Probabil ca prima aniversare a copilului este cea mai emotionanta pe care o traiesti. E sfarsitul unui an greu, dar plin de satisfactie si de duiosie, iar copilul care iti zambeste acum este atat de diferit de ghemotocul plin de zbarcituri de acum un an! Citeste tot ce trebuie sa stii despre cine este copilul la un an de zile.
Este important să subliniem că fiecare copil se dezvoltă în ritmul său propriu și că reperele de dezvoltare pot varia în funcție de individ. Cu toate acestea, există anumite trăsături și abilități pe care majoritatea copiilor le dobândesc în timpul anumitor etape de dezvoltare. Este important să observăm aceste repere, dar este la fel de important să ne amintim că fiecare copil este unic și că diferențele individuale sunt normale.
DEZVOLTARE FIZICA – Greutatea si Inaltimea la varsta de 1an
La un an, majoritatea copiilor cantaresc de aproximativ 3 ori mai mult decat la nastere. In lungime, masoara cu aproximativ 50% mai mult decat la nastere, iar creierul lor are 60% din dimensiunea pe care o va avea la maturitate. Odata cu cresterea nivelului de activitate fizica, ritmul de crestere incetineste. Acum este normal ca cel mic sa castige 100-200 de grame pe luna.
DEZVOLTAREA MOTORIE a copilului de 1 an
La varsta de un an cei mai multi copii se ridica singuri in picioare, iar unii au facut deja primii pasi singurei. De altfel, copilul se descurca destul de bine singurel. Este capabil sa manance cu degetele, colaboreaza atunci cand sunt imbracati, intorc paginile cartilor lor. Desi inca neindemanatic, copilul stie utilitatea unor obiecte de uz zilnic cum e periuta de dinti, pieptenele, telefonul, lingura.
Dezvoltarea abilităților motorii: La această vârstă, copilul își îmbunătățește abilitățile motorii, atât cele fine, cât și cele grosiere. El poate să stea singur, să meargă de-a bușilea, să se ridice în picioare susținându-se de obiecte și poate începe să meargă câțiva pași. El stie:
- Sa se ridice singur in picioare
- Sa mearga tinandu-se de mobila
- Sa aplaude, sa faca pa, sa dea noroc
- Sa bea din canita si sa manance cu manutele
- Sa apuce obiecte mici cu degetul mare si cel aratator
- Sa indice obiecte si sa gesticuleze
- Sa asculte diverse cerinte (da jucaria, ia cartea)
DEZVOLTAREA PSIHICA SI COGNITIVA a copilului de 1 an
La vârsta de 1 an, copilul parcurge o perioadă de dezvoltare rapidă, care include aspecte cognitive și psihice semnificative. Iată câteva aspecte ale dezvoltării psihice și cognitive a unui copil de 1 an:
Explorarea activă a mediului: La această vârstă, copilul începe să exploreze lumea din jurul său într-un mod activ. El va fi curios și interesat de obiectele din jur și va încerca să le atingă, să le examineze și să le manipuleze.
Dezvoltarea limbajului: La vârsta de 1 an, copilul poate începe să emită primele cuvinte sau sunete cu semnificație. De obicei, acestea sunt simple și pot include cuvinte precum „mamă”, „tata”, „bună” sau „da”. Copilul poate începe, de asemenea, să răspundă la cuvinte simple și să încerce să imite sunete sau cuvinte.
Rezolvarea problemelor simple: Copilul de 1 an începe să învețe să rezolve probleme simple, cum ar fi scoaterea unui obiect dintr-o cutie sau găsirea unei jucării ascunse sub un obiect. El poate încerca, de asemenea, să facă conexiuni între cauză și efect, de exemplu, înțelegând că apăsarea unui buton poate face să sune o jucărie.
Înțelegerea socială: Copilul începe să înțeleagă mai bine relațiile sociale și interacțiunile cu ceilalți. El poate fi interesat de alți copii și de adulți și poate începe să imite comportamentele și expresiile faciale ale celor din jur.
Formarea unui atașament securizant: La vârsta de 1 an, copilul începe să dezvolte un atașament puternic față de principalii îngrijitori, cum ar fi părinții sau persoanele care îngrijesc. Este important să se creeze un mediu sigur și de încredere pentru a sprijini formarea unui atașament securizant.
La acesta varsta copiii incep sa inteleaga ce li se spune si incearca sa gaseasca un limbaj comun cu al adultilor pentru a-si face cunoscute intentiile. Copilul incepe sa manifeste preferinta pentru anumite persoane. Poate deveni suspicios sau chiar anxios in prezenta strainilor. Anxietatea de separare atinge un nou prag critic in aceasta perioada. Descopera aici cateva trucuri care pot ameliora anxietatea de separare la bebelusi.
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI la copilul de 1 an
Acum copilul incepe sa spuna primele cuvinte cu sens si directie precisa. Mama, tata, apa, haide, pa-pa, nu, sunt doar cateva exemple. Limbajul se invata prin imitare, asa ca bebelusul tau va deveni un imitator grozav. Ajuta-ti copilul sa isi largeasca vocabularul si sa vorbeasca corect.
Copilul isi cunoaste numele si il asociaza cu diverse activitati. De exemplu, va intelege mai clar despre ce este vorba daca ii vorbesti la persoana a treia „Tudorel vrea lingurita? Lui Tudorel ii este somn?” La varsta de 1 an copilul este capabil sa observe si sa deprinda anumite reguli de interactiune sociala, chiar daca este inca prea mic sa le foloseasca. El observa de exemplu folosirea regulata si in context a sintagmelor „Te rog” si „Multumesc”.
SOMNUL – La un an copiii dorm mai putin in timpul zilei, dar in general dorm mai bine noaptea. Somnul de pranz ramane inca o constanta, dar unii copii renunta la somnul de dimineata si raman cu o singura repriza de somn pe timpul zilei. Rutina la culcare poate incepe sa dea roade acum, in masura in care ambii parinti o respecta in fiecare seara.
ALIMENTATIE – La aceasta varsta copilul poate manca la masa impreuna cu adultii, cu conditia ca acestia sa aiba o alimentatie sanatoasa. Sarea este permisa in cantitati mici. Copilul poate primi miere si poate incepe administrarea fructelor cu potential alergen, cu prudenta. Se evita folosirea adaosurilor de tip delikat, a semipreparatelor din comert, a carnii de porc.
CRESA – Unii copii intra in colectivitate in jurul varstei de un an. Aceasta le stimuleaza in general independenta, dar nu este bine sa insisti daca cel mic nu reuseste sa se adapteze deloc departe de mediul familiar de acasa. Colectivitatea vine la pachet cu diverse dezavantaje, printre care imbolnavirile dese.
JOCURI PREFERATE de copilul cu varsta de 1 an
La varsta de un an copiii sunt in plin avant explorator. Ofera-i copilului un mediu sigur si totusi bogat in experiente! Avand in vedere ca de acum stapaneste destul de bine motricitatea fina, copilul isi va antrena acum grupele mari de muschi. Din punct de vedere al jocului copilul de 1 an:
- Este capabil sa se concentreze la un joc static pentru aproximativ 2-5 minute.
- Ofera jucariile cand i se cere si stie sa le ceara inapoi.
- Pune obiecte in recipiente si le scoate unul cate unul.
- Studiaza legea gravitatiei, aruncand tot ceea ce ii ajunge pe mana.
- Este atras de zgomote puternice, asa ca va izbi, lovi, pocni obiecte.
SA AJUTAM COPILUL de 1 an SA CREASCA!
- In cazul in care copilul nu este alaptat, incearca sa il determini sa renunte la biberon si la suzeta si inlocuieste-le cu cana cu cioc, cana cu pai sau cana simpla.
- Poti renunta la a pasa mancarea marunt si o poti oferi bucatele mici.
- Daca nu ai facut-o pana acum, este timpul sa incepi sa efectuezi o igiena orala corecta.
- Ofera-i jucarii care cresc mobilitatea: jucarii de impins/tras, masinute pe care sta calare si le impinge cu picioarele
- Da-i ocazia sa picteze cu degetele folosind vopsea speciala netoxica.
- Arata-i pe carticele pentru bebelusi animale si invata-l cum face fiecare, obiecte, jucarii si denumeste-le
- Incurajeaza-l sa se joace cu diverse sortatoare de forme.
- Da-i ocazia sa isi imbogateasca experientele jucandu-se cu apa, nisip, pietricele, aluat, orez, faina, sub atenta supraveghere.
Este important să se sublinieze că fiecare copil se dezvoltă în ritmul său propriu, iar unele abilități pot apărea la unii copii mai devreme sau mai târziu decât alții. În general, este important să se ofere copilului stimulare adecvată și susținere pentru a-și dezvolta abilitățile într-un mod sănătos și echilibrat. Dacă există preocupări sau întrebări privind dezvoltarea copilului, este întotdeauna recomandabil să se consulte un medic pediatru sau un specialist în dezvoltare pentru evaluare și îndrumare suplimentară.
Iti recomandam sa citesti si urmatoarele articole:
Alimentatia copilului dupa varsta de 1 an
Intarzierea in dezvoltare in functie de varsta copilului
Rasfatul la bebelusi si copii mici
Cum prevenim agresivitatea la copii ?
Cum invatam copilul sa foloseasca olita?
Crizele de personalitate ale copiilor
Activitati care dezvolta inteligenta copilului tau
Cand si cum invata copilul sa mearga singur
8 Moduri prin care poti renunta la suzeta
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.