Cu calm, despre tantrumuri. Mărturia unei mame
Zilele trecute am lăsat-o pe fetița mea la bunici, timp de jumătate de zi. Când m-am dus să o iau, a început să alerge prin casă ca la olimpiadă, a sărit în pat de parcă pusese pariu că îi vor sari arcurile și când, în sfârșit, eram gata să ieșim pe ușă, pentru a ne întoarce la noi acasă, s-a aruncat pe jos și nu a mai vrut să se miște de acolo. Pe cât de mică, pe atât de multă hotărâre de a fi una cu gresia. Am stat lângă ea, în timp ce bunicii îi tot spuneau să se ridice. Copilul nimic. Ea tot întinsă. Eu tot lângă ea. Bunicul s-a retras și asista de departe la „dramă”, în timp ce bunica era siderată. Cum să facă așa ceva? De ce o las acolo pe jos? De ce nu intervin? De ce nu o iau pur și simplu de acolo? Ei bine, imediat îți spun cum a continuat povestea mea.
Ce este tantrumul?
În primul rând îți voi spune ce nu este. Dacă un copil are tantrum nu înseamnă că este prost crescut. Și nici că se încăpățânează să îi iasă lucrurile așa cum vrea el și din cauza asta „are nervi”. Deși tantrumul poate porni de la o dorință ce nu i-a fost îndeplinită, principala cauză a apariției tantrumului este incapacitatea de reglare emoțională. Asta înseamnă că cel mic este „nervos” nu pentru că așa vrea el, ci că nu poate să se descarce altfel. Și cum îmi place mie mereu să fac comparații, să recunoaștem sincer, că nici noi adulții nu suntem exemple strălucite când vine vorba de calm, de răbdare sau înțelegere.
Noi nu mai dăm din picioare, în general, dar suntem experți la a arata cu degetul și la a ne exprima verbal în toate felurile. Nu mai vorbesc despre țipetele sau descărcatul nervilor pe cei din jur, care sunt la ordinea zilei. Și pe noi nu ne mai trage nimeni de mânecă să ne spună că suntem niste răsfățați. CITEȘTE ȘI: 7 motive pentru care copii nu (mai) ascultă de părinți
Tocmai de aceea este nevoie să normalizăm toate lucrurile acestea, să nu le mai dăm intepretări fără sens. Tantrumurile fac parte din dezvoltarea normală a copiilor, așa că, ori de cate ori copilul tău țipă, plânge de-i sare cămașa de pe el sau este foarte furios, normalizează experiența. Nu e ceva ieșit din comun pentru un copil să aibă tantrum. Toți copiii au. CITEȘTE ȘI: Ce înseamnă şi cum se educă disciplina la vârsta de 1 an?
Când au loc tantrumurile
Cele mai întâlnite cauze ale pornirii unei „crize de nervi”, sunt oboseala, foamea sau suprastimularea. Copiii pot fi dați peste cap de situațiile în care vor să își demonstreze independența dar nu pot face acest lucru din cauza limitărilor pe care le stabilesc adulții. Mai mult decât atât, atunci când ceva anume intervine în rutina de zi cu zi, cum ar fi vizitele prelungite ale rudelor sau schimbarea educatoarei, de exemplu, este normal ca al tău copil să reacționeze și să simtă nevoia să se descarce. Citește pe larg despre: Cuvântul preferat al copiilor: ce putem face când copilul spune doar NU
Ce este bine să faci în timpul unui tantrum
Cel mai important este să nu te enervezi tu. Lasă-l pe el să aibă tantrumul lui. Îl poți avea și tu pe al tău, mai târziu. Acum, fii prezent lângă copil. Acceptă-i supărarea așa cum este. Doar fiind un exmplu de calm, îl poți învăța și pe copil cum să gestioneze emoțiile negative și cum să se calmeze. Noi suntem crescuți, de cele mai multe ori, fiind nevoiți să facem ceva. Și de multe ori mergem spre copil cu soluții, cu idei despre cum să îmbunătățim situația. Copilul, însă, are nevoie doar să fie văzut. Are nevoie să îi fie văzută și validată emoția pe care el o simte. Nu are nevoie nici de morală sau de certat. Asta înseamnă să fie văzut. Să fie acceptat. Doar fii acolo, lângă el.
Și-ai să vezi că odată ce reușești să faci acest lucru, tantrumul va trece sau măcar nu vor mai fi atât de dese. Nu înseamnă că niciodată de-acum încolo nu va mai avea tantrumuri. Tu nu mai scapi cate un cuvânt urât din când în când? Și copiii au dreptul. Este important să te conectezi cu copilul și să îl auzi, fără ca acest lucru să îți atingă ție butoanele. CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă în creierul copilului în timpul unui tantrum?
