Diversificarea naturala, autodiversificarea sau baby led weaning (BLW) reprezinta un nou curent in ceea ce priveste modul in care trebuie realizata diversificarea bebelusului. Exista voci care sustin ca este o metoda mult mai corecta de diversificare, dar si voci care pretind ca dezavantajele depasesc avantajele.
Care sunt avantajele pentru diversificarea naturala?
Atunci cand vorbim despre diversificare naturala sau autodiversificare, ne referim la situatia in care bebelusului i se ofera, inca de la inceputul diversificarii, bucati de alimente moi, pe care sa le poata manca singur. Autodiversificarea poate sau nu sa respecte regula celor 4 zile atunci cand vine vorba despre introducerea unui aliment nou.
Copilul isi construieste o relatie sanatoasa cu mancarea si cu procesul de hranire.
Copilul mananca exact cat vrea si ce vrea. Sustinatorii curentului spun ca instinctul bebelusului il va face sa aleaga, din gama de alimente oferite, pe cele care ofera nutrientii de care corpul lui are nevoie la un moment dat. Este greu sa confirmam sau sa infirmam afirmatia, dar este adevarat ca la varste mici, bebelusii si copiii fac pasiuni pentru un anumit aliment, pe care il cer de 3 ori pe zi timp de saptamani intregi pentru ca brusc sa refuze sa il vada macar.
Este insa adevarat ca diversificarea naturala elimina pacalelile la care recurg mamele pentru a-i oferi copilului „macar inca o lingurita” sau pentru a-l face sa „manance tot din farfurie”. Distragerea atentiei copilului cu scopul de a-l forta sa manance dincolo de momentul in care s-a saturat este periculoasa, deoarece creeaza pe termen lung niste asocieri si dependente alimentare cu efecte in viata de adult. Aceste insistente ale parintilor, in primii ani de viata, duc la consumul excesiv de alimente sau de dulce, obezitate, bulimie sau anorexie, mancatul compulsiv si asa mai departe.
Citește pe larg despre BLW în cele mai actualizate articole ale noastre:
Diversificare clasică sau autodiversificare? Scurt ghid pentru o alegere corect informată
Autodiversificarea la bebelusi sau Diversificarea condusa de copil
Diversificare clasică cu lingurița sau autodiversificare (BLW)? Beneficii pentru bebe
Riscuri posibile în autodiversificarea bebelușului – Răspunsurile specialiștilor
Mai multa diversitate in farfurie?
Copilul primeste mai multe alimente proaspete, „vii”, pline de vitamine si minerale, decat daca i se ofera piureuri. Alimentele pe care le mananca isi pastreaza gustul original, iar copilul ajunge sa cunoasca alimentele si in faza lor neprelucrata.
Mai puține mofturi alimentare
Bebelușii care sunt expuși încă de la început unei varietăți de alimente în formele lor naturale – bucăți, texturi diferite, gusturi variate – sunt, statistic, mai puțin mofturoși la mâncare pe termen lung. Spre deosebire de copiii hrăniți exclusiv cu piureuri, care pot dezvolta preferințe rigide pentru anumite consistențe, cei care practică autodiversificarea învață să accepte și să exploreze diversitatea alimentară fără rețineri. Această adaptabilitate le va fi de mare ajutor mai târziu, reducând riscul apariției unei alimentații selective și facilitând o relație sănătoasă cu mâncarea.
Încurajează independența și încrederea în sine
Autodiversificarea pune bazele unei relații pozitive cu hrana și stimulează autonomia copilului. Bebelușul este încurajat să-și folosească mâinile pentru a apuca bucățile de mâncare, iar mai târziu va fi mult mai deschis la utilizarea tacâmurilor. Prin această abordare, copilul învață să își regleze singur cantitatea de hrană consumată, dezvoltând o încredere timpurie în propriile abilități. Acest proces nu doar că îl ajută să mănânce singur mai repede, dar îi oferă și un sentiment de realizare, ceea ce contribuie la o dezvoltare armonioasă.
Hrana devine o experiență senzorială completă
BLW nu este doar despre hrană, ci și despre descoperire! Copilul are ocazia să vadă culorile vibrante ale alimentelor, să le simtă textura între degete, să le miroasă, să le guste și să le mestece în ritmul său. Această explorare multisenzorială stimulează curiozitatea și face din fiecare masă o aventură plină de descoperiri. De asemenea, prin experimentare, copilul își dezvoltă coordonarea mână-gură și își îmbunătățește dexteritatea fină, ceea ce îl pregătește pentru alte abilități motorii esențiale.
Mese în familie – un moment de conexiune și învățare
Unul dintre cele mai frumoase avantaje ale autodiversificării este faptul că bebelușul poate participa activ la mesele în familie. În loc să fie hrănit separat cu piureuri, el stă la masă împreună cu toți ceilalți și observă cum mănâncă părinții și frații mai mari. Prin imitație, el învață nu doar gesturile și obiceiurile alimentare sănătoase, ci și importanța socializării în timpul mesei. Această integrare timpurie în viața de familie face ca mesele să fie mai relaxate și mai plăcute pentru toată lumea.
Învățarea mestecatului și siguranța la masă
Un aspect important al autodiversificării este că bebelușul învață să mestece mâncarea de la o vârstă fragedă, în timp ce reflexul de a varsa (gag reflex) este încă foarte puternic. Acest lucru îl ajută să gestioneze mai bine alimentele în gură și reduce semnificativ riscul de înec. Spre deosebire de copiii care sunt hrăniți cu piureuri și care pot întâmpina dificultăți în tranziția spre alimente solide, cei care practică BLW dezvoltă abilități de masticație și coordonare mult mai rapid, ceea ce le oferă siguranță și încredere în propriul ritm de alimentație.
Dar care sunt dezavantajele pentru diversificarea naturala?
Autodiversificarea este mai mult decât o metodă de hrănire – este o modalitate minunată prin care copilul explorează, învață și se dezvoltă într-un mod natural și plin de bucurie!
Diversificarea naturala este cumplit de…murdara.
In procesul de descoperire a alimentelor, bebelusii vor arunca mancarea peste tot, se vor murdari din cap pana in picioare si vor murdari probabil intreaga bucatarie. Daca apelezi la aceasta metoda de diversificare trebuie sa fii pregatita sa speli copilul si zona de luat masa de cateva ori pe zi.
Daca alegi diversificarea naturala, nu vei sti niciodata cat mananca copilul tau de fapt.
Chiar daca majoritatea pediatrilor sunt in prezent mai relaxati, si nu le mai sperie pe mamici cu afirmatii ca „la varsta de X luni bebelusul trebuie musai sa manance Y ml de piure de legume si Z grame de carne, altfel va avea carente severe”, cele mai multe dintre mame se simt mai bine atunci cand pot macar sa aproximeze cat a mancat copilul la o masa: o lingura sau cinci, un bol sau o jumatate de bol si asa mai departe.
Alegerea alimentelor oferite.
Exista alimente care ii sunt foarte necesare bebelusului si pe care acesta nu prea le poate manca singur, cel putin in prima faza. De exemplu, la varsta de 6 luni, laptele matern nu mai acopera necesarul de fier al bebelusului, astfel ca este important ca destul de curand bebelusul sa primeasca ou si carne. Atat oul fiert tare, cat si carnea, sunt dificil de consumat pentru un bebelus, astfel incat autodiversificarea exclusiva poate determina aparitia de carente alimentare, daca parintele nu o gestioneaza corespunzator.
Exista parinti care sunt tentati sa acorde prea mult credit instinctelor bebelusului.
Daca ai de-a face cu un copil care, din fire, nu este prea mancacios,si este reticent la noi alimente, se poate ajunge la situatii in care, la varsta de un an, copilul sa consume inca in proportie de 90% lapte, ceea ce nu este sanatos pentru el.
Desi esential in primul an de viata si nu numai, laptele (matern sau formula) nu mai reuseste sa satisfaca toate nevoile bebelusului dupa varsta de 6 luni. In plus, intre 6 si 12 luni exista o perioada in care bebelusii sunt in mod natural tentati sa incerce lucruri noi, sa bage in gura tot ceea ce au la indemana, si de care trebuie profitat.
Daca incepi diversificarea naturala pregateste-te si pentru nenumarate intrebari si sfaturi nesolicitate de la toata lumea, ori de cate ori cineva va asista la masa copilului tau. Trebuie sa stii si sa cunosti regulile de prin ajutor daca copilul se ineaca. Oferirea de alimente cu consistente sau dimensiune nepotrivita se asociaza cu un risc crescut de inecare cu mancarea.
Opiniile persoanelor mai moderate sunt ca nu e nimic rau in a-i da bebelusului bucatele de mancare cu care sa se joace, pe care sa le descopere si exploreze si, de ce nu, sa le manance singur, in timp ce, in paralel, este hranit si cu lingurita. Astfel, bebelusul are ocazia sa descopere mancarea si placerea de a se hrani singur, in timp ce mamica are un oarecare control asupra a ceea ce mananca cel mic. Dar, retine, fara pacaleli, insistente si santaj legate de CAT trebuie sa manance copilul!
Tu la ce metoda de diversificare ai apelat? Cu cine te-ai sfatuit?
Ce parere ai despre diversificarea naturala si cea clasica?
In Clubul Bebelușilor găsești toate informațiile de care ai nevoie pentru diversificarea bebelușului tău!
DIVERSIFICARE CU LINGURIȚA sau DIVERSIFICARE NATURALĂ
Află când se introduc:
FRUCTELE
LEGUMELE
CEREALELE
CARNEA
ALTE ALIMENTE în meniul lui bebe!