Chiar și pentru adulți o apreciere sau un compliment spus la momentul potrivit și cu sinceritate, are un efect pozitiv atât asupra celui care transmite, dar și asupra celui care primește. În cazul copiilor afirmații și aprecieri precum: un mare „bravo”, „ce copil bun ești, (numele copilului)”, „ce mult m-ai ajutat cu asta” au un rol motivațional și mobilizator, fie că sunt spuse de părinte, educator sau terți.
Aceste aprecieri se mai numesc și recompense sociale. De exemplu: „super”, „ce tare ești”, „îmi place să mă joc cu tine”, „te descurci grozav” , „ești minunat”, „wau, ce frumos te joci”. Spuse și pe un ton entuziast și cu o expresie facială care să transmită copilului admirație și încântare vor fi recompense plăcute pentru copilul dvs. și-l vor ajuta să se simtă valoros, apreciat și iubit.
Principalele motive și beneficii ale aprecierilor verbalizate copiilor
Pentru o înțelegere mai bună a importanței aprecierilor și afirmațiilor pozitive adresate copiilor, haideți să vedem acum și câteva exemple concrete. Mai jos aveți listate o serie de motive sau beneficii ale verbalizării adresate copiilor:
- îl va ajuta pe copil să se simtă valoros;
- îi va transmite mesajul că-l asculți și că ești interesat ca părinte să discuți cu el;
- tot prin aprecieri adresate verbal îi vei crește încrederea și stima de sine;
- îi vei arăta că ești disponibil (ă) să-ți arate ce știe sau ce a învățat nou;
- îi vei crea oportunitatea să se deschidă și să capete încredere în tine și în propriile forțe;
- îi vei încuraja și motiva creșterea comportamentelor pozitive;
- încurajările verbale au de asemenea și rol recompensator și liniștitor;
- copilul se va simți capabil și mândru de acțiunile și abilitățile lui;
Iată așadar care este rolul și ce consecințe au aprecierile adresate verbal copiilor. Mai mult decât cele menționate deja, aprecierile sunt recomandate și pentru a consolida legatura verbală dintre părinte și copil. Acesta începând să distingă în coloratura afectivă a cuvântului rostit, alături de informație, atașamentul, protecția, iubirea sau fermitatea părintelui.
Nu neglijați faptul că micuții vor vehicula între ei informații transmise prin cuvinte și limbaj în procesul de socializare. Atenție așadar la ce cuvinte alegeți să folosiți în preajma lor, pentru că mare parte din ele sunt preluate mot-a-mot de copii și transmise mai departe, rudelor, prietenilor de familie sau altor copii.
Aprecierile părintelui cât și unele observații cu titlu de atenționare, spuse calm și cu fermitate când este necesar pentru a-l face pe copil atent sau să își realizeze locul pe care îl are în cadrul familiei și în grupul de prieteni au un rol încurajator de asemenea, stimulativ și apt să spargă bariere ale necunoscutului și să cultive îndrăzneala și experimentarea concretă a copilului.
Îndemnuri și afirmații simple precum „pune mana”, ”atinge obiectul”, „gustă”, „nu e nicio problemă dacă nu vrei”, „ poți să arunci mingea”, îi oferă copilului libertatea și încrederea să își experimenteze și exploreze posibilitățile și să se bucure de rezultatele sale.
Pentru copil recompensa cea mai mare și cea mai bună este timpul petrecut împreună, joaca și atenția pe care i-o oferiți ca părinte. Dar și aprecierile verbalizate, feedback-ul constant și chiar atenționarea fermă, pe un ton calm și relaxat îl va ajuta pe copil să crească frumos și cu limite clare.
CITEȘTE ȘI: 7 motive pentru care copii nu (mai) ascultă de părinți și cum să generezi schimbarea într-un mod pozitiv
Cum îl crești, așa îl ai…
Familia este nucleul în care copilul se naste natural, unde crește și învață valorile specifice umane. Tot în familie copilul învață să fie iubit și să iubească la rândul lui. De aceea, numeroși specialiști din psihologie spun astăzi că principalul domeniu de influență al familiei este cel afectiv și educarea familială a copilului pentru a deveni funcțional și perfect integrat mediului social copilul fiind până la vârsta de 3-5 ani un „recepționer” deplin interesat de tot ce-i aparține sau este în mediul lui înconjurator.
Această relație copil-mediu va fi cea care va lăsa o amprentă greu de modificat ulterior. Este important ca imediat ce copilul vine pe lume, părinții să fie pregătiți, să aibe măcar idee despre cum să se raporteze la copilul lor și cum să reacționeze în diferite situații cheie astfel încât interesul superior al copilului să fie tot timpul cap de listă pentru părinții responsabili.
Educația copilului este strict dependentă de nivelul de educație și de maturitate al părinților. Condițiile și împrejurările de viață ale copilului îi vor forma personalitatea și felul în care el însuși se va raporta ulterior mediului său. Numai sub influența unei bune educații familiale copilul se dezvoltă armonios și sănătos.
CITEȘTE ȘI: Cum sa ai cel mai CUMINTE copil!
Spiritul de observație al copilului, stima și încrederea de sine, imaginația, gândirea, percepțiile și reprezentările proprii plus orice conexiune pozitivă din relația copil-mediu va avea consecințe în educația lui. Părinții fiind cei însărcinați cu responsabilitatea de a-i ajuta pe micuți să facă progrese în evoluția lor spre maturizare.
Recomandăm ca părinții să-și facă din copii prieteni sinceri și loiali prin influență și colaborare, nu prin constrângere și control.
Atașamentul și afecțiunea se cultivă în mod egal și corespunzător conform stadiului de dezvoltare a copilului. Copilul mic pâna la vârsta de 3-5 ani sau și chiar și mai mult 7-10 ani împarte oamenii în „buni” și „răi” ceea ce nu este greu de înțeles pentru ei dacă a fost corect îndrumat de părinți sau educatorii lui.
Părinții de azi au învățat din propriile greșeli sau ale părinților lor legat de stilul parental și de felul în care aleg să-și abordeze copilul. Fie tot prin același mod de autoritate și cu măsuri punitive (represive, aspre) cum au fost și ei educați „părintele știe tot, cel mai bine și copilul tace și ascultă altfel mănâncă bătaie și este pedepsit” , fie, la direcția total opusă unde avem stilul parental sau ceea ce părinții numesc „parenting modern”, adică un stil parental total permisiv sau „laisser faire” , unde părinții devin neglijenți, nu pun reguli și nici limite copilului lor și ulterior se întreabă de ce copilul lor are tot felul de reacții și comportamente problemă ori de ce are tantrumuri chiar pentru un banal mers în vizită sau îmbrăcat pentru a ieși afară.
Principalele principii mai vechi de creștere a copilului se aplicau strict și fără compromis. De exemplu, părinții își făceau cunoscute regulile și copii ascultau fără a ține cont de nevoile și de trebuințele copilului. Mai târziu acest mod restrictiv a fost abandonat și a apărut ”parentingul modern” sau cum mai este numit neoficial, stilul permisiv sau „laisser faire” – unde rolurile s-au inversat complet „copilul știe, simte și înțelege tot și părinții sunt cei care acum execută toate doleanțele copiilor, oricând și la orice oră, fără reguli și fără limite clare.
Cel mai recomandat este echilibrul, adică nici foarte restrictiv, dar nici foarte permisiv, fără reguli și fără limite clare.
Despre cotrolul instrucțional și stilul parental
Părintele este dator să obțină controlul educațional, adică să știe foarte bine cum să-i inspire atât căldură și încredere copilului, când fermitate și autoritate. Indiferent de ce stil parental va alege sau va adopta părintele, acest stil se va refleta 100% în personalitatea copilului. De aceea, ar fi bine ca părinții să se informeze cât mai bine și cât mai mult despre fiecare stil parental în parte și să ia doar ce e bun și sigur de la fiecare, în deplină cunoștință de cauză conform cu personalitatea și valorile sale morale. Fiecare stil are atât puncte forte, cât și puncte slabe, aducând părintelui fie un avantaj educațional, fie un mare dezavantaj, în funcție de priceperea fiecărui părinte. Despre acest subiect- legat de stilurile parentale consacrate vom discuta cu altă ocazie.
CITEȘTE ȘI: Lecții importante de viața pe care ni le dau copiii
