Sindromul de “a face cuib” in timpul sarcinii sau “nesting” cum a fost preluat termenul din limba engleza apare la majoritatea femeilor insarcinate. Poate aparea oricand pe parcursul sarcinii dar in general nu inainte de varsta de 5 luni a sarcinii si se manifesta cel mai acut in ultimele saptamani inainte de momentul nasterii.
Ce este si de ce apare acest sindrom ” de a face cuib” sau nesting?
Nevoia stringenta de “a face cuib” pe care o resimt numeroase femei insarcinate este, cel putin la radacini, un instinct, chiar un instinct primar. Prin acest instinct ne asemanam cu femelele altor specii, omul facand in definitiv parte din regnul animal, deci nu ar trebui sa ne surprinda asemenea instincte. Sindromul se manifesta prin nevoia imperioasa si incontrolabila de a curata si aranja casa in vederea aparitiei noului membru al familiei si are drept principale cauze:
- Entuziasmul si anticiparea plina de nerabdare si bucurie a aparitiei nou-nascutului care, desigur, trebuie sa gaseasca totul in buna-ordine;
- Constientizarea faptului ca dupa nastere toata grija si energia noastra vor fi canalizate inspre bebelus, prin urmare e bine sa pregatim totul dinainte, ulterior nemaiavand nici timp nici disponibilitate psihica;
- Plictiseala, nerabdare si frustrarea de a fi inca gravida in timp ce tot astepti sa nasti.
Cum se manifesta acest sindrom „de a face cuib”?
In functie de fiecare persoana, se poate manifesta in cele mai diverse forme:
- Facerea si desfacerea bagajului de spital de zeci de ori;
- Curatarea zilnica a fiecari incaperi din casa;
- Dorinta, de multe ori pusa in practica, de a renova total sau cel putin de a pune la punct o camera a copilului;
- Cumparea lucrurilor pentru bebelus, apoi sortarea lor, aranjarea in dulapuri;
- Tendinta de a scapa de toate lucrurile vechi precum prosoape, lenjerii de pat, etc pentru a face loc altora noi-noute, demne de viitorul membru al familiei;
- Achizitionarea compulsiva a oricarui “gadget” care este prezentat ca fiind “pentru bebelusi”.
In orice caz, cand sunt cuprinse de acest sindrom femeile insarcinate par a avea un surplus de energie pe care si-l canalizeaza spre zeci de activitati domestice pe care alta data ar fi preferat sa le evite!
Ce trebuie sa evitam daca suntem cuprinse de aceasta febra de “a face cuib”?
In primul rand trebuie sa evitam activitatile casnice prea dificile care ar putea declansa nasterea prematura sau ar putea pune fatul in pericol.
Sa lasam zugravitul pe seama altora chiar daca ne-ar placea sa fim noi “artistele” care sa puna la punct camera copilului deoarece unele vopseluri sunt toxice atat pentru noi cat si pentru fat, de asemenea atunci cand se zugraveste in casa sau se rascheteaza/lacuieste parchetul sa incercam pe cat posibil sa ne facem de lucru pe afara sau macar sa avem grija la aerisirea incaperilor.
Sa ne tinem departe de litiera pisicii in caz ca detinem una deoarece prin fecale se poate transmite toxoplasmoza.
Sa avem grija la produsele de curatat, in special cele de curatare a cuptoarelor sau de curatare uscata si sa nu amestecam produsele ce contin amoniac cu cele pe baza de clor.
Sa incercam sa ne pastram simtul practic si sa nu cadem in capcana de a cumpara zeci de lucruri pe care le consideram “indispensabile” si care se vor dovedi ulterior total inutile. Este drept ca publicitatea are un impact major asupra noastra mai ales cand suntem sub imperiul hormonilor si nimic nu ni se pare prea mult pentru puiul nostru, am vrea sa-i asiguram tot confortul. Insa trebuie sa avem in minte ca pentru bebelus cel mai mult va conta caldura si apropierea noastra, nu tapetul din camera, caruselul cu lumini si melodii sau balansoarul cu zeci de functii pe care am vrea sa le achizitionam.
Spre ce sa ne canalizam cand suntem cuprinse de sindromul „de a face cuib” ?
Daca am aflat ce e bine sa evitam, sa vedem si spre ce e util sa ne canalizam energia. Iata ce putem face:
- Stocuri de provizii de mancare, scapand de tot ce e vechi sau chiar expirat in frigider si “reamenajandu-l” cu alimente sanatoase pe care vei vrea sa le consumi dupa ce nasti: iaurturi, legume, carne proaspata etc. Poti face si provizii de fructe uscate, nuci, alune, cereale integrale, paste integrale- mai ales daca stii ca nu vei avea pe cine sa te bazezi pentru ajutor la cumparaturi in saptamanile urmatoare nasterii;
- Fa o curatenie generala de profunzime, cu aspirat pe sub si pe dupa canapele si mobile, sters geamuri, rafturi etc, desigur cerand ajutor si evitand sa folositi scari sau scaune pe care sa va cocotati riscand sa cadeti. O curatenie generala inainte de nastere este binevenita, ulterior nemaiavand timp prea repede pentru asa ceva;
- Pregateste trusoul bebelusului. Fara a exagera cu cumparaturile este bine sa ai totusi suficiente hainute pentru nou-nascut, in special body-uri care se imbraca usor si pantalonasi marimea 0-3 luni;
- Cumpara-ti cele necesare si pentru tine, prin acestea intelegand lucruri folositoare in primele saptamani/luni dupa nastere: tampoane pentru sani, sutien de alaptare, lenjerie intima comoda.
In concluzie, sindromul de “a face cuib” sau nesting este firesc si are partile lui bune, atat doar ca nu trebuie sa ne lasam prea tare manate de val si sa facem exces de zel fie in ceea ce priveste ordinea in casa fie in ceea ce priveste cuparaturile.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.