De multe ori părinții au anumite așteptări despre copiii lor. Toată lumea admiră anumite calități la copiii cu care interacționează. Așadar, cum faci să crești copii care vor fi apreciați? Educația blândă poate fi un instrument extrem de util în încurajarea obiceiurilor bune ale copiilor, în antrenarea motivației intrinseci și a rezilienței, în formarea unor deprinderi sănătoase de gestionare a emoțiilor. Iată câteva recomandări provenite de la Asociația Națională pentru Educația Copiilor Mici (National Association for the Education of Young Children – NAEYC).
#1 Creează un mediu care favorizează comportamentele pozitive
Mediul în care trăiește copilul îi poate influența comportamentul, prin urmare este de dorit ca acesta să fie modelat într-o manieră previzibilă, care să îl ajute pe copil să se comporte bine. Atunci când copilul beneficiază de un spațiu bine organizat, sigur, accesibil, plin de jucării care îl stimulează, îi este mai ușor să se poarte într-un mod acceptabil din punct de vedere social. În măsura în care acest lucru este posibil, alege un spațiu cu lumină naturală și amenajează și o zonă de lucru, cu masă și scaun adecvate vârstei.
#2 Oferă structură și limite clare
Este importantă stabilirea unor reguli ale casei care să fie bine înțelese, rezonabile și adecvate vârstei. Limitele trebuie reamintite frecvent, atât cu ajutorul instrumentelor vizuale amplasate în locuri evidente, cât și verbal.
Majoritatea copiilor răspund bine față de stabilirea unei structuri, așadar încearcă să respecți cât mai fidel programul prestabilit, astfel încât copiii, mai ales cei de vârste mici, să știe la ce să se aștepte.
Copiii mai mari trebuie implicați în procesul de stabilire a regulilor, astfel încât să știe că opiniile lor sunt luate în considerare și să simtă că participă în mod activ la organizarea gospodăriei. Citește și despre: Atașamentul, legătura emoțională ce stă la baza tuturor relațiilor copilului cu el însuși și cu lumea exterioară
#3 Explică-i conceptul de consecințe naturale
De la vârste foarte mici, copiii observă faptul că unele alegeri pe care le fac pot avea rezultate nedorite. Aceste consecințe naturale ale acțiunilor lor pot fi deranjante și îi pot supăra. Dar ține cont de faptul că, la vârste mici, copiii pot înțelege consecințele acțiunilor lor numai în măsura în care le și experimentează. De pildă, este responsabilitatea copilului tău să își facă bagajul pentru a dormi acasă la un prieten și, dacă își uită acasă jucăria preferată, va trebui eă se descurce fără ea.
Uneori, o asemenea experiență este suficientă. Alteori, este nevoie de intervenția adultului pentru ca ei să reușească să aleagă o alternativă reprezentată de un comportament mai bun. Se poate întâmpla să fie nevoie de ajutorul părintelui în identificarea soluției unei probleme și pentru a elimina sentimentul de neajutorare pe care îl experimentează copilul într-o situație dificilă pentru el.
În cazuri rare, rolul tău de părinte este să cădeți de acord în legătură cu eventualele consecințe negative ale nerespectării regulii. Aceste consecințe trebuie instituite cu răbdare, calm și consecvență.
#4 Fii un adevărat model
Încă de la vârste foarte mici, copiii noștri ne observă și ne urmăresc, căutând indicii despre cum să reacționeze în diferite situații. Prin urmare, vor observa repede situațiile în care comportamentul nostru este diferit de modul în care le cerem lor să se comporte.
Pe măsură ce trece timpul, vei observa tendința acestora de a face ceea ce faci tu, nu ceea ce spui că ar trebui făcut. Nu poți cultiva încrederea și respectul de sine al copilului tău cât timp continui să faci afirmații negative despre tine și despre alții, în fața acestuia.
#5 Alege cu atenție luptele care merită purtate și învață să accepți consecințele propriilor greșeli
Înainte de a interveni în diferitele aspecte ale vieții copilului tău, întreabă-te dacă nu cumva intervenția ta nu este altceva decât un motiv de conflict și dacă merită să îl declanșezi.
Regulile sunt importante, dar dacă îți petreci tot timpul corectând, instruind și spunând nu, poate că e cazul să îți reevaluezi prioritățile.
Foarte important: cere-ți scuze de la copilul tău atunci când greșești față de el. Este un mod excelent de a-l învăța să își asume responsabilitatea pentru propriile greșeli și va contribui la consolidarea relației dintre voi.
#6 Alege stilul de parenting în funcție de personalitatea copilului
Copiii sunt extrem de diferiți. Amintește-ți acest lucru de fiecare dată când trebuie să îți adaptezi modul de reacție la fiecare copil.
Un stil de parenting pozitiv se potrivește tuturor copiilor, dar unora dintre micuți li se potrivesc mai bine pauzele de relaxare, iar altul se va destinde mai bine în timpul unei sesiuni de joacă. Citește pe larg despre: 7 Motive ca să alegi Attachment Parenting | Cea mai ușoara metodă de creștere a copilului
#7 Fii deschis la discuții
Atunci când copilul îți prezintă propria perspectivă despre un eveniment neplăcut – de pildă, despre faptul că un alt copil nu îl place – abține-te de la impulsul de a le invalida emoțiile. Dacă spui „Nu poate fi adevărat!”, nu faci decât să închizi conversația și să învalidezi emoțiile. O strategie mult mai bună este să întrebi: „Ce te face să crezi că nu te place?”.
Ajută-ți copilul să exploreze diverse scenarii și încurajează-l să identifice soluții încă de la vârste mici.
#8 Modelează inteligența emoțională și arată-i copilului cum te simți
O discuție sinceră cu copilul tău despre modul în care comportamentul lor te afectează îl poate ajuta să privească lucrurile și din perspectiva ta și să îți înțeleagă emoțiile. Folosește afirmații care încep cu „Eu…” pentru a vorbi despre tine, descrie comportamentul, nu persoana, și spune ce anume ți-ai dori de la aceasta, cum crezi că ar fi mai bine să procedeze.
Implică-i pe copiii mai mari în procesul de identificare a problemei și a soluțiilor și ajută-i să observe care sunt alternativele pe care le au la îndemână. Citește și despre: 7 semne de STRES la copii pe care păriții trebuie să știe să le recunoască
#9 Respectă-ți promisiunile, cultivă încrederea și respectul reciproce
Copilul tău trebuie să învețe că se poate baza pe tine și că nu îl vei dezamăgi odată ce i-ai promis ceva. Cu această ocazie, va învăța și că nu trebuie să încerce să te facă să te răzgândești odată ce i-ai explicat care sunt consecințele naturale ale alegerilor sale.
Atunci când copilul are ocazia de a experimenta consecințele pe propria piele, învață că disciplina nu este neapărat asociată cu persoana părintelui.
#10 Delegă responsabilitățile și ajută-l pe copil să se simtă important
În cazul copiilor tineri, sarcinile casnice simple sunt un mod excelent de a-l ajuta să se simtă important în dinamica familiei. Oferă-i ocazia să exerseze cât mai mult, astfel încât să devină tot mai bun la ceea ce face, și laudă-l pentru comportament. Este cea mai eficientă și mai naturală modalitate de a antrena respectul și încrederea în sine.
#11 Apelează la soluții pozitive
Ori de câte ori este posibil, spune-i copilului ce anume îți dorești să facă, nu ce anume nu ar trebui să facă. Regulile pozitive sunt mai bine primite decât cele negative, deoarece îi ghidează pe copii cu blândețe, în loc să îi determine să simtă că ai anticipa relele lor intenții. Spune-i ”te rog, închide ușa!”, în loc de „Nu lăsa ușa deschisă.” Citește și despre: Copilul se calmează rapid dacă-i oferi telefonul? Cum ajutăm la reglarea emoțională a copiilor fără să apelăm la ecrane
#12 Planifică din timp conversațiile dificile
Pentru a evita conflictele, sau afirmațiile care l-ar putea răni, gândește-te din timp la ce anume vrei să îi transmiți copilului și la cum se va simți acesta, în funcție de formularea pe care o alegi. Alege locul și momentul potrivite, în care să puteți beneficia li de un oarecare nivel de intimitate. Transmite-i copilului intenția de a avea o discuție cu acesta, astfel încât să nu îl iei pe nepregătite. De exemplu: „Aș vrea să găsim timp să discutăm despre niște chestii care se întâmplă prin casă. Putem face asta vineri seara, la o pizza?”
#13 Rămâneți conectați cu ajutorul ritualurilor de familie
Serile de pizza în familie, diminețile de duminică și clătitele, anumite tradiții de sărbătoare sunt moduri în care vă puteți conecta. Dar există și momente neplanificate, în care copilul simte nevoia să îți povestească ceva, pe neașteptate. Ori de câte ori se întâmplă asta, întrerupe orice activitate ai desfășura și acordă-i copilului întreaga ta atenție. Această atitudine transmite mesajul „Ești important pentru mine și te iubesc.”
#14 Respectă intimitatea copilului tău
După o anumită vârstă, copilul are nevoie de intimitate, de spațiu propriu și de obiecte personale. Demonstrează respect cerându-le copiilor permisiunea de a intra în camera lor, nu îi umbla prin lucruri, nu îi analiza telefonul. Întreabă-te cât de multe vrei cu adevărat să știi și ce anume poate fi considerat privat, între copil și prietenii săi.
Modul în care copilul tău crește și se dezvoltă depinde mult de interacțiunea pe care o are acesta cu părinții și cu familia apropiată. Comunicarea, conectarea, empatia, regulile și consecvența sunt câteva dintre instrumentele pe care le ai la îndemână pentru o relație frumoasă și un copil echilibrat. Citește pe larg despre: Viața secretă a creierului copilului – Cum te asiguri că ajuți la dezvoltarea lui?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.