Au trecut peste doua secole de cand psihologii si sociologii incearca sa defineasca diverse stiluri de parenting, sa le incadreze in anumite tipare psihologice, sa defineasca masura in care metodele de crestere a copiilor le marcheaza acestora vietile ca adulti. Iata un rezumat a ceea ce trebuie sa stii pe aceasta tema.
Stilurile de parenting variaza in functie de numerosi factori. Cativa dintre cei mai importanti sunt temperamentele parintelui si al copilului si modul in care parintele a fost la randul sau crescut. Presiunea sociala este de asemenea un factor deloc de neglijat, fiecare perioada avand, pare-se, propriul curent preferat in aceasta privinta.
Psihologii definesc, in mare, 4 stiluri de parenting
Parintele autoritar este cel care stabileste reguli, scopuri si tinte de atins, ramanand totusi empatic si atent la nevoile, emotiile si sentimentele copilului.
Acest tip de parinte isi va incuraja copilul sa exploreze, fixand insa limite. El se va baza pe faptul ca, copilul trebuie sa capete experienta propriilor actiuni, insa nu il va lasa sa comita mici fapte catalogabile ca antisociale doar de dragul experimentarii si a consecintelor naturale.
Acest stil de parenting incurajeaza copilul sa isi exprime emotiile, sa invete sa le denumeasca si sa le gestioneze. Parintele de acest tip are asteptari si pretentii, stabileste limite si eventuale pedepse, insa copilul crescut in acest stil accepta starea de lucruri pentru ca masurile sunt intotdeauna drepte si corecte.
Parintele totalitar este cel care ridica pretentii insa este indiferent la trairile copilului. Lipsit de empatie, el se concentreaza mai mult pe valori abstracte. Dialogul intre parinte si copil este restrictiv si limitat iar relatia este una de tip punitiv.
Rata consumului de droguri si alcool printre adolescentii crescuti de acest tip de parinte este dubla fata de cea intalnita in cazul copiilor crescuti de catre un parinte autoritar.
Parintele indulgent este extrem de atent la nevoile emotionale ale copilului, insa nu impune nici un fel de limite. Desi incurajeaza dialogul deschis, explorarea, exprimarea libera, acest tip de parinte nu stabileste reguli sau limite ci se bazeaza mai degraba pe capacitatea teoretica a copilului de a-si echilibra el insusi trairile si reactiile.
S-a constatat ca desi este o metoda potrivita unui anumit tip de temperament, multi dintre copiii crescuti astfel tind sa devina mai impulsivi si sunt predispusi, in perioada adolescentei, la diverse rebeliuni, consum de alcool sau droguri, aceasta predispozitie fiind, se pare, triplata fata de copiii crescuti de catre un parinte autoritar.
Parintele neglijent este cel care, desi ii asigura copilului minimul necesar, nevoile de baza: imbracaminte, incaltaminte, mancare, rechizite, nu se implica in nici un fel in viata acestuia, nici pentru a-i fixa limite, nici pentru a stabili o relatie bazata pe comunicare. Sociologii au constatat ca adolescentii crescuti in acest mod au de multe ori probleme la nivelul interactiunilor sociale.
In majoritatea familiilor, stilul de parenting este un amestec intre cele patru tipuri amintite mai sus. Tinand cont de temperamentul parintelui si al copilului si de nevoile acestuia din urma, de mediul in care traieste, exista mai multe modele de parenting.
Attachment parenting-ul sau atasamentul securizant reprezinta o metoda care are ca scop stabilirea unei legaturi puternice, intuitive, psihologice si emotionale intre copil si adultul care il ingrijeste.
Parintii evita orice pedeapsa, in special pe cele fizice, si incearca modificarea comportamentului copilului prin intermediul interactiunilor care recunosc nevoile emotionale ale copilului si concentrandu-se pe intelegerea copilului ca pe o fiinta complexa.
„Copilul ucenic” este un alt concept care se bazeaza pe educarea copilului prin expunerea sa la activitati cat mai diverse, de tipul lectiilor de muzica, pictura, canto, etc. Copilului i se prezinta diverse oportunitati potrivite varstei sale, astfel incat acesta va dobandi competente multiple pe masura ce se apropie de varsta adulta.
Parentingul exagerat este cel caracteristic parintilor care vor sa se implice in absolut toate aspectele vietii copiilor lor. „Parintele elicopter” este o notiune colocviala pentru parintele care, constant, indeparteaza orice mic obstacol din calea copilului sau, uneori chiar inainte ca acesta sa apara.
Dezvoltarea tehnologiei ii permite parintelui de acest tip sa isi monitorizeze foarte indaproape copiii prin intermediul internetului sau a telefonului.
Parentingul relaxat ii indeamna pe parinti sa planifice si sa organizeze cat mai putin viata copiilor lor si sa ii lase sa exploreze in ritmul propriu.
Conceptul continuu sustine ca de fapt copiii nu au nevoie de nici un fel de ghidare in dezvoltarea lor, ca trebuie doar sa li se permita sa asiste si sa observe viata comunitatii din care fac parte.
Avand in vedere faptul ca adultii, ca si copiii, sunt atat de diferiti, nevoile lor sunt diferite, mediile in care traiesc si pentru care se pregatesc sunt diferite, nu exista o metoda universal valabila sau corecta. Importante sunt echilibrul si stabilitatea in interiorul familiei.
Care dintre stilurile de parenting prezentate crezi ca ti se potriveste cel mai bine, tie si copilului tau?
