Exista minciuni acceptabile pe care putem sa le spunem copiilor?

De cate ori nu ai auzit parinti amenintandu-i pe copii ca daca nu se poarta frumos, va veni politia sa ii puna la punct? Sau ca vor ramane mici daca nu mananca tot din farfurie? Este de dorit ca acest gen de minciuni sa nu isi gaseasca nicicum locul in viata ta de parinte. Urechile copilului nu ar trebui sa le auda niciodata.

Stim cu totii care este valoarea adevarului, si ca el ar trebui sa le ghideze fiecare pas in viata. Stim ca o relatie buna nu poate fi construita pe minciuna, ca minciuna are picioare scurte si ca nici macar cei mai mici dintre copii nu trebuie mintiti. Si totusi, sa existe minciuni acceptabile, pe care le spunem copiilor nostri? Din pacate, asa cum am fost mintiti de catre parintii nostri, avem tendinta de a ne minti si noi copiii, pentru a-i manipula sa faca ceea ce consideram noi ca este bine pentru ei sau, pur si simplu, acceptabil social.

Cele mai frecvent minciuni spuse de parinti copiilor

Probabil ca te gandesti ca relatia ta cu cel mic este una bazata pe deplina sinceritate. Te felcitam! Totusi, multi parinti cu aceeasi convingere, au descoperit ca apeleaza si ei la macar una-doua dintre urmatoarele cele mai frecvent rostite minciuni:

Daca termini din farfurie, o sa cresti mare si puternic! Ei bine, aceasta este o minciuna nu prea draguta, cu consecinte neplacute pe termen lung, desi pe termen scurt s-ar putea sa iti serveasca scopului propus, si anume sa il determini pe cel mic sa goleasca farfuria. Dar cat de mare si de puternic va creste el, depinde mai degraba de bagajul genetic pe care tu si tati i l-ati transmis, deci nu va fi vina lui daca va fi mai scund sau mai pirpiriu decat si-ar fi dorit. In plus, conditionarea sa manance tot din farfurie, indiferent cat de satul se simte, creeaza obiceiuri alimentare proaste!

Este timpul sa mergi la culcare! De cate ori nu ai spus asta cu jumatate de ora inainte de ora de culcare, in speranta ca astfel ii vei oferi timpul necesar pentru toate amanarile si negocierile, fara a depasi totusi ora de culcare?

Aproape am ajuns! Ai scapat „porumbelul” vreodata in timpul unei calatorii care pare ca nu se mai termina? Ei bine, si ce era sa ii spui copilului plictisit, obosit si nervos, nerabdator sa ajunga odata la mare? Ca mai aveti macar doua ore de mers? Pai, ar fi o idee, altfel vei creea asteptari false si nervi suplimentari, cand copilul va vedea ca „aproape”-le tau inseamna o „vesnicie”! Si iti recomandam sa incerci niste jocuri de calatorie la urmatorul drum!

Nu te mai stramba, ca o sa ramai asa! Serios?! Chiar nu ti-a trecut prin cap ca cel mic s-ar putea sa te ia in serios si sa interpreteze ad litteram ceea ce abia i-ai spus? Cat crezi ca va mai continua sa se strambe, de sa merite sa il sperii asa?

O sa mai vedem! Nici asta nu e o minciuna prea draguta, pentru ca in loc sa il lasi pe cel mic sa se obisnuiasca cu gandul deciziei pe care ai luat-o, il lasi sa se framante in continuare si ii creezi asteptari false. Spune pur si simplu un DA sau NU sincere si asuma-ti-le. S-ar putea ca criza de nervi pe care incerci sa o eviti, sa se dubleze ca intensitate, daca l-ai lasat pe cel mic sa isi imagineze si sa spere ca pana la urma totul va iesi asa cum isi doreste el.

Eu n-as fi facut asa ceva la varsta ta! Aici nu putem decat sa oftam indelung. Ce relevanta are ce tampenii ai fi facut sau nu atunci cand aveai varsta copilului tau? Poate nu ti-a trecut prin cap sa o faci pe asta, dar cu siguranta ai facut si tu cateva, marca proprie si inregistrata, care i-au albit pe parintii tai!

Eu mereu stiu daca ma minti! Serios?? Si ce crezi ca ai obtinut cu asta? Daca copilul tau te crede cand spui asta, inseamna ca oricum e prea mic ca sa te minta!

Cainele tau a plecat sa traiasca la o ferma. Nici nu putem spune cat de gresita este explicatia asta! In primul rand, copilul va ramane cu impresia ca orice fiinta draga, in care avea deplina incredere, se poate decide deodata, fara nici o avertizare, sa il paraseasca si sa plece sa traiasca intr-un loc mai…convenabil! Si, fara a vrea sa parem necuvvinciosi…. bunica tot la o ferma a plecat?

Exista totusi si minciuni care sunt acceptabile?

Mos Craciun si restul prietenilor sai.  Mos Craciun face parte din copilarie. Este important sa iti inveti copilul despre semnificatia Craciunului, ca de Craciun daruim, ca trebuie sa fim buni si sa ne gandim la cei din jur mai mult decat ne ingaduim sa o facem de obicei. Nerabdarea copilului care lipaie descult, in pijamale, ciufulit si pe jumatate adomit, in cautarea darurilor de sub bradul de Craciun este insa unica si nimic nu ar trebui sa strice aceasta bucurie!

Lumea fantastica a povestilor. Copilaria este acea perioada a vietii in care realitatea se impleteste cu unicorni, insecte vorbitoare si alte fiinte imaginare si fantastice. Povestile il ajuta pe copil sa inteleaga notiuni abstracte de tipul binelui si a raului. Ele il ajuta sa isi depaseasca fricile pe care de multe ori nu stiu sa le verbalizeze. Stiu doar ca o zana buna, un spiridus vesel sau un Fat Frumos falnic si curajos este mereu acolo, sa ii apere pe cei mai slabi, sa apere dreptatea si sa implineasca Binele. Chiar daca nu au vazul niciodata pana acum un Unicorn, intra in jocul imaginatiei si permite-ti sa visezi alaturi de copilul tau!

Moartea. Moartea cuiva drag este o experienta inspaimantatoare si pentru un adult, cu atat mai mult pentru un copil. Desigur ca fiecare familie are propriile valori si propriul mod de a privi si de a prezenta tristul eveniment, insa este dificil si nerecomandat sa ii spui unui copil mic ca bunicul sau preferat a murit, nu va ma fi vazut niciodata, iar trupul sau este inchis intr-o cutie si ingropat adanc in pamant. Probabil ca ii vei povesti ca bunicul sau s-a transformat intr-o stea si, desi nu il va mai vedea niciodata, el va sta mereu acolo, sus, si il va insoti si proteja de acolo!

Minciuna prin omisiune. Exista pur si simplu subiecte de discutie care nu pot fi abordate cu maxima sinceritate la orice varsta. Nu o sa discuti cu fetita de 4 ani despre menstruatie, nu o sa-i raspunzi cu explicatii detaliate despre „cum a pus tati samanta aia mica in burtica ta, mami, ca sa creasca bebelusul?”. Desigur, speram ca nu vei mai apela la explicatia cu barza ca sa scapi de intrebari incomode, insa unele adevaruri trebuie pur si simplu cosmetizate si prezentate intr-o maniera potrivita varstei copilului.

Aprecierea entuziasta. Da, stim, fetita ta nu seamana a viitoare balerina, dupa cum nici baietelul tau nu are nici un fel de aptitudini sportive. Si totusi, si-au dat silinta, au incercat, au insistat, au muncit si au ajuns la un rezultat. Si, dintr-un motiv oarecare, pare sa le placa sa participe la aceste activitati pentru care nu par inzestrati de la natura. Ei bine, esential este efortul pe care il fac, implicarea, perseverenta si faptul ca isi dau silinta si ca se distreaza facand asta. Si atunci, de ce sa le strici placerea? De ce sa nu le apreciezi implicarea?

Tu ce minciuni acceptabile i-ai spus copilului tau? Ce anume face ca o minciuna sa fie considerata acceptabila?