Tot auzim că este nevoie de un sat pentru a ne crește copilul și în lumea asta încărcată de viteză și de tot felul de oameni care vor să ne spună sus și tare ce ar trebui să facem pentru a face lucrurile bine, copilul ajunge să fie pus pe ultimul plan. Deși, intenția clar este una bună, pentru că nu mai reușim să ne conectăm cu copilul așa cum ar avea el nevoie, relațiile se strică și ne pierdem pe drum. Tocmai de aceea, ne-am gândit să realizăm, pentru voi, o serie de interviuri care să ne ajute să ne regăsim drumul. Să reușim să ajungem la conectarea aceea simplă și sinceră și din tot sufletul cu copilul nostru. Motiv pentru care am pregătit câteva întrebări pentru minunata Oana Anacona Radu, psiholog, analist comportamental certificat internațional, terapeut prin râs și respirație și nu în ultimul rând, cofondator al Asociației pentru Intervenție Precoce în Autism (A.I.P.A).
Clubul Bebelușilor: Cât de bună este împărțirea copiilor în categoria celor cuminți și a celor răi? Cum scăpăm de această paradigmă? Ce înseamnă pentru un copil, să nu facă parte din categoria celor cuminți? Cum reușim noi, părinții, să îi ajutăm dacă avem, de exemplu, bunici care să le spună astfel de lucruri.
Psiholog Oana Anacona Radu: Câteodată ne surprindem spunându-le copiilor noștri cuvinte pe care le-am auzit și noi de la adulții din viața noastră, cuvinte stocate în subconștient. De exemplu, când copilul se comportă într-un mod neacceptat social – nu împarte o jucărie, țipă când ceva nu e pe placul său – spunem, de cele mai multe ori: „fii cuminte!”, „nu mai fi rău!”, „vorbește frumos, te rog” sau „asta nu e frumos”. Acestea sunt niște etichete pe care le folosim inconștient. Etichetele pot influența foarte mult modul în care copiii se văd pe ei înșiși.
Un copil poate fi etichetat ca „rău”, de fiecare dată când este gălăgios și „incomod” pentru adulții din jurul lui, ca și când ceva ar fi în neregulă cu el. Iar dacă este tăcut, rezervat și retras, atunci poate fi etichetat drept „cuminte” și „bun”. Este alarmant de periculoasă această stigmatizare. Când afirmăm identitatea unui copil pe baza modului în care alții îl percep, creăm o codependență culturală, transmițându-i copilului în esență: „atâta timp cât oamenii din jurul tău te aprobă, ești bun și meriți iubire! Și dacă ceilalți nu sunt de acord cu modul în care te exprimi, ești rău și nu meriți deloc iubire.”
Doar pentru că aceștia demonstrează un model de comportament la un moment dat, nu înseamnă că ar trebui să fie etichetați ca atare. De exemplu, dacă un copil aude în mod continuu „este foarte mofturos la mâncare”, atunci acesta poate deveni și mai selectiv în alimentație, pentru că îi aude într-una pe părinții lui spunând asta. Ceea ce spun adulții, în special părinții, cântărește foarte mult, iar copiii, în mod surprinzător, sunt ascultători extraordinari. Copiii cresc, se dezvoltă și se schimbă și au un potențial infinit. Este important să nu le frângem aripile cu etichete vătămătoare.
Putem să înlocuim aceste etichete și să-i explicăm copilului despre cum vorbim respectuos – atunci când acesta țipă la cineva, sau putem să-i povestim despre generozitate – atunci când nu vrea să împartă din punga de biscuiți. Putem să reinterpretăm spusele bunicului, de ex. : „ Bunicul tău a spus că nu ești cuminte pentru că te joci gălăgios. Noi amândoi te iubim și știm că poți să te joci în liniște. Hai să vedem împreună cum putem să jucăm în liniște jocul acesta”. Treaba noastră este să-i învățăm pe copiii noștri că merită mereu dragoste, indiferent de ceea ce fac. Responsabilitatea noastră de a-i învăța pe copii că merită întotdeauna acces la iubire nu ne atenuează responsabilitatea de a-i învăța un comportament adecvat! Doar trebuie să ținem cont de faptul că ei – copiii, încă învață ce înseamnă comportament „adecvat”. Citește pe larg și despre: Stabilirea limitelor versus răsfățul în educația copiilor. Cum evităm permisivitatea exagerată
Clubul Bebelușilor: “Ceilalți vor râde de tine” sau “Ce vor spune vecinii când te vor vedea așa?”. De multe ori auzim folosindu-se acest tip de motivație pentru a-i dertermina pe copii să facă ceva anume. Dar asta înseamnă că le îndreptăm atenția către ceilalți. Cât de sănătoasă este această abordare pentru un copil?
Psiholog Oana Anacona Radu: Ca părinți, auzim mereu că nu trebuie să pedepsim copiii, să țipăm la ei, nu trebuie să-i facem sa se simtă vinovați sau rușinați, că nu trebuie să-i mituim… Ne putem întreba: atunci, ce strategii ne rămân pentru a ne convinge copilul să facă ceea ce vrem noi? Cum să-l determinăm să se ridice la înălțimea așteptărilor noastre? Când compari copilul cu altcineva (de ex. „X o ascultă pe mama lui, cutărică nu plânge când pleacă din parc..”) îi transmiți că X e favorizat și iubit mai mult. Citește pe larg și despre: Viața secretă a creierului copilului – Cum te asiguri că ajuți la dezvoltarea lui?
Când îi transmiți că altcineva face mai bine decât el, îi afectezi negativ stima de sine. Copilul va interpreta că nu e suficient de bun, va începe sa se devalorizeze. Altcineva este mai bun decât el! Comparația îi aruncă pe copii într-o competiție pentru care nu sunt pregătiți. Pentru a putea urma pe cineva ca model, pentru a putea fi inspirat de acțiunile altuia, copilul este necesar să aibă deja dezvoltată stima de sine. Când spunem „de ce nu poți fi și tu ca X?” o spunem din frustrare. De unde vine această frustrare? Ce nu funcționează? Ce este nevoie să se schimbe? Mesajele pe care copiii le aud despre ei de la alții se traduc cu ușurință în modul în care simt despre ei înșiși. Cuvintele dure („Ești atât de leneș!”) sunt dăunătoare, nu motivante și dăunează stimei de sine.
Cum îi determini pe copii să fie complianți?
• Corectează copiii cu răbdare.
• Concentrează-te pe ceea ce vrei să facă data viitoare. Când este nevoie, arată-le cum.
• Fii atent la ceea ce copilul tău face bine și la ceea ce îi place. Asigură-te că are șanse să dezvolte aceste puncte forte.
• Concentrează-te mai mult pe punctele forte decât pe punctele slabe, dacă dorești să îl ajuți pe copil să se simtă bine cu el însuși. Acest lucru, în timp îmbunătățește și comportamentul. Citește pe larg despre: Copilul tău te ascultă sau face ce vrea el? Până unde mergi cu permisivitatea? Unde te oprești? E nevoie de ea?
Când facem de rușine un copil numindu-l „rău”, pentru că nu are răbdare să stea la o slujbă bisericească sau la un eveniment prelungit etc., se dezvoltă căi neurologice ale rușinii. Prin rușine, îi încurajăm pe copii să performeze într-un mod care este cel mai validat de alții, mai degrabă decât să lucreze curajos pentru a fi ei înșiși. Nu putem aștepta de la un copil de câțiva anișori să bifeze regulile sociale, copiii nu sunt mini-adulți! Partea creierului responsabilă pentru aceste abilități sociale și emoționale se dezvoltă treptat (cortexul prefrontal – cel care e implicat în controlul emoțiilor ajunge la maturitate la 20-25 de ani!)
„A fi părinte este cea mai bună experiență pe care o poate avea cineva in viață. Este șansa oamenilor de a se maturiza. Daca vrei să afli mai multe despre tine însuți privește-ți copiii. Un copil dificil încearcă să-ți spună că ceva nu este în regulă, doar că nu știe cum să ți-o spună. Copiii reprezintă jumătate tată și jumătate mamă, iar când vezi că cele două jumătăți se ceartă este foarte dureros. Părinții care au fost făcuți de rușine fac același lucru cu copiii lor. Pentru a nu ne face copiii sa se simtă rușinați este nevoie sa lucrăm cu noi înșine.” Dr. Menis Yousry
Citește și despre:
Atașamentul sigur (securizant) este esențial pentru starea generală de bine a copilului
Există cel mai bun stil de educație pentru copii? Părinți autoritari versus părinți permisivi
Ce înseamnă să fii un părinte bun și prezent în viața copilului tău. O perspectivă empatică și simpatică
10 adevăruri psihologice ce confirmă unicitatea relației mamă-copil
8 moduri de a construi încrederea în sine a copilului tău din primii ani de viață
Copilul NU are nevoie de „părinți perfecți”, ci mai mult de dragoste, de protecție și de o prezență permanentă și disponibilă
Tulburarile de procesare senzoriala la copii
Coloratul si creativitatea
8 expresii aparent inofensive pe care să NU i le mai spui copilului!
Testul culorilor Luscher si personalitatea copilului
