Pentru unele femei, vopsitul parului este parte integranta a ritualului de infrumusetare. Daca te pregasesti sau esti deja insarcinata, probabil te afli intr-o dilema in care s-au aflat inaintea si alte reprezentante ale sexului frumos: ce trebuie sa faci in cele 9 luni in care micutul tau se dezvolta inauntrul tau: te vopsesti in continuare sau iti lasi parul sa revina la culoarea naturala?
Este sigura vopseaua de par in timpul sarcinii?
Nimeni nu te invinovateste cand alegi sa iti vopsesti parul, in cunostinta de cauza. Insa trebuie sa stii ca o parte din chimicalele din vopsea intra in piele si pot afecta dezvoltarea micutului, pentru ca sunt teratogenice. Din pacate, nu au fost realizate studii care sa confirme 100% aceasta afirmatie sau, cel putin, sa o infirme.
Un studiu din anul 2005 descoperea o legatura intre chimicalele continute de vopselele de par si dezvoltarea neuroblastomului (forma de cancer la copii); alte studii, insa, au infirmat existenta oricarei corelatii intre acestea doua, astfel ca nu putem sti cu certitudine care este adevarul.
7 ani mai devreme, in 1998, un studiu neconcludent, per ansamblu, stabilea ca bebelusii ai caror mame au folosit vopsea de par au cu 3% mai multe sanse de a se naste cu un defect cardiac decat cei ale caror mame nu s-au vopsit. Chiar daca aceste 2 studii nu au avut ca rezultat o schimbare de perspectiva, Comisia Europeana a interzis in 2006 peste 20 de substante chimice folosite in fabricarea vopselelor de par, din cauza faptului ca acestea ar cauza cancer.
Desi aceste substante au fost inlocuite, nu stim cu siguranta daca sunt inofensive sau nu, mai ales luand in calcul faptul ca doza de chimicale cu care graviduta intra in contact este foate mica. Daca te simti mai increzatoare cand te vopsesti si nu vrei sa renunti la acest rasfat, Clubul Bebelusilor ti-a pregatit cateva sfaturi care sa te ajute sa diminuezi pe cat posibil riscul unei afectiuni:
- Incearca sa nu folosesti vopseaua de par cel putin in primul trimestru de sarcina, atunci cand micutul este cel mai vulnerabil.
- Foloseste, pe cat posibil, vopseaua vegetala sau Henna in locul celor sintetice. Cea vegetala contine, pe langa substantele naturale, si cativa compusi obtinuti prin sinteza, insa Henna, desi are nuante limitate, este cea mai buna alegere pentru ca are in compozitie doar substante naturale.
- De asemenea, poti folosi un nuantator sau poti opta pentru o colorare a catorva suvite. Chimicalele din vopsea sunt absorbite in organism prin scalp, nu prin firul de par, asa ca este binevenit orice procedeu care limiteaza expunerea la componentii chimici.
- Daca alegi, insa, sa te vopsesti, fa-o la un salon, pentru a limita la maximum contactul tau cu vopseaua de par. Ia in considerare faptul ca salonul trebuie sa fie bine ventilat, pentru a nu te deranja mirosul puternic al vopselei. Stim cu totii ca gravidutele sunt uneori foarte sensibile la mirosuri puternice.
- In cazul in care te afli in situatia de a nu putea ajunge la salon si te vopsesti acasa, foloseste manusi si nu lasa vopseaua sa actioneze peste timpul indicat pe prospect.
- Evita, pe cat posibil, folosirea ojei si a produselor pentru manichiura sau pedichiura care au in compozitie solventi organici, precum acetona. Cantitati mici din acestia pot fi absorbiti prin piele. O manichiura simpla, fara lac sau oja, poate fi cea mai potrivita varianta pentru perioada sarcinii.
Ghidate de schimbarile hormonale, viitoarele mamici trebuie sa faca o alegere in cunostinta de cauza. Asa ca cea mai buna alegere este sa discuti cu medicul tau, aratandu-i si ce vopsea de par vrei sa folosesti. Cu siguranta va sti sa iti spuna daca aceasta contine ingrediente care i-ar putea face rau micutului care va veni pe lume in curand.
Nu in ultimul rand, nu uita ca sarcina te face sa fii minunata. Profita de acest lucru si bucura-te de fiecare secunda, redescopera-te si redefineste-te!
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.