Fiecare copil are ritmul sau propriu de dezvoltare. Iata o afirmatie corecta, dar care, inteleasa gresit, poate face mai mult rau decat bine. In dezvoltarea fiecarui copil exista o serie de repere importante, care indica faptul ca cel mic se dezvolta normal din punct de vedere psihic, motor si cognitiv. Este important sa cunosti aceste repere pentru a-ti putea evalua corect copilul si a cere ajutor, daca este cazul.
Nu exista doi bebelusi identici. Bebelusul care se ridica singur in fundulet la 4 luni s-ar putea sa inceapa sa vorbeasca mai tarziu decat media. Insa in general variatiile fata de medie nu depasesc o luna, la varste mici. In plus, toate mamele cunosc schimburile de opinii si laude despre evolutia copiilor. Fiecare mamica isi lauda pruncul, sadind cate un mic semn de intrebare in mintea alteia, care se intreaba de ce bebelusul ei nu este la fel de precoce sau daca este ceva in neregula cu el.
Iata care sunt etapele pe care bebelusul trebuie sa le atinga in dezvoltarea sa intre 0-3 ani si motivele reale de ingrijorare pentru parinti, in functie de varsta.
Iata cele mai importante etape din viata copilului tau pana la implinirea varstei de 3 ani, conform specialistilor de la BabyCenter.
La o luna auzul bebelusului este complet dezvoltat. Nu poate insa focusa imaginea decat la o distanta de aproximativ 20 cm. Este atras de alternanta alb-negru mai tare decat de culori. Atunci cand e pus pe burtica isi poate sustine capul cat sa il intoarca dintr-o parte in alta, dar cand e tinut la verticala inca are nevoie de sprijin. CITEȘTE ȘI: Săptămânile minune și salturile mentale care îi ajută pe bebeluși să-și dezvolte simturile și să descopere lumea
La 3 luni deja te poti juca impreuna cu bebelusul! Bucura-te de zambetele lui stirbe. La aceasta varsta bebelusul gangureste incercand sa imite sunetele pe care le aude si iti urmareste expresiile faciale cu atentie. Nu mai are nevoie sa ii sustii capul.
Atunci cand este pus pe burtica isi ridica bine capul si pieptul si face mini-flotari care sunt baza viitoarelor rasuciri. Acum poate desface pumnisorii si poate tine jucarii in manute. Este interesat de obiectele care atarna si se misca in fata sa, isi duce mainile la gura si se impinge cu putere in picioare daca este sustinut in pozitie verticala. Coordonarea ochi-mana este din ce in ce mai buna. Urmareste obiectele care il intereseaza si este atras de chipuri. Acum te va recunoaste chiar cand te afli in celalalt capat al incaperii. Citește și despre: Cum să treci fără panică peste puseurile de creștere ale bebelușului din primul an
Bebelusul a implinit 3 luni si nu isi tine capul sau observi ca este absent
Este o idee buna sa contactezi cat mai repede medicul daca la 3 luni bebelusul nu isi tine bine capul, daca nu desface pumnisorii si nu se concentreaza asupra obiectelor aflate in miscare, daca nu zambeste si ignora chipurile sau daca nu reactioneaza la sunete puternice. Toate acestea pot indica probleme care trebuie identificate din timp pentru a putea actiona asupra lor.
Intre 4 si 7 luni bebelusul zambeste, rade in hohote si poarta adevarate conversatii, raspunzandu-ti pe limba lui. Pana la varsta de 7 luni ar trebui sa se poata rostogoli pe burta si inapoi, sa stea in fundulet fara ajutor si sa isi sustina greutatea pe picioare atat de bine incat sa se poata impinge in sus cand il sustii. Acum se intinde dupa obiecte pe care le apuca ferm si le muta dintr-o mana in cealalta. In aceasta etapa bebelusul este mult mai sensibil la tonul vocii tale. Vei observa ca isi recunoaste numele si se intoarce cand este strigat. Jocul de-a v-ati ascunsa si privitul in oglinda pot deveni mari distractii acum, cand vede lumea clar si colorat. CITEȘTE ȘI: Primul An al bebelusului pe săptămâni – Primele 52 de săptămâni de viață
Dezvoltarea bebelusului de la 4 la 7 luni – Cand este cazul sa iti faci griji?
Chiar daca nu toti copiii se dezvolta in acelasi ritm si nu trebuie sa iti faci griji daca bebelusul unei cunoscute s-a ridicat in fund prima oara la 4 luni, in timp ce al tau a asteptat sa ii sarbatoresti implinirea a 7 luni, este important sa mergi la medic daca ti se pare ca bebelusul nu tine in mana obiecte si nu se intinde dupa ele. Un alt semn de ingrijorare e daca ti se pare ca cel mic isi tine corpul foarte teapan sau dimpotriva, pare sa nu aiba tonus muscular. De asemenea, ar trebui sa informezi pediatrul daca pana acum nu a inceput sa manifeste bucurie la vederea celor foarte apropiati sau daca nu raspunde in nici un fel la zgomote sau zambete.
Intre 8 si 12 luni bebelusul incepe marile explorari. Se taraste repede, se ridica singur in fundulet si se apuca de orice ii este la indemana ca sa stea in picioare. Daca e grabit, s-ar putea ca primii pasi singur sa ii faca inainte de prima aniversare. Tot in aceasta perioada ii vei auzi si primele cuvinte, iar gesturile sale iti vor arata clar ce doreste. Este din ce in ce mai indemanatic si va petrece mult timp punand lucruri intr-un recipient si apoi varsandu-le, iar si iar.
Acum bebe este capabil sa prinda lucruri intre degetul mare si aratator, ceea ce ii va imbunatati evident capacitatea de a manca singur. Incepe sa doreasca sa te imite, asa ca l-ai putea surprinde facand incercari de a se pieptana sau prefacandu-se ca vorbeste la telefon. Este insa si perioada in care incepe sa devina constient de persoanele straine, fata de care este rezervat. In plus, este varsta la care anxietatea de separare incepe sa se manifeste din plin.
La varsta de un an ar trebui sa iti traga un semnal de alarma faptul ca bebelusul nu reuseste sa se tarasca sau sa stea in picioare fara sprijin. De asemenea este recomandat sa consulti medicul pediatru daca cel mic nu spune niciun cuvant si daca nu comunica de loc prin gesturi, cum ar fi aratatul cu degetul sau clatinarea capului in semn de nu. CITEȘTE ȘI: Cum îl încurajezi pe bebe să înceapă să meargă singur – Există 8 etape ale învățării mersului la bebeluși
Dezvoltarea bebelusului la 1 an – Cand este cazul sa iti faci griji?
Inainte de 2 ani copilul ar trebui sa invete culorile si formele,sa mazgaleasca, sa construiasca turnuri din mai mult de 4 cuburi si sa arunce mingea. Reclamandu-si independenta, este varsta la care va pretinde sa faca totul singur si e bine sa profiti de asta pentru a-l ajuta sa insuseasca deprinderi de baza. Tot in aceasta perioada incepe sa fie pregatit sa renunte la scutece, iar imitarea celor mari e o mare distractie.
Anxietatea de separare, care atinge maximul de intensitate in jurul varstei de 18 luni, incepe sa se atenueze, copilul devenind incantat sa se joace in compania copiilor. Ar trebui sa consulti medicul daca pana la 18 luni copilul nu a inceput inca sa mearga sau daca nu pronunta cel putin 6 cuvinte pana la aceasta varsta. Alt semn de ingrijorare e reprezentat de faptul ca bebelusul nu intelege instructiuni simple sau daca pierde abilitati pe care le dobandise deja. De asemenea, la varsta de 2 ani copilul ar trebui sa poata rosti propozitii alcatuite din 2 cuvinte. In caz contrar, opinia medicului este importanta. CITEȘTE ȘI: 9 Secrete pentru a învăța copilul să vorbeasă repede și corect!
Sunt sanse mari ca perioada dintre 2 si 3 ani sa iti ramana in minte ca cea mai frumoasa din copilaria mica.
Intunericul, monstrii de sub pat si robotul de bucatarie pot genera spaima deoarece acum, micutului tau inca ii vine greu sa deosebeasca realitatea si imaginatia. Inainte de 3 ani limbajul trebuie sa fie destul de corect incat sa se poata intelege si cu strainii. Inainte de varsta de 3 ani, vocabularul sau va contine sute de cuvinte.
De acum, va fi capabil sa pedaleze, sa urce si sa coboare scarile fara sa se tina, sa deschida cutii si sa asambleze jucarii. Ar trebui sa poata desena un cerc si sa faca puzzle-uri foarte simple. Tot acum, viata sa sociala incepe sa se dezvolte. Incepe sa lege prietenii, sa dea dovada de empatie sau afectiune fata de tovarasii de joaca, sa imparta jucariile si sa faca schimburi. Este insa si varsta la care este dominat de emotii, de aceea tantrumurile sunt ceva obisnuit.
Dezvoltarea copilului la 3 ani – Cand este cazul sa iti faci griji?
Ar trebui sa consulti un specialist in cazul in care la varsta de 3 ani copilul inca sufera de anxietate de separare si refuza sa interactioneze cu adulti din afara familiei sau cu alti copii. Alte motive de ingrijorare sunt reprezentate de faptul ca cel mic evita contactul vizual, nu foloseste propozitii cu mai mult de 3 cuvinte sau nu e capabil sa termine o propozitie sau daca strainii nu inteleg ce spune. De asemenea sfatul medicului ar trebui cerut daca pana la aceasta varsta nu poate urca scarile alternand picioarele, daca nu poate arunca mingea sau sari si daca nu colaboreaza deloc la actiuni de baza cum ar fi sa se imbrace singur, sa manance singur sau sa adoarma singur.
Rolul tau de-a lungul acestei aventuri este sa ii fii mereu alaturi, sa ii vorbesti, sa ii arati, sa il sprijini si sa il inveti. Nu il descuraja niciodata spunandu-i ca e prea mic pentru a face ceva si lauda-i fiecare mica reusita. Deschiderea unei cutii este un nimic pentru tine, dar o mare realizare pentru el. Nu intra in panica in cazul in care copilul tau nu respecta strict ordinea acestor etape in dezvoltare, dar cere ajutor medical de indata ce ti se pare ca ceva e in neregula.
CITEȘTE ȘI:
Semnele autismului la copii – Mami, observă aceste indicii timpurii!
Alimente recomandate în meniul copilului de 1 an + 10 idei de rețete pentru masa de prânz
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.