Respectul sau stima de sine nu e orgoliu, rasfat sau obraznicie! Este cheia unei vieti sanatoase si fericite! Iata cum se dezvolta un respect de sine sanatos si cum iti poti ajuta copilul! Respectul (stima) de sine il ajuta pe copilul tau sa incerce lucruri noi fara sa se teama de esec, sa interactioneze spontan cu ceilalti copii si cu adultii si in general sa aiba un raport sanatos cu viata in general. Atunci cand copilul are dezvoltata o stima de sine sanatoasa, el se simte bine si increzator in propria persoana in majoritate timpului!
Ce este respectul (stima) de sine?
Un copil care are un respect de sine dezvoltat este increzator in propria persoana. El se respecta si se place pe sine insusi. Un copil cu respect de sine dezvoltat este constient de limitele sale. Respectul de sine nu inseamna supraevaluare sau supraapreciere, ci pur si simplu ii ofera copilului sustinerea morala de care are nevoie pentru a incerca sa mai faca un pas inainte.
Respectul de sine nu este innascut. El se invata, din felul in care parintii si alti adulti implicati in viata copilului, se poarta cu acesta. O componenta importanta a respectului de sine este reprezentata de sentimentul de apartenenta la familie si ca propria persoana este importanta pentru familia respectiva. Respectul de sine iti da radacini si incredere in viitor. CITEȘTE ȘI: 7 Motive pentru care pedepsele NU functionează
De ce este atat de important respectul de sine?
Iata doar cateva dintre argumentele specialistilor in psihologie:
- Persoanele cu un respect de sine scazut cauta mereu sa fie pe placul celorlalti, fapt ce le face predispuse la a comite greseli severe din teribilism si din dorinta disperata de a se simti iubite sau acceptate.
- Respectul de sine este cel care ii face pe oameni sa simta ca isi pot dezvolta abilitatile pe care le poseda, devenind o parte importanta a comunitatii din care fac parte.
- Respectul de sine iti da incredere sa incerci ceva nou si te ajuta sa accepti esecurile din trecut si sa le depasesti cu optimism.
- Persoanele cu un respect de sine scazut nu au incredere ca sunt capabili sa faca lucruri pentru ei insisi, sau ca isi pot folosi abilitatile pe care le poseda la cel mai inalt nivel.
- Persoanele cu respect de sine scazut au probleme de sanatate legate de stres, boli cardiace, depresie, anxietate si probleme de integrare sociala.
- Respectul de sine este cel care iti influenteaza modul in care iei decizii in viata si deciziile de viata spre care te simti mai atras.
- Persoanele cu un mare respect de sine sunt motivate sa lupte pentru scopurile si idealurile lor. Din contra, cei cu un respect de sine scazut asteapta sa primeasca aceste lucruri pur si simplu pentru ca le merita, gasind in ei insisi mai putina disponibilitate de a persevera.
- Respectul de sine il va proteja pe copilul tau de anturaje nepotrivite, provocari periculoase sau ilegale, decizii proaste de viata.
- Respectul de sine scazut promoveaza violenta sau te face victima a violentei.
CITEȘTE ȘI: Tantrumurile copiilor mici sunt normale? Trucuri utile pentru prevenirea lor
Cum se dezvolta respectul de sine la copii?
Depinde intr-o foarte mare masura de parinti, ca cel mic sa creasca invatand sa se respecte pe sine insusi. In mod natural, parintii sunt tentati sa isi ajute si sa isi protejeze copiii cat mai mult, dar asta nu este neaparat in folosul lor. Bebelusii nu se percep ca fiind persoane separate de parintii lor, cel putin nu inainte de varsta de 6-8 luni. Ei invata insa ca sunt iubiti, pentru ca sunt ingrijiti cu atentie atunci cand cer atentie sau ajutor. De fiecare data cand ii raspunzi prompt bebelusului, el intelege ca persoana lui conteaza, ca este important.
La varsta de 2-3 ani, copiii inca nu isi inteleg pe deplin propria persoana. Pe masura ce invata sa faca ceva nou, ori de cate ori deslusesc cate o relatie cauza-efect, ei descopera lucruri noi despre propria persoana.
Este unul dintre motivele pentru care copiii spun NU atat de des, la varsta asta. NU-ul lor este felul in care spun: „Sunt o persoana separata si asta e foarte important pentru mine. Pot sa spun NU, chiar daca de fapt abia astept sa mananc inghetata aia!”.
La aceasta varsta, copiii au nevoie sa incerce lucruri noi. Au nevoie de mult exercitiu ca sa invete sa se imbrace si sa se dezbrace singuri, dar reusita contribuie la cresterea respectului de sine!
Copiii se vad prin ochii parintilor lor. De aceea, daca parintii ii percep ca fiind deosebiti, importanti, adorabili, si le si arata asta adesea, respectul lor de sine va creste. Daca din contra, parintii ii fac sa se simta in plus, sau ca sunt o bataie de cap, sau ca nu sunt destul de buni, respectul lor de sine nu se va dezvolta asa cum ar trebui.
La varsta prescolara, copiii deja au invatat ca trupurile si mintile lor le apartin. Ei se descurca bine in absenta parintilor si accepta absenta celor apropiati, pentru scurte perioade de timp, deoarece au deja incredere in ei insisi si incep sa fie suficienti lor insisi ca sa se simta in siguranta.
In scoala primara copiii trebuie sa invete sa se adapteze unor situatii foarte noi. Sunt multi colegi noi si nenumarate noi reguli care trebuie respectate. In scoala primara, respectul de sine al copilului are legatura cu capacitatea sa de a rezolva sarcinile scolare, cu felul in care se descurca la orele de sport, cu felul in care arata sau se imbraca si cu relatiile pe care le construiesc cu ceilalti copii.
Respectul de sine rezulta din felul in care adultii apropiati copilului interactioneaza cu acesta, inca din prima zi de viata. Afla cum il poti ajuta pe cel mic sa dobandeasca stima de sine!
CITEȘTE ȘI: 7 motive pentru care copii nu (mai) ascultă de părinți și cum să generezi schimbarea într-un mod pozitiv
Cum iti poti ajuta copilul sa-si dezvolte stima de sine?
Vorbeste-i bebelusului de mic in fiecare zi, incearca sa vezi lumea prin ochii sai si sa te bucuri de ceea ce ii capteaza interesul
Spune-i copilului cat de mult il iubesti, arata-i ca te bucuri de cine este el. Spune-i asta mereu, nu doar atunci cand iti face pe plac.
Arata-i copilului tau cat este de important pentru tine. Petrece timp cu el, faceti impreuna lucrurile care ii plac, iar cand se joaca singur, mergi la el inainte sa iti caute el compania.
Vorbeste-i cu respect, asa cum ti-ar placea sa ti se vorbeasca si tie. Asculta-l cu seriozitate, indiferent ce are sa iti spuna.
Incurajeaza-l sa isi faca prieteni. Spune-i ca prietenii sai sunt mereu bineveniti la voi acasa.
Sustine-l in activitatile scolare, fara a incerca sa preiei controlul. Nu iti obliga copilul sa faca iar si iar lucrurile la care nu se pricepe grozav, numai in ideea de a le corecta. Copiii au nevoie sa faca si lucrurile la care se pricep!
Ajuta-ti copilul sa practice activitatile care ii fac placere
Fa-ti copilul sa simta ca familia voastra are nevoie de el. Lasa-l sa te ajute cu activitati casnice si apreciaza-i ajutorul. Roaga-l sa te asiste in ale tehnologiei, unde se pricepe mai bine decat tine. Fa-i cunostinta cu intreaga familie, ca sa stie de unde se trage. Fa-i poze si arata-i pozele de cand era mic, ca sa simta ca este important si iubit. Pastreaza ritualurile familiei (povestea dinainte de culcare, obiceiurile de sarbatori si multe altele).
Sarbatoreste-i realizarile
Arata-i ca ai incredere in el. Nu sari sa ii rezolvi toate problemele, ci invata-l sa si le rezolve si singur
Invata-l pe copil reguli pentru propria siguranta! Invata-l ca NU inseamna NU, ca corpul lor le apartine, ca instinctul lor este de cele mai multe ori corect, ca nu ar trebui sa aiba secrete care ii sperie sau care le fac rau.
CITEȘTE ȘI: Cum sa ai cel mai CUMINTE copil!
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.