Coprocultură sau examen coproparazitologic? E o diferență!

Coprocultură sau examen coproparazitologic reprezintă analize ale materiilor fecale care, atunci când există suspiciuni cu privire la starea de sănătate, pot oferi multe detalii în privința stabilirii diagnosticului.

Când și de ce facem coprocultură sau examen coproparazitologic?

De preferat, ar fi să le facem doar când spune medicul, pentru că nu sunt necesare nici când copilul se scarpină la nas (nu înseamnă că are viermișori), nici când „nu crește“ (pentru tulburările de creștere se recomandă, tot de către medic, alte analize). Medicul, însă, ar putea să recomande o analiză a materiilor fecale în cazul în care copilul are dureri abdominale, constipație cronică sau când în scaune apar alimente nedigerate, mucus sau sânge. Să le luăm pe rând! Iată cum faci diferenta dintre coprocultura si coproparazitologic.

COPROCULTURA

Când se face: în caz de diaree infecțioasă, balonări, stări de greață și de vomă, dureri sau crampe abdominale sau, în lipsa acestor simptome, pentru depistarea bolnavilor care dezvoltă forme contagioase de boală.
Ce identifică: deși la nivelul intestinelor se regăsesc mai mult de cincizeci de tipuri de bacterii, analiza are capacitatea de a identifica agenții patogeni din intestinele umane. Ea va scoate în evidență anumite tipuri de bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziți care provoacă toxiinfecții alimentare, inflamații ale intestinelor, holera, tifosul.
Cum se prelevează corect: dacă trebuie să colectezi mostra de fecale acasă, ai nevoie de olița copilului și de un recipient steril prevăzut cu capac și linguriță. Îl găsești la orice farmacie. Fixează în interiorul oliței o pungă curată și, după o bună igienizare a organelor genitale ale copilului, pune-l pe oliță. Proba se prelevează din scaunul emis spontan, fără a folosi folosi purgative sau laxative pe bază de cărbune. Copilul nu trebuie să urineze în vasul în care a defecat, pentru ca proba să nu fie contaminată.

În cazul sugarilor, se recomandă prelevarea scaunului exact în momentul în care acesta este emis, înainte de a lua contact cu alte suprafețe. Puneți bebelușul pe spate, pe un scutec de unică folosință și țineți-i piciorușele adunate pe burtică. Prelevarea se face din materiile fecale cu spatula (lingurița) coprorecoltorului, mai ales din porțiunile care prezintă aspect lichid, cu mucus sau cu firișoare de sânge, atunci când acestea există. Dacă acestea lipsesc, prelevarea trebuie făcută din trei locuri diferite. O altă metodă de prelevare a mostrei de fecale are la bază introducerea unui tampon rectal și rotirea acestuia în mod delicat. Este recomandat ca această metodă să o lași în seama unui asistent.

ATENȚIE! Proba trebuie prelevată în recipientul care stă, în prealabil, la frigider până în momentul prelevării. După prelevare, NU mai trebuie depozitată la frigider, ci dusă imediat la laborator. Dacă nu se poate duce imediat la laborator, se păstrează la temperatura camerei! Ce poate afecta rezultatul analizei: tratamentul cu antibiotice început poate influența rezultatele testului. De aceea, se recoltează materiile fecale fie înainte de a începe tratamentul cu antibiotic, fie după două până la șapte zile de la ultima doză de antibiotic administrată. Rezultate false (negative sau pozitive) pot apărea și din cauza nerespectării normelor de prelevare, precum și din cauza expunerii mostrei la aerul atmosferic sau la temperatura camerei.

EXAMENUL COPROPARAZITOLOGIC

Când se face: se recomandă pentru a identifica paraziții din fecale: giardia, limbricii, teniile, oxiurii, atât dacă cel mic manifestă simptomele unei infecții parazitare (dureri abdominale, grețuri, vărsături, intoleranță la lactoză, diaree), cât și dacă nu pare să sufere de nimic. Asta pentru că multe dintre acestea infecții sunt asimptomatice și, cu toate acestea, ei pot infecta persoanele din jurul lor.
Ce identifică: rezultatul examenului coproparazitologic menționează absența sau prezența parazitului intern, precum și abundența lui. Pentru protozoare, rezultatul examenului coproparazitologic trebuie să precizeze genul și specia parazitului găsit și stadiul lui evolutiv (forma vegetativă sau chistică).

Un examen coproparazitologic izolat al cărui rezultat este negativ, nu are valoare eliminatorie. Pentru un examen coproparazitologic de rutină se recomandă minimum trei probe, la interval de 3-4 zile. Examenul coproparazitologic poate fi negativ dacă recoltarea a fost făcută în cursul unei faze coprologice în care nu a avut loc eliminarea diferitelor forme de paraziți. Pentru majoritatea parazitozelor intestinale se recomandă efectuarea unui nou examen, de control, după 3 săptămâni de la terminarea tratamentului pentru infecții cu protozoare și după 1-2 săptămâni pentru infecțiile cu helminți.

Cum se prelevează corect: autorecoltarea se face în același moduri ca și la examenul de coprocultură, în recipiente speciale, de unică folosință, care se închid etanș. Paraziții intestinali (sau porțiuni din aceștia) prezenți în scaunul spontan se recoltează (în laborator) și se introduc într-un recipient curat. Trebuie evitată contaminarea cu apă, care conține protozoare libere care pot crea confuzii sau cu urină, care poate distruge formele vegetative ale protozoarelor.

Citește și despre:
Ce soluții există pentru tratarea constipației la copii
Părul animalelor ne poate îmbolnăvi copilul?
Operația de polipi și amigdale la copii
Inceperea gradinitei – Analize necesare pentru intrarea in colectivitate
Bolile parazitare la copii

ATENȚIE! Cea mai simplă modalitate de a feri proba de alterare este efectuarea analizei probei prelevate în cel mult 2-3 ore de la recoltare. Dacă, însă, nu se poate ajunge în 2-3 ore cu ea la laborator, se recomandă să fie ținută la frigider chiar și peste noapte, la o temperatură de 2-8 °C. Ce poate afecta rezultatul analizei:

• unele medicamente – cărbune vegetal, anumite antibiotice recomandate în infecțiile intestinale, substanțe grase (supozitoare, uleiuri laxative);
• anumite alimente care produc reziduuri, precum unele fructe și legume uscate, legume verzi (varza, salata), fructe cu pieliță greu digerabilă (piersică, caise, roșii), fructe cu semințe mici (smochine, căpșuni, kiwi);
• consistența materiilor fecale prea diluate (diaree), când are loc dispersarea paraziților într-o masă mare de materii fecale ce conține multe resturi alimentare prost digerate, sau când sunt prea dure – caz în care examinarea microscopică este îngreunată, existând riscul să obținem un rezultat fals negativ.