Am născut în pandemie, dar regulile din maternitate m-au făcut să mă simt în siguranță
NAȘTEREA MEA: Irina, mama micuței Ioana (bebelușa din imaginea de mai sus), a născut natural pentru a treia oară, într-o maternitate privată din București în timpul pandemiei. Ea ne spune că a întâlnit un personal medical uman și bine pregătit pentru a face față situației impuse de noul coronavirus. Felicitări, Irina!
Am născut pentru a doua oară într-o maternitate privată. De data aceasta, am ales Maternitatea Sanador. Recunosc, la început cu inima strânsă, însă experiența prin care am trecut mă face azi să o recomand cu inima deschisă. Am găsit acolo un personal medical foarte uman, moașele m-au mângâiat pe frunte tot timpul travaliului.
Am făcut foarte multe teste COVID-19. De fiecare dată când mergeam la controalele prenatale, ori de câte ori intram în clinică mi se făcea testul COVID, apoi trebuia să aștept rezultatul la triaj. Iar așteptarea asta era tare lungă… dar toate astea mă făceau să mă simt în siguranță. Personalul medical era bine instruit, foarte atenți la regulile de igienă, știau bine ce fac.
Mi-a lipsit familia, faptul că nu l-am putut avea lângă mine pe soțul meu. Am intrat doar eu cu bagajul în clinică și am ieșit peste 3 zile cu bebelușul în brațe. A fost a treia naștere naturală a mea.
INFO Clubul Bebelușilor: Cum vine pe lume bebe într-o naștere naturală
Bazinul uman are o formă complexă, silind copilul să facă o serie de manevre în timpul travaliului și al nașterii. Cea mai mare lățime a bazinului este din stânga în dreapta în zona cea mai de sus (intrare) și din spate în față în zona cea mai de jos (ieșire). Capul copilului are lățimea maximă măsurat din față în spate, iar umerii au lățimea maximă de la stânga la dreapta. În consecință, copilul trebuie să se răsucească și să se întoarcă în coborârea sa de-a lungul filierei genitale.
Deoarece bazinul tuturor femeilor are lățimea maximă din stânga în dreapta la intrare, majoritatea copiilor intră în bazin privind către stânga sau către dreapta. Ieșirea din bazin are lățimea maximă din față în spate, astfel încât copiii se întorc aproape întotdeauna cu fața în sus sau cu fața în jos. Aceste manevre au loc ca urmare a acțiunii forțelor din timpul travaliului și rezistenței opuse de filiera genitală. Pe lângă efectuarea acestor manevre de întoarcere, simultan copilul coboară mai mult în vagin. În fine, creștetul capului copilului iese la lumină, întinzând deschiderea vaginală. Când vulva s-a întins suficient, va ieși la lumină capul copilului, de obicei întinzând gâtul, ridicând bărbia din piept și ieșind astfel de sub osul pubian. Copilul iese de obicei cu fața în jos, dar se întoarce foarte rapid pe o parte în timp ce umerii se rotesc pentru a porni pe același drum. Apoi apar umerii, pe rând, și, cu o alunecare în viteză, iese și restul corpului, după care poți ține în brațe nou-născutul!
CITEȘTE ȘI: Nașterea naturală – Sfaturi pentru gravide
Din fericire, în afară de cei dragi, nu mi-a lipsit nimic cât am fost internată. Ba da, mi-a lipsit spațiul de mișcare, mai ales în timpul travaliului. Eu am născut natural și mi-ar fi plăcut să pot să am mai mult spațiu de mișcare, cum am avut la celelalte nașteri – prin cameră, pe holuri… În contextul noilor reglementări legate de COVID-19, nu am avut voie să mă plimb decât în jurul patului în sala de nașteri, iar spațiul acesta însemna un semicerc, de-a lungul a trei laturi ale patului.
Experiența nașterii ultimei mele fetițe a fost diferită de celelalte două, din cauza acestei situații cu noul coronavirus. Nicio femeie nu ar trebui să fie despărțită de cei dragi într-un moment atât de important, cum este aducerea pe lume a unui copil. Apropierea familiei, a celor dragi, te ajută foarte mult în astfel de momente. Însă dacă asta înseamnă să naștem fără a ne îmbolnăvi, atunci merită.
Felicitări! Ești mămică! Ai trecut prin cel mai înălțător moment din viața ta de femeie. Povestește-ne cum a decurs nașterea ta: naturală sau prin cezariană, într-un spital de stat sau o maternitate privată? Împărtășește experiența ta unică altor mame! Povestea ta poate să le ajute! Trimite-ne povestea ta cu titlul NAȘTEREA MEA, la adresa: [email protected] și adaugă câteva fotografii (opțional) din primele voastre zile împreună, mami și bebe. Noi le vom publica cu drag, împreună cu povestea scrisă de tine.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.