Aștepți cu nerăbdare vara de când erai mică, iar acum, că ai devenit părinte, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Zile însorite, vacanțe și concedii, călătorii și posibilitatea de a sta afară, la aer și la joacă, ziua întreagă, iată doar câteva dintre promisiunile tentante ale anotimpului cald. Cum să procedezi, însă, ca să vă bucurați în siguranță de toate acestea?
Bebelușul tău este mai mic de 1 an? Atenție la îmbrăcăminte
Având în vedere faptul că bebelușii nu se descurcă deloc bine în ceea ce privește termoreglarea, unul dintre cele mai mari pericole pe timp de vară este supraîncălzirea. Prin urmare, chiar dacă este nou-născut, în timpul unei plimbări la care tu porți tricou și pantaloni scurți, la fel va fi îmbrăcat și el. Un lucru extrem de important în ceea ce privește îmbrăcămintea este că ea protejează împotriva radiațiilor UV, mai ales în intervalul de vârstă 0 – 6 luni, când expunerea la soare este absolut contraindicată, iar cremele de protecție solară nu pot fi, încă, utilizate.
Așadar, dacă din diverse motive, trebuie să te deplasezi cu bebe în intervalul de timp în care radiațiile solare sunt cele mai puternice, e de preferat să îl protejezi corespunzător cu haine din fibre naturale țesute dens, dar largi. Evident, vorbim despre situații speciale, nu despre rutina de zi de zi. Citește pe larg despre: VARA pentru bebeluși: recomandări anti-încălzire + 8 semne care indică un PERICOL major
Atenție la protecția solară
Bebelușul mai mic de 6 luni nu poate fi protejat cu ajutorul cremelor cu SPF, prin urmare evitarea expunerii și îmbrăcămintea adecvată rămân cele mai potrivite instrumente pentru părinți.
În intervalul 11 – 16 bebelușul trebuie să stea în interior, sau într-o zonă cu umbră deasă. De cele mai multe ori, umbrela de pe plajă nu este suficientă, deoarece razele soarelui sunt reflectate de apă
Crema de protecție solară trebuie aplicată în mod regulat și corect, cu 20-30 minute înainte de expunere, și apoi la fiecare 2 ore sau mai des, în cazul în care copilul transpiră abundent sau dacă intră în apă
Pălăriuța cu boruri largi și ochelarii de soare sunt obligatorii, indiferent de vârstă, pentru protecția suplimentară a feței, gâtului și ochilor.
Nu acoperi căruciorul! Niciodată!
Nici măcar dacă bate vântul, nici dacă plouă, nici dacă soarele arde pe cer.
În interiorul căruciorului acoperit, aerul nu circulă deloc. Căldura se concentrează exact ca în interiorul unei mașini parcate în plin soare, unde se ating 55-60 grade Celsius în doar câteva minute. La o astfel de temperatură, viața copilului tău este pusă în pericol!
Temperatura ridicată este suficientă pentru producerea unei tragedii; deshidratarea, creșterea efortului cardiac, insolația, lipsa de oxigenare sunt alte probleme asociate acoperirii căruciorului. Prin urmare nu practica asta, indiferent de anotimp, dar cu atât mai puțin, vara.
Ploaie și vânt, vara
De multe ori, în zilele de vară, o ploaie caldă care să împrospăteze atmosfera, sau un vânticel domol care să te răcorească sunt binevenite. Oricum, căruciorul tău trebuie să aibă o husă de ploaie la îndemână, ca să îl protejeze pe cel mic de o țărăială ușoară.
Dacă vorbim de adevărată furtună de vară, atunci e mai înțelept să așteptați la adăpost să treacă, și abia apoi să ieșiți. Dar plimbarea imediat după ploaie este deosebit de plăcută! CITEȘTE ȘI: Apă, ceai sau doar lapte matern când e vară și cald? De ce lichide are nevoie bebelușul
Copilul mai mare de 1 an
Plimbarea copilului mai mare de 1 an pare mai simplă, dar ridică și ea unele probleme specifice. Discutăm despre un copil mult mai mobil, mai independent și mai curios, care se deplasează mai mult și e mai greu de convins să stea într-un loc.
Îmbrăcămintea copilului cu vârsta mai mare de 1 an trebuie să respecte aceleași principii: să fie cât mai subțire, pentru a evita supraîncălzirea. Practic, copilul trebuie îmbrăcat așa cum s-ar îmbrăca părinții lui când îl scot la plimbare. Fără să fim răutăcioși: nu te baza prea mult pe sfaturile vestimentare ale bunicii, care poartă vesta de lână și vara pentru că îi este frig întruna!
Citește pe larg despre: 16 sfaturi pentru o vară cât mai RĂCOROASĂ
Protecția solară este obligatorie, indiferent de oră. Pentru asta poți folosi, în funcție de locul în care te afli și de activitățile pe care le desfășurați, crema cu SPF, hainele care acoperă suprafețe mari de piele, pălăriuțe, haine cu protecție UV.
Ochelarii de soare rămân obligatorii. Ei trebuie achiziționați din magazinele de specialitate – ochelari de soare ieftini, din supermarket, distorsionează imaginea și pot produce probleme de vedere. Chiar dacă petreceți timpul la umbră – de pildă într-un parc cu mulți copaci – este foarte important ca cel mic să consume lichide pentru a se preveni deshidratarea.
Citește pe larg despre: Protecția solară la copii în funcție de vărstă (0-5 ani). Copiii NU trebuie să sufere arsuri solare, nici măcar ușoare!
Prevenirea înțepăturilor de insecte
Pe timp de vară, înțepăturile de insecte reprezintă o sursă importantă de disconfort și pot determina neplăceri serioase, pentru că pot transmite diverse boli: Zika, encefalita de căpușe, virusul West Nile sunt doar câteva dintre cele mai recente.
Utilizarea soluțiilor repelente adecvate vârstei, atunci când expunerea este importantă, protejarea cu îmbrăcăminte adecvată (de pildă atunci când mergeți la pădure, iar riscul de contaminare este foarte mare), schimbarea hainelor și un duș zdravăn imediat ce ajungeți acasă sunt doar câteva dintre măsurile de prevenție la care e bine să apelezi pentru a vă proteja.
Citește pe larg despre: Primul ajutor în caz de înțepături sau mușcături de insecte la copii
Prevenirea virusurilor digestive
Dacă infecțiile respiratorii sunt ceva mai rare pe timp de vară, anotimpul cald este extrem de propice contactării virusurilor digestive care determină febră, greață, vărsături, diaree și deshidratare rapidă.
Prin urmare, pentru liniștea voastră, este important să luați câteva măsuri de prevenție:
Evitați să mâncați mâncare preparată de pe o zi pe alta, în afara cazului în care a stat la frigider în tot acest interval de timp;
Evitați unitățile de alimentație publică, iar dacă le frecventați, alege unele cunoscute, cu recomandări favorabile și comandați alimente cu risc mic – de pildă, evitați tocăturile dacă e un restaurant la care mergeți pentru prima dată;
Evitați să mâncați în parc, în pauze de joacă – este dificil să te asiguri că cel mic are mâinile cu adevărat curate, iar riscul de infecție e mare;
Încearcă să înveți copilul să nu bage continuu mâinile în gură – este foarte dificil, mai ales la vârste mici;
Transformați spălatul pe mâini într-o activitate obligatorie, ori de câte ori veniți de afară și înainte de a vă așeza la masă, astfel încât copilul să își formeze, treptat, obiceiuri bune.
Citește pe larg despre: Enterocolita la copii sau gripa de vară, consultul medical e necesar de la apariția primelor simptome ale bolii
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.