Nu știu cum s-a întâmplat de mi s-a rupt colul… eu am aflat acest lucru abia după o lună de la naștere când, din cauză că nu mă recuperasem mai deloc, am ajuns la un consult la medicul meu ginecolog…
Am născut natural, în luna mai, la Spitalul Județean Galați, deși toată sarcina am fost monitorizată la privat. Din cauza stării de urgență însă, doar la Spitalul Județean am mai putut naște, fiindcă maternitatea unde profesa ginecologul meu fusese transformată în spital-suport pentru cazurile de COVID. Domnul doctor Botezatu Costache, un om de nota 10, mi-a explicat toate temerile legate de sarcină, mi-a recomandat tratamentele de care aveam nevoie și m-a liniștit de fiecare data când mi se părea că bebelușul meu nu este bine. Astfel, toată sarcina mea a decurs frumos și bine.
Pe 11 mai au apărut contracțiile. Mi-am trezit repede soțul, am luat bagajul și am fugit la spital, speriată, recunosc, de necunoscutul în care aveam să intru.
Când am ajuns la spital, am fost întâmpinată cu foarte multă ostilitate din partea cadrelor medicale când au aflat că sarcina mea a fost monitorizată în sectorul privat. Am ajuns într-un salon și contracțiile au început să crească în intensitate. A urmat o lungă călătorie între cabinete, în care devenisem cobaiul medicilor rezidenți, care habar nu aveau ce trebuie făcut. Nici nu mai știu de câte ori am fost pusă să urc pe masa de ginecologie pentru a mi se verifica dilatația. M-am simțit violată, îmi era tot mai rău, contracțiile deveneau din ce în ce mai greu de suportat. Și în tot timpul acesta, nicio urmă de compasiune, nicio vorbă bună, doar medicii rezidenți care făceau practică pe mine. Simțeam cum mi se rupe osul bazinului, coloana și totul din corp.
După 12 ore de chin, văzând că nu am de gând să plătesc pentru cezariană, moașa Nela și doctorița Pop au hotărât să mă ajute și pe mine să nasc. Efectiv mi-au rupt colul și și-au bătut joc de mine și de copil care, din cauza nașterii dificile, întârziate, a respirat foarte greu și a stat două zile la terapie intensivă. Nu știu cum s-a întâmplat de s-a rupt colul… eu am aflat acest lucru abia după o lună de la naștere când, din cauză că nu mă recuperasem mai deloc, am ajuns la un consult la medicul meu ginecolog…
După trauma suferită la naștere, ajunsesem o umbră de om. Au trecut două zile până când am reușit să-mi adun toate puterile care mi-au mai rămas ca să mă duc să-mi văd copilul. Am stat o săptămână în spital, în care nu am reușit să dorm decât 5 ore sau mai puțin, din cauza unei reguli care spunea că în spital se a ține lumina aprinsă toată noaptea. Doamna cu care împărțeam salonul făcea zgomot mereu, nu permitea aerisirea camerei și mânca tot felul de preparate cu miros greu de suportat. Aveam frisoane, dar le pusesem pe seama furiei laptelui. Sângerările de după naștere căpătaseră un miros neplăcut, însă toate cadrele medicale din spital mi-au dat asigurări că sunt bine și aptă de externare. După o săptămână de la naștere, pe semnătura mea, am decis să părăsesc spitalul împreună cu copilul.
Când am ajuns acasă însă am căzut într-o depresie adâncă. Aveam crize incontrolabile de plâns, apoi stări de nervi, țipam, nu mă mai puteam controla și nu reușeam să-mi scot din minte gândul că nu sunt o mamă bună.
La scurtă vreme după ce am ajuns acasă cu bebelușul, au început durerile de burtă, scurgerile cu miros mult mai neplăcut și am făcut temperatură. După o săptămână, cu 40 de grade febră, am ajuns din nou la spital, unde am aflat de infecție vaginală. Am primit antibiotice și tratament, dar am pierdut laptele, care oricum era puțin din cauza stării mele depresive. Oricât am încercat să reiau alăptarea, n-am mai reușit…
Astăzi sunt bine și mi-am făcut curaj, dragi mămici, să aștern aici povestea traumatizantă a nașterii mele. Mă gândesc că dacă ne povestim experiențele de la naștere – cu bune și cu rele – alte femei vor avea de învățat, vor ști, poate, să prevină astfel de drame. Sau poate vom reuși împreună să schimbăm mentalitatea din sistemul sanitar și nu vom mai avea parte de rele tratamente din partea unor oameni care, prin prisma meseriei lor, sunt aleși să aline suferința și să curme durerea. Nu să o provoace…
Poveste de naștere trimisă de Andreea din Galați, redactată de Echipa Clubul Bebelușilor
Felicitări! Ești mămică! Ai trecut prin cel mai înălțător moment din viața ta de femeie. Povestește-ne și tu cum a decurs nașterea ta: naturală sau prin cezariană, într-un spital de stat sau o maternitate privată? Împărtășește experiența ta altor mame! Povestea ta poate să le ajute! Trimite-ne povestea ta cu titlul NAȘTEREA MEA, la adresa contact@clubulbebelusilor.ro și adaugă câteva fotografii din primele voastre zile împreună, mami și bebe. Noi le vom publica cu drag, împreună cu povestea scrisă de tine.
