spus, rutina pozitivă a unei îmbogățiri reciproce. Adică să le și ascultăm opinia, care e un viitor raționament matur.
Clubulbebelușilor.ro: Care ar fi pilonii pe care un părinte din România zilelor noastre ar trebui să-și construiască educația copiilor? Ce este cu adevărat important de transmis mai departe copiilor noștri? Care ar trebui să fie rolul familiei (dincolo de școală și societate) în situația de azi?
Teodor Baconschi: Cum spuneam, familia e fundamentală. Copilul e gata format la 7 ani. Dacă nu și-a văzut părinții decât „privind“ la televizor, va fi un pasiv-agresiv, fără apărare în fața unei lumi care se schimbă și ne prinde în complexitatea ei ca într-un năvod uriaș. Are nevoie de exemplul zilnic al unor părinți care apreciază patrimoniul umanității, care învață ei înșiși, mereu. De altfel, ne ferim de Alzheimer și prin acest „activism cerebral“ continuu! Exemplul personal e decisiv. Copiii sunt mimetici, imită ce văd, se exprimă în funcție de „coloana sonoră“ a vieții lor obișnuite, din salon, până la baie sau pe terasă. Trebuie să le redăm (recâștigând noi înșine) bucuria de a fi parte din natură, prin cultură. De multe ori, la școală, cel mai slab la carte și mai obraznic e văzut ca „șef“ informal: trebuie să le spunem copiilor noștri că nu trebuie să se rușineze pentru că au bucuria lecturii sau folosesc cuvinte mai „elevate“, pe care unii dintre colegii lor le ridiculizează. De asta e legitimă și bătălia pentru a ne da copiii la școlile cele mai bine cotate. Ambianța clasei e determinantă. Nu trebuie să facem din ei mașini de campionat școlar, dar nici viitori șmecherași fără profil intelectual clar.
Nu poți preda decât ceea ce știi cu adevărat și aplici în fapt.
Și, ca să știi cu adevărat, trebuie să fi trecut prin multiple experiențe modelatoare,
hrănite din timpul, energia și curiozitatea ta veritabilă. Degeaba ai „de partea ta“ internetul,
dacă te porți în câmpul cunoașterii cu inadecvarea ridicolă
a unei găini pătrunse accidental într-o catedrală.
Clubulbebelușilor.ro: Ce lecții ar trebui să le predăm copiilor noștri pentru a fi percepute ca adevărate/sincere? Unde greșesc părinții, cu o educație medie sau precară, în procesul de educare al unui copil în ziua de azi?
Teodor Baconschi: nu trebuie să ne declarăm suspecți de serviciu! Facem fiecare ce putem. Părinții de formație tehnică vor insista, fără să vrea, pe aceeași direcție. Umaniștii vor apăsa pedala artelor și a esteticii. Important e să ținem trează conversația cu pruncii noștri. Să-i trimitem la dicționar (fie și pe telefon), să-i dedăm la aprecierea unui maestru al picturii universale… E o chestie de voință continuu mobilizată.
Clubulbebelușilor.ro: Povestiți-ne despre copiii dvs. – Irina și Ștefan. Cum ați petrecut copilăria lor? Ce experiențe ați trăit alături de ei la vârsta celor 7 ani de acasă sau după? În ce s-a materializat acest ajutor în traseul lor ca adulți?
Teodor Baconschi: Fiind copii de intelectuali și de… diplomat de carieră, Irina și Ștefan au crescut în mai multe capitale și au călătorit de mici (la 16 și respectiv 14 ani erau, de pildă, aproape singuri, într-o vizită la New York). Există mii de alte fundaluri familiale, nu putem inventa și cu atât mai puțin impune vreun standard unic. Modelul de acasă e reprodus, volens nolens. Ambii noștri copii au urmat studii umanistice, iar Irina e deja a treia generație de scriitori, pentru că a început să publice și lucrează deja la o revistă berlineză de cultură contemporană, publicată în engleză.
Clubulbebelușilor.ro: Rolul taților despre care vorbiți în carte – acela de providers (n.red. furnizor) este caracteristic poporului nostru sau se regăsește în cultura și altor popoare?
Teodor Baconschi: Ei, mă refeream la faptul că în familia „tradițională“, bărbatul „trage“ pentru a le asigura celorlalți esențialul veniturilor. Nici nu mai e așa, din fericire. Avem multe mămici care au o carieră autonomă. Deci aportul salarial e egal distribuit. Din păcate, de multe ori, femeia contemporană are și rolul profesional al unui „bărbat“ (conduce firme, predă la catedră, operează la spital sau apare ca avocat, în instanțe), rămânând pe umeri și cu povara sarcinilor domestice. Bărbații de azi (și băieții noștri, care vor fi mâine părinți) au nevoie de o „updatare“: trebuie să le priceapă că o familie (post)modernă nu poate rezista, dacă nu pun și ei umărul la toate treburile casnice.
Câți înțelegem că doar cei „șapte ani de acasă“ conțin 364 de weekenduri utile educațional,
din care folosim doar 50%? Cât din acest răstimp –
pentru a nu mai contabiliza serile din perioada preșcolară –
e cu adevărat alocat, în joacă dinamică,
acelor activități care trezesc și modelează inteligența copiilor noștri?
Clubulbebelușilor.ro: Sunteți un om cu o cultură vastă, un om umblat, nu neapărat prin cultura scrisă a multor popoare, dar chiar și prin cele mai frumoase locuri de pe pământ. Ce elemente din cultura altor popoare ar trebui să cunoaștem și, eventual, să încercăm să le aplicăm în educația copiilor noștri (că tot suntem campioni la a copia de la alții…)?
Teodor Baconschi: Suntem români, dar și cetățeni europeni, ba chiar cetățeni ai lumii – satul planetar, pe care internetul l-a redus, deodată cu distanțele fizice. E bine să ne cunoaștem tradiția și să n-o absolutizăm. Nu „mândria“ prostească trebuie să ne definească atitudinea, ci deschiderea curioasă față de tot ce au creat oamenii altor națiuni, etnii sau civilizații, cândva sau chiar acum. Când citești multă istorie, vezi muzee și călătorești, ajungi să prinzi fondul comun al umanității. Există diferențe stilistice, pe un substrat unitar.
Clubulbebelușilor.ro: Nu considerați că acest statut înfierat taților este în schimbare în zilele noastre? Dacă da, credeți că e nevoie de o reorganizare? Pot fi tații mai buni în educația copiilor decât mamele, de exemplu?
Teodor Baconschi: Sugeram adineaori că rolurile parentale sunt în plină transformare. Nu e bună competiția, în sens dur, între mama și tata. Ambii reprezintă originea vieții copilului și imaginea duală a unei umanități unice. Părinții pot să-și împartă plăcerile (nu le numesc obligații) pedagogice. Ideal e să fie amândoi în preajmă, deși s-au înmulțit divorțurile și, deci, familiile monoparentale. În cazul celor din urmă, părintele-custode trebuie să-și lase copilul în compania celuilalt părinte, cât mai mult, fără ranchiună: nu e onest să sufere cei mici după separarea adulților.
Clubulbebelușilor.ro: E nevoie de ambele roluri parentale în educația unui copil? De ce?
Teodor Baconschi: Normal că fiecare are un rol singular. E vorba de feminitate și masculinitate, care conlucrează pentru „reproducerea“ psihică a unui adult armonios. Chit că pot părea „anacronic“ (în era aceasta în care diferențele de gen sunt constant relativizate), dar chiar (mai) cred că tatăl induce ordinea responsabilității personale, așa cum mama transmite iertarea, tandrețea, incluziunea. Nu vorbim despre o repartiție rigidă, există desigur și partituri mixte.
Clubulbebelușilor.ro: Copilul, spuneți, nu ar trebui să fie versiunea cea mai bună a părinților, ci versiunea lui cea mai bună. Ce înseamnă acest lucru? Cum reușim să trecem de propriile frustrări, neîmpliniri și ce se întâmplă cu educația pe care o oferim atunci când acest lucru eșuează?
Tudor Baconschi: Noi am prins (în mare parte) dictatura comunistă și – cu siguranță – obositoarea experiență istorică a tranziției spre democrație. Am trăit multe, dar am și ratat multe, mai ales în raport cu idealismul dezlănțuit de după 1990, așa că suntem frustrați în fel și chip. Nu e cazul să le cerem copiilor noștri să ne realizeze visele, ci să-și realizeze propriile aspirații, chiar dacă aleg altă meserie sau pleacă în altă țară. Dacă le transmitem resentimentele și amărăciunile pe care le-am acumulat, îi abonăm la o viață strâmbă, mizantropică, singuratică și neîmplinită. De aici și importanța de a le respecta libertatea de opțiune. Fiul unui academician poate fi un excelent bucătar, așa cum fiul unui șofer de taxi poate ajunge, azi, masterand la Oxford…
Să le spunem fiicelor noastre că feminitatea e potențată și prin ce ascunde,
nu doar prin ce exhibă. Că excesul de make-up și accesorii, ca și atitudinea provocatoare
(ca să nu mai vorbim de piercing, tatuaje, implanturi cu silicon sau profilări prin botox)
pot obține rezultate surprinzător de proaste (inclusiv pentru sănătatea lor).
Să le spunem fiilor noștri că virilitatea e mai mult decât capacitatea erectilă: ea implică mai curând sobrietatea cultivată, stăpânirea de sine, afecțiunea protectoare,
rafinamentul comportamental lipsit de pedanterie, umorul de calitate și,
la timpul cuvenit, oficiul discret suveran al paternității responsabile.
Clubulbebelușilor.ro: Cum prevenim astfel de derapaje la copiii noștri în contextul societății care arată cum arată? Cum te impui în fața anturajului, mai ales la vârsta la care copilul vrea să fie văzut, să iasă în evidență pentru a fi acceptat de către prieteni?
Teodor Baconschi: Adolescenții occidentali sunt mai puțin ostentativi: excesele de stridență personală sunt mai curând „post-sovietice“ și orientale. Presupun că vrem să ne occidentalizăm, deci vom regăsi naturalețea și moderația, ieșind odată și odată din mrejele acestui balcanism axat pe „scoaterea ochilor“ celorlalți. Există presiunea turmei, însă un copil inteligent își va impune treptat propria normă. Sunt convins că tinerele nu disprețuiesc un comportament politicos din partea băieților, așa cum băieții pot să-și exercite farmecul și prin cultură și decență, nu doar prin golănii de mahala.
Clubulbebelușilor.ro: Dacă tot am vorbit despre muzee, care este părea dvs. în ceea ce privește colecțiile? Vorbiți în carte despre plăcerea de a colecționa pe care o vedeți și ca o metodă pedagogică. Vă rog să ne explicați în ce constă ajutorul colecțiilor în educația unui copil!
Teodor Baconschi: Colecțiile pe care le face un copil sunt o școală a pasiunii organizate pentru anumite valori. Dacă faci de mic experiența unei pasiuni (care nu degenerează în patimă), vei înțelege și iubirea față de altul și îți vei alege mai ușor o profesie care să te incite, să te țină mereu „îndrăgostit“. Prin colecții devii mai sistematic și înveți să compari, să faci schimburi, să faci evaluări corecte…
Clubulbebelușilor.ro: Cum îl ajutăm pe copil să facă primii pași spre carte? Care sunt primele cărți care i se potrivesc? Există o regulă în stabilirea acestei relații cu cititul sau și aici funcționează atracția individului spre anumite cărți? Credeți că un copil n-ar trebui să citească înainte de a merge la școală, că se va plictisi la clasă dacă știe deja să scrie și să citească?
Teodor Baconschi: Istoria s-a accelerat, prin revoluția tehnologică. Nu mai există „prea devreme“ și, poate, nici „prea târziu“. De ce să nu citești basmele lui Andersen, dacă știi deja alfabetul de la 5 ani? Evident, să învețe copilul capabil de asta. Noi avem datoria de a-l îmbia, dacă poate, ok, dacă nu, nu facem din asta o tragedie.
Clubulbebelușilor.ro: Când începe să devină util internetul în educația unui copil? Cum se poate administra acest segment pentru a ajuta în educație?
Teodor Baconschi: Sunt convins că mai întâi se impune alfabetizarea clasică și apoi cea digitală. Nu pierde nimic copilul care începe să se joace pe computer după 8-9 ani. Dimpotrivă. Va avea timp de natură, de jocuri, de lecturi, de discuții, antrenante, fără să devină sclavul tehnologiei, înainte de a ști cum s-o domine.
Nu-i pretindeți copilului să fie mereu primul,
dacă nu vreți să maximalizați șansa de a găzdui un nevrotic refulat, cu înclinații suicidare.
Dar nici nu-l lăsați să coboare sub nivelul primei treimi din clasa sau anul lui universitar.
Clububebelușilor.ro: Teoria despre efectul muzicii clasice asupra inteligenței, prezentată de Alfred A. Tomatis în 1991, în cartea sa „Pourquoi Mozart“ (n.red. De ce Mozart?), arăta că adolescenții care ascultaseră o sonată de Mozart obținuseră rezultate mai bune la testele de raționament decât cei care ascultaseră altceva sau decât cei care fuseseră ținuți într-o cameră în liniște. În 2009, efectul Mozart este amintit în cartea psihologului american Scott E. Lilienfeld „50 Great Myths of Popular Psychology“ (n.red. Cele mai mari 50 de mituri ale psihologiei populare), unde ocupă locul șase. Să fie muzica clasică doar un mit în educație? Care este rolul ei în educație?
Teodor Baconschi: Și în domeniul muzical, părinții propun, copiii preiau, dacă au chemarea asta. Noi i-am dus pe copiii noștri la concerte simfonice, dar Ștefan a devenit un meloman redutabil când a vrut el, adică după ce a împlinit 20 de ani. Muzica stimulează scrisul și gânditul, te face mai blând și mai receptiv, mai nuanțat și mai subtil. Și eu m-am învățat să scriu pe fond muzical, discret. Nu neapărat Mozart, dar măcar jazz…
Clubulbebelușilor.ro: Nu întâmplător povestiți în carte despre rolul unui animal de companie în traseul educativ al copilului, dar și în viața noastră. Citind capitolul despre căței – în care ne vorbiți despre ce înseamnă să conștientizezi ce presupune viața alături de un suflet de necuvântător, mi-am amintit de un fragment din introducerea cărții în care spuneați că dacă dorința a deveni părinte se înscrie într-o colecție de experiențe ori nu e decât o altă față a competiției cu cei din categoria noastră socioprofesională, care ne irită atât de mult dacă ne-o iau înainte – „mai bine te abții. Nu meriți demnitatea parentală dacă ești deja sigur că-ți vei transfera propriile responsabilități asupra statului, asupra unui personal domestic (babysitters, bone) sau asupra unor roboți inteligenți și GPS-uri de supraveghere la distanță a micuțului.“ Ce lecție primește un copil ai cărui părinți abandonează câinele familiei?
Teodor Baconschi: O nedorită „lecție“ de inumanitate! Un animal de companie îl responsabilizează pe cel mic. Îl ajută să-și frâneze egoismul natural și să respecte toate făpturile vii. E și o sursă clară de echilibru sufletesc. Evident, dacă ai condiții. Am insistat în capitolul despre care vorbiți asupra faptului că, dacă nu ai curte sau un spațiu locativ destul de mare, nu se cade să torturezi un cățel sau o pisică: te poți limita la un peruș…
Cred că orice familie onestă are datoria de a nu dezvolta în copil ura față de religie.
… Personal, consider că dimensiunea religioasă a educației e fundamentală,
tocmai pentru a instila în universul mental și psihic al copilului
vocația măsurii și bunul-simț al misterului.
… Orice sursă autonomă am plasa, în detrimentul unei viziuni teologice,
la originea eticii grație căreia ne umanizăm, tot la Decalog revenim.
Clubulbebelușilor.ro: Cum să-i povestim unui copil mic despre religie, despre cine este Dumnezeu, Iisus sau ce sărbătorim de Crăciun ori de Paște? La ce vârstă poți să faci asta?
Teodor Baconschi: Personal, cred că Dumnezeu se face simțit printr-o chemare specifică, mai repede sau mai târziu, adică mereu „la timpul cuvenit“ (fiecăruia). Pe de altă parte, o educație e profund mutilată dacă copilul nu înțelege de mic că istoria omului e mai ales o multiformă experiență a misterului și a sacralității. Dacă suntem creștini asumați, îi vom vorbi celui mic despre tradiția noastră, ca să priceapă din start de înseamnă „era creștină“.
Clubulbebelușilor.ro: Sunteți de părere că indiferent de vârstă copilul trebuie dus la slujbele de la biserică, obișnuit de mic cu practicile religioase?
Teodor Baconski: Biserica e casa lui Dumnezeu: copilul iubit se simte și mai iubit acolo. Nu e bine să forțăm nota, cu programe mânăstirești, dar nici să ajungem la biserică din an în Paște. Echilibrul și pietatea decentă intră, după mine, în algoritmul unei educații reușite.
Clubulbebelușilor.ro: Nu de puține ori, încă de la primul contact cu o colectivitate formată din indivizi de vârsta lui (grădinița), copilul face cunoștință cu „puterea“ dominatoare a mitocanului. Tot ce a învățat despre politețe, prietenie și multe alte valori sunt întoarse cu susul în jos încă din primele zile. El vede cum mitocanul câștigă prieteni, jucăriile dorite, atenția/supunerea celorlalți. Pare să fie calea cea mai scurtă spre realizare. Cum îi explicăm astfel de situații unui copil de grădiniță? Cum gestionăm ca părinți relația dintre copil și grădiniță/școală/anturaj în astfel de situații? Vă spun sincer, de multe ori plângem lângă ei…
Teodor Baconschi: Am pomenit deja de acest „personaj“: să știți că un copil deștept, cu lecturi și vocabular evoluat, are ac de cojocul acestui tip de coleg: îi poate ironiza ignoranța și grosolănia, îi poate arăta voința de a nu fi ca el. Așa cum îl poate, la o adică, aduce pe o cale mai bună. Nu e o cauză pierdută…
A fi politicos pare greșit în degradata societate de azi.
Obrăznicia, tupeul și dezinvoltura deplasată, de țoapă, par învingătoare.
Nu sunt! În realitate, mitocanul e dezagreabil în toate acțiunile sale.
Poate că agresivitatea lui grobiană inhibă, lăsându-i culoar. Dar el displace și irită.
Lasă oricui o amintire negativă și pierde ocazia conlucrării de care are, de fapt, nevoie.
O persoană politicoasă le poate părea unora (sau în primă instanță) cam „timidă“, lipsită de punch (n.red. vigoare, energie), numai că suntem politicoși în primul rând
pentru că ne prețuim pe noi înșine, cerând și prețuirea celorlalți.
Teza mea e următoarea: orice copil bine educat are șanse oarecum egale în România (unde mai sunt atâtea de început și terminat) și în alte state, mult mai dezvoltate (unde numai performanța școlară de vârf îți mai poate face un loc, dificil, pe o piață a muncii tot mai saturată). … Deși suntem aparent copleșiți de impostori academici, însăși „popularitatea“ imposturii aduce un pervers elogiu indirect iubirii de carte, elanului formativ și culturii care distinge, susține, organizează și deschide viața fiecăruia spre un orizont elevat. Îmi displace ușurința cu care dăm vina pe „sistem“. … Ne indignăm fariseic atunci când explodează dovezile plagiatului, dar nici nu le spunem copiilor, încă de când ar putea înțelege, de ce frauda intelectuală e un joc din care toată lumea pierde. … Nu ne vom repune pe șinele dezvoltării durabile până când nu vom regăsi criterii obiective de selecție, renunțând la măcelul confortabil & sinucigaș al formelor fără fond.
Cartea Averea bunei educații poate fi achiziționată de la Editura Univers, din librării sau on-line, de pe libris.ro, elefant.ro
