La 3 luni după naștere încă nu puteam să stau pe scaun ca un om normal, sau să urc scările, de relații intime nu mai vorbesc
Am nascut primul copil la spitalul Polizu din Bucuresti si a fost oribil.
De cand am aflat ca am ramas insarcinata am apelat la doamna doctor cu care a nascut mama, matusa, verisoarele. Era, intr-un fel, doctorul familie. Un doctor de renume, un fel de legenda in spital. Nu am auzit nicio data nimic negativ. Sarcina in principiu a fost fara probleme. Lucrul care m-a deranjat cel mai mult a fost faptul ca doamna doctor nu a vrut deloc sa inteleaga ca sunt o persoana extrem de emotiva, ca imi creste tensiunea instant cand pasesc pragul cabinetului (evident, consultatiile se faceau la privat).
Pe timpul sarcinii m-a tot internat cate o saptamana (practic, dupa fiecare consult) pentru ca aveam tensiunea mare, pentru ca mai apoi sa ma externeze pentru ca analizele erau normale, valorile inregistrate in spital erau normale. De fiecare data cand ii spuneam ca nu vreau sa ma internez, imi zicea ca sunt inconstienta, ca tensiunea ridicata e un semn de preeclampsie, ca nu ma gandesc la copil…etc.
M-a internat cu 2 saptamani inainte de termenul la care ar fi trebuit sa nasc.
Doctorita a zis ca altfel ea nu-si asuma. Sa fiu acolo sub observatie. La internare, aveam 38 de saptamani de sarcina, o asistenta a inceput sa comenteze vergeturile de pe burta, de parca ar fi fost vina mea ca nu am avut pielea suficient de elastica.
Bebelusul nu s-a grabit sa vina. Ma apropiam de 42 de saptamani, cand doamna doctor a hotarat ca in ziua urmatoare, o sa imi faca o injectie cu calciu, in speranta ca o sa incep sa am contractii. Deci, „sa nu mananci in seara asta, maine dimineata o sa incercam sa nasti”
Toate bune si frumoase a doua zi, nici o contractie. La pranz, doamna doctor imi spune ca o sa incerce din nou, a doua zi, cu oxitocina, deci „sa nu mananci in seara asta” …dupa ce nu mancasem nimic toata ziua.
Nici perfuzia cu oxitocina nu a ajutat. Am avut contractii pana s-a terminat perfuzia, si apoi nimic.
Citește și despre: 10 lucruri pe care NU ți le spune nimeni despre nașterea naturală
Doamna doctor a hotarat ca urmatoarea zi o sa imi faca cezariana.
Daca va intrebati, da…”sa nu mananci in seara asta”. Pe timpul noptii am inceput sa am contractii, dar asistenta de garda a zis ca sunt false. Dimineata, dupa vizita medicului anestezist (care m-a certat ca nu m-a gasit in ziua precedenta in salon sa discutam onorariul), la ultimul control, doamna doctor a descoperit ca eram deja 6cm dilatata. In cele din urma se parea ca o sa nasc natural. Asa ca mi-a rupt membranele, mi-a pus o perfuzie si m-a lasat sa astept pana ma dilat complet. Nu pot sa zic ca a durat mult pana m-au pus pe scaunul de nastere. Dar ceva nu era in regula.
In sala de nastere au inceput sa apara din ce in ce mai multe persoane. O asistenta ma apasa ingrozitor pe burta.
M-am trezit la un moment dat cu masca de oxigen pe fata, cred ca lesinasem un pic. La un moment dat o aud pe doamna doctor ca incearca sa scoata bebelusul cu forcepsul. Aud si acum clinchetul metalic pe care l-a facut la prima incercare. Mai incearca o data, de data asta reuseste sa scoata copilul, imi spune ca e bine, dar acum sa stau linistita ca trebuie sa ma coasa. M-am gandit ca e vorba de epiziotomie. Nu discutasem asta cu ea, dar citisem despre posibilitatea asta. Nu imi facuse epidurala, nu avem niciun fel de anestezie. Cred ca mi-a facut ceva local, dar am simtit fiecare cusatura. Bebe era bine.
Dupa ce m-au dus in salon, doamna doctor a venit sa ii spuna sotului ca avem mare noroc, era sa nu mai fim si eu si bebe daca nu era ea, ca am pierdut mult sange, dar suntem bine acum. Abia puteam sa merg, cu ajutorul mamei sau al sotului. Primul drum la toaleta am lesinat in bratele mamei. Nici vorba sa ajute asistentele. Recuperarea dupa prima nastere a fost crunta. La 3 luni dupa nastere inca nu puteam sa stau pe scaun ca un om normal, sau sa urc scarile, de relatii intime nu mai vorbesc, a durat mai bine de 3 ani ca sa nu mai doara.
Poveste de naștere: După 5 ore de travaliu cumplit, implorând să mi se facă epidurala, am născut cu ajutorul ventuzei o fetiță de 3150 grame
Dupa cativa ani, am ramas din nou insarcinata, am ales sa nasc la privat. Cu o doamna doctor absolut minunata. I-am spus ca as vrea sa incerc o nastere vaginala din nou. I-am povestit despre tensiunea mea care creste cand vin la doctor. A inteles si s-a asigurat ca analizele de sange sunt facute frecvent, pentru a evita o posibila preeclampsie. Atunci am aflat ca de fapt nu avusesem doar o epiziotomie, aveam o taietura pe toata lungimea colului. In afara de asta, imi fusese facuta si o cusatura extra, sa se asigure ca vaginul nu va ramane larg (de aici durerile oribile). Iar colul meu se comporta oarecum bizar in contractii. Sunt una din cazurile acelea care daca ar fi nascut inainte de inventarea cezarienei ar fi murit. CITEȘTE ȘI DESPRE: Prima respirație a nou născutului și primele momente ale mamei cu nou născutul
Doamna doctor a fost de acord cu nasterea vaginala. Asa ca am asteptat contractiile. La aproape 42 de saptamani, mi-a propus sa ma interneze si sa incerce sa provoace nasterea. Dupa aproape 20 de ore de contractii in care colul meu refuza sa se dilate suficient, am hotarat ca e mai bine sa facem operatie. Asa ca am nascut al doilea copil prin cezariana. La fel si al treilea si in curand al patrulea, cu aceeasi doamna doctor minunata, intr-un spital privat, unde nu am avut nici un motiv sa ma plang de ceva. Recuperarea dupa cezariana a fost in fiecare caz extrem de rapida. La cateva ore dupa operatie puteam sa merg singura, sa stau pe scaun. La 5 zile faceam deja plimbari prin parc. Iar cicatricile s-au vindecat fara nicio urma. Poveste de naștere: Doare nașterea naturală, travaliul poate fi extrem de dureros, dar aș mai naște de 1000 de ori tot natural, la privat
